Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2358/2019 AI generated

Exemption of renewable energy producers from capacitive reactive energy billing under ANRE Order 35/2005 and limits of appellate review over incidental guarantee claims

Case Number Decizia nr. 2358/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal, upholding the Court of Appeal’s decision in favor of the renewable energy producer, who successfully challenged the utility company’s billing for capacitive reactive electric energy. The dispute concerned whether the supplier could charge for reactive power consumed by a renewable energy producer, where the Court of Appeal had previously found the claimant exempt from payment under Article 9(b) of ANRE Order 35/2005 and declared the utility’s credit right non-existent. The court rejected the supplier’s arguments regarding judicial overreach and error in factual assessment, determining that the appellate court properly motivated its decision and correctly applied the principle of *tantum devolutum quantum apellatum* by refusing to reopen the incidental claim for guaranteeing liability that had not been subject to a valid appeal. Consequently, the appellate decision remains in force, and the court ordered the supplier to pay the producer €22,102.58 in litigation costs and to refund €3,966 in excess stamp duty.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 478 C. proc. civ, art. 478 alin. (4) C. proc. civ, art. 473 din C. proc. civ; Exemption of renewable energy producers from capacitive reactive energy billing under ANRE Order 35/2005 and limits of appellate review over incidental guarantee claims: Împotriva deciziei nr. 226/A din 5 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs S.C. Electrica Furnizare S.A. prin Sucursala de furnizare a Energiei Electrice Transilvania Sud Braşov prin B., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 4 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Keywords

AI generated
liability for stamp duty renewable energy payment order assessment of costs judicial review energy legislation

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., susţine că instanţa de judecată a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti în pronunţarea deciziei.
art. 425 alin. (1) C. proc. civ
Însuşirea de către instanţă a tezei expuse în sprijinul poziţiei sale procesuale de către una dintre părţi nu este de natură prin ea însăşi să conducă la concluzia lipsei motivării, câtă vreme hotărârea judecătorească cuprinde elementele menţionate la art. 425 alin. (1) C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 478 C. proc. civ
Recurenta-pârâtă motivează această critică din perspectiva dispoziţiilor art. 478 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de apel va verifica stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, motivele de ordine publica putând fi invocate şi din oficiu.
art. 478 alin. (4) C. proc. civ
În raport de argumentele subsumate acestui motiv de recurs, care au vizat încălcarea dispoziţiilor art. 478 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că se invocă încălcarea unei norme de procedură, critici care vor fi examinate din perspectiva dispoziţiilor art.
art. 473 din C. proc. civ
faţă de Electrica Distribuţie Transilvania Sud, întrucât "acest din urmă intimat nu a înţeles să uzeze de calea de atac pusă la dispoziţia acestuia, respectiv apelul provocat, potrivit art. 473 din C. proc. civ..".
art. 493 alin. (2) din C. proc. civ
Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
art. 488 pct. 4 C. proc. civ
Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă a criticat decizia instanţei de apel în raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 4 C. proc. civ., care vizează depăşirea atribuţiilor judecătoreşti.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, sub nr. x/2014, la data de 10 martie 2014, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Electrica Furnizare S.A., prin agenţia B., a solicitat să se constate că nu datorează pârâtei suma totală de 432.540,04 RON fără TVA, facturată astfel:

a) suma de 93.992,80 RON fără TVA, inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 06.08.2013 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă;

b) suma de 101.218,39 RON fără TVA, inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 05.09.2013 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă;

c) suma de 6.805,56 RON fără TVA, inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 04.10.2013 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă;

d) suma de 1.434,57 RON fără TVA inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 06.11.2013 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă;

e) suma de 37.009,92 RON fără TVA inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 05.12.2013 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă;

f) suma de 101.717,31 RON fără TVA inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 06.01.2014 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă;

g) suma de 64.818,42 RON fără TVA inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 06.02.2014 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă;

h) suma de 25.543,07 RON fără TVA inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 05.03.2014 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă;

