Wrongful application of res judicata to preclude examination of dual payment in undue payment restitution claim

Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2019

Asupra recursului de faţă,

Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor sub numărul x/2016, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând obligarea pârâtei la plata către reclamante a sumei de 296.022 RON, reactualizată cu dobânda legală şi indicele de inflaţie, calculată de la momentul introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective; instituirea unei sechestru asigurător asupra unor bunuri imobile ce constituie proprietatea societăţii pârâte (înscrise în C.F. nr. x Oradea nr. topo. x, C.F. nr. x Oradea nr. topo. x, C.F. nr. x Oradea nr. cad. x şi y, C.F. nr. x Oradea nr. topo. x Seleuş şi cad. CI top. x-Seleuş) şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 1341, 1344, 1345 şi 1640 C. civ., ale art. 94 pct. 1 lit. k) coroborate cu cele ale art. 95 pct. 1 din C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 451-453 şi 952 şi următoarele din C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 168/C din 06 noiembrie 2017, Tribunalul Bihor a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă.

A admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L. având ca obiect pretenţii.

A obligat pârâta S.C. C. S.R.L. să plătească reclamantei A. suma de 296.022 RON, actualizată cu indicele de inflaţie de la momentul introducerii acţiunii, la care se adaugă şi dobânda legală.

A respins, ca rămasă fără obiect, acţiunea civilă formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L. şi a obligat pârâta să plătească reclamantei A., cu titlul de cheltuieli de judecată suma de 10235,22 RON din care 6735,22 RON taxă de timbru şi 3.500 RON onorariu avocaţial.

Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal a declarat apel pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând admiterea apelului, schimbarea, în tot, a sentinţei civile atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată şi obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 385/A din 23 aprilie 2018, Curtea de Apel Oradea, secţia I Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.R.L. şi a obligat apelanta la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1500 RON, în favoarea intimatei A..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L., solicitând admiterea căii de atac formulate, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, Curţii de Apel Oradea.

Prin cererea de recurs formulată, recurenta-pârâtă a invocat motivul de recurs prevăzut de textul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 476 alin. (1) din C. proc. civ., referitor la caracterul devolutiv al apelului, art. 430 şi art. 431 din C. proc. civ., referitoare la autoritatea de lucru judecat şi efectele lucrului judecat precum şi ale art. 22 din C. proc. civ., referitor la rolul judecătorului în aflarea adevărului.

Astfel, a susţinut că în mod greşit au fost apreciate, ca nefondate, criticile formulate de recurenta-pârâtă în apel, instanţa de apel considerând că aspectele referitoare la primirea sumei de 68000 Euro de la intimata-reclamantă B. în Biroul Notarial D., la data de 9 iunie 2012, au intrat în puterea lucrului judecat, în temeiul deciziei civile nr. 462/A/2017 pronunţate de Curtea de Apel Oradea în dosarul civil nr. x/2015, deşi prin motivare, instanţa de apel a apreciat, indirect că plata acestei sume nu e dovedită .

În acest sens, a făcut referire la menţiunile din decizia atacată cu recurs, considerând că, în mod nelegal a apreciat instanţa de apel că:

"nu se pot repune în discuţie, fără a aduce atingere puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 462/A/2017 a Curţii de Apel Oradea dată în dosarul civil nr. x/2015 aspecte dezbătute şi judecate în acest dosar care rămân câştigate judecăţii", instanţa precizând, totodată că:

"în prezentul dosar instanţa este investită a verifica dacă a existat o plată nedatorată efectuată prin virament bancar şi dacă ea îndeplineşte condiţiile legii pentru a fi restituită, iar aspectele legate de forţa probantă a menţiunilor din promisiunea sinalagmatică cu privire la plata preţului exced prezentului cadru procesual şi se bucură de putere de lucru judecat in baza deciziei civile nr. 462/A/2017 a Curţii de Apel Oradea dată în dosarul civil nr. x/2015, astfel încât nu se impun a fi analizate" .

Arătând că, prin cererea de apel, a invocat faptul că instanţa de fond a apreciat greşit valoarea probatorie a menţiunii cuprinse în actul autentic cu privire la plata preţului, ca reprezentând "o declaraţie a părţilor de recunoaştere privind plata, respectiv încasarea sumei de 68.000 Euro", a argumentat că, în realitate, o astfel de menţiune face dovada doar până la proba contrară, potrivit dispoziţiilor legale reglementate de art. 1174 din C. civ. din 1864 (reluate de art. 270 alin. (3) C. proc. civ.).

