Subcontractor’s damages counterclaim rejected; appeal unfounded, intervention requests annulled for lack of signature.

Şedinţa publică din data de 4 decembrie 2019

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă la data de 21.09.2011 sub nr. x/2011, reclamanta S.C. A. S.R.L. (fosta S.C. B. S.R.L.), a chemat în judecată pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând să se constate executarea integrală a lucrărilor la care subscrisa S.C. A. S.R.L. s-a obligat în temeiul contractului de subantrepriză de construcţii din 11.09.2008, încheiat între pârâtă şi reclamantă,în pofida refuzului culpabil al pârâtei de a semna procesul-verbal de recepţie a lucrărilor;să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 7.583.331,15 RON reprezentând: 5.452.166,64 RON (echivalentul a 1.269.717,43 Euro la cursul de la data cererii de chemare in judecata, compuşi din 1.213.074,93 Euro diferenţă de preţ neplătită si 56.642,50 Euro reţinere de garanţie în temeiul contractului de subantrepriză de construcţii din 11.09.2008, încheiat între pârâtă şi subscrisa);663.423 Iei (echivalentul a 154.500 Euro) penalităţi de întârziere calculate conform dispoziţiilor art. 5.4. din Contract pana la data de 09.04.2009; l .467.741,51 RON, contravaloarea TVA exigibilă, datorată contractual de pârâtă pentru sumele de mai sus; să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 9,51.674,11 RON reprezentând dobânda legală aplicată sumelor de mai sus între data de 10.04.2009 şi 01.09.2011 şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în continuare, după data de 01.09.2011, până la momentul achitării efective a sumelor datorate; cu cheltuieli de judecată.

La data de 06.04.2012 pârâta S.C. C. S.R.L., a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii şi a prescripţiei dreptului la acţiune, iar pe fond a solicitat obligarea reclamantei pârâte la plata de despăgubiri al căror cuantum îl evaluează provizoriu la suma de 100.000 EUR.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 29.06.2015 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006 a suspendat acţiunea principală, a disjuns cererea reconvenţională din prezentul dosar şi a acordat termen la 15.10.2015.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă s-a format la data de 30.06.2015 dosarul nr. x/2015 având ca reclamantă pe S.C. C. S.R.L. prin administrator judiciar D. IPURL şi pârâta S.C. A. S.R.L.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin sentinţa civilă nr. 4270 din 13.07.2016, a respins ca nefondată cererea reconvenţională formulată de reclamanta S.C. C. S.R.L. prin administrator judiciar D. IPURL în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. şi a obligat reclamanta-pârâtă la 18.733 RON cheltuieli de judecată către pârâta-reclamantă.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că astfel cum reiese din aspectele reţinute cu ocazia administrării probei cu expertiză tehnică de specialitate, S.C. A. S.R.L. a procedat la executarea conformă şi la timp a obligaţiilor asumate prin Contractul de subantrepriză încheiat Ia data de 11.09.2008 cu S.C.C. S.R.L., iar expertiza tehnică în construcţii administrată în cauză relevă fără echivoc faptul că pârâta a executat în mod complet obligaţiile asumate prin Contractul semnat de părţi în anul 2008.

Având în vedere concluziile raportului de expertiză, prima instanţă a apreciat că nu există costuri suplimentare generate de prelungirea organizării de şantier, respectiv pagube determinate de întârzierile generate S.C.C. S.R.L. sau altor subantreprenor, care să fi condus la suplimentarea forţei de muncă şi a ritmului de muncă, pentru reintrarea în grafic, astfel cum susţine S.C.C. S.R.L. în cererea reconvenţională.

