Cassation annulled for failure to substantiate material law violation in insurance liability dispute

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 21.10.2016, reclamanta SC A. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC B. SA la plata sumei de 213.522,82 RON, reprezentând despăgubiri aferente riscului asigurat prin contractul de asigurare nr. x/29.01.2016, precum şi a dobânzii legale penalizatoare, calculate la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României + 4%, începând cu data promovării acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 1026/27.03.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis cererea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 213.522,82 RON, reprezentând despăgubiri, a dobânzii legale penalizatoare aferente, calculate de la data formulării cererii şi până la achitarea efectivă şi a sumei de 5.375,45 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat apel, care a fost respins prin Decizia civilă nr. 2275A/08.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Pârâta a declarat recurs împotriva acestei decizii, motivele fiind, în esenţă, următoarele:

În mod greşit instanţa s-a rezumat la a constata că suma asigurată nu este inferioară valorii bunurilor, astfel încât să se justifice reducerea despăgubirii până la nivelul sumei asigurate (art. 36 din condiţii).

Curtea a omis un aspect important şi anume faptul că suma asigurată pentru depozitul din Oneşti s-a stabilit având în vedere valoarea întregului stoc de marfă existent în depozit la momentul luării în asigurare, iar stabilirea valorii despăgubirii trebuie să se facă prin aplicarea proporţionalităţii, pornind de la valoarea tuturor bunurilor aflate în gestiune la momentul imediat anterior furtului (conform inventarului prezentat de asigurat) şi valoarea bunurilor sustrase, astfel încât să se stabilească în ce proporţie poate fi acoperit prejudiciul, în baza poliţei de asigurare.

Raţionamentul calculului proporţionalităţii constă, în esenţă, în stabilirea procentului din prima de asigurare care poate fi alocat bunurilor efectiv sustrase din gestiune (conform actului de evaluare a despăgubirii).

Aplicând procentul de proporţionalitate de 38,33%, rezultă că valoarea despăgubirii este de 82.656,87 RON, sumă care a şi fost achitată de recurentă.

Efectuarea unei expertize contabile ar clarifica problema stabilirii valorii despăgubirii la care este îndreptăţită reclamanta, recurenta insistând în administrarea acestei probe.

Având în vedere motivele învederate, recurenta a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei instanţei de apel pentru administrarea probei cu expertiza contabilă şi judecarea cauzei, iar în subsidiar admiterea recursului, iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata SC A. SRL a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, întrucât recurenta nu a precizat care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de apel, motivele arătate în recurs fiind invocate în faţa primei instanţe şi a instanţei de apel.

A fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, concluzia raportorului fiind în sensul că recursul este inadmisibil.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din 19.09.2018, comunicarea acestuia părţilor, pentru a depune puncte de vedere.

Intimata a depus punct de vedere cu privire la raport.

Înalta Curte a calificat excepţia inadmisibilităţii, invocată de către intimată, ca fiind o excepţie de nulitate a recursului, reţinând că argumentele expuse de autoarea excepţiei vizează, în realitate, imposibilitatea încadrării criticilor prezentate de recurentă în motivul de nelegalitate invocat.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurentă.

Iar conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) statuând sancţiunea nulităţii pentru ipoteza în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul legii de procedură anterioare sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte constată că recurenta a indicat ca temei de drept al cererii dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă în expunerea motivelor de recurs a reluat criticile exprimate în cererea de apel, fără a indica normele de drept material încălcate sau greşit aplicate în apel. De aceea, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost doar formal invocat, aşa încât încadrarea criticilor prezentate în ipoteza normativă rămâne doar aparentă.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va anula recursul.

Cererea intimatei SC A. SRL privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă, dovezile privind efectuarea acestor cheltuieli vizând fondul litigiului şi nu calea de atac a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B. SA împotriva Deciziei civile nr. 2275A/08.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimata SC A. SRL privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2019.

GGC - GV