Vineyard compensation claim reinstated; appellate ruling quashed and remanded on good-faith accession test.

Asupra recursului de faţă;

A.Obiectul cererii introductive.

1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 15 decembrie 2016 pe rolul Tribunalului Arad, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2016, reclamanta Societatea A. S.R.L., societate aflată în procedură generală a insolvenţei - prin administrator judiciar B. IPURL, reprezentată de administrator special C. a chemat în judecată pe pârâta D. - reprezentată prin mandatar E., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să o oblige pe aceasta la plata sumei de 201.540 RON, compusă din: valoare plantaţie viţă de vie pe suprafaţa de 1,71 ha, - 126.663,88 RON; lucrări de întreţinere a plantaţiei pe o perioadă de 4 ani - 60.000,21 RON şi lucrări de completare în goluri pentru via neprinsă în primul an (valoare butaşi şi lucrări de execuţie a plantării) - 14.336 RON, cu obligarea la cheltuieli de judecată.

2. La data de 16 ianuarie 2017, pârâta D. - reprezentată prin mandatar E. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin aceasta din urmă solicitând obligarea pârâtei-reclamante la ridicare a plantaţiei de viţă de vie aflate pe terenurile proprietatea sa, înscrise în CF nr. x Târnova, x, în suprafaţă de 4.800 m.p.; CF nr. x Târnova, x în suprafaţă de 4.900 m.p.; CF nr. x Târnova, x în suprafaţă de 2.400 m.p.; CF nr. x Târnova, x în suprafaţă de 2.500 m.p. de îndată, iar în caz contrar să fie aceasta îndreptăţită să desfiinţeze plantaţiile de viţă de vie pe cheltuiala reclamantei-pârâte.

B. Hotărârea primei instanţe.

3. Prin Sentinţa civilă nr. 637 din 28 septembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Arad a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin administrator judiciar B. IPURL, reprezentată de administrator special C. şi a obligat pe pârâta D. - reprezentată prin mandatar E., să-i plătească acesteia suma totală de 222.756,1 RON, conform concluziilor Raportului de expertiză tehnică agricolă judiciară de la dosar, din care: suma de 132.716,604 RON, reprezentând contravaloare plantaţie viţă-de-vie pe suprafaţa de 1,46 ha teren, identificat în CF x, tarla x, parcela x-16-4800 mp, CF x tarla x, parcela x -4900 mp; 862-17, CF x tarla x, parcela x -2400 mp şi CF x tarla x, parcela x- 2500 mp; suma de 67.054 RON, reprezentând contravaloare lucrări de întreţinere a plantaţiei de viţă-de-vie pe 4 ani; suma de 13.504 RON, reprezentând contravaloare lucrări de completare goluri pentru via neprinsă în primul an de la plantare; suma de 9.481,5 RON, reprezentând contravaloarea strugurilor nerecoltaţi în anul III şi IV de la plantare; a respins acţiunea reconvenţională exercitată de reclamanta-reconvenţională D. prin mandatar E., având ca obiect obligarea pârâtei-reconvenţionale S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. IPURL de a-şi ridica plantaţia de viţă-de-vie de pe terenul proprietatea sa din cele patru cărţi funciare mai sus menţionate, în caz contrar să fie reclamanta-reconvenţională îndreptăţită să desfiinţeze plantaţia de viţă - de - vie pe cheltuiala pârâtei-reconvenţionale; totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 6.219 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 4.719 RON, reprezentând contravaloarea Raportului de expertiză tehnică agricolă judiciară, iar suma de 1.500 RON, reprezentând contravaloare onorariu avocat, conform chitanţei nr. x din 9.06.2017.

4. Pentru a hotărî astfel, cu referire la excepţiile invocate prin întâmpinare de către pârâta D., respectiv: excepţia necompetenţei Tribunalului Arad, excepţia netimbrării cererii, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, excepţia lipsei calităţii de reprezentant judiciar al administratorului special C., excepţia lipsei împuternicirii administratorului judiciar şi a acordului creditorilor în Adunarea Generală sau în Comitetul Creditorilor precum şi cererea de suspendare a cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prima instanţă a arătat că acestea au fost respinse prin încheierea din data de 30 martie 2017.

5. Prima instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 1165 şi 1345 Noul C. civ., fiind întrunite condiţiile materiale şi juridice ale acţiunii în restituire: a) să existe o îmbogăţire a pârâtului; b) să existe o însărăcire a reclamantului; c) între îmbogăţirea pârâtului şi însărăcirea reclamantului să existe o legătură directă, precum şi condiţiile juridice a) îmbogăţirea şi însărăcirea corelativă să fie lipsite de o cauză justă, de un temei juridic justificativ; b) îmbogăţitul să fie de bună-credinţă; c) însărăcitul să nu aibă la dispoziţie o altă acţiune în justiţie pentru realizarea dreptului său de creanţă împotriva pârâtului.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

6. Împotriva sentinţei menţionate, în termen legal, a declarat apel, pârâta D. - prin mandatar E., solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii acţiunii reclamantei şi admiterii cererii reconvenţionale, cu obligarea reclamantei la ridicarea plantaţiei de viţă de vie aflată pe terenurile proprietatea sa, înscrise în CF x Târnova tarla x parcela x în suprafaţă de 4800 mp, CF x Târnova tarla nr. x parcela x în suprafaţă de 4900 mp, CF x Târnova tarla x parcela x în suprafaţă de 2400 mp, CF x Târnova tarla x parcela x în suprafaţă de 2500 mp; în caz contrar, a solicitat să fie îndreptăţită să desfiinţeze plantaţiile de viţă de vie pe cheltuiala reclamantei, cu cheltuieli de judecată în toate instanţele.