În ceea ce priveşte "apariţia unor defecţiuni majore constatate" (presupuse vicii de execuţie), ce ar fi necesitat instituirea unor "măsuri preventive severe" (printre altele, şi desemnarea unui delegat al S.C.C. S.R.L. la unitatea de producţie a S.C. A. S.R.L.) prima instanţă, după prezentarea concluziilor expertului la obiecţiunile S.C.C. S.R.L. şi a concluziilor referatului de specialitate întocmit de Proiectant, a reţinut că la montarea prefabricatelor de către S.C. A. S.R.L. s-au respectat condiţiile impuse prin Caietul de sarcini (cu referire, în special la poziţia în plan a subansamblelor, conform Proiectului, toleranţele maxime admise la axarea diferitelor elemente prefabricate şi la rezemarea elementelor orizontale, abaterea pe verticală permisă etc.) iar executarea îmbinărilor s-a realizat în conformitate cu prevederile Caietului de sarcini, respectiv cele dintre stâlpul prefabricat şi paharul prefabricat, cele dintre stâlpul prefabricat şi grinda prefabricată sau grinda prefabricată şi pana prefabricată precum şi cele dintre grinda de planşeu intermediar şi stâlp.

Totodată, s-a reţinut că nu se probează culpa în sarcina pârâtei având în vedere că nu se poate reţine nicio faptă ilicită constând în neexecutarea conformă şi la timp a obligaţiilor contractuale, astfel încât S.C. A. S.R.L. nu se află în culpă contractuală.

Instanţa de fond a apreciat că dacă lucrările de construire efectuate de S.C. A. S.R.L.nu ar fi fost realizate în conformitate cu Contractul de antrepriză şi Proiectul de execuţie, beneficiarul final ar fi fost în imposibilitate să încheie, la rândul sau, Procesul-verbal de terminare a lucrărilor nr. x/14.04.2010.

Or, Comisia de recepţie a propus admiterea recepţiei obiectivului intitulat Fabrica de pompe de injecţie şi injectoare pentru motoare Diesel", executată în baza Contractului nr. x/17.04.2008 încheiat între beneficiar şi antreprenorul general, C., pentru lucrările de construcţii, instalaţii şi montaj executate de această din urmă societate, în baza Autorizaţiei de construire nr. x/22.08.2008, eliberată de Primăria Comunei Miroslava, Jud. Iaşi.

De asemenea s-a constatat că nu este probată nici existenţa prejudiciului, susţinerile reclamantei cu privire la suportarea anumitor costuri cu reparaţiile atât pe durata de execuţie a şantierului, cât şi pe perioada de garanţie a lucrărilor sunt, pe de o parte, nesusţinute, şi, pe de altă parte, contrazise în cuprinsul răspunsului la obiecţiunile formulate de S.C.C. S.R.L.

Apelul declarat de reclamanta S.C.C. S.R.L. prin administrator judiciar D. IPURL împotriva acestei sentinţe a fot respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 2514A/2018 din 12.12.2018 şi a fost obligată apelanta să plătească intimatei S.C. A. S.R.L. 13.769,49 RON cheltuieli de judecată.

În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel, referitor la încheierile din 31.10.2014, pronunţată anterior disjungerii cererii sale reconvenţionale şi cea din 27.06.2016, pronunţată în cadrul dosarului disjuns, a reţinut, în esenţă, că, prima dintre aceste încheieri cuprinde măsura tribunalului de a dispune efectuarea unei noi expertize în specialitatea construcţii şi expune în mod suficient raţionamentul instanţei, prin raportare la art. 212 C. proc. civ., indicat în mod expres, text ce are în vedere situaţia în care "instanţa nu este lămurită" şi nu era necesară vreo motivare suplimentară.

Cu privire la cea de-a doua încheiere, de constatat că, în practicaua încheierii, sunt consemnate motivele expuse de instanţă în şedinţa publică din 27.06.2016, fiind indicate considerentele pentru care, în opinia sa, nu se impunea efectuarea în speţă a unei expertize contabile, respectiv imposibilitatea efectuării ei din cauza neprezentării, de către partea care solicitase proba, a actelor contabile pe baza cărora aceasta putea fi administrată.

