Assignment contract claims: Constanța Tribunal jurisdiction upheld on claimant's filing choice.

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 20 iulie 2016 pe rolul Tribunalului Constanţa, sub număr de dosar x/2016, reclamantul A. IPURL - administrator judiciar al debitoarei SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâţii B. SRL prin administrator special C., D. SRL şi Municipiul Braşov, a solicitat instanţei să dispună anularea actului fraudulos reprezentat de Contractul de cesiune perfectat la data de 15.07.2007 între B. SRL şi D. SRL, având ca obiect cesiunea tuturor drepturilor şi obligaţiilor debitoarei izvorâte din contractul de asociere în participaţiune nr. x/19.01.2007 perfectat cu Municipiul Braşov, precum şi a actului subsecvent Actul adiţional la contractul de asociere în participaţiune, încheiat în 16.10.2007 între debitoarea falită, D. SRL şi Municipiul Braşov. S-a solicitat şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea precizatoare şi completatoare din 13 decembrie 2016, reclamantul A. IPURL - administrator judiciar al debitoarei SC B. SRL a arătat că înţelege să indice cazurile incidente ale art. 117 din lege ca fiind art. 117 alin. (2) lit. a), b), c), g) şi art. 117 alin. (4) lit. a); totodată, în temeiul art. 204 C. proc. civ., a completat cererea cu un capăt de cerere accesoriu având ca obiect anularea succesivă a actului adiţional la contractul de asociere în participaţiune nr. 3/2007 şi revenirea în patrimoniul debitoarei B. SRL a drepturilor şi obligaţiilor cesionate/a investiţiei şi obligarea D. SRL la predarea imobilului şi a tuturor accesoriilor acestuia către debitoare.

De asemenea, reclamantul a arătat că înţelege să completeze acţiunea cu următoarele pretenţii subsidiare: constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune din 15.07.2007 şi succesiv, a actului adiţional la contractul de asociere în participaţiune nr. 3/2007, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, cauza de nulitate fiind reprezentată de nevalabilitatea cauzei cesiunii, solicitând şi obligarea D. SRL la acoperirea pierderii suferite şi a beneficiului nerealizat; rezoluţiunea contractului de cesiune din 15.07.2007 şi succesiv, a actului adiţional la contractul de asociere în participaţiune nr. 3/2007, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, motivat de omisiunea culpabilă a D. SRL de a plăti preţul cesiunii, cu obligarea D. SRL la acoperirea pierderii suferite şi a beneficiului nerealizat; constatarea caducităţii contractului de cesiune din 15.07.2007 şi succesiv, a actului adiţional la contractul de asociere în participaţiune nr. 3/2007, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, motivul fiind reprezentat de împrejurarea că, din motive necunoscute, ulterior cesiunii, toate părţile implicate în asocierea în participaţiune s-au comportat ca şi cum cesiunea nu ar fi existat niciodată sau ar fi încetat; constatarea încetării, din orice motive, a efectelor contractului de cesiune şi actului adiţional la contractul de asociere.

La termenul de judecată din 7 martie 2017, în cadrul dosarului nr. x/2016, reclamantul A. IPURL administrator judiciar al SC B. SRL a precizat, la solicitarea judecătorului sindic, temeiul de drept al cererii completatoare, în sensul că, în cadrul nulităţii sunt aplicabile art. 948 şi următoarele, iar în ceea ce priveşte rezoluţiunea sunt aplicabile art. 1020, art. 1021 C. civ.

Pârâtul Municipiul Braşov a formulat întâmpinare împotriva cererii completatoare, invocând necompetenţa judecătorului sindic în soluţionarea petitelor subsidiare privind nulitatea absolută, rezoluţiunea, caducitatea şi constatarea încetării contractului de cesiune şi a actului adiţional la asociere, capete de cerere principale a căror competenţă de soluţionare aparţine instanţelor de drept comun.

Prin Sentinţa civilă nr. 525/21.03.2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/2016, respectiv de judecătorul sindic învestit cu soluţionarea procedurii insolvenţei debitoarei SC B. SRL, s-a admis excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunii în anulare acte frauduloase, astfel cum a fost completată.

S-a respins ca inadmisibilă acţiunea în anulare acte frauduloase, astfel cum a fost completată, formulată de reclamantul A. IPURL, în contradictoriu cu pârâţii B. SRL prin curator E., D. SRL şi Municipiul Braşov prin Primar.