Reclamanta a formulat precizare la acţiune, solicitând ca, în baza motivelor invocate şi a probelor administrate în dosar, să fie admisă acţiunea şi drept consecinţă, să se constate că în calitate de producător de energie electrică regenerabilă este exceptată de la plata energiei reactive capacitive, conform art. 9 lit. b) din Ordinul ANRE nr. 35/2005; să se constate inexistenţa dreptului de creanţă al pârâtei relativ la suma de 432.540,04 ron, fără TVA, facturată conform facturilor fiscale anexate şi drept consecinţă să anuleze facturile fiscale, enumerate în acţiunea iniţială; exonerarea de la plata sumei de 432.540,04 ron, fără TVA, de societatea pârâtă, conform facturilor mai sus menţionate; obligarea pârâtei să se abţină pe viitor de emiterea oricăror facturi fiscale care vizează plata acestei energii reactive capacitive, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a formulat şi cerere de chemare în garanţie a S.C. Filiala de distribuţie a Energiei Electrice Electrica Distribuţie Transilvania Sud S.A. prin Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Miercurea Ciuc, prin care a solicitat obligarea acestei societăţi la restituirea sumei de 432.540,04 RON la care să se adauge TVA-ul aferent, în cuantum de 24% ca si consecinţa a recunoaşterii dreptului reclamantei de a nu datora plata contravaloarii energiei electrice reactive capacitive, precum si a cheltuielior de judecata ocazionate solicitate de catre partea reclamantă, în cazul admiterii acţiunii in constatare.

Excepţiile invocate de pârâtă şi chemata în garanţie au fost soluţitonate prin încheierea nr. 2/4 iunie 2014.

Prin sentinţa civilă nr. 1393 din 16 septembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia Civilă, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Societatea Comercială Electrica Furnizare S.A. prin Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Transilvania Sud Braşov prin B. şi s-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de S.C. Electrica Furnizare S.A. prin Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Transilvania Sud Braşov prin Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Miercurea Ciuc, ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta C. S.R.L. (fosta A. SRL).

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 226/A din 5 iunie 2018, a admis apelul formulat de reclamanta C. S.R.L. (fosta A. SRL), împotriva sentinţei nr. 1393/17.09.2015 a Tribunalului Harghita, pronunţată în dosar nr. x/2014 şi în consecinţă:

A schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a admis, în parte, acţiunea formulată şi precizată de reclamanta C. S.R.L. (fosta A. SRL), în contradictoriu cu pârâta S.C. Electrica Furnizare S.A. prin Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Transilvania Sud Braşov prin B..

A constatat inexistenţa dreptului de creanţă al pârâtei S.C. Electrica Furnizare S.A. 432.540,04 RON fără TVA, faţă de reclamantă, facturat astfel:

a)suma de 93.992,80 RON fără TVA, inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 06.08.2013 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă;

b)suma de 101.218,39 RON fără TVA, inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 05.09.2013 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă;

c)suma de 6.805,56 RON fără TVA, inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 04.10.2013 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă;

d)suma de 1.434,57 RON fără TVA inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 06.11.2013 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă;

e)suma de 37.009,92 RON fără TVA inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 05.12.2013 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă;

f)suma de 101.717,31 RON fără TVA inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 06.01.2014 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă;

g)suma de 64.818,42 RON fără TVA inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 06.02.2014 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă;

h)suma de 25.543,07 RON fără TVA inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 05.03.2014 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă.

A exonerat reclamanta de la plata acestei sume, în favoarea pârâtei.

A respins celelalte petite ale cererii de chemare în judecată.

A obligat pârâta S.C. Electrica Furnizare S.A. prin Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Transilvania Sud Braşov prin B. la plata sumei de 15.931 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta C. S.R.L., ocazionate de judecarea cauzei în fond.

A menţinut celelalte dispoziţii din hotărârea atacată.

A obligat pârâta - intimată S.C. Electrica Furnizare S.A. prin Sucursala de furnizare a Energiei Electrice Transilvania Sud Braşov prin B. la plata sumei de 68.471,67 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta - apelantă C. S.R.L., ocazionate de judecarea cauzei în apel.

Împotriva deciziei nr. 226/A din 5 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs S.C. Electrica Furnizare S.A. prin Sucursala de furnizare a Energiei Electrice Transilvania Sud Braşov prin B., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 4 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., susţine că instanţa de judecată a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti în pronunţarea deciziei.

În continuare, motivează această critică din perspectiva dispoziţiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., învederând faptul că niciun argument adus de pârâtă nu a fost reţinut de instanţa de apel nici în consemnarea pe scurt a susţinerilor părţilor şi nici în examinarea motivelor invocate de aceasta în susţinerea respingerii apelului. Prin urmare, apreciază că în considerentele deciziei nu se regăseşte nici măcar o singură referire la motivul pentru care au fost înlăturate susţinerile pârâtei, invocate în întampinare, în concluziile scrise, în notele de şedinţă şi susţinerile orale din fata instanţei.

