Competence conflict in judicial salary reclassification dispute resolved by assigning jurisdiction to initial civil panel

Asupra conflictului de competenţă de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la 1 februarie 2019 sub nr. x/2019, reclamanţii A., B., C. D., E., F., G. H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., în calitate de judecători în cadrul Tribunalului Argeş şi, respectiv II., JJ. LL. Vuţa NN., în calitate de asistenţi judiciari în cadrul aceleiaşi instanţe, în contradictoriu cu pârâţii: Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Argeş, au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9 aprilie 2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1 decembrie 2015 şi obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, Ordonanţa nr. 57/2015, Legea nr. 293/2015, O.U.G. nr. 20/2016, legea 153/2017, art. 1.531, 1535 din C. civ., art. 166 Codul Muncii, Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nr. 36 din 4 iunie 2018 şi nr. 56 din 17 septembrie 2018, Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale.

Prin sentinţa nr. 956 din 29 mai 2019 Tribunalul Dâmboviţa, secţia Civilă a respins excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Dâmboviţa şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, invocate de acesta, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 9 aprilie 2015 - 1 februarie 2016 invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei şi a constatat prescris dreptul material la acţiune în ceea ce priveşte sumele solicitate pentru această perioadă, a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., OO., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., Sporiş JJ., PP., NN., prin reprezentant R., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Argeş, a obligat pârâţii la recalcularea indemnizaţiilor reclamanţilor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială (VRS) în cuantum de 484,18 RON, începând cu data de 1 februarie 2016, a obligat pârâţii la plata către reclamanţi, începând cu data de 1 februarie 2016 şi pentru viitor, a diferenţelor de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 484,18 RON şi venitul efectiv plătit, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă, până la data plăţii efective.

Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut în esenţă că nivelul maxim de salarizare este: cel statuat prin hotărâri judecătoreşti, referitoare la valoarea de referinţă sectorială aferentă familiei ocupaţionale "Justiţie" cel aferent nivelului drepturilor salariale cuvenite în plată, iar nu cel privind încadrările salariale teoretice prevăzute prin legile-cadru de salarizare, a căror aplicare efectivă a fost şi este suspendată sau eşalonată, neafectând perioada în litigiu; cel cuvenit de drept în plată, deci indiferent dacă, în fapt, respectivele hotărâri judecătoreşti au fost sau nu puse în plată.

În ceea ce priveşte petitul acţiunii referitor la actualizarea sumelor cu rata inflaţiei, s-a apreciat că, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc o creanţă, acestea sunt justificate şi în concordanţă cu prevederile art. 1535 C. civ. şi art. 166 alin. (4) din Codul muncii.

Din coroborarea acestor norme legale, se deduce în mod clar că, în speţă, dreptul reclamanţilor la obţinerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligaţiei la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor datorate iniţial; o astfel de actualizare antrenează şi ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligaţiei de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.

Dacă actualizarea la inflaţie are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanţei la valoarea ei reală, în aceeaşi expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noţiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbeşte despre daunele-interese moratorii, discuţia este plasată pe tărâmul unei reparaţii a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanţei băneşti, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

Aşadar, instanţa a apreciat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la actualizarea sumei astfel stabilite, cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzilor legale penalizatoare, conform Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent să judece recursul în interesul legii), dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor de plată putând fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acţiunii, repararea integrală a prejudiciului, în cazul neexecutării unei obligaţii de plată a salariului, presupunând atât actualizarea cu indicele de inflaţie a sumei datorate (acoperirea pierderii efective suferite de creditor), cât şi plata dobânzii legale (beneficiul de care este lipsit salariatul).

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Ministerul Justiţiei.

Dosarul a fost înregistrat iniţial la data de 30 iulie 2019, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la completul LM 27A III care, prin încheierea de şedinţă din 11 octombrie 2019 a admis excepţia necompetenţei funcţionale a acestui complet de judecată, declinând competenţa de soluţionare a apelului dedus judecăţii în favoarea completelor de judecată din cadrul secţiei I Civile, competente să soluţioneze litigii de muncă, urmare a suspendării executării hotărârii Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 12/2019.

