Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2283/2019 AI generated

Inadmissibility of revision for failure to identify contradictory final judgments and mischaracterization of appellate merits

Case Number Decizia nr. 2283/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible a petition for revision filed against a prior final decision that had rejected an appeal against the Court of Appeal's refusal to refer a constitutional unconstitutionality exception to the Constitutional Court. The dispute centered on the appellant's attempt to overturn the initial dismissal of the constitutional challenge regarding specific governmental emergency orders and a law, alleging contradictory final judgments from courts of the same or different rank. The court held that the revision request was procedurally flawed because the petitioner failed to concretely identify the alleged contradictory judgments required by Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure, and the arguments presented were merely a reiteration of merits-based critiques characteristic of an appeal, which would violate the principle of the uniqueness of the appeal route.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 513 alin. (3) C. proc. civ, art. 19 din Legea nr. 3/2018; Inadmissibility of revision for failure to identify contradictory final judgments and mischaracterization of appellate merits: Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Keywords

AI generated
revision of a judgment constitutional revision objection of unconstitutionality constitutional principle article of civil procedure judicial review

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de revizuire de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul A. a solicitat admiterea cererii modificarea deciziei nr. 44 din 16 ianuarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul admiterii recursului declarat împotriva încheierii din data de 13 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Craiova în dosarul nr. x/2018, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate formulată în apel.

Prin decizia nr. 44 din 16 ianuarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii nr. 1 din 13 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând admisibilitatea cererii de revizuire, din perspectiva dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., constată următoarele:

Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea desfiinţării unei hotărâri judecătoreşti definitive, care se vădeşte a fi greşită în raport cu unele împrejurări de fapt descoperite după pronunţarea acesteia.

Cum retractarea unei hotărâri judecătoreşti definitive produce efecte asupra stabilităţii raporturilor juridice civile, legea reglementează această cale de atac numai în anumite cazuri, strict determinate.

Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar aliniatul (2) din acelaşi act normativ prevede că, pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 8, sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul.

În cauza dedusă judecăţii, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 44 din 16 ianuarie 2019 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a respins recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din data de 13 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Craiova în dosarul nr. x/2018 prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României.

Din analiza cererii de revizuire se constată că revizuentul a invocat în mod formal dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. având în vedere că nu a indicat în mod concret hotărârile presupus contradictorii pentru ca instanţa de revizuire să poată efectua un control al legalităţii din perspectiva motivului invocat.

Totodată, se apreciază că susţinerile din cererea de revizuire reprezintă în realitate critici specifice căii de atac a recursului.

Or, analiza acestor susţineri ar echivala cu o rejudecare a aceluiaşi recurs, ceea ce contravine principiului unicităţii căii de atac.

Indicarea de către revizuent a dosarelor nr. x/2019 şi nr. y/2018 aflate pe rolul Curţii de Apel Craiova în care s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 82/2017 şi ale art. 19 din Legea nr. 3/2018, reprezintă practică judiciară fiind pronunţate în alte cauze decât cele în care s-ar fi putut pronunţa hotărâri contrare în care revizuentul să fi fost parte.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 44 din 16 ianuarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 44 din 16 ianuarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2019.