Reinstatement of overpayment executed under annulled judgment: statute of limitations trigger and unjust enrichment restitution

Şedinţa publică din data de 5 decembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea introductivă în instanţă înregistrată iniţial la data de 28.02.2017 sub dosar nr. unic x/2017 al Judecătoriei Carei, jud. Satu Mare, iar ulterior pe rolul Tribunalului Satu Mare sub acelaşi nr. unic de dosar, la data de 31.10.2017, în urma declinării competenţei materiale de soluţionare a cauzei din partea instanţei de judecată iniţial sesizate, realizată prin sentinţa civilă nr. 1063/26.09.2017, reclamantul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, reprezentat prin DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, a chemat în judecată pârâtul A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să fie obligat acesta din urmă la plata către reclamant a sumei de 90.000 euro, echivalent în RON la cursul Băncii Naţionale a României din data plăţii efective, precum şi la plata cumulată a dobânzii legale aferente sumei de mai sus, cu actualizarea acesteia, calculată de la data de 18 ianuarie 2012 şi până la data plăţii efective a debitului, motivând în fapt că, iniţial, prin sentinţa civilă nr. 2231/D/15.10.2010 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. x/2010 (astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 88/30.03.2011 a Curţii de Apel Oradea), pârâtul din acel dosar, în speţă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a fost obligat la plata unor daune morale în cuantum de 100.000 euro către reclamantul din respectivul dosar (acelaşi cu pârâtul din prezentul litigiu), în temeiul şi în condiţiile dispoziţiilor Legii nr. 221/2009.

Prin sentinţa civilă nr. 330/D din 27.11.2017, pronunţată de Tribunalul Satu Mare a fost respinsă excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune al reclamantului, precum şi excepţia inadmisibilităţii demersului judiciar al reclamantului şi pe aceea a autorităţii de lucru judecat în cauză a sentinţei civile nr. 3676/D/02.11.2012, pronunţată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. x/2012, excepţii invocate de către pârât prin întâmpinarea înregistrată la dosar în data de 20.03.2017.

A fost admisă acţiunea civilă înaintată de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, împotriva pârâtului A., şi în consecinţă:

A fost obligat pârâtul la restituirea către reclamant a sumei de 90.000 euro, echivalent în RON la cursul Băncii Naţionale a României din data plăţii efective, precum şi la plata cumulată a dobânzii legale aferente sumei de mai sus, cu actualizarea acesteia, calculată de la data de 18 ianuarie 2012 şi până la data plăţii efective a debitului, fără cheltuieli de judecată nefiind solicitate.

Prin sentinţa civilă nr. 62/D din 30 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, a fost respinsă cererea formulată de către petentul-pârât A. în contradictoriu cu intimatul-reclamant Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, privind completarea hotărârii judecătoreşti în temeiul şi în condiţiile art. 444 C. proc. civ., în speţă, a sentinţei civile nr. 330/D/27.11.2017, pronunţată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. x/2017. Fără cheltuieli de judecată pentru intimatul-reclamant, nefiind solicitate, conform dispoziţiilor art. 447 partea finală coroborate cu cele ale art. 453 C. proc. civ.

Împotriva sentinţei civile nr. 330/D a declarat apel pârâtul A. solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate în sensul art. 480 alin. (2) din C. proc. civ. şi în consecinţă respingerea cererii de chemare în judecată ca nelegală şi neîntemeiată.

Prin apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 62/D din 30 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în cauza privind completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 330/D/2017 în dosar nr. x/2017, pârâtul A. a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate ca fiind nelegală şi netemeinică şi completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 330/D/2017 în dosar nr. x/2017 cu privire la aplicarea compensaţiei de către Statul Român, nefiind îndeplinite prevederile art. 1616 şi art. 1617 Noul C. civ. şi acesta neavând o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Prin decizia civilă nr. 756/A/2018 din 28 iunie 2018, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins ca nefondate apelurile civile introduse de apelantul A. în contradictoriu cu intimatul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE reprezentat de DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA prin ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE SATU MARE, împotriva sentinţei civile nr. 330/D din 27.11.2017 şi a sentinţei civile nr. 62/D din 30.03.2018, ambele pronunţate de Tribunalul Satu Mare.

