Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2346/2019 AI generated

Cassation appeal annulled for failure to state specific grounds of illegality against suspension of appeal proceedings

Case Number Decizia nr. 2346/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the cassation appeal filed by the plaintiff-appellant against a lower court’s order suspending appeal proceedings, thereby upholding the suspension and leaving the original first-instance judgment in force. The dispute arose when the Court of Appeal suspended the appeal hearing against a civil judgment that had dismissed the plaintiff’s claim based on the res judicata exception, citing the parties’ unjustified absence; the appellant subsequently filed a cassation petition merely asserting medical incapacity to attend the hearing without developing specific legal grounds. The High Court applied Article 489(2) of the Code of Civil Procedure, determining that the appeal was void because the petitioner failed to articulate and develop the specific illegality grounds required under Article 488 of the Code, concluding that a mere statement of impossibility to present oneself constitutes no valid basis for cassation.

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 493 alin. (3) din C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Cassation appeal annulled for failure to state specific grounds of illegality against suspension of appeal proceedings: În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Keywords

AI generated
grounds for cassation annulment proceedings Civil Procedure Code interpretation of a judgment hearing of the parties res judicata

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 491 din data de 16 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2017 s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi, în consecinţă, s-a respins acţiunea reclamantului A., ca fiind autoritate de lucru judecat.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamantul A., ce a fost înaintat Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi înregistrat pe rolul acestei Curţi la data de 27.06.2018, formându-se dosarul nr. x/2017 (număr în format vechi x/2018).

Pe parcursul soluţionării apelului, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin încheierea din data de 1 noiembrie 2018, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării apelului formulat de apelantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 491 din data de 16 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata Casa judeţeană de pensii Ialomiţa, faţă de lipsa nejustificată a părţilor la strigarea pricinii.

Împotriva încheierii de suspendare din data de 1 noiembrie 2018, reclamantul a depus la data de 12.11.2018, o petiţie prin care susţine că declară recurs, fără a invoca vreun motiv din cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Recurentul arată că la data de 1 noiembrie 2018 a fost internat în spital, depunând în acest sens la dosar o scrisoare medicală eliberată la 5.11.2018.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat, la data de 26 august 2019, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 22 octombrie 2019, constatând că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să formuleze punct de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, care nu au exprimat punct de vedere.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 10 decembrie 2019, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate şi, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Aşadar, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale hotărârii ce formează obiectul recursului.

În speţă, prin încheierea din data de 1 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus suspendarea jucării apelului formulat de apelantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 491 din data de 16 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă, constatând că sunt incidente dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., faţă de lipsa nejustificată a părţilor la strigarea pricinii.

În cuprinsul cererii de recurs care a învestit Înalta Curte, recurentul a arătat că nu s-a putut prezenta la termenul din 1 noiembrie 2018, din motive medicale, fără a formula critici de nelegalitate cu privire la încheierea împotriva căreia a exercitat recursul.

Atâta vreme cât nu a fost adusă la cunoştinţa instanţei de apel, simpla afirmaţie că a fost în imposibilitatea de prezentare, invocată în recurs, nu constituie un motiv de casare care să poată fi încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei, în ce mod aceasta a încălcat sau aplicat greşit dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. care reglementează instituţia suspendării voluntare şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea unei hotărâri.

Aşa fiind, cum aspectele invocate de recurent nu se grefează pe conţinutul hotărârii atacate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a anulării recursului declarat de recurentul-reclamant A., împotriva încheierii din 1 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 1 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2019.

GGC - MM