Totodată, s-a reţinut că în ceea ce priveşte criticile expuse în cadrul aceluiaşi motiv de apel cu privire la măsura dispusă de instanţă, se constată că, din cuprinsul încheierii, apărătorul părţii nu a contestat nedepunerea la dosar a înscrisurilor necesare (documente contabile), ci doar a arătat că "urmează a verifica şi a le depune". Or, partea avea obligaţia procesuală de a depune înscrisurile împreună cu cererea reconvenţională, potrivit art. 119 alin. (2) rap. la art. 112 pct. 5 C. proc. civ., astfel încât nu poate reproşa instanţei că nu a suplinit lipsa de diligenţă a părţii.

În ceea ce priveşte cel de al doilea motiv de apel, instanţa de apel a constatat că motivul a fost redactat cu nerespectarea unor minime exigenţe procedurale şi vădeşte aceeaşi atitudine deficitară a părţii faţă de îndeplinirea propriilor obligaţii procesuale ca şi în faţa instanţei de fond.

Astfel, instanţa de apel a constatat că partea s-a mulţumit a indica succesiunea mai multor măsuri ale primei instanţe, fără a arăta, în mod explicit, criticile sale concrete şi vătămările care i s-au produs prin măsurile luate de instanţă, respectiv modalitatea în care acestea au influenţat în defavoarea sa soluţia finală asupra fondului cauzei.

În ceea ce priveşte chestiunea întârzierii cu care prima instanţă a dispus suspendarea judecăţii cererii principale, ca urmare a deschiderii procedurii insolvenţei împotriva apelantei-pârâte, instanţa de apel a reţinut că acest aspect strict procedural nu a afectat în niciun fel soluţia asupra fondului cauzei, întrucât cererea principală a fost, în cele din urmă, suspendată, iar judecata a continuat în dosarul disjuns exclusiv asupra cererii reconvenţionale.

Totodată, s-a constatat că partea nu a criticat soluţia primei instanţe cu privire la cererea de recuzare a expertului, arătând doar că, deşi instanţa nu a combătut susţinerile sale cu privire la lipsa de imparţialitate a expertului, a respins cererea. Or, nu era necesar ca instanţa să combată susţinerile părţii, ci ca titularul cererii să dovedească în prealabil cele susţinute, ceea ce nu s-a întâmplat în speţă.

De asemenea, s-a apreciat că motivarea încheierii de respingere, în care se face referire la faptul că instanţa urmează a pune în discuţia părţilor eventualitatea întocmirii unei noi expertize nu poate fi considerată contradictorie. Chestiunile privind aptitudinea probei de a lămuri instanţa şi de a duce la soluţionarea cauzei sunt cu totul diferite de cele ce pot întemeia o cerere de recuzare, acestea din urmă vizând imparţialitatea expertului.

În ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare, de către instanţă, a obiecţiunilor formulate de apelanta-pârâtă la raportul de expertiză, precum şi a cererii de completare a răspunsului expertului la obiecţiuni,instanţa de apel a apreciat că sunt nefondate, neexistând şi, de altfel, nefiind invocată, nicio dispoziţie procedurală ce ar obliga instanţa să admită asemenea cereri. S-a apreciat că în realitate, criticile părţii vizează modalitatea în care instanţa de fond a interpretat concluziile expertizei şi faptul că soluţia pronunţată în cauză a avut la bază concluziile raportului, chestiuni ce ţin de criticile referitoare la sentinţa pronunţată şi caracterul pretins neîntemeiat al acesteia.

De asemenea, instanţa de apel a apreciat că este nefondată critica privind încălcarea de către prima instanţă a pretinsului caracter interlocutoriu al încheierii din 16.09.2014 prin încheierea din 31.10.2014, întrucât, astfel cum s-a arătat în mod constant în doctrină, încheierile privind probele nu au caracter interlocutoriu, ci preparatoriu.

Cu atât mai mult, nu se poate vorbi despre măsuri contradictorii în situaţia particulară din speţă, în care completul, într-o anumită compunere, prin încheierea din 16.09.2014, a apreciat că nu este necesară efectuarea în cauză a unei noi expertize în specialitatea construcţii, iar ulterior, în altă compunere, la 31.10.2014 a apreciat că o asemenea expertiză se impune.

