Insolvency debt classification and prescription analysis determining the legality of remanding for factual determination of claim origin date

Şedinţa publică din data de 4 decembrie 2019

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 05.12.2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A. a chemat în judecată pârâta SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâta la plata sumei de 4.477.789,26 RON, datorate în temeiul contractului nr. x/08.01.1980, cu modificările şi completările ulterioare, din care 3.797.347,64 RON reprezintă contravaloarea lucrărilor executate şi neachitate, pentru care au fost emise facturile nr. HCR-CS nr. x/24.02.2016 şi nr. HCR-CS nr. y/26.02.2016 şi suma de 680.441,62 RON reprezintă penalităţi de întârziere aferente debitului principal, care urmează a fi calculate în continuare, până la data plăţii efective a acestuia.

Prin încheierea de la 10.11.2017, prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii şi a luat act de susţinerile pârâtei, în sensul că nu a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, ci excepţia puterii de lucru judecat.

Ulterior, prin încheierea din 29.11.2017, prima instanţă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în ceea ce priveşte pretenţiile în sumă de 137.265 RON şi 137.863 RON, reprezentând contravaloare lucrări "betoane inele tip C" şi tip "C-supraf", incluse în factura nr. x/26.02.2016 şi penalităţile de întârziere aferente acestora, pe care le-a respins ca prescrise şi a unit cu fondul excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind restul pretenţiilor.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin sentinţa civilă nr. 140 din 19.01.2018, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S.C. Hidroconstrucţia S.A.

Apelurile declarate de reclamanta S.C. Hidroconstrucţia S.A. împotriva încheierii din 29.11.2017 şi sentinţei civile nr. 140/19.01.2018, şi de pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe şi încheierii din 10.11.2017, au fost admise de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 1384 din 27.06.2018, cauza fiind trimisă spre rejudecare primei instanţe.

Împotriva acestei decizii atât reclamanta S.C. Hidroconstrucţia S.A. cât şi pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. au declarat recurs.

1. Recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivelor de recurs invocate, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că declară recurs împotriva considerentelor deciziei civile nr. 1384/27.06.2018, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a reţinut că "administratorul judiciar a respins cererea de plată a celor 2 facturi, astfel cum rezultă din adresa nr. x/12.04.2016 (...)Măsura administratorului judiciar nu a fost contestată", că "în cauză, prin necontestarea măsurii administratorului judiciar, apelanta a fost decăzută din dreptul procedural de a ataca raportul sau măsura dispusă de către practicianul în insolvenţă (...)", dar şi că se impune, suplimentar, analiza decăderii şi din perspectiva datei execuţiei lucrărilor.

De asemenea, a arătat că declară recurs împotriva măsurii de admitere a apelului formulat de Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea căii de atac, casarea în parte a deciziei recurate, în sensul înlăturării considerentelor atacate şi anulării soluţiei de admitere a apelului declarat de apelanta-pârâtă şi, în consecinţă, trimiterea cauzei spre o nouă judecată, în principal, primei instanţe, iar, în subsidiar, instanţei de apel.

În motivare, a reiterat situaţia de fapt şi a prezentat pe larg evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare.

Cu privire la soluţia de admitere a apelului declarat de Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., a arătat că, prin memoriul său de apel, această parte a reiterat excepţiile inadmisibilităţii şi decăderii şi argumentele prezentate în susţinerea lor in faţa primei instanţe, însă curtea de apel i-a respins şi desfiinţat expres şi punctual toate susţinerile.

Aşa fiind, în opinia recurentei-reclamante, soluţia de admitere a apelului declarat de apelanta-pârâtă nu are niciun fundament şi este greşită şi nelegală, fiind contrazisă integral de considerente.

În acest sens, a arătat că instanţa de apel a înlăturat susţinerile pârâtei potrivit cărora, în măsura în care creanţa ar fi ulterioară deschiderii procedurii insolvenţei, reclamanta nu avea deschisă calea unei acţiuni în pretenţii de drept comun, întrucât nu a contestat pretinsa măsură a administratorului judiciar de refuz de plată, reţinând că "pe de altă parte, creditorul unei creanţe curente, în accepţiunea prevăzută de legislaţia specială a procedurii insolvenţei, poate să ceară plata creanţei născută în timpul procedurii, după închiderea acesteia (...)".

