Abusive penalty interest and fixed interest clauses in consumer credit contracts: mandatory reasoning and substantive abuse assessment

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată C. S.A., solicitând instanţei:

1. Constatarea caracterului nul absolut şi abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 6.1 lit. a) din contractul nr. x din 17 iunie 2015, art. 8 lit. c) şi d) din contractul nr. x din 30 mai 2013 şi art. 8 lit. c) şi d) din actul adiţional nr. x la contractul nr. x din 30 mai 2013;

2. Constatarea nulităţii absolute a clauzei privitoare la dobânda prevăzută la art. 6.2, 8.1, 8.2 din contractul de credit nr. x din 17 iunie 2015, clauzele 6 şi 13 din contractul de credit nr. x din 30 mai 2013 şi clauzele de la punctele 6 şi 13 din actul adiţional nr. x la contractul nr. x din 30 mai 2013;

3. Restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă, comision de administrare, de gestiune şi analiză, la care se va adăuga dobânda legală aferentă;

4. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin Sentinţa civilă nr. 7059 din 12 mai 2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

B.Hotărârea primei instanţe.

Prin Sentinţa civilă nr. 7494 din 24 noiembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată restrânsă formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A. şi a obligat reclamanţii în solidar să plătească pârâtei suma de 2235 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 16 ianuarie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de îndreptare a erorilor materiale din încheierea de dezbateri din data de 11 noiembrie 2016 formulată în cauza privind reclamanţii A. şi B. şi pârâta C. S.A.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

Împotriva încheierii pronunţată în Camera de Consiliu din 16 ianuarie 2017 au declarat apel reclamanţii, solicitând schimbarea hotărârii în sensul admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul încheierii din data de 11 noiembrie 2016, respectiv rectificarea acesteia în sensul de a se dispune înlăturarea din cuprinsul încheierii din data de 11 noiembrie 2016 a menţiunii potrivit căreia reclamanţii au declarat că:

"contractul de credit încheiat cu pârâta a avut drept scop achitarea contravalorii ratelor aferente contractului încheiat cu societatea bancară".

De asemenea, reclamanţii au declarat apel împotriva Sentinţei civile nr. 7494 din 24 noiembrie 2016, solicitând schimbarea în tot a hotărârii instanţei de fond în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost precizată, constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 6.2, 8.1 şi 8.2 din contractul de credit nr. x din 17 iunie 2015 şi constatarea nulităţii acestora cu efectul inaplicabilităţii lor, urmând a se lua act de renunţarea la judecata asupra celorlalte capete de cerere.

D. Hotărârea instanţei de apel.

Prin Decizia civilă nr. 1552 A din 4 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanţii A. şi B. împotriva Sentinţei civile nr. 7494 din 24 noiembrie 2016; a anulat sentinţa atacată şi evocând fondul a respins acţiunea ca neîntemeiată; a admis apelul declarat împotriva încheierii din 16 februarie 2017; a schimbat încheierea atacată în sensul că a admis cererea de îndreptare a erorii materiale; a dispus îndreptarea erorii materiale în sensul că susţinerea apărătorului reclamanţilor va fi menţionată ca fiind "Doamna preşedinte cu banii luaţi nu s-a construit acea clădire, acea clădire s-a construit cu banii de la D., este ipotecă pusă de D. şi tocmai fiind sufocat de ratele pe care trebuiau să le achite lunar la D. au încercat să îşi uşureze un pic situaţia financiară" în loc de "Contractul de credit încheiat cu pârâta a avut drept scop achitarea contravalorii ratelor aferente contractului încheiat cu societatea bancară", cum în mod eronat s-a menţionat.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel au declarat recurs atât reclamanţii, cât şi pârâta.

Reclamanţii A. şi B. critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Cererea de recurs vizează exclusiv soluţia de respingere a capătului de cerere prin care reclamanţii au solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 6.2, art. 8.1 şi art. 8.2 din contractul de credit nr. x din 17 iunie 2015, precum şi considerentele reţinute de către instanţa de apel cu referire la această soluţie.

Reclamanţii nu contestă reţinerea de către Curtea de Apel Bucureşti a calităţii de consumatori în persoana acestora din cadrul Sentinţei civile nr. 7494 din 24 noiembrie 2016, precum şi soluţia de admitere a cererii de îndreptare a erorii materiale.

Hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanţa se limitează în considerentele succinte ale hotărârii la constatarea ca fiind legale a clauzelor contractuale atacate, fără însă a preciza de ce a considerat necesar să înlăture susţinerile reclamanţilor, care ar fi motivele pentru care aceste clauze ar face parte din obiectul principal al contractului sau de ce ar trebui considerat că sunt inteligibile.

Consecinţa acestei neregularităţi nu poate fi decât nulitatea parţială a deciziei civile atacate.

În considerentele deciziei criticate, instanţa de apel procedează la o analiză generală a tuturor clauzelor "pretins" atacate de către reclamanţi, fără însă a fi avute în vedere şi argumentele aduse prin cererea de apel, concluziilor orale şi scrise aduse de aceştia.

Hotărârea instanţei de apel este nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Clauzele ce formează obiectul judecăţii nu se circumscriu obiectului principal al contractului. Argumentele reţinute de către instanţa de apel sunt în mod evident eronate, fiind materializarea unei aplicări greşite a normelor de drept material.

Potrivit raţionamentului instanţei a fost calificată drept prestaţie esenţială, ce se circumscrie noţiunii de obiect principal al contractului, clauza prin care reclamanţii sunt obligaţi, în temeiul art. 8.1 şi 8.2 la plata unei dobânzi penalizatoare pentru neexecutarea la scadenţă a obligaţiilor.

O astfel de clauză nu are legătură cu obiectul principal al contractului de credit, deoarece nu este o prestaţie caracteristică a acestui act juridic.

Prestaţia caracteristică a unui contract de credit constă în punerea la dispoziţie a unei sume de bani, pe care împrumutatul o va restitui în rate lunare, însoţită de un preţ al folosirii banilor.

Clauzele ce formează obiectul judecăţii îndeplinesc condiţiile pentru a fi calificate ca fiind abuzive, în sensul Legii nr. 193/2000.

Art. 1 din Legea nr. 193/2000 instituie exigenţa ca orice contract încheiat de profesionişti cu consumatorii să conţină clauze clare, astfel încât consumatorul să poată prevedea care sunt efectele pe care acele clauze la va produce cu privire la patrimoniul său.

Având în vedere că declaraţia de scadenţă anticipată a avut loc la data de 12 octombrie 2015, rezultă că suma totală pe care recurenţii-reclamanţi trebuie să o achite cu titlu de dobândă penalizatoare este în cuantum de 1.212.070,79 EURO.

Contractul de credit încheiat cu C. este un contract tip, ceea ce atrage incidenţa prezumţiei reglementate prin art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, în sensul absenţei caracterului negociat al contractului, iar intimata nu a realizat dovada contrară.

Prezentarea dobânzii penalizatoare s-a realizat într-o manieră în care să o facă să pară nesemnificativă - 0,75% - însă, oricărui consumator căruia i se prezenta contractul pentru semnare nu putea să realizeze, la momentul respectiv, cuantumul uriaş al acesteia.

În ceea ce priveşte clauza referitoare la dobândă, prevăzută la art. 6.2 din contractul de credit, în cuantum fix de 36%, aceasta nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi, din punct de vedere economic, inteligibilă şi redactată în mod clar, deoarece nu rezultă şi nu s-a explicat reclamanţilor care este mecanismul de calcul al acesteia.

Se solicită admiterea recursului şi casarea în parte a hotărârii pronunţate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată, de către instanţa de apel învestită cu soluţionarea acesteia, sub aspectul dispoziţiilor recurate.

Pârâta C. S.A. critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

În mod nelegal, instanţa de apel a apreciat că apelanţii-reclamanţi ar deţine calitatea de consumator în raport cu contractul de credit încheiat în anul 2015.

Reclamanţii nu au administrat vreo probă în sensul de a demonstra calitatea de consumator.

Cea mai mare parte din creditul în cuantum de 125.000 Euro contractat de reclamanţi în anul 2015, respectiv suma de 88.125 Euro a fost folosită pentru a stinge integral cele două credite contractate tot de la pârâtă în anul 2013.

Este evident că aceste sume de bani depăşesc cu mult "nevoile personale" ale unui consumator real, înscriindu-se în necesităţile unor persoane care acţionează ca oameni de afaceri, investitori, care urmăresc realizarea unor venituri din bunurile care au înglobat sumele contractate cu titlu de credit.

Apelanţii-reclamanţi au avut nevoie de creditele respective pentru a putea achita în continuare ratele creditului profesional contractat la D., în caz contrar fiind obligaţi a cheltui pentru viaţa de zi cu zi o sumă mai mare, cu consecinţa imposibilităţii achitării ratelor la D.