Instanţa de apel a constatat că, critica ce vizează neindicarea, de către prima instanţă, a motivelor de fapt şi de drept invocate de parte şi că prima instanţă s-a limitat la a reda petitul acţiunii sale este nu doar nefondată, ci şi o dovadă a modului deficitar în care apelanta a înţeles să se raporteze la obligaţiile sale procedurale pe tot parcursul prezentului proces.

Astfel, cererea reconvenţională depusă de apelantă este redactată cu nesocotirea flagrantă a normelor art. 119 rap. la art. 114 C. proc. civ., fiind în mod efectiv lipsită atât de motive de fapt cât şi de motive de drept. Acest aspect a fost sesizat de către instanţa de apel care, în cursul judecăţii în calea de atac, având în vedere şi faptul că dosarul de fond a fost format, în parte, prin realizarea de copii după înscrisurile din dosarul iniţial, a pus în vedere apelantei, la termenul din 05.09.2018, să precizeze dacă cererea a fost completată sau precizată în faţa primei instanţe, iar apelanta nu a susţinut acest lucru.

Prin urmare, a reţinut instanţa de apel, în condiţiile în care cererea sa este alcătuită exclusiv din petit, numai o parte de rea credinţă ar putea reproşa primei instanţe că nu a redat, în cuprinsul cererii, motivele sale în fapt şi în drept.

În ceea ce priveşte motivarea soluţiei, s-a constatat că prima instanţă a prezentat un raţionament coerent şi corect din punct de vedere juridic, care susţine soluţia din dispozitiv, iar, caracterul concis al motivării, criticat de parte, este determinat în bună măsură de conţinutul cererii soluţionate de instanţă prin sentinţa atacată, cerere care, este lipsită de motivare detaliată în fapt şi cu totul lipsită de motivare în drept.

Instanţa de apel a apreciat că, prima instanţă nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi nici nu a încălcat dreptul părţilor la un proces echitabil, iar faptul că prima instanţă a avut în vedere o reglementare mai permisivă, dar care acoperea ipoteza vechiului text, nu a produs nicio vătămare apelantei, măsura luată de instanţă fiind legală în conformitate cu ambele reglementări.

Totodată, instanţa de apel a apreciat că soluţia pronunţată de prima instanţă asupra fondului cererii este, contrar susţinerilor apelantei, legală şi temeinică, fiind nefondate criticile sub acest aspect.

S-a constatat că, deşi exclusiv pe baza cererii reconvenţionale nu ar fi putut fi încuviinţată o expertiză în specialitatea construcţii, din cauza modalităţii deficitare de prezentare a situaţiei de fapt ce s-ar fi impus a se constata de către expert, proba s-a încuviinţat şi administrat în considerarea detaliilor prezentate de partea adversă în cererea principală, situaţie ce a profitat, sub acest aspect, apelantei.

Instanţa de apel a reţinut că, nici prin cererea de apel partea nu a înţeles să indice, în concret, obligaţiile pretins neexecutate sau executate defectuos de către intimată, deşi acest aspect i s-a pus în vedere la termenul din 05.09.2018.

Astfel, s-a constatat că cererea de apel conţine afirmaţii la fel de imprecise ca şi cererea adresată primei instanţe, apelanta arătând, cu titlu general, că lucrările efectuate de intimată nu corespund "nici în proporţie de 50%" prevederilor contractuale, că pentru a se putea recepţiona structura a fost nevoie de cheltuieli, echipe de ingineri şi tehnicieni din partea apelantei, fiind necesară reproiectarea ansamblului pentru realizarea închiderilor, instalaţiilor şi finisajelor interioare, iar ulterior predării către beneficiar apelanta a fost nevoită să lase pe şantier o echipă pentru remedierea problemelor apărute la structură şi la lucrări realizate de alţi cocontractanţi.