Totodată, a menţionat că a învederat instanţei de apel că, dincolo de proba cu interogatoriul şi martorii audiaţi în cauză, instanţa de fond a ignorat şi prezumţiile judiciare aplicabile în cauză, în temeiul art. 329 C. proc. civ.

Având în vedere aceste aspecte anterior evocate, recurenta-pârâtă a apreciat că soluţia instanţei de fond a fost pronunţată atât cu aplicarea greşită a legii, cât şi cu interpretarea greşită a stării de fapt din cauză, întreaga argumentaţie a instanţei de fond bazându-se pe interpretarea greşită a dispoziţiilor legale amintite, conferindu-se menţiunii de plată din contract o valoare juridică pe care aceasta nu o are.

A mai precizat că, deşi a considerat că în cauză nu s-a făcut dovada remiterii în numerar a sumei de 68.000 Euro către recurenta-pârâtă, instanţa a ignorat aspectele de fapt conturate în speţă, ce conduc la concluzia că, în realitate, nu a existat o dublă plată, ci plata stipulată în contractul autentic a fost doar cea făcută prin ordin de plată, respectiv plata în cuantum de 296.022 RON (echivalentul a 66.000 Euro).

În legătură cu acest motiv invocat în apel, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel a precizat, prin hotărârea recurată, că nu e dovedită primirea sumei de 68.000 Euro, în numerar, în incinta Biroului Notarial D., însă, în mod eronat, a apreciat că nu se poate pronunţa pe această chestiune, reţinând că această presupusă plată de 68.000 Euro a făcut obiectul dosarului civil nr. x/2015 a Tribunalului Bihor, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 200/C/2016, modificată prin decizia civilă nr. 462/A/2017 a Curţii de Apel Oradea, prin care recurenta-pârâtă a fost obligată să restituie recurentei-reclamante B. contravaloarea sumei de 68.000 Euro, împreună cu dobânda legală de la data pronunţării hotărârii din apel.

În privinţa considerentului instanţei de apel ce a stat la baza respingerii apelului formulat de recurenta-pârâtă, potrivit căruia efectuarea, pentru a doua oară, a unei părţi din preţul achitat anterior pentru acelaşi bun, reprezintă în mod indubitabil o plată nedatorată, în raport cu împrejurarea că preţul de 68,000 Euro fusese achitat anterior în numerar, a considerat că instanţa de apel a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, deoarece a atribuit valoare de lucru judecat unor aspecte care, în realitate nu intraseră în puterea lucrului judecat.

Ca atare, în opinia recurentei-pârâte, instanţa de apel a refuzat să judece pe fond apelul.

Făcând trimitere la textul art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., care prevede că intră în puterea lucrului judecat doar considerentele care sprijină soluţia din dispozitiv, a învederat că, în litigiul soluţionat în cadrul dosarul nr. x/2015, instanţa nu a verificat dacă există sau nu o plată dublă, aspect care face obiectul prezentei cauze.

De asemenea, a subliniat că la momentul soluţionării dosarului arătat, instanţa cunoştea despre existenţa prezentului dosar.

Atribuind efect de lucru judecat unor afirmaţii dintr-o altă hotărâre care nu au soluţionat problema de drept din cauză, a considerat că instanţa de apel a încălcat normele de procedură cu incidenţă în materia judecării apelului, hotărârea pronunţată fiind lovită de nulitate.

A susţinut că, procedând în acest mod, instanţa de apel nu a rejudecat fondul în integralitatea lui, nerespectând, astfel, în totalitate, caracterul devolutiv al apelului, prin aceea că a apreciat, în mod neîntemeiat, că obiectul prezentei judecăţi, respectiv restituirea de către recurenta-pârâtă a sumei de 296.022 RON (echivalentul a 66.000 Euro) către intimatele-reclamante A. şi B., cu titlu de plată nedatorată, nu ar avea legătură cu obligaţia de restituire a sumei de 68.000 Euro, stabilită de instanţa de judecată în sarcina recurentei-pârâte în dosarul civil nr. x/2015 către aceleaşi persoane şi pentru acelaşi autoturism.