Astfel, analiza situaţiei de fapt si de drept făcută de instanţa de apel nu reprezintă decât un rezumat al apărărilor apelantei - intimate, instanţa de apel interpretând noţiunea de "consum propriu tehnologic", ceea ce reprezintă de fapt, reluarea obiecţiunilor formulate de C. la rapoartele de expertiză administrate în cauză, fără a fi analizate în nici un fel argumentele contrarii oferite de ceilalţi participanţi la procesul civil.

Totodată, susţine că potrivit doctrinei şi jurisprudenţei. constituie depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti şi situaţia când instanţa de judecată se pronunţă pe cale de dispoziţii generale în examinarea concretă a unei situaţii de fapt.

În speţă, instanţa a fost sesizată cu o situaţie concretă care implică o analiză cu caracter tehnic, anume dacă facturile de energie reactivă emise de recurentă faţă de intimată sunt sau nu justificate, astfel că era esenţial de analizat din punct de vedere tehnic şi faptic dacă energia reactivă facturată reprezenta consum propriu tehnologic şi dacă da, câtă cantitate din această energie facturată putea fi încadrată ca fiind consum propriu tehnologic, doar simpla definire a unui concept si interpretarea sa neputând conduce la concluzii privind situaţia de fapt.

Arată că examinarea mijloacelor de probă din punct de vedere tehnic ar fi relevat situaţii în care consumul de energie reactivă al recurentei-pârâte nu reprezintă consum propriu tehnologic, întrucât se datorează culpei exclusive a intimatei-reclamante, iar instanţa de apel a omis să examineze însăşi starea de fapt, anume dacă consumul energiei reactive contorizate se încadrează într-una dintre condiţiile prevăzute de lege pentru a putea fi constatat consumul propriu tehnologic.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susţine că instanţa de judecată s-a pronunţat aplicând greşit normele de drept material în ceea ce priveşte judecarea apelului.

Recurenta-pârâtă motivează această critică din perspectiva dispoziţiilor art. 478 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de apel va verifica stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, motivele de ordine publica putând fi invocate şi din oficiu.

Invocând interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie textului art. 478 alin. (4) C. proc. civ., susţine că instanţa de apel avea obligaţia de a trata inclusiv pretenţiile virtuale, adică acelea a căror existenţă, chiar dacă nu şi-au găsit o exprimare expresă în cererea dedusă judecăţii în primă instanţă, putea fi dedusă din modul de formulare a pretenţiei principale (a cărei rezolvare integrală presupunea şi rezolvarea unei pretenţii virtuale sau implicite). Precizările care pot fi aduse pretenţiilor în faza procesuală a apelului nu înseamnă nesocotirea limitelor devoluţiunii şi deducerea în faţa judecăţii a unor cereri noi; în acelaşi timp, asemenea precizări sau explicitări nu pot fi înlăturate sub motiv că, în absenţa pronunţării primei instanţe asupra respectivelor pretenţii, ele nu ar putea fi analizate pentru prima dată în apel întrucât s-ar încălca principiul tantum devolutum quantum iudicatum.

Prin urmare, recurenta apreciază că instanţa de apel a încălcat principiul tantum devolutum quantum iudicatum în momentul în care a păstrat soluţia pronunţată de Tribunalul Harghita de respingere a cererii de chemare în garanţie formulată de pârâta Electrica Furnizare S.A. faţă de Electrica Distribuţie Transilvania Sud, întrucât "acest din urmă intimat nu a înţeles să uzeze de calea de atac pusă la dispoziţia acestuia, respectiv apelul provocat, potrivit art. 473 din C. proc. civ..".

Astfel, în măsura în care cererea de chemare în garanţie a fost respinsă de Tribunalul Harghita ca fiind lipsită de obiect prin respingerea cererii de chemare în judecată, măsura păstrării acestei părţi din dispozitivul hotărârii de fond apare ca fiind lipsită de sens; pe de altă parte motivul respingerii cererii este lipsit de raţiune, în sensul că un apel provocat depus de chemata în garanţie ar tinde să modifice hotărârea în sensul admiterii unei cereri în care figurează ca pârât împotriva intereselor proprii, mai ales în măsura în care pe fondul cauzei a formulat concluzii de respingere a cererii de chemare în garanţie.

