Rescission claims rejected as non-eviction; restitution of 81,000 RON quashed and remanded for inadmissibility under Art. 1348 Civil Code.

Asupra recursurilor civile de faţă;

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată promovată la data de 30.09.2016, reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtă Comuna Fântânele prin primar au solicitat rezoluţiunea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/2008, y/2008, z/2008, w/2008, t/2008, s/2008, q/2008, r/2009 şi 846/2009 pentru evicţiunea totală provenită din fapta proprie a vânzătorului, repunerea părţilor în situaţia anterioară prin restituirea preţului achitat de cumpărători, respectiv 729.000 RON, actualizată cu rata inflaţiei, restituirea sumei achitate de reclamanţi în cuantum de 81.000 RON, actualizată cu rata inflaţiei împreună cu dobânda legală aferentă perioadei 2013 - 2016 pentru parcele x şi y, în suprafaţa totală de 10.800 mp şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin precizările formulate la data de 17.10.2016, reclamanţii au arătat că cel de-al doilea capăt de cerere priveşte repunerea în situaţia anterioară ca urmare a rezoluţiunii contractelor de vânzare-cumpărare ce fac obiectul primului capăt de cerere. Suma de 486.000 RON a fost calculată prin adunarea valorilor suprafeţelor de teren ca fac obiectul contractelor autentificate cu preţul stabilit în urma licitaţiei publice, de 7,5 RON/mp. Suma de 729.000 RON solicitată prin cel de-al doilea capăt de cerere ca reprezentând contravaloarea achitată constituie o eroare materială, suma reală ce îşi găseşte corespondent ca preţ al contractelor fiind cea de 486.000 RON. Suma de 729.000 RON solicitată reprezintă suma totală achitată de reclamanţi şi este compusă din suma ce reprezintă preţ al contractelor şi suma achitată pentru restul terenurilor pentru care nu au mai fost încheiate contracte de vânzare-cumpărare.

Prin întâmpinare, pârâta Comuna Fântânele a invocat excepţia lipsei de interes pentru primul capăt de cerere, iar, pe fond, au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, motivat de faptul că reclamanţii nu au făcut nici un demers în vederea realizării schimburilor de terenuri şi obţinerii autorizaţiilor de construire. În ceea ce priveşte cel de-al treilea capăt de cerere, s-a invocat excepţia tardivităţii şi cea a inadmisibilităţii acestuia.

La termenul de judecată din data de 27.02.2017, instanţa de fond a calificat excepţia lipsei de interes ca fiind o apărare de fond, iar excepţia tardivităţii ca fiind excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune (pentru cel de-al treilea capăt de cerere), aceasta din urmă fiind respinsă, ca neîntemeiată, pentru considerentele arătate în încheiere.

Prin Sentinţa civilă nr. 419 din 6 martie 2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii privind restituirea sumei de 81.000 RON. A fost respinsă cererea formulată de reclamanţii A. şi B. privind restituirea sumei de 81.000 RON, ca inadmisibilă. Au fost respinse celelalte cereri, ca neîntemeiate.

Prin Decizia civilă nr. 167/C din 30 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de apelanţii reclamanţi A. şi B., împotriva Sentinţei civile nr. 419 din 6 martie 2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa. A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii privind restituirea sumei de 81.000 RON. A fost obligată intimata-pârâtă Comuna Fântânele prin primar să restituie reclamanţilor suma de 81.000 RON.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate. Prin aceeaşi decizie, a fost obligată intimata-pârâtă să plătească apelanţilor-reclamanţi suma de 2725 RON, reprezentând taxă de timbru datorată la fond şi 1412,50 RON, reprezentând taxă timbru datorată în apel.

Împotriva Deciziei civile nr. 167/C din 30 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs, iar pârâta Comuna Fântânele prin primar a formulat recurs incident.

Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul principal declarat de reclamanţii A. şi B.:

Recurenţii-reclamanţi se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea motivului de recurs au arătat că instanţa de apel devolutive au considerat că, în fapt, nu este vorba despre o evicţiune totală prin fapta proprie a vânzătorului, ci de o nerespectare a obligaţiilor contractuale, situaţie care nu poate determina rezoluţiunea contractelor.

Recurenţii consideră că instanţa de apel nu a observat particularităţile parcelelor vândute, care nu pot fi folosite decât în scopul pentru care s-a încheiat contractul de vânzare.

Destinaţia acestora nu poate fi alta decât cea prevăzuta în contract, pentru motivele următoare:

- fiind vorba de parcele nealăturate, necomasate şi intercalate cu cele ale unui alt parc eolian, nu pot fi utilizate în scop agricol şi nu pot fi arendate.