D.Hotărârea instanţei de apel.

7. Prin Decizia civilă nr. 226 din 11 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta D. împotriva Sentinţei civile nr. 637 din 28 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvenţă - prin administrator special C., sub supravegherea administratorului judiciar B. IPURL.

A fost schimbată sentinţa apelată, în sensul că:

A fost respinsă, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta D., având ca obiect despăgubiri.

A fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâta D., în contradictoriu cu reclamanta S.C. A. S.R.L., şi a fost obligată reclamanta să ridice, de îndată, plantaţia de viţă de vie înfiinţată pe terenurile proprietatea pârâtei, înscrise în CF x Târnova, tarla x parcela x - în suprafaţă de 4800 mp, în CF x Târnova, tarla x parcela x - în suprafaţă de 4900 mp, în CF x Târnova, tarla x parcela x - în suprafaţă de 2400 mp şi în CF x Târnova, tarla x parcela x - în suprafaţă de 2500 mp. În caz contrar, îndreptăţeşte pârâta să ridice plantaţia pe cheltuiala reclamantei.

A fost obligată reclamanta S.C. A. S.R.L. să plătească pârâtei D. suma de 2800 RON - cu titlu de cheltuieli de judecată la fond şi în apel, reprezentând taxe judiciare de timbru.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

8. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta-recurentă Societatea A. S.R.L. reprezentată de administrator special C. şi de administrator judiciar B. I.P.U.R.L., aducându-i următoarele critici:

9. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

10. Astfel, instanţa de apel a apreciat, în mod greşit, că în speţă ar fi aplicabile dispoziţiile art. 581 din Noul C. civ., în sensul că lucrarea autonomă cu caracter durabil şi efectuată cu bună credinţă este şi rămâne în proprietatea autorului până la data la care proprietarul imobilului optează pentru înscrierea sa în Cartea Funciară ca proprietar al lucrării.

11. Recurenta-reclamantă susţine că tocmai din interpretarea literală, logico-gramaticală, teleologică şi sistemică a textului, rezultă doar posibilitatea proprietarului terenului, în speţă a pârâtei-intimate, să opteze şi să ceară înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al lucrării plătind fie valoarea materialelor, fie sporul de valoare produs imobilului prin efectuarea lucrării sau să ceară autorului lucrării să cumpere imobilul la valoarea de circulaţie pe care acesta ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat.

12. Este greşită concluzia instanţei de apel referitoare la faptul că proprietarul imobilului neîntabulându-şi dreptul de proprietate, societatea reclamantă ar fi rămas în continuare proprietarul plantaţiei.

13. După momentul înfiinţării plantaţiei de viţă de vie, care a debutat la sfârşitul anului 2010, societatea reclamantă nu a fost tulburată în exercitarea posesiei şi nu a existat nici un litigiu până la finele anului 2014. După obţinerea titlului executoriu şi a dreptului de proprietate asupra terenului în speţă, în baza unor procese-verbale de punere în posesie întocmite în trei dosare de executare, intimata a procedat la evacuarea reclamantei şi la aplicarea sigiliilor asupra terenului pe care se afla plantaţia de viţă de vie, astfel că societatea reclamantă nu a mai putut aplica tratamentele şi întreţinerea necesară pentru a menţine în bune condiţii plantaţia înfiinţată, dar nici să îşi exercite dreptul de proprietate asupra plantaţiei.

14. Ca atare s-a concluzionat că este greşită motivarea instanţei de apel referitoare la existenţa unui alt mijloc principal prin care se putea solicita recuperarea pagubelor produse.

15. Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii şi motive străine de natura cauzei.

16. În considerentele deciziei recurate s-a arătat că societatea reclamantă ar fi trebuit să îşi întemeieze cererea pe dispoziţiile art. 581 din Noul C. civ., text aplicabil proprietarului terenului în cazul constructorului de bună-credinţă, pentru ca ulterior să constate reaua-credinţă a reclamantei, în opinia recurentei fiind evidentă contradicţia acestor considerente.

17. Instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 14 din C. civ. care stabilesc faptul că buna-credinţă se prezumă până la proba contrară.

