Cassation annulled for failure to frame contractual liability critique within statutory cassation grounds

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. x/2017, la data de 27 decembrie 2017, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B., a sesizat instanţa cu o acţiune în atragerea răspunderii contractuale a pârâtei C. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 691.330,65 RON şi a dobânzii legale aferente, calculată până la data plăţii efective.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1164, art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1516, art. 1530 C. civ., iar în dovedirea acţiunii s-au depus înscrisuri şi s-a solicitat administrarea probei cu interogatorul pârâtei.

Prin Sentinţa civilă nr. 961 din 12 iunie 2018 Tribunalul Constanţa, secţia a II-a Civilă a respins acţiunea ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta B. administrator judiciar al societăţii A. S.R.L., invocând ca temei de drept dispoziţiile, art. 1164, art. 1170, art. 1270, art. 1272 şi art. 1516, art. 1530 C. civ.

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin Decizia civilă nr. 42 din 31 ianuarie 2019 a respins apelul promovat de către apelantul - reclamant B. administrator judiciar al societăţii A., împotriva Sentinţei civile nr. 961 din 12 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata - pârâtă societatea C. S.R.L., ca nefondat.

Împotriva Deciziei nr. 42 din 31 ianuarie 2019 a Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. a declarat recurs.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1164, art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1516, art. 1530 C. civ. şi art. 299 coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a textelor incidente în speţă, fiind nelegală şi netemeinică.

În concret, recurenta arată că aşa cum a susţinut şi în cele două instanţe devolutive, debitorul nu a depus în termenul prevăzut de Legea nr. 85/2014 documentele financiar contabile, însă administratorul special s-a prezentat la sediul administratorului cu o parte din ele.

Administratorul judiciar a întocmit raportul privind cauzele ca au dus la apariţia stării de insolvenţă şi un raport la acesta în care a fost analizată situaţia financiară a debitoarei.

În ceea ce priveşte creanţa solicitată în prezenta cauză, recurenta susţine că s-a procedat la notificarea pârâtei pentru achitarea debitului.

Recurenta face precizarea nu este în posesia documentelor care au stat la baza acordării acestor avansuri, lipsa facturilor neechivalând cu inexistenţa creanţei.

Dovada existenţei creanţei este faptul că avansurile nu au fost stornate, ulterior fiind facturate. De asemenea, relevant este şi faptul că prestatorul nu a făcut niciodată dovada îndeplinirii obligaţiilor pentru care s-au acordat avansurile.

Mai mult se arată că administratorul pârâtei este acelaşi cu cel al reclamantei.

Pentru toate aceste considerente, apreciază creanţa solicitată fiind certă, lichidă şi exigibilă, motiv pentru care solicită admiterea recursului.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost întocmit şi comunicat părţilor prin încheierea de la 19 septembrie 2019, pentru a depune puncte de vedere cu privire la acesta.

Părţile nu prezentat puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Examinând recursul în raport de excepţia de nulitate, a cărei analiză este prioritară în respectarea principiului ce reglementează ordinea de soluţionare a excepţiilor, consacrat de art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să anuleze recursul, pentru următoarele considerente:

În raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se observă că dezvoltarea criticilor nu permite examinarea acestora din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Având în vedere prevederile legale mai sus menţionate şi ţinând cont de împrejurarea că, criticile de recurs invocate nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază incidente dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Astfel, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Trebuie subliniat însă că, pentru a conduce la casarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Din observarea criticilor formulate, se constată că recurenta-reclamantă nu a indicat în cuprinsul recursului motivele de casare potrivit dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., iar criticile nu au fost dezvoltate şi argumentate cu trimitere la textele legale care au fost aplicate greşit de către instanţa de apel.

În motivarea recursului, criticile recurentei-reclamante au vizat nemulţumirea părţii faţă de soluţia pronunţată, însă aspectele antamate vizează exclusiv critici de netemeinicie, fără a se arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Se constată că în dezvoltarea motivelor de recurs principala critică a recurentei-reclamantă vizează nemulţumirea părţii în ceea ce priveşte respingerea acţiunii ca nedovedită.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai în cazul motivării necorespunzătoare ci şi atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, recurenta-reclamantă nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci s-a limitat la simpla afirmare a netemeiniciei deciziei atacate.

În alţi termeni, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În cauză, recurenta-reclamantă nu s-a conformat, aşadar, dispoziţiilor înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât, în declaraţia de recurs nu a dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege, sens în care, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor legale precitate şi pe cale de consecinţă, să constate nulitatea recursului formulat de recurenta-reclamantă B. Administrator judiciar al S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 42 din 31 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă B. Administrator judiciar al S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 42 din 31 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2019.

GGC - MM