Labor Dispute Reassigned to Initial Panel After Jurisdictional Conflict; Salary Recalculation Claim Proceeds

Asupra conflictului de competenţă de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă la 21 februarie 2019 sub nr. x/2019, reclamantele A., B., C., D., E., F. şi G., prin reprezentant B., personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Braşov, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Braşov şi Tribunalul Braşov, au solicitând următoarele:

1) reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9 aprilie 2015, respectiv 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015 începând cu 1 decembrie 2015;

2) obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţişi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Prin Sentinţa nr. 915 din 23 mai 2019, Tribunalul Dâmboviţa a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune formulată de Curtea de Apel Braşov şi Tribunalul Braşov şi a respins ca prescrisă cererea în ceea ce priveşte drepturile salariale solicitate pentru perioada anterioară datei de 21 februarie 2016.

A admis în parte acţiunea reclamantelor şi au obligat Tribunalul Braşov şi Curtea de Apel Braşov să recalculeze indemnizaţia de încadrare a reclamanţilor pe baza valorii sectoriale de referinţă de 484,169 de RON începând din data de 21 februarie 2016 şi în continuare.

A obligat pârâţii Tribunalul Braşov şi Curtea de Apel Braşov să calculeze şi să plătească reclamanţilor diferenţele dintre venitul stabilit potrivit valorii de referinţă sectorială de 484,169 RON începând din data de 21 februarie 2016 şi drepturile salariale efectiv plătite, diferenţe ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă, calculată potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) şi art. 3 alin. (2) - (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, de la data exigibilităţii obligaţii de plată a drepturilor salariale restante şi până la data plăţii lor efective.

Pe fondul cauzei, s-a reţinut că reclamanţii au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Braşov şi că salarizarea personalului bugetar a fost reglementată succesiv prin mai multe acte normative, respectiv: Legea nr. 330/2009, O.U.G. nr. 1/2010, Legea nr. 283/2010, Legea nr. 285/2010, Legea nr. 283/2011, în prezent fiind aplicabilă Legea nr. 153/2017.

Cererea formulată de reclamanţi se întemeiază pe faptul că, la data introducerii acesteia, în cadrul personalului auxiliar şi conex din familia ocupaţională "Justiţie", s-a creat o inechitate flagrantă cauzată de existenţa unor salarii diferenţiate pentru persoane ce îndeplinesc condiţii similare de vechime în funcţie, grad, treaptă sau gradaţie, în sensul că o parte beneficiază de plata indexărilor de 2%, 5% şi 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 şi au emise şi decizii de salarizare, alţii beneficiază şi de drepturile prevăzute şi în alte acte normative de indexare sau de majorare în baza unor hotărâri judecătoreşti, în timp ce o a treia categorie nu beneficiază de hotărâri judecătoreşti prin care să li se recunoască dreptul de a primi salariile menţionate, astfel că salariile acestora nu includ vreuna din indexările despre menţionate.

Aşadar, diferenţele de salarizare invocate de reclamanţi provin, din întreaga succesiune a actelor normative privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice raportat la prevederile aplicabile anterior anului 2011, neputându-se reţine o răspundere a angajatorului.

Totodată s-a reţinut că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 285/2010 nu contravin principiului constituţional al egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16, întrucât acestea se aplică în mod nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice.

Astfel, în raport cu dezlegarea dată acestor chestiuni de drept, prin deciziile evocate, Tribunalul a reţinut că inechităţile apărute în materia salarizării puteau fi înlăturate doar prin intervenţia legiuitorului, ceea ce s-a şi întâmplat prin adoptarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Mai reţine instanţa, că existau deja hotărâri judecătoreşti pronunţate în ţară, care au stabilit că VRS pentru personalul din justiţie care solicitase acest drept este de 405 RON la nivelul anului 2007, după majorarea intervenită prin O.G. nr. 10/2007 (hotărârile menţionate şi de reclamanţi în acţiune).

După O.G. nr. 10/2007 a apărut O.G. nr. 13/2008, care în art. 2, a prevăzut pentru personalul auxiliar din justiţie o majorare a VRS, astfel: cu 4% începând cu 1 aprilie 2008; cu 4, 5% începând cu 1 octombrie 2008.

La acestea se mai adaugă şi majorarea cu 10 % intervenită prin Legea nr. 293/2015, începând cu 1 decembrie 2015.

Astfel, faţă de drepturile recunoscute prin hotărârile judecătoreşti evocate de reclamanţi, rezultă că începând cu data de 9 aprilie 2015, în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" nivelul maxim de salarizare în plată pentru funcţiile similare cu cele ocupate de reclamanţii din prezenta cauză îl reprezintă o indemnizaţie brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, la care se adaugă o majorare de 8,5 % acordată conform O.G. nr. 13/2008 şi, începând cu data de 1 decembrie 2015, o indemnizaţie brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 8,5 % acordată conform O.G. nr. 13/2008 şi procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, nefiind relevant faptul că ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare, deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, a stabilit că "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare." Decizia este obligatorie pentru instanţele judecătoreşti, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.