Reclamanţii au încercat utilizarea acestora în scop agricol, însa acest lucru nu a fost posibil;

- pe parcelele vândute nu se poate construi, deoarece în vecinătatea lor se afla deja construite centrale eoliene, neputând fi respectate distanţele de siguranţă între o eventuală construcţie, alta decât o centrală eoliană şi turbinele deja instalate în teren;

- vânzarea la care s-a referit instanţa de apel în motivare s-a realizat tot către o societate ce urma să edifice un parc eolian şi urma să utilizeze terenurile conform destinaţiei contractuale, aceasta fiind singura posibilitate reală de exploatare.

Recurenţii învederează că în fapt nu pot utiliza terenurile nici pentru edificarea unui parc eolian, dar nici cu altă destinaţie, ele fiind imposibil de utilizat în orice scop economic. Aceste terenuri nu mai prezintă interes nici pentru cei ce au edificat parcul eolian în vecinătatea lor, deoarece suprafeţele nu sunt suficient de mari şi la distanţe suficiente pentru a permite instalarea unor alte turbine.

În concluzie, au precizat că au iniţiat această acţiune deoarece nu au cum să folosească terenurile, putând exercita practic doar dreptul de dispoziţie.

Au solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate doar în ceea ce priveşte soluţionarea petitului privind rezoluţiunea contractelor de vânzare-cumpărare ca urmare a încălcării obligaţiei vânzătorului de a împiedica exercitarea în fapt a dreptului de proprietate a reclamanţilor.

La data de 26 februarie 2018, intimata-pârâtă Comuna Fântânele prin primar a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., deoarece motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recursul incident declarat de pârâta comuna fântânele prin primar.

Recurenta-pârâtă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul căruia hotărârea poate fi casată când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Susţine că, în mod greşit, instanţa de apel a admis apelul declarat de reclamanţi, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii privind restituirea sumei de 81.000 RON şi a obligat pârâta să restituie reclamanţilor suma de 81.000 RON.

A precizat că acest capăt de cerere vizează restituirea sumei achitate de reclamanţi, în cuantum de 81.000 RON, actualizată cu rata inflaţiei, împreună cu dobânda legală aferentă perioadei 2013 - 2016, pentru parcelele Ps 37 şi Ps 37/1, fiind întemeiat pe îmbogăţirea fără justă cauză.

Conform prevederilor art. 1348 C. civ., cererea de restituire nu poate fi admisă dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acţiune pentru a obţine ceea ce îi este datorat.

De asemenea, motivează că potrivit doctrinei şi jurisprudenţei, actio de in rem verso are un caracter subsidiar, în sensul că poate fi promovată în lipsa oricărui alt mijloc juridic pentru repararea pagubei.

Recurenta-pârâtă consideră că reclamanţii aveau la îndemâna alte mijloace juridice pentru repararea pretinsei pagube: acţiune având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, acţiune având ca obiect anularea procesului-verbal de adjudecare din data de 18.10.2006 în baza căruia reclamanţii au achitat preţul parcelelor Ps 37 şi Ps 37/1.

În privinţa celor reţinute de instanţa de apel în considerentele hotărârii, a precizat că nu avea obligaţia de a arăta prin întâmpinare care ar fi temeiul nulităţii procesului-verbal de adjudecare din 18.10.2006; în întâmpinările depuse la dosarul cauzei a arătat că reclamanţii aveau la îndemână alte mijloace juridice pentru repararea pretinsei pagube;

Actio de in rem verso are caracter subsidiar, în sensul că poate fi promovată în lipsa oricărui alt mijloc juridic pentru repararea pagubei, situaţie care nu se regăseşte în cauză. Din acest motiv, prin decizia pronunţată de instanţa de apel s-au aplicat greşit prevederile art. 1348 C. civ.

Solicită admiterea recursului incident şi casarea deciziei recurate sub aspectul soluţiei pronunţate asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii privind restituirea sumei de 81.000 RON.

Prin Încheierea din 22 octombrie 2019 s-a respins excepţia nulităţii recursului declarat de recurenţii-reclamanţi şi s-a admis în principiu recursul principal declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. şi recursul incident declarat de recurenta-pârâtă Comuna Fântânele prin Primar.

Analizând recursul principal prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenţii-reclamanţi au invocat nelegalitatea deciziei atacate, pe temeiul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Au susţinut că instanţa de apel a reanalizat situaţia de fapt şi contractele a căror rezoluţiune s-a cerut, în temeiul art. 1336 - 1337 C. civ. de la 1864 şi a considerat greşit că evicţiunea prin fapta proprie a vânzătorului nu întruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru activarea obligaţiei de garanţie.