Împotriva deciziei civile nr. 756/A/2018 din 28 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă pârâtul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 şi 8 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi cu aplicarea greşită a dreptului material, în cauză fiind aplicabil motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., subliniind că este vădit prescrisă creanţa reclamantului împotriva sa.

Astfel, a arătat că titlul executoriu, care stă la baza plăţii solicitate spre restituire în cauză este decizia civilă nr. 88/2011 a Curţii de Apel Oradea, suma a cărei restituire se cere în litigiul de faţă a fost executată în favoarea recurentului, la vremea respectivă creditor, în data de 25.01.2012, iar desfiinţarea titlului executoriu a avut loc în data de 09.07.2012. De la această dată curge termenul de prescripţie extinctivă pentru restituirea sumei executate pa baza titlului desfiinţat, în temeiul art. 311 şi 3791din C. civ. din 1865 în vigoare în 2012 coroborate cu art. 2517, art. 2523 şi art. 2525 din C. civ.

Intimatul reclamant, pentru a ascunde consecinţele propriei pasivităţi şi depăşirea termenului de prescripţie extinctivă în cauză, precum şi neexercitarea vreunei acţiuni pentru a obţine restituirea sumelor executate, invocă, în mod nelegal, data finalizării procesului, şi nu data desfiinţării titlului executoriu pus în executare, ca dată de început a prescripţiei extinctive, cea din urmă variantă fiindu-i mai avantajoasă. Intimatul reclamant a creat aparenţa unei alte date de început al termenului de prescripţie extinctivă decât cel prevăzut de lege, prima instanţă şi instanţa de control judiciar adoptând această susţinere.

În susţinerea aceluiaşi motiv de recurs, s-a arătat că acţiunea exercitată de intimatul reclamant nu satisface condiţiile acţiunii în repetiţiune pentru plată nedatorată şi este astfel inadmisibilă.

Astfel, a arătat că în cauză nu a avut loc o plată, ci o executare silită, subliniind că noţiunea de plată implică existenţa unui transfer de valoare benevolă, aşa cum arată art. 1469 din C. civ.

A susţinut că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile cerute de art. 1341 din C. civ., referitoare la plată, la caracterul nedatorat şi cu privire la eroarea asupra plăţii. Astfel, condiţia plăţii lipseşte, din moment ce prevederea art. 1469 C. civ. este în sensul că obligaţia datorată se stinge prin plată când prestaţia este executată de bună voie; condiţia caracterului nedatorat lipseşte, din moment ce decizia civilă nr. 88/2011 a Curţii de Apel Oradea a fost definitivă şi executorie la data executării; condiţia erorii lipseşte, pentru că intimatul reclamant ştia că datorează debitul, dar a refuzat executarea voluntară din luna iunie a anului 2011; executarea s-a făcut prin poprire, extrasul de cont arată in menţiunile sale ce reprezintă suma executată şi face referire la dosarul cu nr. x/2011 al BEJ B..

În aceste condiţii, singura acţiune care se putea exercita de către intimatul reclamant era cea pentru reîntoarcerea executării, raportat la dispoziţiile art. 3791din vechiul C. proc. civ., căreia îi corespund dispoziţiile art. 643 din C. proc. civ. în vigoare.

Demersul imperativ stabilit de art. 3791 C. proc. civ. vechi a fost în mod voit eludat de intimatul reclamant, în considerarea faptului că a expirat termenul de prescripţie extinctivă a acţiunii în întoarcerea executării, ce trebuia exercitată până la data de 09.07.2015.

În continuare, s-a mai susţinut că cererea accesorie privind plata dobânzilor şi actualizarea valorii sumei este admisibilă doar dacă intimatul recurent ar fi de rea-credinţă, fapt nedovedit.

A arătat, astfel, că hotărârea este greşită cu privire la admiterea cererii accesorii a intimatului reclamant de acordare a dobânzilor şi actualizarea sumei din anul 2012, subliniind că recurentul a fost de bună credinţă, punând în executare o hotărâre legală, definitivă şi executorie, apelantul a respectat procedurile legale şi prevederile de drept material şi procesual. Se invocă din această perspectivă dispoziţiile art. 14 din C. civ. cu privire la buna-credinţă şi dispoziţiile art. 2503 din C. civ. cu privire la termenul de prescripţie aplicabil cererilor accesorii.

