Insurance fraud claim: High Court quashed and remanded for failure to establish dolus and provide sufficient reasoning

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 03.08.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., a solicitat, obligarea pârâtei S.C. B. S.A., la plata sumei de 445.000 RON (echivalent a 100.000 euro).

Prin sentinţa civilă nr. 4139 din 10.11.2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi a obligat pârâta S.C. B. S.A. la plata sumei de 303.378,75 RON, cu titlu de indemnizaţie de asigurare, precum şi a sumei de 6.638,78 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru proporţional cu pretenţiile admise.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 1215 din 11 iunie 2018 a admis apelul formulat de apelanta - pârâtă S.C. B. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 4139 din 10.11.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă; a schimbat, în tot, sentinţa apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată şi a obligat intimata la plata sumei de 3.469,40 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, către apelantă.

Împotriva deciziei civile nr. 1215 din 11 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că în mod greşit instanţa de apel a motivat hotărârea, a reţinut şi admis motivele de apel privind nulitatea relativă a contractului de asigurare seria x nr. x, faţă de situaţia de fapt, respectiv netransmiterea unui înscris/document care să facă dovada interesului patrimonial al reclamantului.

Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a reţinut în mod greşit şi netemeinic dolul, pronunţându-se în lipsa unor probe, întemeindu-şi motivarea doar pe susţinerile pârâtei. Or, nu numai că nu există dovada pentru dol, dar nici măcar nu s-a încercat inducerea în eroare, astfel că dolul nu reiese şi nu poate fi dovedit în prezenta speţă.

În acest context, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a interpretat în mod eronat prevederea din contractul de asigurare privind daunele de consecinţă, fiind clar că nu se poate reţine sub nicio formă dolul sau fapta/manopera dolosivă a reclamantului.

Recurenta-reclamantă consideră că instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 1269 alin. (2) C. civ., respectiv principiul de drept potrivit căruia în caz de dubiu, contractul de asigurare se interpretează in contra stipulantem ("in dubio contra stipulantem") adică contra autorului condiţiilor de asigurare (profesionistul) şi în favoarea asiguratului.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât deşi din dispozitivul hotărârii se reţine că apelul pârâtei a fost admis, iar cererea reclamantei respinsă în totalitate, totuşi, în motivarea hotărârii nu se regăseşte niciun argument în sensul admiterii apelului.

Recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de apel nu avea niciun motiv să reţină dolul reclamantei în condiţiile în care la fond pârâta nu a invocat în niciun moment faptul că reclamanta nu a transmis pârâtei dovada interesului patrimonial asupra bunurilor asigurate, respectiv facturile de achiziţie a utilajelor, iar invocarea acestei apărări în instanţa de apel s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 478 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.

Pentru aceste motive recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă B. S.A. a invocat excepţia nulităţii recursului în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., solicitând, în principal, anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei recurate ca legală şi temeinică.

Prin răspunsul la întâmpinare recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, iar pe fond admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 28 martie 2019 s-a dispus, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 16.04.2019.

În urma comunicării raportului, prin punctele de vedere depuse la dosar, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a reiterat solicitarea admiterii recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar intimata-pârâtă B. S.A. a reiterat susţinerea excepţiei nulităţii recursului solicitând anularea acestuia.

Prin încheierea din data de 02 octombrie 2019 s-a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă B. S.A., a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1215 din 11 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi s-a fixat termen la data de 4 decembrie 2019 în şedinţă publică.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Recursul pârâtei a fost fundamentat în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. şi supune analizei instanţei de recurs lipsa motivării hotărârii referitoare la motivele de apel şi interpretarea contractului faţă de situaţia de fapt concretă şi respectiv greşita aplicare a normelor de drept material.

Fundamentul motivului prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., rezidă în nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

În accepţiunea acestei norme juridice, motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să răspundă în fapt şi în drept la pretenţiile formulate de părţi, să conducă în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv, numai o astfel de motivare constituind pentru părţi o garanţie împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanţele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanşat prin căile de atac.

În acest context, se reţine că, atunci când o parte a criticat hotărârea, instanţa de apel trebuie să analizeze şi să răspundă motivat criticilor formulate, care nu îşi găseau răspuns în hotărârea primei instanţe şi, totodată, să argumenteze motivele pentru care îşi însuşeşte sau nu, în tot sau în parte, considerentele de fapt ori de drept reţinute de prima instanţă.

Or, în cauză motivarea instanţei de apel s-a axat pe analiza susţinerilor pârâtei privind existenţa dolului la încheierea contractului de asigurare, apreciind că reclamanta a omis să înmâneze pârâtei factura de achiziţie. Însă, acest aspect nu a fost pe deplin stabilit, având în vedere că părţile au prezentat variante diferite privind momentul comunicării facturii de achiziţionare a vehiculului.

Totodată, se constată că instanţa de apel nu a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat în admiterea apelului, aşa încât hotărârea sa nu creează transparenţa asupra silogismului judiciar care trebuie să explice şi să justifice dispozitivul şi graţie căreia să poată fi realizat controlul judiciar.

Astfel, fără o stabilire corectă şi clară a situaţiei de fapt şi a raporturilor contractuale dintre părţi instanţa de apel a concluzionat că "… este lovit de nulitate relativă contractul de asigurare încheiat între părţi, …".

Or, pentru a putea stabili nulitatea relativă a contractului de asigurare, instanţa de apel trebuia să stabilească cu certitudine situaţia de fapt, să administreze probatoriul necesar lămuririi aspectelor neclare la momentul încheierii contractului de asigurare, având în vedere că în factura de achiziţie a utilajului este prevăzut anul cumpărării şi nu data fabricaţiei bunului asigurat şi să analizeze dacă vehiculul era sau nu asigurabil.

Analiza cauzei numai din perspectiva susţinerilor pârâtei nu poate constitui o analiză pertinentă, atât timp cât nu a fost stabilită cu certitudine situaţia de fapt existentă la momentul încheierii contractului de asigurare şi respectiv care erau obligaţiile părţilor contractante şi ce înscrisuri trebuiau depuse la încheierea contractului de asigurare.

Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 1214 alin. (1) C. civ. "Consimţământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.", însă alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că "dolul nu se presupune".

Or, instanţa de apel şi-a bazat întreaga argumentare pe apărările apelantei, care nu a demonstrat reaua-credinţă a asiguratului în presupusa efectuare a manoperei dolosive, pârâta având posibilitatea să verifice declaraţia asiguratului cu factura de achiziţie şi să solicite lămuriri înainte de încheierea poliţei de asigurare.

Cercetarea fondului este un element esenţial pentru exercitarea controlului de legalitate întrucât situaţia de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispoziţiilor legale şi presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea duce la stabilirea situaţiei de fapt pornind de la raporturile juridice ce au existat între părţile în proces.

Cu alte cuvinte, succintele considerente ale deciziei recurate bazate pe apărările apelantei, fac imposibilă examinarea legalităţii soluţiei pronunţată de instanţa de apel, în condiţiile în care recursul îşi propune numai verificarea legalităţii soluţiei criticate, nu se poate trece la o reconsiderare a situaţiei de fapt şi la o evaluare a concludenţei probelor pentru a se vedea dacă soluţia criticată este legală.

În aceste condiţii, recurentei-reclamante i s-a cauzat o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel urmează a stabili în mod concret situaţia de fapt a cauzei, să răspundă într-o formă clară şi concisă criticilor formulate cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor şi să administreze toate probele pe care le consideră necesare şi utile justei soluţionări a cauzei, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1215 din 11 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2019.