În acest context, recurenta susţine că examinarea unei cereri expres formulate în faţa instanţei de fond este o obligaţie ce revine instanţei de control judiciar în judecarea apelului potrivit atribuţiunilor ce îi revin, iar partea care a formulat o astfel de cerere în fata instanţelor de fond nu trebuie să introducă în mod separat un apel. Astfel, arată că pârâta a formulat concluzii cu privire la cererea de chemare în garanţie în timpul judecării apelului, fără a se ridica excepţia de ordine publică a netimbrării sau vreo altă excepţie referitoare la apelul provocat.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 23.05.2019, în unanimitate, s-a respins excepţia nulităţii recursului şi s-a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă.

În cadrul examenului de legalitate care priveşte decizia instanţei de apel, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă a criticat decizia instanţei de apel în raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 4 C. proc. civ., care vizează depăşirea atribuţiilor judecătoreşti.

Subsumat acestui motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă a invocat o pretinsă nemotivare a instanţei de apel, întrucât au fost înlăturate nemotivat apărările sale. Este de observat că argumentele pârâtei pot fi examinate în raport de motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Procedând la analiza motivului de recurs menţionat, Înalta Curte urmează a porni de la premisa că obligaţia de motivare a hotărârii reprezintă unul dintre aspectele esenţiale ale dreptului la un proces echitabil, constând în dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, corelativ cu obligaţia instanţei ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv.

În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor unui proces de a-şi prezenta observaţiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Întrucât Convenţia nu vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat ca fiind efectiv decât dacă aceste observaţii sunt cu adevărat "ascultate", adică examinate propriu-zis de către instanţa sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi cererilor de probă ale părţilor sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Ţările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în acelaşi sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30).

Judecătorii au obligaţia, în asigurarea dreptului la un proces echitabil al tuturor părţilor implicate, de a indica cu suficientă claritate motivele pe care îşi întemeiază soluţia, astfel încât orice parte interesată să aibă posibilitatea de-a avea convingerea că argumentele sale au fost în mod efectiv ascultate şi analizate, iar considerentele hotărârii trebuie să-şi găsească raţiunea în cadrul probelor administrate în cauză.

În mod corespunzător, în legislaţia naţională, respectiv în cuprinsul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., se prevede obligaţia instanţei de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situaţiei de fapt reţinute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor. Expunerea considerentelor reprezintă garanţia că hotărârea pronunţată reprezintă rezultatul unui raţionament logico-judiciar, iar soluţia nu a fost pronunţată într-un mod arbitrar şi discreţionar, şi face în acelaşi timp posibilă realizarea de către instanţa de apel a controlului judiciar, odată cu învestirea acesteia cu soluţionarea căii de atac declarate împotriva hotărârii.

Însuşirea de către instanţă a tezei expuse în sprijinul poziţiei sale procesuale de către una dintre părţi nu este de natură prin ea însăşi să conducă la concluzia lipsei motivării, câtă vreme hotărârea judecătorească cuprinde elementele menţionate la art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Nu se poate reţine teza că instanţa de apel ar fi omis să analizeze fiecare din apărările invocate de pârâtă, câtă vreme instanţa are posibilitatea de a răspunde grupat argumentelor invocate de către părţi, nefiind obligată a răspunde tuturor argumentelor invocate dată fiind complexitatea litigiului, cerinţa esenţială fiind ca instanţa să fi examinat în mod real apărările anterior menţionate.

În cadrul celei de a doua categorii de critici, s-a susţinut că instanţa de apel trebuia să examineze starea de fapt şi probele administrate pentru a stabili daca energia facturată constituie consum propriu tehnologic scutit de la plată.

Înalta Curte constată că aceste categorii de critici vizează netemeinicia hotărârii, aspecte care exced controlului instanţei de recurs.

Aceste susţineri nu pot fi încadrate în niciunui motiv de casare, recurenta-pârâtă tinde în realitate spre o readministrare a probelor pentru a determina dacă energia facturată poate fi încadrată în una dintre situaţiile exemplificative de lege.

În concluzie, se reţine că instanţa de apel a motivat în mod corect soluţia de admitere a apelului pârâtei, cu referire la normele aplicabile şi la concluziile expertizei tehnice.