A mai susţinut că în cauză nu operează puterea de lucru judecat a deciziei civile pronunţate în dosarul nr. x/2015, deoarece în acel dosar s-a dispus rezoluţiunea contractului şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, nefiind analizat aspectul litigios ce face obiectul prezentului dosar, respectiv dacă există sau nu există o plată dublă, astfel că, nu se poate vorbi de putere sau autoritate de lucru judecat, fiind în prezenţa a obiecte diferite şi cauze juridice diferite.

Reţinând incidenţa autorităţii de lucru judecat asupra aspectului contestat de recurentă, a precizat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, în care, în mod greşit, a apreciat că în cauză sunt incidente şi dispoziţiile art. 1341 din C. civ., potrivit cărora:

"Cel care plăteşte fără a datora are dreptul la restituire", soluţia fiind nelegală, deoarece intimata-reclamantă a plătit suma de 296.022 RON (echivalentul a 66.000 Euro) pentru achiziţionarea autoturismului E., nu pentru a face o a doua plată pentru achiziţionarea aceluiaşi autoturism.

Pe de altă parte, a considerat că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ., care consacră în mod expres rolul activ al judecătorului în procesul civil.

În acest sens, a susţinut că instanţa de apel, deşi a apreciat în mod indirect că nu e dovedită plata către recurenta-pârâtă a sumei de 68.000 Euro, a dispus totuşi că recurenta trebuie să plătească intimatelor-reclamante suma de 296.022 RON (echivalentul a 66.000 Euro), neţinând cont că astfel, recurenta-pârâtă trebuie să plătească, de două ori, o sumă primită o singură dată.

Refuzând să analizeze aceste aspecte şi reţinând, în mod nelegal, incidenţa autorităţii de lucru judecat, instanţa de apel a încălcat, în opinia recurentei-pârâte, dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin întâmpinare intimatele-reclamante A. şi B. au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului iar, pe fond, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. a depus la dosar, la data de 8 noiembrie 2018, răspuns la întâmpinare prin care, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 şi 483 din C. proc. civ., astfel cum au fost acestea interpretate prin decizia nr. 52/2018 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor concluzionând că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din data de 19 octombrie 2018, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, prin încheierea din data de 7 iunie 2019, Înalta Curte a respins excepţia inadmisibilităţii recursului, pe care l-a admis în principiu, fixând termen pentru soluţionarea acestuia la data de 17 ianuarie 2019, în şedinţă publică.

Totodată, la acelaşi termen, s-a luat act de renunţarea recurentei-pârâte la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 şi 483 C. proc. civ., aşa cum au fost interpretate prin decizia nr. 52/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin încheierea din Cameră de Consiliu pronunţată la data de 2 iulie 2019, Înalta Curte a preschimbat termenul stabilit la data de 17 ianuarie 2020 în vederea soluţionării recursului, pentru data de 6 decembrie 2019.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl va admite, ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei îl constituie acţiunea în pretenţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 1341, 1344, 1345 privind plata nedatorată şi art. 1640 C. civ., formulată de intimatele-reclamante A. şi B., prin care acestea au solicitat instanţei obligarea pârâtei S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 296.022 RON reactualizată cu dobânda legală şi indicele de inflaţie, calculată de la momentul introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective, precum şi instituirea unei sechestru asigurător asupra unor bunuri imobile ce constituie proprietatea societăţii pârâte, în temeiul dispoziţiilor art. 952 şi următoarele din C. proc. civ.

În cadrul recursului formulat, recurenta-pârâtă a invocat motivul de recurs prevăzut de textul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 476 alin. (1) din C. proc. civ., referitor la caracterul devolutiv al apelului, ale art. 430 şi 431 din C. proc. civ., referitoare la autoritatea de lucru judecat şi efectele lucrului judecat precum şi ale art. 22 din C. proc. civ., referitor la rolul judecătorului în aflarea adevărului.

În esenţă, recurenta-pârâtă a susţinut că în mod greşit a considerat instanţa de apel ca fiind intrate în autoritatea lucrului judecat, în temeiul deciziei civile nr. 462/A/2017 pronunţate de Curtea de Apel Oradea în dosarul civil nr. x/2015, aspectele referitoare la primirea, în numerar, de către recurenta-pârâtă, a sumei de 68000 Euro de la intimata-reclamantă B. în Biroul Notarial D., la data de 9 iunie 2012, deoarece în respectiva cauză nu s-a făcut dovada unei remiteri în numerar a acestei sume, iar instanţa nu a verificat aspectul în discuţie în prezenta cauză, respectiv dacă există sau nu o plată dublă, ci a reţinut doar că plata preţului autovehiculului a fost efectuată.