Recurentul-pârât a arătat că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în cauză fiind aplicabil motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., având în vedere că intimatul reclamant a depăşit mandatul primit, fiindcă a înaintat o acţiune pentru restituirea plăţii nedatorate şi nu pentru întoarcerea executării, aşa cum mandatul dat a prevăzut.

S-a mai susţinut că în cauză s-a încălcat autoritatea lucrului judecat, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) punctul 7 din C. proc. civ.

Astfel, s-a susţinut că în cauză operează efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, că demersul juridic anterior al intimatului reclamant, pentru restituirea sumei executate, s-a finalizat cu anularea hotărârii date in sensul restituirii, în dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Satu Mare. Cum demersul anterior în restituirea sumei executate a rămas respins, iar demersul anterior are aceeaşi finalitate cu demersul din prezenta cauză, consideră recurentul că se impune aplicarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

În referire la incidenţa art. 488 alin. (1) punctul 8 al C. proc. civ., recurentul-pârât a mai precizat că în cauză nu se poate reţine compensarea legală, întrucât cele două părţi nu au câte un titlu unul împotriva celuilalt, subliniind, totodată, că prin instituţia compensării în mod greşit se doreşte susţinerea plăţii nedatorate.

Pentru aceste motive, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, ca nelegală şi neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea înregistrată la 24 septembrie 2018, intimata-reclamantă a invocat, cu titlu preliminar, inadmisibilitatea recursului, susţinând, în esenţă, că recursul declarat este inform din punct de vedere procedural şi nu satisface rigorile legale pentru validarea sa; faţă de art. 457 C. proc. civ. şi ţinând seama de faptul ca decizia recurată este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă a fi atacată cu recurs, în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., s-a solicitat respingerea ca inadmisibil a recursului.

Pe fond, a solicitat, în esenţă, respingerea căii de atac promovata si menţinerea in tot ca temeinica si legala a deciziei civile recurate, arătând că, prin motivele de recurs, subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 7 si pct,8 C. proc. civ., toate criticile de nelegalitate şi netemeinicie ale părţii adverse nu au un fundament real, toate aspectele invocate nu se circumscriu stării factuale propriu zise, concrete, prin prisma fiecărui indice caracteristic.

Prin răspunsul la întâmpinare din 15 octombrie 2018 recurentul-pârât a solicitat, în sinteză, respingerea excepţiei inadmisibilităţii şi a apărărilor formulate de intimata-reclamantă, ca neîntemeiate, cu consecinţa admiterii recursului, astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., care a fost comunicat părţilor.

La 4 februarie 2019, recurentul a depus punct de vedere prin care a arătat că este de acord cu concluziile raportului, aducând, totodată, la cunoştinţa instanţei că a achitat taxa judiciară de timbru.

Prin încheierea din 16 mai 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen la data de 5 decembrie 2019, pentru judecata recursului.

La 2 şi 4 decembrie 2019, recurentul a depus note de şedinţă, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, în urma rejudecării, respingerea cererii de chemare în judecată înaintată de reclamant, cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte, reţine că, în condiţiile în care recursul a fost admis în principiu, chestiunea privind inadmisibilitatea recursului a fost depăşită, impunându-se analizarea pe fond a cererii de recurs, avându-se în vedere că în speţă este vorba despre un litigiu evaluabil în bani.

Analizând recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 756/A/2018 din 28 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, raportat la temeiurile juridice invocate şi motivele de recurs expuse, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:

În conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Critica recurentului-pârât în sensul că intimatul-reclamant a depăşit mandatul primit, fiindcă a înaintat o acţiune pentru restituirea plăţii nedatorate şi nu pentru întoarcerea executării, aşa cum mandatul dat a prevăzut, nu poate fi analizată în acest stadiu procesual, având în vedere că problema care se pune este una de probaţiune, soluţia depinzând de dovada depăşirii limitelor mandatului.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurentul-pârât, casarea unei hotărâri se poate cere când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Susţinerea recurentului-pârât în sensul că în cauză operează efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, că demersul juridic anterior al intimatului reclamant, pentru restituirea sumei executate, s-a finalizat cu anularea hotărârii date in sensul restituirii, în dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Satu Mare, şi că acest demers, rămas respins, are aceeaşi finalitate cu demersul din prezenta cauză, nu poate fi privită ca întemeiată.