Sub un alt aspect, recurenta-pârâtă, în raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a invocat aplicarea greşită a legii, în raport de încălcarea principiului tantum devolutum quantum iudicatum, în momentul în care s-a menţinut soluţia instanţei de fond cu privire la respingerea cererii de chemare în garanţie, apreciind că în mod greşit aceasta nu putea fi rediscutată în condiţiile în care partea nu a formulat apel sau apel provocat.

În raport de argumentele subsumate acestui motiv de recurs, care au vizat încălcarea dispoziţiilor art. 478 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că se invocă încălcarea unei norme de procedură, critici care vor fi examinate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit doctrinei, sensul dispoziţiilor art. 478 alin. (4) C. proc. civ. este acela că explicitarea pretenţiilor cuprinse în mod implicit în cererile sau apărările adresate primei instanţe nu constituie cereri noi în apel şi nici nu reprezintă încălcarea limitelor devoluţiunii determinate de ceea ce s-a supus judecăţii în primă instanţă.

Cu alte cuvinte, se susţine de către pârâtă că nu reprezintă o încălcare a principiului tantum devolutum quantum apellatum soluţionarea cererii de chemare în garanţie, în situaţia în care a făcut uz prin intermediul concluziilor formulate în apel cu privire la această cerere, fără a se ridica vreo excepţie de ordine publică cu privire la apelul provocat.

În ceea ce priveşte principiul tantum devolutum quantum apellatum se reţine că are două limitări reglementate prin art. 477 şi art. 478 C. proc. civ.

Limitele efectului devolutiv determinat de ceea ce s-a apelat, presupune ca instanţa de apel să se raporteze la criticile apelantului şi să nu rejudece cauza dincolo de aceste limite, însă caracterul extensiv al apelului nu poate aplicat în ipoteza unei cereri incidentale.

Astfel, în ipoteza în care cererea de chemare în judecată a fost respinsă la prima instanţă, iar cererea de chemare în garanţie a fost respinsă ca rămasă fără obiect, nu va opera caracterul extensiv al apelului, deşi soluţia ce se va da cererii de chemare în garanţie este dependentă de soluţia pronunţată în ceea ce priveşte cererea principală, însă pârâta avea obligaţia formulării unui apel principal sau apel provocat împotriva intimatului pe care l-a introdus în cauză prin cererea de chemare în garanţie.

În consecinţă, instanţa de apel nu putea dispune în temeiul art. 477 alin. (1) C. proc. civ. şi cu privire la soluţia dată cererii de chemare în garanţie formulată de pârâtă.

Raportat la cele menţionate, susţinerea recurentei-pârâte vizând nelegalitatea deciziei în raport de motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 6 C. proc. civ. apare ca nefondată, recursul urmând a fi respins ca nefondat, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat şi constatând îndeplinite cerinţele art. 452 şi 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamantă suma de 22.102,58 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul pentru plata avocatului.

În raport de dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, constatând existenţa temeiului legal de restituire, în ipoteza în care taxa judiciară de timbru a fost achitată peste cuantumul legal, Înalta Curte urmează să dispună restituirea sumei achitată în plus în cuantum de 3.966 RON (dosar recurs) cu titlu de taxă judiciară de timbru, prin tranzacţia efectuată la 17.07,2018 prin canal e-D. Referinţa nr. x.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. ELECTRICA FURNIZARE S.A. - PRIN AGENŢIA B. împotriva deciziei nr. 226/A din 05 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. S.R.L. (FOSTĂ S.C. A. S.R.L.), intimata-pârâtă AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI şi intimata-chemată în garanţie S.C. FILIALA DE DISTRIBUŢIE A ENERGIEI ELECTRICE ELECTRICA DISTRIBUŢIE TRANSILVANIA SUD S.A./PRIN SUCURSALA DE DISTRIBUŢIE A ENERGIEI ELECTRICE MIERCUREA CIUC.

Obligă recurenta-pârâtă S.C. ELECTRICA FURNIZARE S.A. - PRIN AGENŢIA B. la plata sumei de 22.102,58 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-reclamantă C. S.R.L.

Restituie suma achitată de către S.C. ELECTRICA FURNIZARE S.A. - PRIN AGENŢIA B. cu titlu de taxă judiciară de timbru în cuantum de 3.966 RON prin tranzacţia efectuată la 17.07,2018 prin canal e-D. Referinţa nr. x.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2019.