Instanţa de apel a reţinut că apelanta nu a indicat, în concret, care lucrări nu au fost executate sau au fost executate cu deficienţe, care sunt aceste deficienţe şi care sunt clauzele contractului pe care pretinde că partea adversă nu le-a respectat procedând în modalitatea afirmată, în ce constau, în concret, cheltuielile determinate de recepţionarea structurii şi cuantumul pretins al acestora şi că din această perspectivă, ar fi fost inutilă şi întocmirea în apel a unui nou raport de expertiză în specialitatea construcţii, în condiţiile în care apelanta nu indică aspecte concrete de fapt ce ar putea fi verificate punctual de expert.

În ceea ce priveşte proba cu expertiză în specialitatea contabilitate, instanţa de apel a reţinut că apelanta nu a contestat cele reţinute de prima instanţă în motivarea respingerii solicitării sale de administrare a acestei probe, respectiv lipsa de la dosar a înscrisurilor contabile în temeiul cărora s-ar putea efectua lucrarea.

Mai mult, a reţinut instanţa de apel, asemenea documente nu au fost depuse în condiţii procedurale nici în faţa instanţei de apel (împreună cu cererea de apel sau, în mod excepţional, conform art. 138 C. proc. civ.) astfel că nici în apel nu ar fi fost util a se administra o asemenea expertiză, motivele pentru care aceasta a fost respinsă la prima instanţă subzistând şi în faza apelului.

Instanţa de apel a constatat că soluţia instanţei este în concordanţă cu principala probă administrată în dosar, raportul de expertiză în specialitatea construcţii, astfel încât nici din acest punct de vedere nu sunt fondate criticile apelantei în sensul interpretării greşite a probatoriului administrat. În mod corect, faţă de caracterul tehnic al susţinerilor părţilor, instanţa a dat eficienţă acestei probe şi, de altfel, apelanta nu menţionează care sunt probele administrate în dosar ce ar fi impus o soluţie diferită.

Împotriva încheierii din 28 noiembrie 2018 şi a deciziei civile nr. 2514A/2018 din 12 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, S.C. C. S.R.L. prin administrator judiciar D. IPURL a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ.

În susţinerea motivelor de recurs invocate, recurenta a arătat, în esenţă, că în modul de instrumentare a căii de atac instanţa a încălcat în mai multe moduri formele de procedură edictate sub sancţiunea nulităţii, respectiv dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, precum şi obligaţia judecătorului de a soluţiona pricina cu care a fost investit.

Recurenta susţine că este greşit considerentul (deci şi soluţia de respingere) pe baza căruia a fost respins apelul declarat împotriva încheierii din 31.10.2014, iar în susţinerea acestei critici a prezentat un fragment din considerentele deciziei recurate şi opinii privind modul în care judecătorul trebuie să-şi construiască raţionamentul juridic.

În opinia recurentei este greşit şi considerentul (deci şi soluţia de respingere) pe baza căruia a fost respins apelul declarat împotriva încheierii din 31.10.2014 şi după o prezentare a opiniilor privind această încheiere, consideră că instanţa de apel ignorând situaţia din dosar, omologhează soluţia de respingere a expertizei contabile, pe motiv că nu ar fi depus actele necesare, astfel că acest considerent şi soluţia aferentă nesocoteşte art. 129 C. proc. civ.

După prezentarea dispoziţiilor art. 5 şi art. 51 C. proc. civ., recurenta susţine că este nelegală opţiunea primei instanţe de a se servi de criteriul vag al "tergiversării pricinii" şi nelegală opţiunea instanţei de apel de a sprijini tratamentul acestei situaţii dat de prima instanţă.

În continuarea motivării, după prezentarea unui fragment de la pct. II pag. 7 a deciziei recurate, autorul căii de atac consideră că aserţiunea instanţei de apel nu se susţine prin prisma criticilor clare formulate şi este contrazisă prin modalitatea în care analizează şi soluţionează critica privind modul în care instanţa a tratat comportamentul ilicit al expertului împotriva căruia a formulat cerere de recuzare.

Recurenta arată că un alt motiv nelegal este cuprins în primul paragraf de la pagina 8, în care decizia recurată subliniază inexistenţa unei prevederi legale care să oblige instanţa să admită cereri de obiecţiuni şi cereri de refacere expertiză. Or, susţine recurenta, această prevedere există şi este cuprinsă în art. 129 alin. (5) C. proc. civ. şi în mod nelegal a exclus decizia recurată dintre obligaţiile care revin instanţelor această obligaţie expresă şi obligaţiile virtuale ce rezultă în materia probelor.

