Annulment of insolvent company's appeal upheld for lack of liquidator representation; prior revision rejection stands.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 3 mai 2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub numărul x/2016, revizuenta S.C. A. S.R.L. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 302 din 15 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2014, solicitând, în eventualitatea admiterii cererii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., să se dispună anularea deciziei şi rejudecarea pe fond a cauzei, iar, în eventualitatea admiterii cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 noul C. proc. civ., să se dispună schimbarea în parte a deciziei, cu consecinţa admiterii cererii formulate, iar, în subsidiar, reducerea cuantumului total al penalităţilor de întârziere.

În drept, revizuenta a invocat art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 1872 A din 14 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a respins excepţia tardivităţii cererii de revizuire, invocată de intimata S.C. B. S.R.L.; s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L..

Împotriva acestei decizii revizuenta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 12 ianuarie 2017, sub nr. x/2016.

Obiectul recursului dedus judecăţii a privit doar soluţia dată cererii de revizuire pe temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 533 din 27 februarie 2018, instanţa supremă, în temeiul art. 497 C. proc. civ. raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., a admis recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C. S.P.R.L., împotriva deciziei civile nr. 1872 A din 14 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

A casat în parte decizia atacată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe, spre o nouă judecată în ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. a menţinut restul dispoziţiilor.

După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2016*.

Raportat la decizia de casare nr. x din 27.02.2018, cu aplicarea directă a disp. art. 501 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti a analizat cererea de revizuire întemeiată pe disp. art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la Decizia civilă nr. 302 din 15.02.2016.

Prin Decizia civilă nr. 1534 din 10 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L., cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat D., din Bucureşti, B-dul x, nr. 7, împotriva Deciziei civile nr. 302 din 15.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L., cu sediul în Bucureşti, Piaţa Alba Iulia, nr. 6, ca neîntemeiată.

Împotriva Deciziei civile nr. 1534 din 10 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă revizuenta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, indicând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

Recurenta-revizuentă a criticat decizia atacată pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de revizuire.

În motivarea recursului a arătat că, prin pronunţarea Deciziei civile nr. 302 din 15 februarie 2016, a fost încălcată puterea de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 10631 din 24 august 2015 dată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în dosarul nr. x/2014, aspect care atrage admiterea cererii de revizuire pe temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi anularea Deciziei civile nr. 302 din 15 februarie 2016.

Recurenta-revizuientă a motivat că prin Sentinţa civilă nr. 10631 din 24 august 2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, definitivă la data când a fost invocată, în faza procesuală a apelului, s-a statuat, cu putere de lucru judecat, momentul finalizării lucrărilor la obiectivul E. Bucureşti de către recurenta-revizuentă, calitatea lucrărilor, precum şi faptul că după finalizarea lucrărilor, acestea au fost întrebuinţate necorespunzător de către beneficiarul intimat care a depozitat ţevi, materiale dar şi utilaje la locaţie.

După expunerea parcursului procesual al cauzei, referitor la autoritatea de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 10631 din 24 august 2015, dată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. x/2014, încălcată prin pronunţarea Deciziei definitive nr. 302 din 15 februarie 2016, recurenta-revizuentă a motivat următoarele:

Instanţa de revizuire nu a invocat faptul că nu ar exista elemente de contradictorialitate între cele două hotărâri definitive cu relevanţă în cauză, ci faptul că în speţă nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, iar textul de lege este aplicabil numai când se invocă autoritatea de lucru judecat ca excepţie, iar nu ca prezumţie, fapt pentru care motivul de revizuie nu ar fi fondat.

Recurenta a apreciat că, începând cu momentul rămânerii definitive a sentinţei invocate în cauză, aceasta a dobândit putere de lucru judecat, fiind prezumată a exprima adevărul, motiv pentru care nu trebuie să fie contrazisă de orice altă hotărâre ulterior survenită. Aspectul că a invocat respectiva hotărâre în faza procesuală a apelului, în dosarul nr. x/2014, nu are importanţă, instanţa de control judiciar fiind obligată să ia act de cele statuate în mod definitiv, fără a dispune printr-o nouă hotărâre cu caracter definitiv contrar sentinţei invocate, în acest sens fiind prevederile art. 432 C. proc. civ.

Recurenta a mai arătat că instanţa de control judiciar nu era îndrituită să renunţe la analizarea motivului de schimbare a sentinţei, în condiţiile în care legiuitorul a statuat că nu se poate renunţa la excepţie, deoarece caracterul de ordine publică este cel care impune verificarea acestei excepţii, chiar din oficiu, şi, dacă este cazul, cu înrăutăţirea situaţiei părţii în calea de atac, iar instanţa de revizuire era obligată să sancţioneze modul nelegal în care instanţa de control judiciar a dispus asupra cauzei.

Recurenta a redat în continuare aspecte din jurisprudenţă sub aspectul statuărilor privind efectul pozitiv al puterii de lucru judecat şi, raportat la prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., a susţinut că soluţia pronunţată de instanţa de revizuire este nelegală.