Examinând excepţia de necompetenţă funcţională, invocată din oficiu, instanţa de apel a constatat următoarele:

Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a apelului declarat împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia analizată că, la nivelul său, aceasta revenea, ex lege şi de principiu, completelor specializate în litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul secţiei I Civilă.

În acest context, se reţine că prin art. II din Hotărârea nr. 9 din 22 mai 2019 Colegiul său de Conducere a aprobat propunerea preşedintelui secţiei I Civilă, în sensul de a se repartiza cauze având ca obiect litigii de muncă tuturor secţiilor non-penale (măsură fundamentată pe existenţa unei disproporţii vădite de activitate între secţiile non-penale, în detrimentul secţiei I Civilă, precum şi a unui deficit de judecători la această din urmă secţie), astfel că, practic, prin această hotărâre Colegiul de conducere a "atribuit" competenţă funcţională în materia analizată şi secţiei a II-a Civilă şi secţiei de contencios administrativ şi fiscal.

Ulterior, prin art. I din Hotărârea nr. 12 din 20 iulie 2019, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti, având în vedere art. II din Hotărârea nr. 9/2019 a aprobat solicitarea Preşedintelui secţiei I civilă şi a propus preşedintelui Curţii de Apel Ploieşti înfiinţarea de complete specializate în cadrul acestei secţii, formate din toţi judecătorii celor trei secţii non-penale, a aprobat lista obiectelor din sistemul Ecris care urmează a fi soluţionate de completurile nou înfiinţate şi a aprobat debifarea de la vechile complete specializate să soluţioneze litigii de muncă şi asigurări sociale obiectul "litigii de muncă", acesta urmând să fie selectat la completurile nou înfiinţate.

Aşadar, prin această hotărâre, Colegiul de Conducere a schimbat soluţia "mutării" dosarelor având ca obiect litigii de muncă în cadrul secţiei a II-a Civilă şi secţiei de contencios administrativ şi fiscal, aşa cum stabilise iniţial, cu cea a "mutării" judecătorilor acestor două secţii în cadrul secţiei I formând complete specializate noi în materia analizată, alături de judecătorii secţiei I Civilă.

S-a mai precizat că, în baza acestei ultime hotărâri, Preşedintele Curţii de Apel Ploieşti a emis Decizia nr. 47/2019, prin care a înfiinţat completele specializate în materia litigiilor de muncă, formate din toţi judecătorii secţiilor non-penale, menţionate în anexa la Hotărârea nr. 12/2019.

Considerând că măsurile Colegiului de Conducere expuse sunt nelegale o parte dintre judecătorii acestora au solicitat instanţei judecătoreşti suspendarea executării celor două hotărâri.

Astfel, prin Sentinţa nr. 554 din 21 august 2019, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia Civilă în dosarul nr. x/2019 s-a dispus suspendarea executării articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 9 din 22 mai 2019 şi respectiv a art. I din Hotărârea nr. 12 din 20 iunie 2019 a aceluiaşi Colegiu.

Având în vedere că sentinţa este executorie, Curtea a considerat că principalul efect al suspendării îl constituie faptul că în prezent dispoziţiile suspendate ale hotărârilor de colegiu nu mai pot produce efecte juridice, respectiv nu mai pot fundamenta competenţa funcţională în materia litigiilor de muncă a completelor nou înfiinţate, cu judecătorii tuturor secţiilor non-penale.

Totodată, s-a reţinut din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 7 şi 19 din ROI aprobat de către Plenul CSM prin hotărârea nr. 1375/2015, că doar colegiul de conducere are competenţa legală de a stabili componenţa secţiilor/completelor şi de a muta judecătorii dintr-o secţie în alta, iar nu preşedintele instanţei, acesta din urmă având posibilitatea înfiinţării completelor specializate în cadrul unei secţii, cu o componenţă deja stabilită de colegiu.

Or, acest lucru fundamentează concluzia evidentă că, prin suspendarea celor două hotărâri de colegiu, completele nou înfiinţate prin acestea în materia litigiilor de muncă au rămas în prezent fără fundament juridic, atât în ceea ce priveşte compunerea lor din judecătorii altor secţii decât cea I Civilă, cât şi sub aspectul competenţei lor de a soluţiona astfel de litigii.