Recurenta susţine că nelegală şi contradictorie este şi tratarea motivului de apel vizând nemotivarea sentinţei, având în vedere că o cerere reconvenţională nemotivată în fapt şi în drept era imposibil să facă posibil un raţionament şi o soluţie, ci ar fi trebuit să atragă o dispoziţie a instanţei de precizare/completare a cererii, în sensul de a complini pretinsa lipsă a motivelor de fapt şi de drept.

În continuarea motivării recurenta a prezentat "alte considerente criticabile ale deciziei recurate":

"afirmaţia că nu există vătămare prin neindicarea căruia din rapoartele de expertiză instanţa şi-a fondat soluţia"; "afirmaţia că nu există vătămare prin neindicarea temeiului de drept ale soluţiei, deoarece nu există dispută cu privire la legea aplicabilă speţei şi nici critici cu privire la acest aspect în cererea de apel"; "ignorarea aplicării unei legi inaplicabile în speţă.".

Recurenta susţine că instanţa, deşi omite să consemneze, a refuzat la termenul din 28.11.2018 să se pronunţe asupra cererilor de încuviinţare a probelor de specialitate, respectiv nu s-a pronunţat asupra expertizelor.

După redarea dispoziţiilor art. 167 alin. (2) C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa a păşit la închiderea şi deschiderea dezbaterilor asupra fondului fără a se pronunţa pe probe motivând, fără a se consemna, că dacă s-ar pronunţa pe expertize ar însemna o antepronunţare în apel, aspect ce contravine, susţine recurenta, art. 298 şi art. 292 C. proc. civ.

Recurenta consideră că nu sunt întrunite dispoziţiile art. 297 C. proc. civ. cu privire la anularea sentinţei, respectiv a faptului că dacă se considerau întrunite condiţiile art. 297 C. proc. civ. trebuia să li se dea cuvântul doar pe anularea sentinţei nu şi pe fond în legătură cu care nu aveau ce spune în condiţiile în care probele pentru judecarea fondului nu fuseseră analizate, nici încuviinţate nici respinse.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata S.C.A. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs în raport de dispoziţiile art. 3021 C. proc. civ. solicitând anularea recursului, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat.

La data de 06.11.2019 şi la data de 03.12.2019, S.C. E. S.R.L. şi respectiv S.C. F. S.R.L au formulat cereri de intervenţie în temeiul art. 49 C. proc. civ.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., cererile de intervenţie formulate de S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că cererile de intervenţie sunt nule pentru următoarele considerente:

Verificând cererile de intervenţie formulate de S.C. E. S.R.L. şi de S.C. F. S.R.L. se reţine că acestea nu au fost semnate de către autorii lor.

Pentru termenul din data de 04.12.2019 instanţa a dispus citarea S.C. E. S.R.L. cu menţiunea de a complini neregularitatea semnării cererii, însă petenta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, astfel încât la acest termen s-a invocat, din oficiu, nulitatea cererilor de intervenţie.

Potrivit art. 50 alin. (1) C. proc. civ., cererea de intervenţie în interes propriu va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, cererea de intervenţie prin configurarea sa legislativă are statutul unei acţiuni principale, ea trebuind să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 112 C. proc. civ. pentru cererea de chemare în judecată.

Unul dintre elementele cererii de chemare în judecată, în speţă a cererilor de intervenţie, potrivit art. 112 pct. 6 C. proc. civ. este semnătura, lipsa acesteia fiind sancţionată, conform art. 133 alin. (1) C. proc. civ., cu anularea cererii.

O cerere formulată în scris trebuie să poarte semnătura celui care o formulează, în speţă a intervenientului sau a reprezentantului convenţional al acestuia, semnătură care nu poate fi decât olografă.