Totodată, recurenta-reclamantă consideră că în ceea ce priveşte excepţia decăderii, curtea de apel a înlăturat argumentele pârâtei, în sensul că momentul naşterii creanţei, constând în preţul unor lucrări executate ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, ar fi cel al încheierii contractului şi a reţinut că sentinţa primei instanţe "a fost pronunţată, pe lângă aplicarea în afara dispoziţiilor legale a instituţiei şi efectelor decăderii şi fără ca instanţa de fond să stabilească data naşterii creanţei (dată care nu corespunde datei la care s-a încheiat contractul astfel cum susţine Hidroelectrica, dată care reprezintă originea creanţei), dată esenţială pentru stabilirea caracterului de creanţă născută anterior sau ulterior deschiderii procedurii, sau momentul naşterii dreptului la acţiune, necesar pentru analiza prescripţiei."

Cu privire la considerentele vizând necesitatea examinării decăderii prin raportare la data execuţiei lucrărilor, a susţinut că, în condiţiile în care pârâta nu a invocat decăderea prin raportare la data executării lucrărilor şi nu a combătut afirmaţiile potrivit cărora lucrările al căror preţ se solicită sunt ulterioare datei deschiderii procedurii insolvenţei, curtea de apel nu a făcut altceva decât să invoce, din oficiu, o excepţie şi o apărare nouă, care nu au fost puse în discuţia părţilor şi, mai mult, i-a înlăturat, indirect, apărările vizând tardivitatea invocării decăderii.

În opinia recurentei-reclamante, procedând astfel, curtea de apel a încălcat principiile disponibilităţii, contradictorialităţii şi garantării dreptului la apărare, dar şi principiile tantum devolutum quantum apellatum, tantum devolutum quantum judicatum şi non reformatio in pejus.

Recurenta-reclamantă a arătat că este incident atât motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 247 alin. (2) şi art. 476 C. proc. civ., cât şi cel reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin prisma încălcării art. 425 alin. (1) lit. (b) C. proc. civ.

În continuarea motivării recurenta-reclamantă, a evocat dispoziţiile art. 2.513 şi 2.550 C. civ. şi a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că decăderea instituită de art. 76 din Legea nr. 85/2006 este una de ordine privată, astfel că putea fi invocată prin întâmpinare sau până la primul termen de judecată.

Or, pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. a invocat decăderea reclamantei S.C. Hidroconstrucţia S.A. din dreptul subiectiv la al treilea termen de judecată acordat în cauză, 10.11.2017.

Aşa fiind, recurenta-reclamantă a subliniat că excepţia decăderii a fost tardiv invocată, dar şi că instanţa de apel a admis apelul reclamantei, făcând abstracţie de apărările sale în acest sens; a subliniat că au fost încălcate, astfel, dispoziţiile art. 2.550 coroborate cu dispoziţiile art. 2.513 C. civ.

Cu privire la considerentele potrivit cărora nu a contestat măsura administratorului judiciar de respingere a cererii de plată a sumelor aferente facturilor fiscale nr. HCR-CS nr. x/24.02.2016 şi nr. HCR-CS nr. y/26.02.2016, a arătat că în mod eronat a reţinut instanţa de apel că prin cererea de înaintare a facturilor ar fi formulat o cerere de plată care a fost respinsă de administratorul judiciar prin adresa nr. x/12.04.2016, dar şi că sus-menţionata adresă ar conţine o măsură care nu a fost contestată.

În acest context, a subliniat că, deşi această constatare a instanţei de prim control judiciar nu are consecinţe directe în cauză, atât timp cât a stabilit că acest aspect nu împiedică exercitarea acţiunii de drept comun, pentru rigurozitate, trebuie precizat că această concluzie este greşită.

Astfel, a arătat că potrivit art. 49 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, în cazul în care dreptul de administrare al debitoarei nu a fost ridicat, toate activităţile curente, precum şi plăţile către creditorii cunoscuţi, se fac de către aceasta prin administratorul special, rolul administratorului judiciar reducându-se la supravegherea activităţii debitoarei, sub forma avizării operaţiunilor sau plăţilor efectuate, iar conform art. 64 alin. (6) din aceeaşi lege, creanţele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observaţie sau în perioada reorganizării judiciare, vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală; doar în ipoteza eşecului debitoarei de a efectua plata în condiţiile contractului devine necesară formularea unei cereri de plată, pentru care legiuitorul a prevăzut o procedură specială.

Or, dreptul de administrare al S.C. Hidroconstrucţia S.A. nu a fost ridicat, nu a formulat nicio cerere de plată şi administratorul judiciar nu a luat nicio măsură de respingere, care să poată fi contestată.

