Recusal of extraordinary appeal for failure to plead specific illegality in challenge to preclusion of judicial nullity of state donation deed under restitution legislation

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 25.11.2016 pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Dej şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat sub nr. x/08.01.1964 de Notariatul de Stat al Raionului Dej, Regiunea Cluj şi a înscrierilor de carte funciară subsecvente şi să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii actului juridic nul, sens în care să oblige pârâţii să îi restituie în deplină proprietate şi posesie cota parte de 21/50 din terenul înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Dej, nr. top. x, în suprafaţă de 1.215 m.p. şi unitatea individuală înscrisă în cartea funciară nr. x a localităţii Dej, nr. top. xH şi să dispună înscrierea A. în calitate de proprietar asupra imobilelor arătate, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 373/18.09.2017, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a respins acţiunea şi a obligat reclamanta la plata către pârâtul Municipiul Dej a sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 32/A/22.02.2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Împotriva deciziei din apel, A. a declarat recurs, solicitând casarea sa şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În motivare, a arătat că instanţa de apel a reţinut că acţiunea este inadmisibilă, având în vedere că a formulat o cerere de retrocedare în condiţiile O.U.G. nr. 94/2000, cerere care trebuie soluţionată de Comisia Specială de Retrocedare, fără a fi necesară stabilirea anterioară a lipsei valabilităţii donaţiei autentice.

În opinia recurentei, această interpretare poate fi una corectă, însă se impune verificarea legalităţii ei de instanţa supremă.

În acest context, a arătat că prin contractul a cărui nulitate o invocă au fost preluate de stat anumite imobile din patrimoniul său, contractul de donaţie reprezentând, în realitate, chiar actul de naţionalizare.

A susţinut recurenta că a formulat acţiunea pornind de la interpretarea că, dat fiind că temeiul naţionalizării este un contract de donaţie, constatarea judiciară a nulităţii absolute a acestui contract este o condiţie prealabilă soluţionării cererii de restituire pe cale administrativă.

A subliniat că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza finală din Legea nr. 10/2001, sunt preluate abuziv imobilele donate statului sau altor persoane juridice prin contracte de donaţie încheiate în formă autentică, dacă s-a admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei, printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

Or, potrivit acestei interpretări, Comisia Specială de Retrocedare nu se poate substitui instanţelor de judecată şi nu poate constata nulitatea absolută a unui contract; prin urmare, şi în procedura reglementată de O.U.G. nr. 94/2000 este necesară pronunţarea în prealabil a unei instanţe asupra valabilităţii contractului de donaţie.

În continuare, a arătat că interpretarea Curţii de Apel Cluj, în sensul că pronunţarea asupra validităţii contractului de donaţie nu constituie o precondiţie pentru ca autoritatea administrativă competentă să dispună restituirea imobilului naţionalizat fostului proprietar, poate fi una corectă.

A subliniat că această interpretare se bazează pe ideea că O.U.G. nr. 94/2000 nu impune condiţia prevăzută în Legea nr. 10/2001 şi astfel nu trebuie formulată în prealabil soluţionării cererii de retrocedare o acţiune pentru stabilirea lipsei validităţii contractului autentic de donaţie, o astfel de acţiune fiind inadmisibilă prin raportare la prevederile O.U.G. nr. 94/2000, fiindcă legea prezumă explicit nulitatea titlului statului care stă la baza preluării abuzive, inclusiv în cazul contractelor de donaţie autentice.

În final, a solicitat însuşirea de către instanţa supremă a uneia dintre cele două interpretări alternative, prin admiterea sau respingerea recursului.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Recursul a fost depus la Curtea de Apel Cluj, în termenul prevăzut la art. 485 C. proc. civ.

La 04.06.2018 intimatul-pârât Municipiul Dej a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului.

Intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a depus întâmpinare, înregistrată la instanţa supremă la 05.06.2018, solicitând să fie avută în vedere la soluţionarea recursului.

La 25.06.2018, recurenta a răspuns la întâmpinările formulate de părţile adverse.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, recurenta a indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii sau cu încălcarea ori aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analiza memoriului de recurs relevă însă că nu au fost formulate critici concrete împotriva deciziei din apel, recurenta prezentând în motivarea căii de atac două posibile interpretări cu privire la admisibilitatea acţiunii sale.

Mai mult, recurenta a susţinut că interpretarea pe care s-a fundamentat decizia instanţei de apel ar putea fi cea corectă.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului controlul de legalitate nu poate fi exercitat decât în măsura în care autorul acestuia îşi exprimă nemulţumirea în tiparele fixate de lege, aducând critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate.

Prin urmare, recurenta ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să tindă a demonstra, din perspectiva motivelor de recurs invocate, nelegalitatea deciziei atacate.

Înalta Curte constată că autoarea căii de atac, în motivarea recursului, nu a făcut nicio referire şi nu a indicat regulile de procedură încălcate şi normele de drept material încălcate sau greşit aplicate de instanţa de apel ci s-a limitat la a prezenta două posibile interpretări cu privire la admisibilitatea acţiunii, solicitând instanţei supreme să îşi însuşească una dintre ele.

Or, aşa cum s-a arătat şi în precedent, doar criticile punctuale vizând nelegalitatea hotărârii atacate pot face obiectul analizei instanţei de recurs.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, în lipsa indicării exprese a regulii de procedură încălcate şi a normei de drept material încălcate sau greşit aplicate de instanţa de apel, ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. au fost doar formal invocate.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva Deciziei civile nr. 32/A/22.02.2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2019.

GGC - GV