În condiţiile expuse în paragraful anterior, în baza dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, introduse prin Legea nr. 71/2015, cererea principală a reclamanţilor este întemeiată, având în vedere şi faptul că prin sintagma nivel maxim [al salariului/indemnizaţiei] în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie din cuprinsul art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 legiuitorul are în vedere cuantumul salariului/indemnizaţiei ce trebuie stabilit potrivit legii, iar nu cel stabilit în mod concret şi plătit de instituţia/autoritatea publică. De altfel, majorările salariale au fost recunoscute parţial şi prin emiterea deciziei preşedintelui Curţii de Apel Braşov, însă nu pentru o VRS majorată şi conform O.G. nr. 13/2008.

Împotriva sentinţei instanţei de fond au formulat apel atât reclamantele care au solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, precum şi pârâta Curtea de Apel Braşov care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Dosarul a fost înregistrat iniţial la data de 16 iulie 2019, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la completul LM 21A II care, prin încheierea de şedinţă din 2 octombrie 2019 a admis excepţia necompetenţei funcţionale a acestui complet de judecată, declinând competenţa de soluţionare a apelurilor deduse judecăţii în favoarea completelor de judecată din cadrul secţiei I Civile, rămase competente să soluţioneze litigii de muncă, urmare a suspendării executării hotărârii Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 12/2019.

Examinând excepţia de necompetenţă funcţională, invocată din oficiu, instanţa de apel a constatat următoarele:

Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a apelurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia analizată că, la nivelul său, aceasta revenea, ex lege şi de principiu, completelor specializate în litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul secţiei I Civilă.

În acest context, se reţine că prin art. II din Hotărârea nr. 9 din 22 mai 2019 Colegiul său de Conducere a aprobat propunerea preşedintelui secţiei I Civilă, în sensul de a se repartiza cauze având ca obiect litigii de muncă tuturor secţiilor non-penale (măsură fundamentată pe existenţa unei disproporţii vădite de activitate între secţiile non-penale, în detrimentul secţiei I Civilă, precum şi a unui deficit de judecători la această din urmă secţie), astfel că, practic, prin această hotărâre Colegiul de conducere a "atribuit" competenţă funcţională în materia analizată şi secţiei a II-a Civilă şi secţiei de contencios administrativ şi fiscal.

Ulterior, prin art. I din Hotărârea nr. 12 din 20 iulie 2019, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti, având în vedere art. II din Hotărârea nr. 9/2019 a aprobat solicitarea Preşedintelui secţiei I civilă şi a propus preşedintelui Curţii de Apel Ploieşti înfiinţarea de complete specializate în cadrul acestei secţii, formate din toţi judecătorii celor trei secţii non-penale, a aprobat lista obiectelor din sistemul Ecris care urmează a fi soluţionate de completurile nou înfiinţate şi a aprobat debifarea de la vechile complete specializate să soluţioneze litigii de muncă şi asigurări sociale obiectul "litigii de muncă", acesta urmând să fie selectat la completurile nou înfiinţate.

Aşadar, prin această hotărâre, Colegiul de Conducere a schimbat soluţia "mutării" dosarelor având ca obiect litigii de muncă în cadrul secţiei a II-a Civilă şi secţiei de contencios administrativ şi fiscal, aşa cum stabilise iniţial, cu cea a "mutării" judecătorilor acestor două secţii în cadrul secţiei I formând complete specializate noi în materia analizată, alături de judecătorii secţiei I Civilă.

S-a mai precizat că, în baza acestei ultime hotărâri, Preşedintele Curţii de Apel Ploieşti a emis Decizia nr. 47/2019, prin care a înfiinţat completele specializate în materia litigiilor de muncă, formate din toţi judecătorii secţiilor non-penale, menţionate în anexa la Hotărârea nr. 12/2019.

Considerând că măsurile Colegiului de Conducere expuse sunt nelegale o parte dintre judecătorii acestora au solicitat instanţei judecătoreşti suspendarea executării celor două hotărâri.

Astfel, prin Sentinţa nr. 554 din 21 august 2019, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia Civilă în dosarul nr. x/2019 s-a dispus suspendarea executării articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 9 din 22 mai 2019 şi respectiv a art. I din Hotărârea nr. 12 din 20 iunie 2019 a aceluiaşi Colegiu.

Având în vedere că sentinţa este executorie, Curtea a considerat că principalul efect al suspendării îl constituie faptul că în prezent dispoziţiile suspendate ale hotărârilor de colegiu nu mai pot produce efecte juridice, respectiv nu mai pot fundamenta competenţa funcţională în materia litigiilor de muncă a completelor nou înfiinţate, cu judecătorii tuturor secţiilor non-penale.

Totodată, s-a reţinut din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 7 şi 19 din ROI aprobat de către Plenul CSM prin Hotărârea nr. 1375/2015, că doar colegiul de conducere are competenţa legală de a stabili componenţa secţiilor/completelor şi de a muta judecătorii dintr-o secţie în alta, iar nu preşedintele instanţei, acesta din urmă având posibilitatea înfiinţării completelor specializate în cadrul unei secţii, cu o componenţă deja stabilită de colegiu.