Natura juridică reală a creditelor contractate de către apelanţii-reclamanţi în anii 2013 şi 2015 de la pârâtă nu este aceea de credit de nevoi personale, ci de credit profesional, întrucât aceştia au acţionat în vederea asigurării fondurilor băneşti necesare achitării în termen a ratelor datorate către D.

Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate, în sensul constatării că apelanţii-reclamanţi nu au calitatea de consumatori în raport cu contractele de credit în cauză.

F. Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de pârâta C. S.A. este nefondat şi acesta urmează a fi respins, iar recursul declarat de reclamanţii A. şi B. este fondat şi urmează a fi admis, decizia recurată va fi casată în parte, în sensul menţinerii dispoziţiei referitoare la calitatea de consumatori a reclamanţilor, iar cauza va fi trimisă spre o nouă judecată instanţei de apel, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 "prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale".

Reclamanţii au încheiat contractul de credit nr. x din 17 iunie 2015 cu pârâta, acesta fiind un contract de credit de nevoi personale, încheiat de reclamanţi în calitate de persoane fizice şi în afara oricărei activităţi economice. Prin încheierea unui contract de nevoi personale, pârâta însăşi a stabilit calitatea de consumatori a reclamanţilor. Aceştia din urmă nu au încheiat contractul de credit ce formează obiectul prezentului litigiu în scopul desfăşurării de activităţi de comerţ sau profesionale. Contractul încheiat este un contract de credit pentru nevoi personale prin care pârâta C. S.A. a acordat un credit de consum. Legea nu prevede obligaţia reclamanţilor de a justifica utilizarea sumelor împrumutate.

Potrivit art. 2 şi art. 5.1 din contractul nr. x din 17 iunie 2015, creditul este unul pentru nevoi personale nenominalizate. Părţile nu au ales să modifice destinaţia creditului prin actele adiţionale, aceasta rămânând aceeaşi pe întreaga durată de derulare a creditului.

În jurisprudenţa CJUE, în ceea ce priveşte interpretarea Directivei 93/13/CEE referitor la calitatea de consumator (Cauza C-110/14) se reţin următoarele:

"În cazul în care instanţa naţională apreciază că nu reiese cu claritate că un contract a fost încheiat exclusiv fie cu un scop personal, fie cu un scop profesional, contractantul în cauză trebuie calificat drept consumator dacă obiectul profesional nu predomină în contextul general al contractului, având în vedere ansamblul circumstanţelor şi aprecierea mijloacelor de probă obiective aflate la dispoziţie, a căror evaluare este de competenţa acestei instanţe".

O persoană poate fi calificată ca nefiind consumator, numai în situaţia în care încheie un contract cu un profesionist în scopul desfăşurării unor activităţi de comerţ, industrie sau de producţie, artizanale sau liberale.

Stabilirea calităţii de consumatori în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi nu este influenţată de împrejurarea că aceştia aveau în derulare un credit contractat cu D., cu ajutorul căruia s-a construit un imobil. Este necesar să se analizeze condiţiile în care a fost încheiat fiecare contract de credit în parte. În ceea ce priveşte criticile referitoare la faptul că reclamanţii nu au depus înscrisuri care să dovedească modul în care au folosit sumele primite, acestea nu constituie critici de nelegalitate, care se circumscriu dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., astfel încât nu pot fi primite.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că reclamanţii au calitate de consumatori şi pe cale de consecinţă, recursul declarat de C. S.A. este nefondat şi acesta urmează a fi respins.

În cauză sunt întrunite cerinţele art. 488 pct. 6 C. proc. civ. întrucât decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Această decizie nu răspunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. potrivit căruia hotărârea va cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Astfel, instanţa de apel se limitează în considerentele succinte ale hotărârii la constatarea ca fiind legale a clauzelor contractuale atacate, fără a preciza de ce a înlăturat susţinerile reclamanţilor, care sunt motivele pentru care aceste clauze fac parte din obiectul principal al contractului sau de ce consideră că sunt inteligibile. Pe de altă parte, instanţa de apel a procedat la verificarea tuturor clauzelor pe care reclamanţii le-au criticat iniţial prin cererea de chemare în judecată, fără a avea în vedere faptul că reclamanţii au formulat cerere de renunţare la judecată cu privire la unele capete de cerere. Astfel, sunt analizate clauzele referitoare la comisioanele de administrare, de analiză, gestiune şi rambursare anticipată, cu toate că reclamanţii au renunţat la judecata acestor capete de cerere încă de la instanţa de fond.