Potrivit art. 430 C. proc. civ. hotărârea judecătorească prin care se soluţionează în tot sau în parte fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat.

În speţă, nu a existat o statuare a judecătorului cu privire la fondul cauzei, care să fi intrat în autoritatea lucrului judecat, având în vedere că, prin sentinţa civilă nr. 3676/D/02.11.2012 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în dosarul civil nr. x/2012, a fost admisă cererea de revizuire strict pe considerentul existenţei a două hotărâri judecătoreşti contradictorii în cadrul executării silite pornite împotriva aceluiaşi debitor şi că în acest dosar au fost analizate numai aspecte de ordin procedural, aşa cum, în mod corect, au reţinut ambele instanţe devolutive.

Se cuvine a fi menţionat că la data judecării dosarului x/2012 nu putea fi pusă în discuţie şi analizată problema unei plăţi nedatorate în condiţiile în care temeiul acesteia s-a născut ulterior, astfel cum se va arăta în continuare.

Ca atare, legal şi temeinic a apreciat instanţa de apel că nu se poate reţine efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, drept pentru care, în speţă, nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Criticile recurentului-pârât subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile anterior citate vizează aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situaţii de fapt determinată, interpretarea şi aplicarea greşită a textului de lege la o anumită situaţie de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.

Din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate sub aspectul modului de soluţionare a excepţiei prescripţiei extinctive, a excepţiei de inadmisibilitate, precum şi a modului de soluţionare a cererii accesorii privind plata dobânzilor şi actualizarea valorii sumei, Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei.

Se reţine că prescripţia extinctivă constă în stingerea dreptului material la acţiune neexercitat în termenul de prescripţie stabilit de lege, iar termenul de prescripţie extinctivă este intervalul de timp stabilit de lege înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acţiune în sens material, sub sancţiunea pierderii acestui drept.

Trebuie subliniat că cererea de chemare în judecată este fundamentată pe art. 1341 C. civ., care reglementează instituţia juridică a plăţii nedatorate.

Termenul general de prescripţie extinctivă pentru restituirea unei plăţi nedatorate este cel reglementat de art. 2517 C. civ., respectiv 3 ani, iar art. 2528 C. civ., care stabileşte momentul de la care începe să curgă acest termen, se aplică în mod corespunzător şi în cazul plăţii nedatorate.

Potrivit celor arătate, în cazul unei acţiuni fundamentate pe o plată nedatorată termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data de la care autorul plăţii a cunoscut sau trebuia să cunoască că a făcut o plată nedatorată cât şi pe cel care are obligaţia de restituire.

Astfel, în speţă, instanţa de apel corect a reţinut că, la data pronunţării deciziei civile nr. 5150 din 09.07.2012 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Statul Român nu avea de unde să cunoască care este în concret plata nedatorată, deoarece cuantumul şi chiar existenţa acesteia depindea de soarta deciziei ce urma a se pronunţa în urma rejudecării, precum şi că abia la data pronunţării deciziei civile nr. 508 din 06.11.2014-A a Curţii de Apel Oradea, Statul Român a cunoscut faptul că suma pe care o datorează creditorului A. este de 10.000 euro, aşa cum se stabilise anterior prin sentinţa civilă a Tribunalului Satu Mare, iar diferenţa de 90.000 euro achitată în plus reprezintă o plată nedatorată.

Prin raportare la data acestei din urmă decizii (6.11.2014) şi la termenul de prescripţie extinctivă de 3 ani, reglementat de art. 2517 C. civ., instanţa de apel a statuat, în mod legal şi temeinic, că cererea de chemare în judecată introdusă la 23.02.2017, nu este prescrisă.

Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie în cazul plăţii nedatorate este cel reglementat de art. 2517 C. civ. şi nu de art. 2525 C. civ., care priveşte prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune pentru restituirea prestaţiilor executate în baza unui act juridic nul sau desfiinţat pentru rezoluţiune şi care nu este incident în speţă, astfel că raportarea recurentului la acest text de lege nu poate fi susţinută cu temei.