Din analiza modalităţii prin care reclamanta a înfiinţat plantaţia de viţă de vie, rezultă atât buna-credinţă a sa, cât şi eroarea comună în care s-a aflat, neavând reprezentarea că C. este proprietarul terenului, deoarece, la momentul la care acesta a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, dar care nu transfera dreptul de proprietate, nu exista carte funciară deschisă pentru acest teren, iar transferul de proprietate nu putea opera decât în momentul la care toate lucrările de măsurare şi cadastrare pe raza localităţii Târnova erau finalizate şi întocmite cărţile funciare.

18. Pe de altă parte, buna sau reaua-credinţă a reclamantei trebuia analizată la momentul înfiinţării plantaţiei de viţă de vie, iar nu ulterior, prin raportare la hotărârile judecătoreşti din 2015 şi 2016, cum a făcut instanţa de apel.

19. La momentul înfiinţării culturii s-a realizat o înţelegere între promitentul vânzător, prin mandatar F., şi promitentul cumpărător, G., adică un antecontract de vânzare-cumpărare, deoarece nu se putea încheia un contract de vânzare-cumpărare, însă ulterior reprezentatul promitentului vânzător a refuzat să pună la dispoziţie documentele pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, cu toate că el a fost acela care a pus pe reclamantă în posesie pe terenul respectiv, iar până la finele anului 2014 nu i-a tulburat posesia.

20. S-a susţinut de societatea reclamantă că a acţionat cu bună-credinţă, având reprezentarea că proprietarul terenului este C., declarând la APIA lucrările efectuate şi primind sprijin financiar pentru înfiinţarea acestor culturi, plătind integral preţul terenului pe care dorea să-l achiziţioneze prin contract de vânzare-cumpărare.

21. Motivele pe care le-a avut în vedere instanţa de apel în analiza relei-credinţe sunt total străine de natura cauzei şi rupte din context.

Instanţa de apel nu a analizat poziţia oscilantă şi contradictorie a pârâtei, cu privire la existenţa sau inexistenţa unei culturi de viţă de vie şi nici nu a analizat de ce între 2010 şi 2014 reclamanta nu a fost tulburată în posesie, cu toate că reclamanta a făcut public faptul că a înfiinţat respectiva plantaţie.

22. Apărarea pârâtei potrivit căreia la data înfiinţării plantaţiei nu şi-ar fi dat acordul, este greşită, deoarece la acea dată nu era proprietara tabulară a acestuia, existând eroarea comună că C. este proprietar al terenului.

23. Pârâta, prin hotărârile judecătoreşti pronunţate, a devenit proprietară doar în ceea ce priveşte terenul, nefiind şi proprietara plantaţiei, îngrădind dreptul de proprietate al reclamantei prin aceea că plantaţia a rămas în posesia şi proprietatea pârâtei, această situaţie fiind specifică îmbogăţirii fără justă cauză.

F. Apărările intimatei-pârâte.

24. La data de 6 august 2018, intimata-pârâtă D., prin mandatar E. a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

25. La data de 13 septembrie 2019, intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei o completare a întâmpinării.

G. Considerentele instanţei de recurs.

26. Hotărârea instanţei de apel este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 581 C. civ. (Legea nr. 287/2009), în cazul în care autorul lucrărilor autonome cu caracter durabil asupra imobilului altuia este de bună credinţă, proprietarul imobilului are dreptul:

a) să ceară instanţei să dispună înscrierea sa în Cartea Funciară ca proprietar al lucrării, plătind, la alegerea sa autorului lucrării fie valoarea materialelor şi a manoperei, fie sporul de valoare adus imobilului prin efectuarea lucrării; sau

b)să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere imobilul la valoarea de circulaţie pe care acesta ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat.

Prin urmare, posibilităţile conferite de art. 581 C. civ., se referă la proprietarul terenului iar nu la autorul lucrării autonome cu caracter durabil asupra imobilului altuia, cum este cazul în speţa de faţă situaţia reclamantei-recurente.

27. De asemenea, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 14 din C. civ., cu privire la buna-credinţă.

Astfel, pe de o parte, potrivit alin. (2) al acestui articol, buna-credinţă se prezumă, iar intimata-pârâtă trebuia să facă dovada contrarie, iar pe de altă parte, analiza bunei-credinţe trebuia făcută în raport cu data începerii lucrărilor de înfiinţare a plantaţiei de viţă de vie, lucrări care au început în toamna anului 2010, iar nu în raport cu momentul obţinerii unor hotărâri judecătoreşti de intimata-pârâtă, moment care a fost ulterior începerii lucrărilor de înfiinţare a plantaţiei.

28. Pentru aceste motive, în baza art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

29. În rejudecarea cauzei, instanţa de apel va ţine cont de cele arătate mai sus, cât şi de faptul că între anii 2010 - 2014 reclamanta nu a fost tulburată în exercitarea posesiei asupra acestui teren, relativ la buna-credinţă, dar şi de faptul că după anul 2014, reclamanta a fost împiedicată să efectueze întreţinerea culturii de viţă de vie, acest aspect având relevanţă în ce priveşte paguba suferită de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. reprezentată de administrator special C. şi de administrator judiciar B. I.P.U.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 226 din 11 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II- a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 5 decembrie 2019.

GGC - MM