A susţinut că, procedând astfel, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., atribuind, în mod greşit, valoare de lucru judecat recunoaşterii recurentei-pârâte, prin raportarea acestei manifestări de voinţă la primirea în numerar a preţului autovehiculului, deşi aspectul litigios ce face obiectul prezentului dosar, respectiv dacă există sau nu există o plată dublă, nu a făcut obiectul cauzei anterioare.

Considerând că probele verificate în cauză au vizat, exclusiv, plata în cuantum de 296.022 RON (echivalentul a 66.000 Euro) transferată către recurenta-pârâtă prin ordin de plată, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel nu a apreciat corect asupra probelor cu interogatoriul şi martori şi, totodată, a ignorat prezumţiile judiciare aplicabile în cauză, în temeiul art. 329 C. proc. civ., conchizând, în mod eronat, că efectuarea, pentru a doua oară, a plăţii prin transfer bancar a unei părţi din preţul autovehiculului, reprezintă în mod indubitabil o plată nedatorată, în raport cu împrejurarea că preţul de 68,000 Euro fusese achitat anterior, în numerar.

A mai arătat că instanţa de apel nu a respectat, în totalitate, caracterul devolutiv al apelului, întrucât a apreciat, în mod neîntemeiat, că obiectul prezentei judecăţi se referă la restituirea, ca plată nedatorată, a unei sume distincte faţă de suma de 68.000 Euro numerar, a cărei restituire a fost dispusă de instanţa de judecată în sarcina recurentei-pârâte, în dosarul civil nr. x/2015

În acest mod, a precizat că instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia judecătorul este obligat să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale .

Sub aspectul situaţiei de fapt, Înalta Curte reţine că decizia recurată a stabilit că, între intimata-reclamantă B. şi recurenta-pârâta S.C. C. S.R.L., prin administrator F., s-a încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x din data de 9 iunie 2012 de B.N.P. D., prin care recurenta-pârâta s-a obligat să obţină şi să vândă reclamantei un autoturism marca x din Germania, la preţul de 68.000 Euro, urmând ca transferul dreptului de proprietate de la promitentul vânzător la promitenta cumpărătoare să se facă în termen de 5 zile de la încheierea promisiunii. Conform unei menţiuni inserate în promisiunea de vânzare-cumpărare, preţul de 68.000 Euro a fost achitat, integral, la data semnării actului notarial.

Ulterior, administratorul recurentei-pârâte, F. s-a deplasat în Germania, însoţit de numiţii G. (concubinul intimatei-reclamantei B.), H. şi I., pentru achiziţionarea vehiculului şi aducerea lui în ţară.

Întrucât vânzătorul german nu a acceptat plata în numerar, din preţul negociat de 67.750 Euro + TVA 19% (conform facturii x/2012 de la fila nr. x cu traducere la dosarul de fond) s-a achitat doar un avans de 1.750 Euro, iar pentru diferenţa de preţ de 66.000 Euro a fost contactată telefonic intimata-reclamantă B., care a efectuat, la data de 12 iunie 2012, un transfer bancar în cuantum de 296.022 RON RON către recurenta-pârâtă, dintr-un cont deschis la J. al cărei titular era mama sa, intimata-reclamantă A..

Suma reprezenta, conform menţiunii din extrasul de cont, plată integrală efectuată de intimata-reclamantă conform promisiunii de vânzare, însă, în realitate reprezenta doar o diferenţă de plată efectuată de fiica titularei de cont.

Suma în RON astfel transferată a fost convertită în 66.000 Euro, fiind achitată către vânzătorul german.

Ulterior aducerii în România a autovehiculului achiziţionat, ce a fost înmatriculat pe numele recurentei-pârâte, contractul de vânzare-cumpărare nu s-a mai încheiat, deoarece părţile nu au căzut de acord dacă preţul de 68.000 de Euro din promisiunea de vânzare reprezintă preţul net, la care se adaugă TVA, ori dimpotrivă este vorba de preţul brut, inclusiv TVA.