Totodată, a arătat că în mod nelegal, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 85/2006, a reţinut instanţa de apel că a decăzut din dreptul de a ataca raportul sau pretinsa măsură a administratorului judiciar, atât timp cât acestea nu au fost publicate, conform dispoziţiilor legale, astfel că termenul de formulare a contestaţiei nu a început să curgă.

Pentru aceste motive recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, trimiterea cauzei, în principal, primei instanţe în vederea judecării acţiunii, în subsidiar, instanţei de apel, în vederea schimbării deciziei recurate în sensul înlăturării considerentelor anterior amintite şi al respingerii apelului Hidroelectrica.

2. Recursul declarat de pârâta Societatea De Producere A Energiei Electrice În Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurenta-pârâtă a prezentat evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare şi a susţinut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că, deşi a conchis, în mod corect, că prima instanţă nu a lămurit natura juridică a creanţei, în sensul că nu a stabilit dacă este o creanţă născută anterior deschiderii procedurii insolvenţei ori una curentă, instanţa de apel a reţinut în considerentele hotărârii atacate că data naşterii creanţei nu corespunde datei la care s-a încheiat contractul.

Recurenta-pârâtă a subliniat că, statuând astfel, instanţa de prim control judiciar a înlăturat jurisprudenţa precedentă şi a nesocotit puterea de lucru judecat izvorând din hotărârile judecătoreşti pronunţate între aceleaşi părţi în cadrul procedurii de insolvenţă, fără a aduce niciun argument în sprijinul celor reţinute.

Astfel, contrar scopului urmărit prin anularea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţei - respectarea dreptului la apărare al părţilor -, instanţa de apel a tranşat situaţia de fapt şi de drept, statuând că apărările pârâtei nu pot fi primite şi a obligat prima instanţă să pornească de la premisa că pretinsa creanţă nu s-a născut la data semnării contractului, fără a menţiona împrejurările care au determinat-o să conchidă în acest sens.

După prezentarea doctrinei şi jurisprudenţei privind obligaţia de motivare recurenta-pârâtă a subliniat că, în speţă, instanţa de apel nu i-a analizat apărările conform cărora creanţa s-a născut la data încheierii contractului de antrepriză, astfel că hotărârea atacată nu creează transparenţa asupra silogismului judiciar, nefiind aptă să conducă în mod logic la soluţia pronunţată şi să permită realizarea controlului judiciar.

Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel, nesocotind dispoziţiile art. 254 rap. la art. 476 şi urm. C. proc. civ., a dispus anularea sentinţei primei instanţe şi a încheierilor din 10.11.2017 şi 29.11.2017 şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, cu motivarea că reclamanta nu a depus înscrisurile justificative cu privire la executarea lucrărilor şi data executării acestora.

În opinia recurentei-pârâte, această soluţie contravine dispoziţiilor art. 254 şi 480 C. proc. civ.

În acest sens, a susţinut că, în speţă, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au admis proba cu înscrisuri pentru ambele părţi, însă reclamanta nu a depus înscrisuri care să-i probeze pretenţiile.

Or, în măsura în care prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, fără ca acestea să fie ataşate cererii, a intervenit sancţiunea decăderii din dreptul de a le mai depune.

Mai mult, susţine recurenta-pârâtă, în considerentele hotărârii recurate s-a reţinut că ar fi fost nevoie de administrarea unor probe suplimentare, în condiţiile în care prin încheierea din data de 25.06.2018 instanţa de apel a respins probele solicitate de părţi "având în vedere soluţia pronunţată în prezenta cauză de către prima instanţă, precum şi motivele de apel formulate (...)"; or, în condiţiile în care probele nu au fost utile la momentul la care apelul a fost reţinut în pronunţare, cu atât mai puţin nu pot fi utile la data pronunţării şi/sau motivării hotărârii.

A susţinut recurenta-pârâtă că în mod nelegal curtea de apel a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, pentru ca reclamanta să depună la dosar înscrisurile pe care îşi întemeiată pretenţiile.

În acest context, a evocat dispoziţiile art. 10, 150, 194 lit. d) şi e), 249 şi 254 C. proc. civ. şi a subliniat că, raportat la aceste texte de lege, instanţa de apel putea fie să administreze în mod direct probele (fiind vorba de a doua instanţă de fond), fie era obligată să decadă reclamanta din dreptul de a le administra (în condiţiile în care nu a depus nici în faţa primei instanţe şi nici în apel aceste probe).

De asemenea, a subliniat că rolul activ al judecătorului nu presupune că întreaga sarcină a probei ar cădea asupra instanţei.