În continuare, recurenta a susţinut că, deşi în considerentele Sentinţei civile nr. 10631 din 24 august 2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. x/2014 se statuează, cu autoritate de lucru judecat, aspectul că nu poate fi reţinută nicio culpă pentru executarea cu întârziere a lucrărilor, învederându-se instanţei de apel această dispoziţie judiciară, definitivă, care făcea dovada suplimentară a culpei societăţii intimate, instanţa de control judiciar nu a răspuns acestor motive de schimbare a sentinţei date în cauză, fapt care se impunea a fi sancţionat de către instanţa de revizuire conform art. 509 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ.

Începând cu momentul rămânerii definitive a sentinţei invocate în cauză, aceasta a dobândit putere de lucru judecat, fiind prezumată a exprima adevărul, motiv pentru care nu putea să fie contrazisă de orice altă hotărâre ulterior survenită.

Pe cale de consecinţă, raportat la aspectul că recurenta-revizuentă a invocat respectiva hotărâre în faza procesuală a apelului, în dosarul nr. x/2014, instanţa de control judiciar era obligată să ia act de aspectele cu privire la care se statuase în mod definitiv, fără a dispune printr-o nouă hotărâre cu caracter definitiv, în mod contrar sentinţei invocate, iar instanţa de revizuire era obligată să sancţioneze cu nulitatea hotărârea astfel pronunţată în mod nelegal de către instanţa de apel.

Deşi a arătat că o instanţă de judecată a statuat în mod definitiv cu privire la aspectul că lucrările erau finalizate încă din data de 6 noiembrie 2013, conform procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, încheiat cu subantreprenorul F. S.R.L., instanţa de control judiciar nu a avut în vedere la soluţionarea cauzei aceste critici.

A precizat recurenta că în considerentele sentinţei civile indicate mai sus, s-au stabilit în mod definitiv anumite aspecte ce ar fi trebuit să fie avute în vedere la soluţionarea cauzei, instanţa fiind legată de aceste "chestiuni" care au fost deja stabilite într-un alt proces.

În acest context recurenta a susţinut că a formulat apărări privitoare la existenta acestei hotărâri definitive în cauză care genera obligativitatea instanţei de a verifica motivul indicat ce ar fi putut conduce la constatarea netemeiniciei cererii conexe prin care intimata a solicitat angajarea răspunderii, însă instanţa de control judiciar nu a statuat cu privire la aceste susţineri, iar instanţa de revizuire a apreciat în mod vădit greşit că relevantă ar fi data pronunţării sentinţelor în cele două cauze şi nu data pronunţării deciziei supuse revizuirii.

Întrucât în relaţia dintre părţi, prezumţia puterii de lucru judecat are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acţiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătoreşte anterior.

Mai mult, raportat la prevederile art. 432 C. proc. civ. recurenta a arătat că instanţa de control judiciar nu era îndrituită să renunţe la analizarea motivului de schimbare a sentinţei, în condiţiile în care chiar legiuitorul a statuat că nu se poate renunţa la excepţie, deoarece caracterul de ordine publică este cel care impune verificarea acestei excepţii chiar din oficiu şi chiar, dacă este cazul, cu înrăutăţirea situaţiei părţii în calea de atac.

Consideră că instanţa de apel, în mod nelegal, nu a supus controlului judiciar şi aceste apărări care se constituiau în motive de schimbare a sentinţei date în cauză, iar instanţa de revizuire, în mod vădit nelegal, a statuat că relevantă ar fi data pronunţării celor două sentinţe în cauză şi nu data judecării apelului în dosarul nr. x/2014 care a generat Decizia nr. 302 din 15 februarie 2016, aspect care atrage contrarietatea celor două hotărâri pronunţate şi, pe cale de consecinţă, nulitatea deciziei astfel dată şi necesitatea pronunţării unei noi hotărâri, cu respectarea garanţiilor procesuale instituite de lege.

În drept, a invocat art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 510 alin. (2) raportat la art. 513 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., art. 488 pct. 7 C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 21 martie 2019 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, faţă de care niciuna dintre acestea nu a depus punct de vedere.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal a administratorului G., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit înscrisurilor dosarului şi sistemului de evidenţă informatizată a instanţelor se constată că împotriva recurentei-revizuente S.C. A. S.R.L. a fost deschisă procedura insolvenţei.

Astfel, prin încheierea pronunţată la 14.12.2016, în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a Civilă a dispus, printre altele, în temeiul art. 145 alin. (1) raportat la art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului S.C. A. S.R.L.; totodată, a dispus în temeiul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 ridicarea dreptului de administrare al debitorului, dizolvarea societăţii debitoare, fiind numit lichidator judiciar provizoriu C. SPRL; prin încheierea din 30.01.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a Civilă, în temeiul disp. art. 57 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 a dispus înlocuirea lichidatorului judiciar C. SPRL cu H. SPRL; a dispus încetarea atribuţiilor lichidatorului judiciar C. SPRL; totodată, a dispus emiterea adresei către noul lichidator judiciar şi către lichidatorul judiciar anterior; ulterior, prin încheierea din 10.07.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a Civilă a dispus, printre altele, în baza art. 57 alin. (14) din Legea nr. 85/2014 desemnarea I. SPRL. în calitate de lichidator judiciar provizoriu şi încetarea atribuţiilor H. SPRL derivând din calitatea de lichidator judiciar al debitorului.

