Insolvency creditor claim: cassation inadmissibility of Court of Appeal judgment in insolvency judge proceedings under Article 43 of Law No. 85/2014

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă sub nr. x/2015/a8, contestatoarea A. a formulat contestaţie împotriva măsurii dispuse de către administratorul judiciar prin Notificarea de respingere a creanţei înregistrată sub nr. x din 3 februarie 2017, cât şi împotriva Tabelului definitiv de creanţe al debitoarei B. S.A. publicat în BPI nr. 2105/02.02.2017, cu privire la neînscrierea dreptului de creanţă, solicitând admiterea contestaţiei şi înscrierea în tabelul definitiv al creanţelor debitoarei cu suma de 41.084.403,95 RON, atragerea răspunderii/sancţionarea administratorului judiciar pentru gravă neglijenţă, precum şi obligarea la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 59 alin. (5) coroborat cu art. 113 din Legea nr. 85/2014.

Prin încheierea din 20 decembrie 2017, judecătorul sindic a dispus în baza art. 111 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, înscrierea în mod provizoriu a creditoarei A., în tabelul definitiv de creanţe al debitoarei B. S.A., cu o creanţă în valoare de 36.416.118,23 RON. A fost repusă cauza pe rol şi s-a acordat termen la data de 08.02.2018, pentru a se pune în discuţie administrarea probei cu expertiză tehnică în specialitatea contabilitate.

Împotriva încheierii din 20 decembrie 2017 a formulat apel administratorul judiciar C. SPRL, prin care a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi respingerea contestaţiei, precum şi suspendarea executării hotărârii în baza art. 43 alin. (5) lit. e) din Legea nr. 85/2014.

Prin Decizia nr. 1426/A din 3 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelantul C. SPRL, în calitate de administrator judiciar al B. S.A., împotriva încheierii din 20.12.2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-contestatoare A. şi intimata-debitoare B. S.A., prin administrator special D.; a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de creditoarea E. S.A,. în interesul apelantului; a schimbat în parte încheierea atacată în sensul că a dispus înscrierea în mod provizoriu a creditoarei cu suma de 2.669.700 RON; a menţinut celelalte dispoziţii ale încheierii.

La 1 noiembrie 2018, A. a formulat recurs împotriva Deciziei nr. 1426/A din 3 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, precum şi împotriva încheierilor pronunţate în cauză, invocând motivele de recurs prevăzute la art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta susţine, în esenţă că instanţa de apel se putea pronunţa strict pe legalitatea şi temeinicia înscrierii provizorii, nicidecum să facă aprecieri cu privire la fondul contestaţiei formulate de societatea contestatoare. Totodată, instanţa de apel nu s-a pronunţat pe cea de a doua excepţie- aceasta a fost unită cu fondul- dat fiind faptul că nu se menţionează nimic în dispozitivul deciziei recurate cu privire la această excepţie.

Astfel, consideră că procedând în această manieră instanţa de apel s-a pronunţat în mod cert asupra unor lucruri ce nu au făcut obiectul apelului asupra căruia a fost chemată să se pronunţe, depăşind limitele învestirii.

Recurenta mai susţine şi faptul că instanţa de apel face în mod greşit aplicarea normelor de drept material atât timp cât se raportează greşit la temeiul prevăzut de Legea nr. 85/2014 ce permit judecătorului de fond să înscrie în mod provizoriu o creanţă până la soluţionarea contestaţiei. Or, în cauză instanţa de apel avea posibilitatea fie să menţină înscrierea făcută de instanţa de fond, fie să dispună respingerea înscrierii provizorii în tot şi nicidecum să analizeze aspecte ce ţin de fondul cauzei.

La data de 8 martie 2019, recurenta A. a depus la dosar o cerere prin care solicită completului de filtru să ia act de renunţarea părţii la dreptul dedus judecăţii în prezenta cauză, prin pronunţarea unei hotărâri în acest sens.

Recurenta anexează cererii un duplicat al declaraţiei autentificate sub nr. x din 14 ianuarie 2019 de BNP F., declaraţie de renunţare în tot, în mod expres, irevocabil, neechivoc şi necondiţionat la dreptul dedus judecăţii în dosarul nr. x/2015, precum şi la toate şi oricare drepturi pe care le-ar avea în legătură cu dreptul dedus judecăţii în prezentul dosar.

Intimatele nu au depus întâmpinare.

Prin rezoluţia completului din 23 ianuarie 2019, s-a dispus, conform prevederilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 22 octombrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) din cod.

Raportul a fost comunicat părţilor la 1 noiembrie 2019, conform dovezilor de înmânare aflate la dosarul de recurs.

Părţile nu şi-au exprimat poziţia procesuală prin formularea unui punct de vedere cu privire la raport.

Prin rezoluţia din 18 noiembrie 2019, Completul de filtru nr. 5 a stabilit termen de judecată pentru soluţionarea recursului, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., la data de 10 decembrie 2019.

La termenul din 10 decembrie 2019, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului în raport de prevederile art. 248 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din acelaşi act normativ şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:

Prioritar, se impune precizarea că în situaţia în care devine incidentă excepţia inadmisibilităţii recursului, instanţa nu se va mai pronunţa asupra celorlalte aspecte incidente cauzei. În speţă, recurenta-contestatoare a exercitat o cale de atac neprevăzută de lege, astfel încât admisibilitatea căii de atac primează şi nu se poate acorda eficienţă solicitării acesteia de a se lua act de renunţarea la dreptul dedus judecăţii în prezentul dosar.

Potrivit prevederilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Legalitatea căilor de atac presupune că o hotărâre judecătorească este supusă căilor de atac prevăzute de lege, neputând fi folosite alte mijloace procedurale în scopul obţinerii reformării sau retractării unei hotărâri judecătoreşti.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, republicată, stipulând în sensul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de normele legale, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Acţiunea dedusă judecăţii a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 113 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, potrivit cărora:

"(1) După expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, prevăzut la art. 111 alin. (2), şi până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestaţie împotriva înscrierii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabelul definitiv de creanţe ori în tabelele actualizate, în cazul descoperirii existenţei unui fals, dol sau unei erori esenţiale, care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute;

(2) Contestaţia se depune în termen de 15 zile de la data la care partea a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască situaţia ce determină promovarea contestaţiei;

(3) Judecarea contestaţiei se va face cu respectarea prevederilor art. 111 alin. (4) (...)"

Conform dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 "Curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic. Hotărârile curţii de apel sunt definitive".

Totodată, potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "Hotărârile judecătorului- sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel".

Reţinând criteriul materiei, din coroborarea dispoziţiilor evocate, rezultă că decizia recurată nu poate fi supusă recursului, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei încheieri supuse numai apelului, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse şi având în vedere dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva Deciziei civile nr. 1426/A din 3 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva Deciziei civile nr. 1426/A din 3 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2019.

GGC - MM