Prin urmare, în măsura în care partea care formulează anumite pretenţii nu le probează, aceasta rămâne singura sancţionată în caz de eşec; de altfel, raportat la conduita reclamantei, se pune problema refuzului acesteia de a folosi în propriul demers judiciar probe care, cel puţin aparent, ar putea să îi creeze un avantaj.

Cu privire la înscrisurile reţinute de instanţa de apel ca fiind utile soluţionării cauzei, recurenta-pârâtă a susţinut că, după câte cunoaşte, astfel de înscrisuri nu există, ipoteză ce putea fi lămurită la termenul din 25.06.2017, în măsura în care instanţa ar fi pus în discuţia părţilor această chestiune; or, instanţa de apel a suplinit voinţa părţilor cu privire la administrarea acestor probe, ceea ce este în mod evident nepermis şi, mai mult, fără să amâne cauza, a anulat hotărârea şi a trimis cauza spre rejudecare.

În altă ordine de idei, recurenta-pârâtă a arătat că potrivit art. 480 alin. (3) C. proc. civ.,instanţa de apel poate să dispună anularea hotărârii atacate în ipoteza în care prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului (deci, pe cale de excepţie) ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată.

Or, în speţă, la termenul de judecată din data de 10.11.2017, în şedinţă publică, instanţa de judecată a unit excepţia decăderii cu fondul cauzei, considerând că nu este o excepţie procedurală, ci o apărare de fond; aşadar, tribunalul nu a soluţionat cauza pe cale de excepţie, ci a respins ca neîntemeiată acţiunea, iar judecata nu s-a făcut în lipsa părţii.

Prin urmare, raportat la aceste aspecte şi la caracterul devolutiv al apelului, instanţa de prim control judiciar era obligată să dispună admiterea apelului şi reţinerea cauzei spre rejudecare sau să respingă apelurile.

Pentru aceste motive recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

Prin întâmpinările depuse la dosar, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea a recursului declarat de recurenta-pârâtă, ca nefondat, iar recurenta - pârâtă a arătat că motivele de casare invocate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi a solicitat respingerea recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 05.06.2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus comunicarea raportului către părţi.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor a fost comunicat părţilor la data de 11 iunie 2019.

Prin încheierea din data de 16 octombrie 2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a respins excepţia nulităţii recursului invocată de recurenta-pârâtă Societatea de Producere a Energiei Electrice ÎN Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., a admis în principiu recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. Hidroconstrucţia S.A. şi recurenta-pârâtă Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. împotriva deciziei civile nr. 1384 din 27 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a fixat termen de judecată la data de 4 decembrie 2019, pentru judecarea recursurilor, cu citarea părţilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

1. Recursul declarat de recurenta reclamantă S.C.Hidroconstrucţia S.A.

Prealabil examinării criticilor invocate în cererea de recurs, se constată că modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu constituie motiv de recurs în actuala reglementare a art. 488 C. proc. civ.

Aşa fiind, criticile care vizează situaţia de fapt sau aprecierea probelor nu vor fi supuse analizei instanţei de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va proceda doar la examinarea aspectelor de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în motivele indicate prin cererea de recurs.

Se constată că recurenta-reclamantă a înţeles să extragă fragmente din contextul analizei făcută de instanţa de apel, prezentând trunchiat considerentele acestei instanţe.

Or, din analiza deciziei recurate se observă că în expunerea raţionamentului logico-juridic pentru fundamentarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a expus în mod clar şi sistematic dispoziţiile legale aplicabile raportate la situaţia de fapt a cauzei, reţinând în mod corect că, în cauză, nu se poate aprecia, în lipsa administrării de probe, dacă creanţa solicitată, în cuantum de 3.797.347,64 RON este o creanţă anterioară deschiderii procedurii, sau născută în timpul procedurii insolvenţei Hidroelectrica.

Considerentele din penultimul paragraf de la pagina 23, expus de către recurenta-reclamantă, este un fragment trunchiat din analiza teoretică prezentată de către instanţa de apel, ce nu pot susţine o contradictorialitate a considerentelor deciziei recurate.

Vor fi înlăturate şi criticile referitoare la considerentele prezentate la paragraful 2 pagina 24, având în vedere că instanţa de apel, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, nu a stabilit în mod cert data creanţei, ci dimpotrivă a trimis cauza instanţei de fond tocmai pentru stabilirea datei esenţiale şi a caracterului de creanţă născută anterior sau ulterior deschiderii procedurii, sau momentul naşterii dreptului la acţiune, necesar pentru analiza prescripţiei.