În cadrul acţiunii înregistrate sub numărul de dosar x/2015 la data de 12 iulie 2016, prin sentinţa civilă nr. 200/C din 21 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bihor, modificată în apel prin decizia civilă nr. 462/A/2017 din 29 iulie 2017 a Curţii de Apel Oradea, s-a dispus rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x din data de 9 iunie 2012 de Biroul Notarului Public D. privind autoturismul marca x, iar recurenta-pârâtă din cauza de faţă, S.C. C. S.R.L. a fost obligată să restituie intimatei-reclamante B., contravaloarea în RON a sumei de 68.000 Euro, cu dobânda legală, calculată de la data pronunţării deciziei, până la data plăţii efective.

În cuprinsul deciziei civile nr. 462/A/2017 a Curţii de Apel Oradea (pagina 3) se reţine că, în considerentele sentinţei civile nr. 200/C din 21 noiembrie 2016, pronunţată în cauză de Tribunalul Bihor s-a menţionat, în partea relevantă în cadrul căii de atac analizate, că instanţa de fond a menţionat că:

"deşi în contractul având ca obiect promisiunea de vânzare cumpărare s-a specificat plata integrală a preţului, părţile au şi cu privire la acest aspect poziţii divergente. Reclamanta şi martorul G. au susţinut că această menţiune este conformă realităţii şi că au înmânat în numerar lui F. 68.000 Euro, preţul maşinii, şi încă 4.000 Euro comisionul personal al acestuia, dar că, întrucât vânzătorul german nu a acceptat plata preţului în bani lichizi, pentru a nu se întoarce în România numai pentru a depune banii într-un cont, au convenit ca reclamanta să transfere din România echivalentul în RON a circa 68.000 Euro (retraşi din contul mamei sale) în contul S.C. C. S.R.L., iar această pârâtă a convertit şi transferat banii vânzătorului din Germania. Practic reclamanta a susţinut că a plătit preţul de două ori.

Pârâtul F. a susţinut că în contra menţiunii din contract, suma de 68.000 Euro s-a plătit o singură dată şi anume prin transfer bancar.

În prezenta cauză, relevant este numai faptul că ambele părţi recunosc plata preţului de 68.000 Euro stabilite prin contract. Împrejurarea că s-au făcut una sau două plăţi şi în ce sumă, se va stabili în altă cauză, având ca obiect pretenţii, înregistrată sub nr. de dosar x/2016 la Tribunalul Bihor".

Acest considerent a fost menţinut, implicit, prin decizia civilă nr. 462/A/2017 a Curţii de Apel Oradea, care nu a modificat cele constatate de prima instanţă în această privinţă, ci a făcut doar aprecieri referitoare la incidenţa dispoziţiilor art. 1269 alin. (1) şi, respectiv, art. 1516 C. civ. (pagina 7 din decizie).

Or, această ultimă menţiune, referitoare la constatarea, de către instanţa care a tranşat litigiul anterior, a faptului de netăgăduit a recunoaşterii de către părţi a plăţii preţului, fără a se aprecia asupra existenţei a uneia sau a două plăţi, îndreptăţeşte instanţa de recurs să considere întemeiate criticile analizate.

Din conţinutul acestui considerent rezultă că, la data pronunţării deciziei civile nr. 462/A/2017 din 29 iulie 2017 a Curţii de Apel Oradea, existenţa prezentei cauze, ca şi obiectul acesteia, erau cunoscute instanţelor din dosarul civil nr. x/2015, prima instanţă menţionând expres, într-un considerent menţinut în apel, că lasă la aprecierea instanţelor ce vor judeca cauza înregistrată la Tribunalul Bihor sub numărul de dosar x/2016 să stabilească dacă, în contextul de fapt prezentat, s-au făcut una sau două plăţi şi în ce sumă.

Este adevărat că, prin judecata realizată în dosarul nr. x/2015 s-a reţinut că intimatele-reclamante au realizat plata preţului de 68.000 Euro către recurenta-pârâtă, însă, astfel cum aceasta din urmă arată în motivele recursului, instanţele care au soluţionat prima acţiune nu au precizat dacă, prin această constatare, s-au referit la preţul achitat prin transfer bancar sau la cel despre care se afirmă că s-ar fi achitat în numerar, ci s-au rezumat a constata un fapt de netăgăduit, anume că recurenta-pârâtă a recunoscut primirea preţului de 68.000 Euro.

