Nullity of cassation appeal for failure to articulate specific illegality grounds distinct from merit-based criticisms

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la 26 aprilie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat instanţei obligarea acesteia la plata sumei de 1.451.999,062 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 13 februarie 2015 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.

Prin Sentinţa nr. 427 din 26 aprilie 2018, Tribunalul Dâmboviţa a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. şi a obligat pârâta S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 1.451.999,062 RON reprezentând penalităţi de întârziere, taxă judiciară de timbru în sumă de 18.125 RON şi onorariu avocaţial în sumă de 2200 RON.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierilor de şedinţă din 20 februarie 2018 şi din 28 septembrie 2017 a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L., care a solicitat anularea sentinţei şi schimbarea în tot a primei încheieri precizate, în sensul admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat, cu consecinţa respingerii acţiunii.

La termenul de judecată din 26 octombrie 2018, instanţa a recalificat prezentul recurs în apel, potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 38 din 1 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a fost respins apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva Sentinţei nr. 427 din 26 aprilie 2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, fiind obligată apelanta-pârâtă la plata sumei de 500 RON, către intimata reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Împotriva Deciziei nr. 38 din 1 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L..

Prin memoriul de recurs, pârâta S.C. B. S.R.L. solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi a sentinţei, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L..

În susţinerea cererii de recurs, pârâta arată că valoarea de 1.451.999,062 RON reprezentând penalităţi de întârziere nu a fost constatată de un expert, ci au fost simple calcule făcute de reclamantă.

Mai susţine recurenta că, instanţa de apel nu ţinut cont de procesul-verbal încheiat între părţi "Proces-verbal de predare primire a biletelor la ordin din 13 mai 2016", în conţinutul căruia părţile au convenit că debitul este de 424.162,5 RON. Respectivul debit a fost stins prin prezentarea BO-urilor la datele scadente, înscrise pe acestea, până la 15 decembrie 2016. Ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 13 februarie 2015 a intervenit acest proces-verbal de predare-primire a celor 17 bilete la ordin, ce atestă că debitul este cel cuprins în biletele la ordin.

Fiind un act subsecvent, încheiat ulterior, în cuprinsul căruia nu se face vorbire de existenţa vreunei penalităţi sau a vreunei alte sume datorate, este indubitabil faptul că nu existau debite în plus faţă de biletele la ordin emise.

Mai mult decât atât, la data de 5 mai 2016 S.C. A. S.R.L. a introdus o cerere de insolvenţă împotriva recurentei, unde creanţa solicitată era în cuantum de 412.584,64 RON (stinsă în prezent), aspect din care rezultă faptul că niciodată nu a existat o înţelegere între părţi în ceea ce priveşte posibile penalităţi aplicabile la un termen de 30 de zile.

În această situaţie, recurenta susţine că se impunea efectuarea unei expertize contabile, prin care să se constate cu certitudine care era creanţa datorată, probă solicitată şi în faţa Curţii de Apel Ploieşti, însă nefiind efectuată.

Pe cale de consecinţă, recurenta solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate şi a Sentinţei nr. 487/24 aprilie 2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. x/2017, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L..

În subsidiar, recurenta solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Prin întâmpinarea depusă, la 16 mai 2019, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat pe cale de excepţie anularea recursului, întrucât recurenta-pârâtă nu a indicat şi nu a dezvoltat motivele de nelegalitate ale deciziei atacate, recurenta reluând practic apărările formulate în faţa instanţei de fond, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei ca fiind temeinică şi legală.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 19 septembrie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este nul.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 25 septembrie 2019, recurenta depunând punct de vedere.

La termenul din 12 decembrie 2019, completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L., deşi a invocat dispoziţiile art. 485 - 487, 490 şi 496 C. proc. civ. în susţinerea cererii de recurs, se constată că motivele evocate nu conţin critici de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, iar susţinerile din cuprinsul cererii de recurs nu fac posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că instanţa de apel ca instanţă devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Astfel, în condiţiile în care memoriul de recursul formulat conţine critici de netemeinicie sau simple nemulţumiri ale recurentei faţă de modul în care a decurs judecata în fond sau apel, sau modul în care instanţele au apreciat probele nu poate constitui îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 488 C. proc. civ., cât timp nu învederează instanţei de recurs norma materială nesocotită prin soluţiile date de cele două instanţe.

În acest context, se constată că, motivele de recurs reprezintă o transpunere a motivelor de apel care au fost riguros analizate de către instanţa de apel, motiv pentru care faţă de modul de administrare a probelor în faza de cercetare judecătorească, se constată că cele două instanţe au respectat principiul aflării adevărului prin soluţiile pronunţate oferind părţilor dreptul la un proces echitabil astfel cum este garantat de către art. 6 CEDO.

Se observă că recurenta a relatat opinii referitoare la dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

În speţă, recurenta tinde, în realitate, la o restabilire a situaţiei de fapt, repunând în discuţie probele şi solicitând instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, aspect ce nu este permis în această fază procesuală, având în vedere că prin memoriul de recurs recurenta se referă la elemente de fapt, care ţin strict de temeinicia hotărâri, întrucât s-au prezentat critici care vizează aspectul probator, cu referire la efectuarea unei expertize contabile, fără însă a dezvolta critici de nelegalitate.

În acest context, se reţine că recurenta-pârâtă, nu formulează critici de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar şi care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

Simpla nemulţumire a părţii faţă de soluţia pronunţată, fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă şi legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancţionată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În consecinţă, se constată că recurenta nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi ce dispoziţii legale au fost încălcate de către instanţa de apel prin respingerea apelului pârâtei S.C. B. S.R.L..

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea nulităţii cererii de recurs în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în temeiul art. 453 din acelaşi Cod, va obliga recurenta la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei A. S.R.L., conform facturii aflate la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 38 din 1 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L..

Obligă recurenta S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei A. S.R.L..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2019.

GGC - MM