Supply contract claimant's cassation appeal annulled for re-litigating facts, not legality.

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2019

Din examinarea lucrărilor din dosar, se constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 30 mai 2016 sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.628.879,26 RON, compusă din 475.901,69 RON reprezentând debit principal şi 1.152.977,57 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data formulării cererii de chemare în judecată, precum şi obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere pentru perioada cuprinsă între data formulării cererii de chemare în judecată şi data achitării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194 şi următoarele, art. 453 C. proc. civ., art. 14, art. 15, art. 1166, art. 1270, art. 1350, art. 1420, art. 1516, art. 1523, art. 1535 C. civ.

2. Prin sentinţa civilă nr. 227/C din 8 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A.

3. Apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 227/C din 8 martie 2017 a Tribunalului Braşov, secţia Civilă a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 242/Ap din 1 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

4. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac şi casarea deciziei recurate.

În motivarea recursului s-a invocat greşita aplicare şi interpretare a prevederilor art. 1270 şi art. 1420 C. civ., fiind interpretate eronat atât obligaţiile de plată stabilite prin contractul nr. x din 17 iulie 2013, cât şi obiectul acestei convenţii.

Pornind de la o defalcare a pretenţiilor solicitate, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a inclus în mod eronat în valoarea pretenţiilor solicitate garanţia de bună execuţie şi a făcut un calcul procentual al valorilor ce se cuvin reclamantei, concluzionând în mod greşit că s-a plătit 80% din valoarea contractului şi că diferenţa de preţ este condiţionată de încheierea procesului-verbal de recepţie finală a lucrărilor.

De altfel, plecând de la o premisă greşită asupra calcului procentual al valorilor plătite în cadrul contractului, instanţa de apel a reţinut că nu sunt datorate diferenţa de preţ şi penalităţile de întârziere.

Cu privire la penalităţile de întârziere solicitate nu s-a avut în vedere materialele, care constituie prima parte componentă a valorilor menţionate în contractul încheiat între părţi, a căror livrare a fost făcută la 18 octombrie 2013, cu scadenţa de plată la 17 decembrie 2013.

Or, până la data executării obligaţiei de plată prin valorificarea biletelor la ordin lăsate în garanţie, curg şi penalităţile de întârziere care au fost solicitate prin prezenta acţiune.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a solicitat instanţei de recurs să constate că prin decizia recurată s-au aplicat şi interpretat greşit prevederile art. 1270 C. civ., având în vedere că voinţa părţilor a fost în sensul renunţării la manopera şi stornarea sumei de 296.198,31 RON, ce reprezintă montajul, fiind rămas ca şi obiect doar preţul livrării materialelor.

Astfel, dacă s-ar fi dat eficienţă juridică art. 1270 C. civ., termenele speciale de plată a contravalorii materialelor trebuiau apreciate separat şi distinct de orice altă obligaţie contractuală.

Cu privire la garanţia de bună execuţie, recurenta-reclamantă a susţinut că este greşit modul de interpretare al termenelor şi prevederilor contractuale.

În continuare s-a prezentat în ce constă obiectul contractului, respectiv livrarea materialelor şi a manoperei, şi că instanţa de apel nu a făcut o distincţie clară între cele două obiecte, fapt ce a condus la un calcul procentual al sumelor achitate de către pârâtă din întreg preţul contractului şi concluzia greşită a constatării netemeiniciei pretenţiilor.

Astfel, suma de 475.802,86 RON reprezintă contravaloarea materialelor livrate pârâtei şi nu includ garanţia de bună execuţie, cum greşit s-a reţinut de către instanţele de fond.

Faptul că garanţia de bună execuţie este stabilită în cotă procentuală din valoarea contractului nu are vreun efect asupra diferenţei de preţ ramase neachitată a materialelor ce au fost livrate.

Prin adresa nr. x/10.12.2014, pârâta a recunoscut ca înregistrează un sold restant în cuantum de 772.001,10 RON, însă a pretins că această sumă este compusă din 205.562,40 RON, reprezentând garanţia de bună execuţie în procent de 5% din valoarea contractului şi 566.438,61 RON reprezentând cea de-a treia tranşă din preţ, în procent de 10% din valoarea contractului.

Această susţinere a pârâtei, preluată de altfel şi de către instanţa de apel în motivarea deciziei sale, este greşită.