Prin cererea de apel s-a indicat în mod expres care sunt aspectele în concret pe care apelanţii le învederează prin intermediul acestei căi de atac, respectiv faptul că reclamanţii au calitate de consumatori, precum şi caracterul abuziv al clauzelor reglementate la art. 6.2, art. 8.1 şi art. 8.2 din contractul de credit nr. x din 17 iunie 2015.

În realitate, hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, astfel că nu respectă dispoziţiile C. proc. civ. şi ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, din această perspectivă.

Pe de altă parte, în cauză sunt întrunite cerinţele art. 488 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

Instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile din materia protecţiei consumatorilor.

Se reţine că "dobânzile […] sunt elemente care ţin de costul creditului, acestea fiind, în mod evident, esenţiale în raport cu obiectul principal al creditului". Nu se precizează despre care clauze referitoare la dobândă este vorba, dar se susţine că aceste aspecte vizează obiectul principal al contractului, ceea ce determină aplicabilitatea art. 4 al Directivei 93/13/CEE conform cărora "în sensul prezentei directive, aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra clauzelor care descriu obiectul principal al contractului, nici asupra raportului de calitate/preţ al bunurilor sau serviciilor furnizate […] acestea pot fi luate în calcul la aprecierea caracterului abuziv al altor cauze".

În cauză, reclamanţii au contestat clauzele reglementate la art. 6.2, care reglementează rata anuală a dobânzii, în cuantum de 36% şi are un caracter fix pe toată durata contractului, precum şi clauzele de la art. 8.1 şi 8.2 care instituie dobânda penalizatoare.

Prestaţia caracteristică a unui contract de credit constă în punerea la dispoziţie a unei sume de bani, pe care împrumutatul o va restitui în rate lunare, însoţită de o dobândă, un preţ al folosirii banilor.

Instanţa de apel face o analiză generală a clauzelor contractuale fără a deosebi după cum acestea se referă la obligaţia de plată a unor comisioane sau a unor dobânzi.

Potrivit art. 8.1 din contractul de credit a fost instituită o dobândă penalizatoare în cuantum de 0,75% pe zi de întârziere, începând cu ziua următoare scadenţei iar conform art. 8.2, în cazul declarării creditului scadent anticipat, dobânda penalizatoare fixă de 0,75% se aplică asupra soldului pentru fiecare zi de întârziere.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori "orice contract încheiat între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate".

Clauzele ce formează obiectul judecăţii îndeplinesc condiţiile pentru a fi calificate ca fiind abuzive în sensul Legii nr. 193/2000.

În conformitate cu dispoziţiile lit. i) din Anexa la Legea nr. 193/2000 sunt prezumate ca fiind abuzive clauzele care obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist.

În cauză, nu se poate aprecia că nerestituirea la scadenţă a ratelor unui credit în valoare de 125.000 Euro poate conduce la prejudicii în valoare de peste 1.000.000 Euro.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000:

"(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv".

Contractul încheiat între părţi este un contract tip, astfel că se prezumă absenţa caracterului negociat al contractantului. În acest sens este şi jurisprudenţa CJUE, care reţine în cauza C-76/10 că "se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar consumatorul, din acest motiv nu a avut posibilitatea de a influenţa conţinutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune".

La aprecierea caracterului abuziv al clauzelor trebuie analizat dacă produsele de creditare au fost transparente şi dacă consumatorii au luat decizia de a se împrumuta în cunoştinţă de cauză şi cu o reală posibilitate de a aprecia impactul contractării creditului şi de a negocia.

În acest sens, sunt de reţinut cele statuate de CJUE în cauza C-453/2010:

"Sistemul de protecţie pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găseşte într-o situaţie de inferioritate faţă de un vânzător sau furnizor în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi nivelul de informare, situaţie care îl conduce la adeziunea la condiţiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influenţă asupra conţinutului acestora".

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de reclamanţii A. şi B. este fondat şi, pe cale de consecinţă, acesta va fi admis, iar decizia recurată va fi casată în parte, în sensul că, se vor menţine dispoziţiile referitoare la calitatea de consumatori a reclamanţilor şi va fi trimisă cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Instanţa de apel urmează să analizeze clauzele cuprinse în contractul de credit nr. x din 17 iunie 2015 sub aspectul dispoziţiilor recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 1552 A din 4 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează, în parte, decizia recurată în sensul că menţine dispoziţiile referitoare la calitatea de consumatori a reclamanţilor şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 1552 A din 4 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 5 decembrie 2019.

GGC - MM