S-a admis excepţia necompetenţei funcţionale a capetelor de cerere formulate potrivit dreptului comun prin cererea completatoare din 13 decembrie 2016.

S-a dispus disjungerea cererii completatoare din 13 decembrie 2016, în ceea ce priveşte capetele de cerere formulate potrivit dreptului comun şi trimiterea acesteia în vederea repartizării aleatorii la completele specializate în soluţionarea litigiilor cu profesionişti din cadrul secţiei a II-a Civile a Tribunalului Constanţa.

În motivarea hotărârii, în ceea ce priveşte capetele de cerere formulate pe calea dreptului comun, instanţa a reţinut că acestea nu sunt în competenţa funcţională a judecătorului sindic, nefiind cereri de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei în sensul art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014; aceste cereri trebuie să fie expres prevăzute de lege, astfel cum prevede chiar art. 45 alin. (1) lit. r); alin. (2) al aceluiaşi articol trebuie coroborat cu primul, întrucât nu extinde competenţa, ci o explicitează.

Cererea completatoare a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă la 22 martie 2017, sub număr de dosar x/2017

La termenul de judecată din 28 noiembrie 2017, reclamanta A. IPURL administrator judiciar al SC B. SRL a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a II-a civilă, fundamentată, în esenţă, pe dispoziţiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

Prin încheierea din 8 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2017, s-a respins ca nefondată excepţia necompetenţei funcţionale a Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, ca instanţă de drept comun

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Municipiul Braşov a invocat şi excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Constanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

Prin Sentinţa civilă nr. 235 din 6 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Constanţa invocată de pârâtul Municipiul Braşov prin Primar şi, în consecinţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei având ca reclamant pe A. IPURL în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC B. SRL şi pârâţi SC D. SRL şi Municipiul Braşov prin Primar, în favoarea Tribunalului Braşov.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Constanţa a reţinut, în esenţă, incidenţa dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, în speţă, sediul pârâtului aflându-se în Braşov.

S-a menţionat, totodată, că, prin cererea depusă la 4 octombrie 2017, reclamanta, în temeiul dispoziţiilor art. 406 C. proc. civ., a renunţat la judecata cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta B. prin curator special, iar această din urmă societate şi-a exprimat acordul în mod tacit faţă de cererea de renunţare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin Sentinţa civilă nr. 495/C din 12 septembrie 2018 pronunţată de Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi, în consecinţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

S-a reţinut, în esenţă, că, în cauză, competenţa teritorială este alternativă, reclamantul având alegerea între mai multe instanţe competente, conform dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Constanţa competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată dedusă judecăţii, disjunsă din Dosarul nr. x/2016, reclamanta A. IPURL în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâţii SC D. SRL şi Municipiul Braşov prin Primar a solicitat să se constate nulitatea absolută/rezoluţiunea/caducitatea/încetarea din orice motive a contractului de cesiune perfectat la data de 15.07.2007 şi a actului adiţional la contractul de asociere în participaţiune nr. 3/2007, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară prin revenirea în patrimoniul reclamantei a tuturor drepturilor şi obligaţiilor rezultate din contractul de asociere în participaţiune nr. 3/2007 şi a investiţiei realizate precum şi obligarea SC D. SRL la predarea către SC B. SRL a investiţiei realizate imobilului şi tuturor accesoriilor acestuia.

Regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., conform căruia: "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Totodată, conform art. 111 C. proc. civ., cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului.

Este de necontestat că prezenta cauză este guvernată de norme juridice ce instituie o competenţă alternativă, iar pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opţiune susţinută de art. 116 C. proc. civ.

În speţă, opţiunea reclamantului A. IPURL - administrator judiciar al SC B. SRL, conform art. 116 C. proc. civ., a fost în sensul soluţionării cauzei de instanţa de la sediul acestuia, respectiv de Tribunalul Constanţa.

Este de reţinut că, în toate cazurile de competenţă alternativă, alegerea instanţei aparţine reclamantului, iar odată învestită una dintre instanţele competente teritorial (în speţă Tribunalul Constanţa), opţiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acţiunii s-a fixat în mod definitiv competenţa teritorială a instanţei respective.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamantul A. IPURL - administrator judiciar al SC B. SRL, în favoarea Tribunalului Constanţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2019.

GGC - GV