Or, acest lucru fundamentează concluzia evidentă că, prin suspendarea celor două hotărâri de colegiu, completele nou înfiinţate prin acestea în materia litigiilor de muncă au rămas în prezent fără fundament juridic, atât în ceea ce priveşte compunerea lor din judecătorii altor secţii decât cea I Civilă, cât şi sub aspectul competenţei lor de a soluţiona astfel de litigii.

Aceasta, întrucât prin hotărârile contestate judecătorii au fost trecuţi (şi) în secţia I civilă şi le-a fost atribuită competenţa funcţională specială de a soluţiona litigii de muncă.

Aşadar, chiar dacă în prezent figurează completele specializate nou înfiinţate pe rolul şi planificarea secţiei I Civilă, ele sunt lipsite de competenţă funcţională în materia litigiilor de muncă, fiind practic nefuncţionale.

Această concluzie este dovedită şi de faptul că, urmare a suspendării judecătoreşti expuse, prin decizia Preşedintelui secţiei I Civilă nr. 7 din 22 august 2019 completele nou înfiinţate au fost blocate, prin reducerea la zero a complexităţii, concomitent cu bifarea obiectului "litigii de muncă" vechilor complete existente anterior adoptării hotărârilor de colegiu, astfel că, practic, repartizarea în continuarea a litigiilor de muncă s-a făcut exclusiv între completele specializate în acest gen de cauze, ultim precizate.

În acest context s-a apreciat că, de vreme ce în prezent completelor nou înfiinţate nu le pot fi repartizate dosare având ca obiect litigii de muncă, ele nu pot nici soluţiona astfel de cauze, ca urmare a faptului că sunt lipsite de competenţa funcţională atribuită prin hotărârile de colegiu, învederate.

Dosarul a fost repartizat, la data de 7 octombrie 2019, completului 9ACiv, care, la termenul de judecată din data de 19 noiembrie 2019, a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei funcţionale a completului de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 18 noiembrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti a admis excepţia de necompetenţă funcţională, invocată din oficiu şi a declinat competenţa judecării cererilor de apel formulate de reclamante şi de pârâta Curtea de Apel Braşov împotriva Sentinţei civile nr. 915 din 23 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în favoarea completului iniţial investit şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă a dispus suspendarea, din oficiu, a judecăţii cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru regulator de competenţă.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că prezenta cauză a fost repartizată completului iniţial anterior pronunţării Sentinţei nr. 554 din 21 august 2019, context în care suspendarea produce efecte numai pentru viitor şi, pe cale de consecinţă, completul iniţial investit rămâne competent să soluţioneze cauza ce i-a fost repartizată, nefiind îndeplinite condiţiile pentru declinarea competenţei către alt complet al secţiei I civile.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă între Secţiile Civile ale Curţii de Apel Ploieşti s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 4 decembrie 2019, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între completurile aceleiaşi curţi de apel care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă - Completul iniţial stabilit, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii formulate de reclamantele A., B., C., D., E., F. şi G., prin reprezentant B., personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Braşov, Înalta Curte constată că obiectul cererii introductive îl constituie obligaţia pârâţilor de a reîncadrarea şi a recalcula reclamanţilor indemnizaţia de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9 aprilie 2015, respectiv 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015 începând cu 1 decembrie 2015; obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Având în vedere faptul că s-a apreciat că măsurile Colegiului de Conducere mai sus expuse sunt nelegale o parte dintre judecători au solicitat instanţei judecătoreşti suspendarea executării celor două hotărâri.

Astfel, prin Sentinţa nr. 554 din 21 august 2019, pronunţată de către Tribunalul Argeş, secţia Civilă în dosarul nr. x/2019 s-a dispus suspendarea executării articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 9 din 22 mai 2019 şi respectiv a art. I din Hotărârea nr. 12 din 20 iunie 2019 a aceluiaşi Colegiu.

Faţă de împrejurarea că sentinţa evocată este executorie, se reţine că suspendarea actului administrativ întrerupe temporar efectele juridice produse de acest act pe perioada suspendării, însă actele administrative menţionate şi ale căror efecte juridice au fost, la acest moment, numai suspendate, se bucură în continuare de prezumţia de legalitate.

Având în vedere faptul că prezenta cauză a fost repartizată completului iniţial anterior pronunţării Sentinţei nr. 554 din 21 august 2019, se constată că, în aceste condiţii, suspendarea produce efecte numai pentru viitor.

Prin urmare, completul iniţial învestit rămâne competent să soluţioneze cauza ce i-a fost repartizată, nefiind îndeplinite condiţiile pentru declinarea competenţei către alt complet al secţiei I civile, în raport cu data învestirii.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă - Completul iniţial stabilit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă - Completul iniţial stabilit.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 decembrie 2019.

GGC - MM