Susţinerile potrivit cărora acţiunea exercitată de reclamant nu satisface condiţiile acţiunii în repetiţiune pentru plată nedatorată şi este astfel inadmisibilă, precum şi că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 1341 din C. civ., referitoare la plată, la caracterul nedatorat şi cu privire la eroarea asupra plăţii nu pot fi primite urmând a fi înlăturate.

Plata nedatorată, ca izvor de obligaţii, este reglementată de art. 1.341 din C. civ., care stabileşte consecinţele produse de o plată nedatorată, respectiv cel care plăteşte fără a datora are dreptul la restituire; în mod corelativ, cel care primeşte plata este obligat să restituie o plată care nu i se cuvenea. Dacă cel care a primit plata nu o restituie de bunăvoie, plătitorul are la îndemână acţiunea în repetiţiune, regulile aplicabile restituirii fiind prevăzute de art. 1635-1649 C. civ.

Potrivit art. 1635 alin. (1) C. civ., "Restituirea prestaţiilor are loc ori de câte ori cineva este ţinut, în virtutea legii, să înapoieze bunurile primite fără drept ori din eroare sau în temeiul unui act juridic desfiinţat ulterior cu efect retroactiv ori ale cărui obligaţii au devenit imposibil de executat din cauza unui eveniment de forţă majoră, a unui caz fortuit ori a unui alt eveniment asimilat acestora".

În speţă, obligaţia a fost executată în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, desfiinţate în calea de atac (hotărâre casată cu trimitere spre rejudecare), care şi-a pierdut astfel caracterul de titlu executoriu, iar tot ce s-a executat este supus restituirii, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 500 C. proc. civ., conform cărora actele de executare făcute în temeiul unei asemenea hotărâri sunt desfiinţate de drept, iar potrivit art. 1635 alin. (1) teza I C. civ. raportat la art. 1344 din acelaşi cod, în mod corect, instanţa de apel a statuat că temeiul restituirii prestaţiei nedatorate este legea.

Se constată a fi nefondată şi critica recurentului-pârât prin care se afirmă că cererea accesorie privind plata dobânzilor şi actualizarea valorii sumei din anul 2012 este admisibilă doar dacă s-ar dovedi că recurentul ar fi de rea-credinţă, invocându-se dispoziţiile art. 14 din C. civ. şi art. 2503 din acelaşi cod.

Şi aceasta, întrucât, potrivit art. 1535 alin. (1) din C. civ.,: "În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic".

Se observă, aşadar, din acest text de lege că dobânda legală se datorează de drept în cazul neplăţii sumei datorate la termen, împrejurarea că cel care a încasat suma supusă restituirii a fost de bună sau rea credinţă nu are relevanţă în planul consecinţelor juridice, acordarea dobânzii nefiind astfel condiţionată de atitudinea procesuală a părţii de la data punerii în executare a titlului său.

Având în vedere că obligaţia a fost executată în baza unei hotărâri judecătoreşti care şi-a pierdut caracterul de titlu executoriu, tot ce s-a executat este supus restituirii de la data punerii în executare a titlului, respectiv 18 ianuarie 2012, împreună cu accesoriile sumelor încasate pe nedrept.

Totodată, acordarea dobânzii legale aferente sumelor supuse restituirii se impune pentru a se garanta respectarea principiului potrivit căruia prejudiciul se acoperă integral, inclusiv prin repararea prejudiciului constând în beneficiul de care a fost privat cel păgubit.

În condiţiile în care cererea de chemare în judecată introdusă la 23.02.2017, nu este prescrisă, pârâtul fiind obligat să restituie plata care nu i se cuvenea, dispoziţiile art. 2503 din C. civ. cu privire la termenul de prescripţie aplicabil cererilor accesorii nu pot fi invocate cu temei în speţă.

Critica recurentului cu privire la faptul că în cauză nu se poate reţine compensarea legală, este nefondată în condiţiile în care acţiunea reclamantului a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1341 C. civ. privind plata nedatorată.

Aşa fiind, în temeiul efectului devolutiv al apelului, instanţa de control judiciar a verificat legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe în limitele motivelor formulate, reţinând situaţia de fapt sub toate aspectele sesizate şi în raport de particularităţile speţei, iar faptul că soluţia pronunţată nu a corespuns voinţei recurentului-pârât, nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 756/A/2018 din 28 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 decembrie 2019.