Instanţa supremă reţine că obligaţia de garanţie contra evicţiunii decurge din principiul că vânzătorul trebuie să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a asigura cumpărătorului stăpânirea liniştită şi utilă a lucrului vândut, aşa cum rezultă din reglementarea art. 1336 pct. 1 C. civ. de la 1864, aplicabil în cauză în temeiul art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Evicţiunea constă, fie în pierderea proprietăţii lucrului (în totalitate sau în parte), fie în tulburarea cumpărătorului în exercitarea prerogativelor sale de proprietar. În acest sens, prin art. 1337 C. civ. de la 1864 se instituie în sarcina vânzătorului obligaţia de a-l garanta pe cumpărător de evicţiunea totală sau parţială a lucrului vândut, precum şi de sarcinile care nu au fost declarate la încheierea contractului.

În cauză, recurenţii-reclamanţi invocă greşita aplicare a dispoziţiilor legale mai sus precizate, susţinând că a avut loc o tulburare în exercitarea prerogativelor de proprietari prin fapte personale săvârşite de vânzător, reclamând, în esenţă, imposibilitatea utilizării terenurilor vândute conform destinaţiei convenite, aceea privind edificarea unui parc eolian, deoarece nu se mai pot obţine avizele necesare din cauza derulării unui proiect identic în imediata vecinătate a terenurilor cumpărate.

Instanţa de recurs reţine că o atare situaţie nu poate fi asimilată sau integrată noţiunii de evicţiune din partea vânzătorului, deoarece reclamanţii nu reclamă o tulburare în exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate.

Cu alte cuvinte, recurenţii-reclamanţi nu invocă niciun fapt personal al vânzătoarei, în înţelesul art. 1339 C. civ. de la 1864, de natură a conduce la concluzia că a avut loc o tulburare de fapt a reclamanţilor-cumpărători în liniştita folosinţă sau posesie a suprafeţelor de teren cumpărate. Existenţa unor avize acordate pentru alte suprafeţe de teren decât cele cumpărate de recurenţi, anterior sau ulterior încheierii contractelor de vânzare-cumpărare care ar fi de natură să îngreuneze sau să perturbe realizarea parcului eolian sunt împrejurări care nu pot fi calificate ca reprezentând o tulburare prin faptul personal al vânzătoarei de natură a antrena activarea obligaţiei de garanţie a vânzătorului, cu toate efectele pe care le generează aceasta.

În mod judicios au reţinut instanţele devolutive că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege pentru stabilirea cazului de evicţiune provenind din fapta vânzătorului, câtă vreme nu există o tulburare în fapt sau în drept produsă cumpărătorului în exercitarea atributelor dreptului real dobândit.

Împrejurarea că, după încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, reclamanţii cumpărători consideră că nu ar putea realiza obiectivele propuse prin exploatarea terenurilor cumpărate, nu se poate identifica cu o tulburare de fapt imputabilă vânzătorului, în sensul noţiunii de evicţiune.

Faţă de toate motivele mai sus reţinute, temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul principal, ca fiind nefondat.

Recursul incident declarat de pârâta Comuna Fântânele prin primar.

Recurenta-pârâta a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu referire la greşita aplicare a prevederilor art. 1348 C. civ.

Prin decizia atacată s-a reformat hotărârea pronunţată de prima instanţă, reţinându-se, în esenţă, că solicitarea de restituire a sumei achitate pentru terenurile cuprinse în parcelele P 37 şi P 37/1 nu era inadmisibilă, "fie şi pentru faptul că evaluarea legalităţii hotărârii de consiliu local, prin care s-a decis scoaterea la licitaţie publică a parcelelor în discuţie, s-a realizat la un moment ulterior adjudecării, iar calea procesuală indicată de intimata pârâtă, aceea de a se putea obţine recunoaşterea jurisdicţională a vânzării, nu părea a avea sorţi de izbândă".

Instanţa de recurs reliefează că prin contractele de vânzare autentificate sub nr. x/2008, y/2008, z/2008, w/2008, t/2008, s/2008, q/2008, r/2008, 845/2009 şi 846/2009 având ca obiect vânzarea celorlalte suprafeţe de teren în indiviziune, la art. 2.1 din cuprinsul acestora, părţile au convenit că "suprafaţa indiviză de 3.600 mp din parcela x în suprafaţă totală de 31,20 ha şi suprafaţa indiviză de 7.200 mp din parcela y, în suprafaţă totală de 12,43 ha, (...) vor fi înstrăinate printr-un act translativ de proprietate ce se va încheia ulterior, având în vedere faptul că aceste parcele fac obiectul dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Constanţa, secţia Civilă".