Prin urmare, deşi prezentul litigiu vizează restituirea celei de a doua sume de bani pretinse de intimatele-reclamante, adică cei 296.022 RON viraţi în data de 12 iunie 2009 de către intimata-reclamantă B. din contul intimatei-reclamante A. în contul recurentei-pârâte S.C. C. S.R.L., instanţa de apel trebuia să dezlege acest aspect prin stabilirea, în baza probelor administrate, a numărului de plăţi efectuate şi în ce sume, respectiv dacă preţul a fost plătit de două ori.

Aşadar, este îndreptăţită critica recurentei-pârâte, în sensul că, în mod greşit a considerat instanţa de apel ca fiind intrate în autoritatea lucrului judecat, în temeiul deciziei civile nr. 462/A/2017 pronunţate de Curtea de Apel Oradea în dosarul civil nr. x/2015, aspectele referitoare la primirea în numerar de către recurenta-pârâtă a sumei de 68000 Euro de la intimata-reclamantă B. în Biroul Notarial D., la data de 9 iunie 2012, deoarece în respectiva cauză, instanţa s-a rezumat la a stabili doar că plata preţului autovehiculului a fost, într-adevăr, efectuată şi, ca atare, nu a analizat dacă acest preţ a fost plătit în numerar sau prin transfer bancar, nici dacă a fost plătit o singură dată sau de două ori, acest aspect nefăcând obiectul cauzei.

Mai mult, din considerentul anterior redat rezultă că verificarea acestui aspect a fost lăsată instanţei din prezenta cauză, expres învestită cu stabilirea existenţei sau nu a unei plăţi duble.

În consecinţă, în mod greşit a apreciat instanţa de apel că aspectele legate de forţa probantă a menţiunilor din promisiunea sinalagmatică cu privire la plata preţului în numerar s-ar bucura de autoritate de lucru judecat şi, ca atare, exced cadrului procesual din acest dosar, nemaifiind necesar a fi analizate.

În realitate, singurul aspect care a fost dezbătut şi judecat în dosarul civil nr. x/2015 şi care rămâne câştigat judecăţii este cel legat de faptul că preţul autovehiculului a fost, cu certitudine, plătit.

Ca atare, în mod eronat a procedat instanţa de apel atunci când, reţinând cu autoritate de lucru judecat, în baza deciziei civile nr. 462/A/2017 a Curţii de Apel Oradea că preţul de 68,000 Euro fusese achitat anterior, în numerar, s-a considerat învestită exclusiv cu verificarea existenţei unei plăţi nedatorate efectuată prin virament bancar şi, respectiv, a îndeplinirii condiţiilor legale pentru a fi restituită, administrând şi interpretând probatoriul exclusiv în raport cu acest aspect.

Procedând astfel, instanţa de apel a realizat o analiză trunchiată a situaţiei de fapt, cu încălcarea dispoziţiilor art. 476 alin. (1) din C. proc. civ., referitor la caracterul devolutiv al apelului, considerentele deciziei fiind limitate la analizarea aspectelor relevate de probatoriu referitoare la plata efectuată prin transfer bancar, fără a fi analizate şi probele administrate cu privire la existenţa plăţii despre care se afirmă că s-ar fi realizat în numerar.

Nefiind analizată cauza sub toate aspectele cu care instanţa a fost investită, datorită greşitei reţineri a incidenţei dispoziţiilor art. 430 alin. (2) teza a doua şi art. 431 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte nu poate realiza un control judiciar efectiv în prezenta fază procesuală, întrucât examenul realizat de instanţa de apel a fost incomplet.

Raportat la elementele relevate anterior, privind lipsa considerentelor care să justifice soluţia pronunţată prin analiza coroborată a întregului probatoriu, în raport de integralitatea susţinerilor formulate de recurenta-pârâtă în apel, se impune admiterea recursului declarat de această parte, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

În concluzie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând incident cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 şi 497 din C. proc. civ. va admite recursul formulat, va casa în totalitate hotărârea recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

În temeiul art. 501din C. proc. civ., la rejudecarea cauzei vor fi avute în vedere toate motivele invocate de părţi în faţa instanţei de apel, precum şi îndrumările date prin decizia de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 385/A/2018 din 23 aprilie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Casează decizia recurată.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2019.