Aceasta, întrucât prin hotărârile contestate judecătorii au fost trecuţi (şi) în secţia I civilă şi le-a fost atribuită competenţa funcţională specială de a soluţiona litigii de muncă.

Aşadar, chiar dacă în prezent figurează completele specializate nou înfiinţate pe rolul şi planificarea secţiei I Civilă, ele sunt lipsite de competenţă funcţională în materia litigiilor de muncă, fiind practic nefuncţionale.

Această concluzie este dovedită şi de faptul că, urmare a suspendării judecătoreşti expuse, prin decizia Preşedintelui secţiei I Civilă nr. 7 din 22 august 2019 completele nou înfiinţate au fost blocate, prin reducerea la zero a complexităţii, concomitent cu bifarea obiectului "litigii de muncă" vechilor complete existente anterior adoptării hotărârilor de colegiu, astfel că, practic, repartizarea în continuarea a litigiilor de muncă s-a făcut exclusiv între completele specializate în acest gen de cauze, ultim precizate.

În acest context s-a apreciat că, de vreme ce în prezent completelor nou înfiinţate nu le pot fi repartizate dosare având ca obiect litigii de muncă, ele nu pot nici soluţiona astfel de cauze, ca urmare a faptului că sunt lipsite de competenţa funcţională atribuită prin hotărârile de colegiu, învederate.

Dosarul a fost repartizat, la data de 15 octombrie 2019, completului 10ACiv, care, la termenul de judecată din data de 19 noiembrie 2019, a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei funcţionale a completului de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 19 noiembrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti a admis excepţia de necompetenţă funcţională, invocată din oficiu şi a declinat competenţa judecării cererii de apel formulată de apelantul-pârât Ministerul Justiţiei împotriva Sentinţei civile nr. 956 din 29 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în favoarea completului iniţial investit şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă a dispus suspendarea, din oficiu, a judecăţii cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru regulator de competenţă.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că prezenta cauză a fost repartizată completului iniţial anterior pronunţării Sentinţei nr. 554 din 21 august 2019, context în care suspendarea produce efecte numai pentru viitor şi, pe cale de consecinţă, completul iniţial investit rămâne competent să soluţioneze cauza ce i-a fost repartizată, nefiind îndeplinite condiţiile pentru declinarea competenţei către alt complet al secţiei I civile.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă între Secţiile Civile ale Curţii de Apel Ploieşti s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 4 decembrie 2019, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între completurile aceleiaşi curţi de apel care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă - Completul iniţial stabilit, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii formulate de reclamantul QQ., Înalta Curte constată că obiectul cererii introductive îl constituie obligaţia reîncadrării şi recalculării indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9 aprilie 2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1 decembrie 2015 şi obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care suntem îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Având în vedere faptul că s-a apreciat că măsurile Colegiului de Conducere mai sus expuse sunt nelegale o parte dintre judecători au solicitat instanţei judecătoreşti suspendarea executării celor două hotărâri.

Astfel, prin Sentinţa nr. 554 din 21 august 2019, pronunţată de către Tribunalul Argeş, secţia Civilă în dosarul nr. x/2019 s-a dispus suspendarea executării articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 9 din 22 mai 2019 şi respectiv a art. I din Hotărârea nr. 12 din 20 iunie 2019 a aceluiaşi Colegiu.

Faţă de împrejurarea că sentinţa evocată este executorie, se reţine că suspendarea actului administrativ întrerupe temporar efectele juridice produse de acest act pe perioada suspendării, însă actele administrative menţionate şi ale căror efecte juridice au fost, la acest moment, numai suspendate, se bucură în continuare de prezumţia de legalitate.

Având în vedere faptul că prezenta cauză a fost repartizată completului iniţial anterior pronunţării Sentinţei nr. 554 din 21 august 2019, se constată că, în aceste condiţii, suspendarea produce efecte numai pentru viitor.

Prin urmare, completul iniţial învestit rămâne competent să soluţioneze cauza ce i-a fost repartizată, nefiind îndeplinite condiţiile pentru declinarea competenţei către alt complet al secţiei I civile, în raport cu data învestirii.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă - Completul iniţial stabilit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă - Completul iniţial stabilit.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 decembrie 2019.

GGC - MM