Din analiza logico-gramaticală a prevederilor contractuale mai sus redate rezultă că, în privinţa terenurilor pentru care s-a achitat preţul a cărui restituire se solicită, părţile au încheiat o convenţie sub forma unei promisiuni de vânzare prin care s-a prevăzut încheierea în viitor a contractului de vânzare, după finalizarea procesului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Constanţa, secţia Civilă şi după stabilirea coordonatelor cadastrale.

În contextul dat, se constată că intimaţii-reclamanţi au la îndemână alte mijloace juridice pentru a obţine restituirea preţului achitat în cadrul procedurii de vânzare la licitaţie pentru suprafeţele de teren care ulterior adjudecării nu au putut fi predate cumpărătorilor şi pentru care nu s-au încheiat contractele de vânzare. Aceste mijloace juridice, de constrângere a vânzătoarei pentru restituirea preţului plătit şi acordarea de daune-interese, pot fi regăsite fie în dispoziţiile speciale care au constituit cadrul legal pentru organizarea procedurii de vânzare la licitaţie publică, fie pot avea ca fundament juridic dispoziţiile legale cu caracter general privind răspunderea civilă contractuală.

Respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii de îmbogăţire fără justă cauză este lipsită de temei legal, întrucât nu s-a observat contextul juridic existent între părţi cu privire la suprafeţele de teren pentru care s-a plătit preţul de 81.000 RON a cărui restituire se solicită.

Pretinsa îmbogăţire a pârâtei este în legătură cu neîndeplinirea obligaţiei corelative de predare a terenului şi de încheiere a contractului de vânzare asumată de recurenta-pârâtă prin art. 2.1 din contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/2008, y/2008, z/2008, w/2008, t/2008, s/2008, q/2008, r/2008, 845/2009 şi 846/2009, situaţie în care sunt incidente regulile aplicabile raportului juridic care au condus la naşterea de drepturi şi obligaţii în sarcina părţilor, iar nu regulile aplicabile faptului juridic licit al îmbogăţirii fără justă cauză.

Existenţa altor mijloace juridice pentru restituirea sumei achitate cu titlu de preţ pentru terenul nepredat, adjudecat în cadrul procedurii de vânzare la licitaţie reprezintă un impediment pentru promovarea unei actio de in rem verso.

Aceasta, deoarece nu este îndeplinită condiţia juridică de exercitare a actio de in rem verso, constând în inexistenţa unei alte acţiuni pentru a obţine restituirea sumelor pretinse.

Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1348 C. civ., prin statuarea că este îndeplinită condiţia juridică dată de absenţa oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea sumei de bani achitate cu titlu de preţ al terenurilor nepredate.

Mai trebuie relevat, sub aspectul aplicării în timp a legii, că faptele juridice licite ca izvoare de obligaţii cad sub incidenţa regulii instituite prin art. 103 din Legea nr. 71/2011, potrivit căreia obligaţiile născute din fapte juridice extracontractuale sunt supuse dispoziţiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, săvârşirii lor. Prin raportare la aceste prevederi legale, în cazul îmbogăţirii fără justă cauză se aplică legea care era în vigoare la data la care s-a produs împrejurarea ce a condus la îmbogăţirea, neimputabilă, dar fără temei juridic, a unei persoane în detrimentul sărăcirii altei persoane.

Instituţia îmbogăţirii fără justă cauză este reglementată pentru prima dată în legislaţia civilă prin art. 1345 - 1348 din Noul C. civ.. Chiar dacă legiuitorul a fructificat dezvoltările doctrinare şi jurisprudenţa anterioare intrării în vigoare a noului C. civ., totuşi în privinţa condiţiilor de exercitare a actio de in rem verso, hotărârea instanţei de apel este greşit motivată pe dispoziţiile legii noi. Instanţa de apel trebuia să se raporteze la doctrina corespunzătoare îmbogăţirii fără justă cauză, anterioară intrării în vigoare a Noului C. civ., întrucât împrejurarea ce se pretinde că a condus la îmbogăţirea recurentei pârâte a avut loc la momentul plăţii, situat în timp anterior intrării în vigoare a Noului C. civ.

Stabilirea legii aplicabile vizează doar motivarea hotărârii, însă nu este de natură să influenţeze soluţia pe care instanţa va trebui să o adopte, în soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, ţinând seama de dezlegarea dată în privinţa caracterului subsidiar al acţiunii întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză.

În temeiul art. 496 şi art. 497 C. proc. civ. raportat la art. 488 pct. 8 din acelaşi cod, va admite recursul incident, cu consecinţa casării deciziei recurate şi a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 167/C din 30 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Admite recursul incident declarat de recurenta-pârâtă Comuna Fântânele, prin Primar, împotriva Deciziei civile nr. 167/C din 30 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 10 decembrie 2019.

GGC - MM