Sub acest aspect, recurenta a susţinut că, potrivit înţelegerii dintre părţi consfinţită prin contractul nr. x/17.07.2013, obligaţia de plată a beneficiarului materialelor devenea scadentă în termen de 60 de zile de la data livrării, iar suma de 475.901,69 RON nu este altceva decât diferenţa de preţ pentru materialele livrate, dată fiind renunţarea la manoperă pentru punerea în operă a materialelor.

S-a mai susţinut că, instanţa de apel eronat a reţinut că se impune ca reclamanta să acorde garanţie pentru materialele livrate, potrivit art. 7.9 din contract.

Or, această garanţie de buna execuţie reglementată de legea specială privind calitatea în construcţii va fi îndestulată în caz de nevoie din scrisoarea de garanţie bancară emisă în acest scop.

În acest context, al modificării obiectului contractului prin voinţa părţii, recunoscută fiind renunţarea la contravaloarea manoperei şi fiind stornată valoarea de 296.198,31 RON, solicită a se da eficienţă juridică prevederilor art. 1420 C. civ., interpretarea instanţei de apel în sensul că acest text de lege nu îşi găseşte aplicabilitate în speţă fiind o soluţie absolut neîntemeiată.

5. Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii soluţiei pronunţate de instanţa de apel.

Cu privire la excepţia nulităţii recursului s-a susţinut că deşi s-a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin susţinerile invocate recurenta îşi exprimă nemulţumirile legate de interpretarea dată de instanţă înscrisurilor de la dosar, coroborate cu textele de lege aplicabile în speţă.

6. Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, precum şi a apărărilor invocate prin întâmpinare.

7. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 2 aprilie 2019, a fost analizat raportul întocmit în cauză şi s-a dispus comunicarea acestuia, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză nu s-au depus puncte de vedere la raport.

Ulterior, s-a fixat termen pentru admisibilitatea în principiu a recursului, la 3 decembrie 2019.

8. Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 248 C. proc. civ., constituită în complet de filtru, şi a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat trebuie să se arate în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate.

De altfel, simpla relatare a pretenţiilor reclamantei, a principalelor etape ale procesului, a situaţiei de fapt care a stat la baza generării litigiului dintre părţi, nu pot fi suficiente pentru a constitui o motivare a recursului, deoarece această cale de atac nu vizează situaţia de fapt şi nu are caracter devolutiv, astfel că recurenta trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

Din analiza argumentelor expuse în susţinerea cererii de recurs se constată că nu se pot desprinde greşelile identificate şi imputate instanţei, fiind invocat generic şi formal motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, în motivarea recursului se invocă greşita situaţie de fapt reţinută de către instanţa de apel, care ar fi stat la baza aplicării greşite a dispoziţiilor art. 1270 şi art. 1420 C. civ., în sensul greşitei evaluări a probatoriului administrat, cu referire la obiectul contractului şi a obligaţiilor de plată, precum şi confuzia instanţei cu privire la cota procentuală achitată din contract, la garanţia de bună execuţie şi diferenţa de preţ neachitată.

Or, nu se poate considera că aceste susţineri ale recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unor critici concrete, de nelegalitate a deciziei recurate prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea greşelilor săvârşite de instanţă în legătură cu dispoziţiile legale menţionate.

În realitate, prin criticile invocate în susţinerea recursului se tinde fie la o nouă evaluare a situaţiei de fapt, fie la interpretarea probatoriului, care să conducă la admiterea pretenţiilor solicitate în baza contractului nr. x/17.07.2013, chestiuni asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat şi care nu mai pot fi analizate în această etapă procesuală a recursului, în considerarea specificului acestei căi de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate şi nu de temeinicie ale hotărârii atacate.

Prin urmare, în raport de generalitatea criticilor formulate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin care se invocă aspecte de netemeinicie, fără a se formula critici cu privire la nelegalitatea deciziei recurate, Înalta Curte urmează să aplice sancţiunea nulităţii recursului, prevăzută de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motivele de nelegalitate.

Totodată, deşi motivele de recurs au fost încadrate formal în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condiţiile art. 489 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488, nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Faţă de considerentele expuse, întrucât accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, dând eficienţă prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi Cod, va anula recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 242/Ap din 1 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 decembrie 2019.