Prin invocarea acestor presupuse neconcordanţe între susţinerile apelantei-pârâte şi concluziile instanţei de apel, recurenta-reclamantă consideră că instanţa de apel a greşit prin admiterea apelului declarat de către apelanta-pârâtă.

Or, controlul instanţei de apel a vizat întreaga problematică suspusă analizei, astfel încât instanţa de control nu s-a limitat doar la unele aspecte invocate de către apelanta-pârâtă pentru a-i admite respectivul apel, ci, dimpotrivă, a urmărit să confere părţilor dreptul la un proces echitabil, cu respectarea drepturilor procedurale prin rejudecarea cauzei de prima instanţă în vederea pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Astfel fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că a fost respectată obligaţia instanţei de apel de a-şi motiva hotărârea, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., fiind respectată prin expunerea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt în detaliu, prin încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi expunerea punctului de vedere al instanţei faţă de argumentele relevante şi, nu în ultimul rând, expunerea raţionamentului logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Aserţiunile recurentei-reclamante privind presupusa încălcare a dispoziţiilor art. 2513 şi art. 2550 C. civ., vor fi înlăturate având în vedere că instanţa de control judiciar a admis apelul tocmai pentru că prima instanţă a pronunţat hotărârea în afara dispoziţiilor legale ale instituţiei şi efectelor decăderii şi pentru că în lipsa unor situaţii de lucrări sau procese-verbale de recepţie, înscrisuri prevăzute de către părţi în contract, dar neadministrate în cauză, prescripţia nu poate fi analizată.

Întreaga argumentare a recurentei-reclamante privind presupusa încălcare a principiilor disponibilităţii, contradictorialităţii şi a dreptului la apărare privind necesitatea analizei decăderii pe motive noi, va fi înlăturată.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel a pus în discuţia părţilor toate aspectele esenţiale în soluţionarea cauzei, a respectat principiile contradictorialităţii şi al dreptului la apărare dezbaterile având loc în prezenţa apărătorilor ambelor părţi, iar dezbaterile şi susţinerile au fost consemnate în încheierea de şedinţă din 25 iunie 2018.

Mai mult decât atât, instanţa de apel în virtutea respectării dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, a amânat pronunţarea cauzei pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise.

Critica privind încălcarea principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, precum şi a efectului devolutiv al apelului este, în opinia instanţei de recurs, una formală, pentru că nu este susţinută de argumente care să justifice în ce modalitate instanţa de apel a schimbat obiectul sau cauza juridică a cererii deduse judecăţii, ci, dimpotrivă, aceasta a examinat apelul în limitele devoluţiunii fixate prin efectul introducerii cererii de apel, respectând dispoziţiile art. 477 şi art. 478 C. proc. civ.

Totodată, vor fi înlăturate şi criticile privind excepţia decăderii având în vedere că instanţa de apel constatând că sentinţa civilă nr. 140 din 19.01.2018 a fost pronunţată cu aplicarea în afara dispoziţiilor legale a instituţiei şi efectelor decăderii, a trimis cauza spre rejudecare pentru a stabili, printre alte aspecte, şi dacă este sau nu incidentă decăderea din dreptul de a solicita creanţa.

Criticile privind presupusa concluzie greşită a instanţei de apel referitoare la cererea de plată formulată de reclamantă - prin însăşi cererea de înaintare a facturilor către Hidroelectrica - care ar fi fost respinsă de administratorul judiciar prin adresa nr. x/12.04.2016, vor fi înlăturate întrucât vizează aspecte de netemeinicie privind stabilirea situaţiei de fapt.

În concluzie, faptul că soluţia criticată nu coincide cu modul în care recurenta-reclamantă şi-a structurat apărarea şi cu propriile convingeri, aşa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuţie chestiunile de fond, nu constituie motiv de nelegalitate care din punct de vedere procedural să poată fi analizat în această etapă procesuală.

În fine, criticile luate în examinare s-au dovedit a fi nefondate, astfel că, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.

2. Recursul declarat de pârâta Societatea De Producere A Energiei Electrice În Hidrocentrale Hidroelectrica S.A

Recurenta-pârâtă a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., texte de lege potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii, respectiv când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu titlu preliminar, trebuie subliniat că modalitatea în care instanţa de apel a interpretat elementele de fapt şi probele administrate nu poate fi reevaluată în calea de atac nedevolutivă a recursului, în care analiza se poate efectua doar din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel nu a motivat menţiunea că data creanţei "nu corespunde datei la care s-a încheiat contractul astfel cum susţine Hidroelectrica, data care reprezintă originea creanţei", iar în urma rejudecării cauzei, prima instanţă este obligată să pornească de la premisa că pretinsa creanţă deţinută de Hidroconstrucţia nu s-a născut la data semnării contractului.