În speţă, recursul pendinte a fost formulat de S.C. A. S.R.L., prin administrator G., cererea de recurs purtând semnătura şi ştampila avocatului D..

Trebuie subliniat că prin C. proc. civ., legiuitorul a instituit procedura de filtrare a recursurilor cu scopul impunerii părţilor unor exigenţe în declararea recursurilor, exigenţe care privesc printre altele şi cerinţe de formă.

Înalta Curte reţine că raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul nu îndeplineşte condiţiile de formă stabilite sub sancţiunea nulităţii, a fost comunicat recurentei la adresa indicată chiar de către aceasta în cuprinsul cererii de recurs, ocazie cu care i s-a pus în vedere că are posibilitatea formulării unui punct de vedere la raport.

Potrivit art. 80 alin. (1) C. proc. civ., părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Reprezentarea poate fi legală sau convenţională, iar dispoziţiile art. 82 alin. (1) din acelaşi cod prevăd că atunci când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor, iar dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.

În conformitate cu art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs trebuie ataşată împuternicirea avocaţială sau, după caz, delegaţia consilierului juridic, iar alin. (3) statuează, printre altele, că menţiunile prevăzute la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, dispoziţiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi ale art. 87 alin. (2) rămânând aplicabile.

Totodată, se reţine că în conformitate cu art. 54 din Legea insolvenţei nr. 85/2014, mandatul administratorilor statutari încetează de la data ridicării dreptului de administrare sau de la data desemnării administratorului special şi că legea insolvenţei stabileşte, prin art. 56, 58 şi 64, principalele atribuţii ale administratorului special, ale administratorului judiciar şi ale lichidatorului judiciar, iar din coroborarea acestor dispoziţii legale rezultă că, în afara cadrului restrâns al procedurii de insolvenţă, acţiunile în justiţie pot fi promovate doar de către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, aceştia având legitimare procesuală în astfel de demersuri. Dispoziţiile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, prevăd că: "După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, care îi conduce şi activitatea de afaceri, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acţionarilor/asociaţilor/membrilor."

Prin urmare, după ridicarea dreptului de administrare, mandatul administratorilor statutari încetează, iar administratorul special poate formula doar contestaţii reglementate de Legea nr. 85/2014 şi poate participa, în calitate de reprezentant al asociaţilor, la judecarea acţiunilor prevăzute la art. 117 şi art. 122 din Legea nr. 85/2014.

Aşadar, cu excepţia unor situaţii speciale, circumscrise Legii nr. 85/2014, nu reiese că legiuitorul să fi vrut să dea putere de reprezentare legală judiciară administratorului special, pentru ca el să poată mandata un reprezentant convenţional.

Având în vedere că exercitarea oricărui aspect al acţiunii civile poate fi făcută, în condiţiile legii, de parte prin reprezentant legal sau de un reprezentant convenţional al acesteia, se cuvine a fi subliniat că societatea recurentă se află sub imperiul reglementării speciale a Legii nr. 85/2014 (faliment prin procedura simplificată), iar calitatea de reprezentant legal al societăţii aparţine doar lichidatorului judiciar.

Conform art. 64 din legea nr. 85/2014, lichidatorul judiciar apare ca fiind reprezentantul legal judiciar al debitorului în insolvenţă în cereri introduse în afara procedurii ce se desfăşoară în faţa judecătorului sindic.

Se observă că la dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti se află împuternicirea dată de A. S.R.L. prin administrator special G. d-lui avocat D. (avocatul semnatar al cererii de recurs pendinte) în sensul de a reprezenta/asista clientul în faţa Curţii de Apel Bucureşti.

Aşa fiind, faţă de dispoziţiile legale arătate şi, în condiţiile în care, prin încheierea pronunţată la 14.12.2016, în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a Civilă a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată a recurentei-revizuente A. S.R.L., ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, dizolvarea societăţii debitoare şi numirea lichidatorului judiciar, societatea nu poate fi reprezentată decât prin lichidatorul judiciar, or recursul este formulat de un avocat mandatat de administratorul special şi nu de către persoana care are calitatea de reprezentant legal al societăţii recurente.

În considerarea celor ce preced, având în vedere că recursul nu este formulat de lichidatorul judiciar şi că, din înscrisurile dosarului, nu rezultă că acesta şi-a însuşit prezentul demers judiciar şi că a confirmat mandatul acordat de administratorul special, reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte, va anula recursul conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 1534 din 10 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă pentru lipsa calităţii de reprezentant legal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 decembrie 2019.

GGC - MM