Ori, în cauză, deşi numitei S.C. E. S.R.L. i s-a acordat termen pentru remedierea neregularităţii, fiind citată cu această menţiune, aceasta nu s-a conformat şi nu a semnat cererea de intervenţie.

Cât priveşte cererea de intervenţie formulată de S.C. F. S.R.L. instanţa constată că nu este semnată de autorul ei şi având în vedere că aceasta are aceeaşi motivare în drept, iar cea în fapt este similară cu cea din cererea de intervenţie formulată de S.C. E. S.R.L., autorii cererilor fiind creditori ai S.C. C. S.R.L., se apreciază că nesemnarea voită a cererilor denotă că exercitarea drepturilor lor nu este făcută cu bună-credinţă, ci cu intenţia tergiversării soluţionării cauzei.

Ori, potrivit art. 723 alin. (1) C. proc. civ. "drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.".

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va face aplicarea dispoziţiilor art. 133 alin. (1) C. proc. civ. şi va constata nulitatea cererilor de intervenţie formulate de S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului invocată de intimata S.C.A. S.R.L.în raport de dispoziţiile art. 3021 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs.

Din analiza coroborată a textelor de lege anterior evocate rezultă că sancţiunea nulităţii recursului nu este incidentă în cazul în care cererea de recurs cuprinde critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de modificare şi casare prevăzute limitativ de art. 304 alin. (1) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste texte de lege, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recurenta a formulat prin cererea de recurs critici de nelegalitate susceptibile de a fi analizate cu ocazia examinării pe fond a recursului.

În aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 137 alin. (1) raportat la art. 316 C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata S.C. A. S.R.L.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Prin art. 304 pct. 5 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

De precizat că dispoziţiile invocate se referă la neobservarea formelor legale ale actelor de procedură din cauza cărora s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se pot include toate neregularităţile de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, până la nesocotirea unor principii fundamentale care guvernează procesul civil şi care nu se încadrează în alte motive de recurs.

Recurenta nu a indicat, în concret, ce act de procedură ar fi fost întocmit de instanţa de apel cu încălcarea condiţiilor de formă şi conţinut, de natură a atrage anularea acestuia sau vătămarea produsă de actul de procedură contestat, ci a invocat, într-un mod vag, încălcarea dreptului la apărare, dreptul la un proces echitabil, precum şi obligaţia judecătorului de a soluţiona pricina cu care a fost investit.

Întreaga construcţie juridică în susţinerea motivului de recurs se bazează pe nemulţumirile recurentei privind interpretarea probatoriului administrat de prima instanţă, a consemnărilor din încheierile atacate, fără a detalia ce fel de vătămări i-au fost produse de instanţa de apel prin întocmirea unui act de procedură presupus nelegal, mulţumindu-se a arăta, în esenţă, că instanţa de apel "omologhează soluţia de respingere a expertizei contabile".

Totodată, se constată că argumentele recurentei în susţinerea motivului de recurs privesc obiecţiile recurentei privind modul în care prima instanţă a respins cererea de recuzare a expertei şi respingerea efectuării unei expertize contabile, ori aceste critici nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală, întrucât au făcut obiectul analizei în cadrul controlului de legalitate în faţa instanţei de apel, iar aceasta ca instanţă devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel a respectat dreptul la apărare al părţilor, dezbaterile având loc în prezenţa apărătorilor ambelor părţi, iar dezbaterile şi susţinerile au fost consemnate în încheierea din data de 28.11.2018.

Mai mult decât atât, instanţa de apel în virtutea respectării dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, a amânat pronunţarea cauzei pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise.

Totodată, se constată că recurenta a susţinut încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a obligaţiei judecătorului de a soluţiona pricina cu care a fost învestit, doar în mod formal, nefiind dezvoltate critici din care să se deducă în ce mod instanţa de apel a încălcat drepturile menţionate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

Critica recurentei potrivit căreia instanţa de apel ignorând situaţia din dosar, omologhează soluţia de respingere a expertizei contabile, pe motiv că nu ar fi depus actele necesare, astfel că acest considerent şi soluţia aferentă nesocoteşte art. 129 C. proc. civ., va fi înlăturată.

Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.: "Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc".

Textul de lege sus-menţionat consacră principiul rolului activ al judecătorului în desfăşurarea procesului, respectiv să atenţioneze părţile asupra drepturilor şi obligaţiilor care le revin, să stăruie în orice fază procesuală la soluţionarea amiabilă a cauzei, să stăruie în scopul de a preveni orice greşeală în aflarea adevărului şi să se pronunţe numai asupra obiectului dedus judecăţii.

Or, deşi menţionatele dispoziţii dau posibilitatea judecătorului de a dispune şi din oficiu administrarea unor probe, rolul activ al judecătorului nu poate fi interpretat în sensul că în procesul civil, guvernat de principiul disponibilităţii, obligaţiile instanţei de judecată trebuie să prevaleze în faţa celor stabilite în sarcina părţilor.

Cum prin cererea de apel apelanta S.C. C. S.R.L. a înţeles să critice sentinţa apelată şi din perspectiva neîncuviinţării probei cu expertiza contabilă şi expertiza tehnică judiciară în construcţii ca motive de apel, instanţa de apel în mod corect a reţinut că utilitatea acestora ar putea fi analizată doar în situaţia admiterii apelului şi reţinerii cauzei pentru evocarea fondului, astfel încât nu îi poate fi reproşat lipsa rolului activ.

Contrar susţinerilor recurentei referitor la nepronunţarea de către instanţa de apel asupra cererilor de încuviinţare a probei cu expertiza, se constată că instanţa de apel prin încheierea de amânare a pronunţării din data de 28.11.2018, s-a pronunţat pe cererile de încuviinţare a probatoriilor solicitate, reţinând în mod corect că neîncuviinţarea probei cu expertiză contabilă şi a probei cu expertiză tehnică judiciară în construcţii constituie motive de apel.

Astfel fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că în cauză această măsură luată de instanţa de apel nu vine în contradicţie cu dispoziţiile art. 212 C. proc. civ., dispoziţii care conferă instanţei dreptul, nu obligaţia ("instanţa poate dispune") de a ordona o nouă expertiză şi aceasta numai în condiţiile în care nu se socoteşte lămurită.

Totodată, contrar susţinerilor recurentei, se constată că instanţa de apel nu a încălcat dispoziţiile art. 167 alin. (2) C. proc. civ. care stabilesc regula administrării probelor anterior începerii dezbaterilor asupra fondului, întrucât cererile de efectuare a expertizelor au fost invocate şi ca motive de apel, astfel încât instanţa le-a luat în examinare în analiza apelului.

Alegaţiile recurentei privind dispoziţiile art. 298 şi art. 292 C. proc. civ., vor fi înlăturate, instanţa de recurs constatând că aceste dispoziţii au fost invocate formal, recurenta îndepărtându-se de la obligaţia argumentării din perspectiva prezentării aspectelor de nelegalitate.

Prevederile art. 297 C. proc. civ. la care recurenta se raportează susţinând că instanţa de apel trebuia să îi dea cuvântul doar pe anularea sentinţei, nu şi pe fond, reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de apel, iar instanţa cu respectarea dreptului la apărare a suspus analizei cauza sub toate aspectele, părţile beneficiind de un proces echitabil.

În concluzie, se constată că instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză ţinând cont de situaţia de fapt corect reţinută, context în care nici motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi apreciat ca fondat.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. C. S.R.L. prin administrator judiciar D. IPURL împotriva încheierii din 28 noiembrie 2018 şi a deciziei civile nr. 2514A/2018 din 12 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Este adevărat că potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată, însă intimata S.C. A. S.R.L. nu a depus înscrisuri doveditoare în acest sens, astfel că, instanţa va respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererilor de intervenţie formulate de S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L. în temeiul art. 133 alin. (2) C. proc. civ.

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata S.C. A. S.R.L.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. C. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR D. IPURL împotriva încheierii din 28 noiembrie 2018 şi a deciziei civile nr. 2514A/2018 din 12 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimata S.C. A. S.R.L.

privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2019.