Susţinerile recurentei-pârâte vor fi înlăturate, având în vedere că instanţa de apel a făcut doar o referire că pot exista mai multe momente de naştere a creanţei, iar menţiunea este doar o alternativă a susţinerilor părţilor care au prezentat variante diferite privind momentul naşterii creanţei.

Astfel încât, instanţa de apel nu putea motiva o astfel de menţiune atât timp cât a admis apelul tocmai pentru ca instanţa de fond să analizeze în concret data naşterii fiecărei creanţe solicitate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că au fost respectate dispoziţiile care reglementează conţinutul hotărârii judecătoreşti, art. 425 alin. (1) C. proc. civ. şi cele ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care garantează dreptul la un proces echitabil, motivarea hotărârii reprezentând o garanţie procesuală esenţială, întrucât instanţa de apel a expus argumentele de fapt şi de drept care au determinat deznodământul judiciar în cauza dedusă judecăţii.

Prevederile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., la care recurenta-pârâtă se raportează susţinând că instanţa de apel ar fi trebuit să admită apelul şi să reţină cauza spre rejudecare sau să respingă apelurile, reglementează una dintre soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de apel, însă această reglementare nu poate fi avută în vedere în mod izolat, ci se impune coroborarea ei cu prevederile art. 480 alin. (2) şi art. 479 alin. (1) C. proc. civ., prin acestea din urmă fiind stabilite limitele devoluţiunii în sensul că instanţa de apel poate judeca numai în raport de motivele de apel ce au fost formulate în condiţiile legii de părţile care au promovat această cale de atac.

Ori, constatând nelegalitatea sentinţei nr. 140 din 19.01.2018 privind stabilirea situaţiei de fapt, având în vedere solicitarea din cererea de apel de trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, observând că probele nu sunt complete şi că nu pot să ducă la o concluzie privind temeinicia cererii deduse judecăţii aşa încât situaţia de fapt nu putea să fie deplin stabilită, instanţa de apel a apreciat în mod corect că este necesară o rejudecare în fond prin administrarea mijloacelor de probă şi stabilirea concretă a situaţiei de fapt.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte privind presupusa nesocotire a dispoziţiile art. 254 raportat la art. 476 şi urm. C. proc. civ., instanţa de recurs apreciază că în mod corect instanţa de apel a considerat că hotărârea apelată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept, nefiind realizată cercetarea judecătorească şi că o hotărâre judecătorească trebuie să fie în concordanţă cu cererile, actele şi înscrisurile existente la dosar, precum şi cu probele administrate.

Fără o motivare pertinentă care să stabilească situaţia de fapt a cauzei, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor, punctul de vedere al instanţei faţă de argumentele ridicate şi raţionamentul logico-juridic pe care se întemeiază soluţia din dispozitiv, nu poate fi considerat că s-a cercetat fondul cauzei.

Întreaga argumentare a opiniei recurentei-pârâte conform căreia instanţa de apel trebuia să administreze în mod direct probele cerute de părţi şi, eventual să admită apelurile declarate, să dispună rejudecarea cauzei, să analizeze înscrisurile pe care părţile au înţeles să le depună şi să soluţioneze cauza în funcţie de acestea, va fi înlăturată.

Aşa cum s-a arătat anterior, instanţa de apel este ţinută, potrivit dispoziţiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ., să rejudece fondul în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, însă în speţă situaţia de fapt nu era pe deplin stabilită pentru ca instanţa de apel să poată face o verificare judicioasă a aplicării legii de către prima instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 479 alin. (1) C. proc. civ.

Nu este lipsit de relevanţă de a sublinia faptul că o judecată în fond a cauzei de către instanţa de apel ar fi prejudiciat părţile de o cale de atac, astfel încât se apreciază că în mod corect au fost admise apelurile şi cauza trimisă spre rejudecare instanţei de fond pentru lămurirea tuturor aspectelor de fapt şi de drept.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A. şi recurenta-pârâtă SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA S.A. împotriva deciziei civile nr. 1384 din 27 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A. şi recurenta-pârâtă SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA S.A. împotriva deciziei civile nr. 1384 din 27 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2019.