State subsidy liability for electricity tariffs in protected areas: identifying the coordinating ministry as passive procedural party during administrative reorganization

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2019

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 30 iunie 2016, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, solicitând instanţei să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1.222.321,01 RON, reprezentând contravaloarea subvenţiei acordate de către reclamantă şi nedecontate de către pârât pentru energia electrică furnizată familiilor care domiciliază în localităţile din Rezervaţia Biosfera "Delta Dunării".

În drept, au fost invocate prevederile art. 8 din O.G. nr. 27/1996 şi art. II pct. 16 şi 17 din Normele Metodologice nr. 4626/2017.

2. Prin sentinţa civilă nr. 2215 din 7 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ca neîntemeiate.

S-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.A. şi a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei (fost Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri) la plata către reclamantă a sumei de 1.105.241,01 RON, reprezentând contravaloarea subvenţiei, pentru perioada 31.05.2007-31.03.2013, pentru energia electrică furnizată familiilor care domiciliază în localităţile din Rezervaţia Biosfera Delta Dunării.

3. Prin decizia civilă nr. 454 din 27 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă s-a respins apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2215 din 7 iunie 2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

S-a admis apelul pârâtului Ministerul Economiei declarat împotriva aceleiaşi sentinţe care a fost schimbată, în sensul că s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi s-a respins acţiunea reclamantei ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

4. Împotriva deciziei civile nr. 454 din 27 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei atacate.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate, recurenta susţine în esenţă că excepţia lipsei calităţii procesuale a fost greşit soluţionată, în condiţiile în cate instanţa de apel nu a identificat în conformitate cu dispoziţiile art. 479 C. proc. civ., stabilirea situaţiei de fapt reţinute de tribunal şi prevederile legale aplicate, pentru a face verificarea lor şi nici raţionamentul logico-juridic în baza căruia prima instanţă a respins această excepţie, raportându-se corect la perioada aferentă sumelor neachitate şi a obligaţiei de plată ce revenea ministerului care a coordonat activitatea furnizorilor de energie electrică.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive analizând acte normative care nu au legătură cu perioada 2007 - 2013 şi nici cu momentul schimbării rolului de minister coordonator în sarcina Departamentului pentru Energie, ca organism intermediar şi ulterior, înfiinţarea Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi a Mediului de Afaceri.

Sumele din litigiu, arată recurenta, reprezintă plata unor subvenţii care au un regim special, motiv pentru care actele normative reţinute de instanţa de apel nu prevăd şi transferul acestora. De altfel, contrar celor reţinute prin decizia recurată O.U.G. nr. 86/2014, care a clarificat problema creditelor bugetare şi a execuţiei bugetare pentru anul 2014 şi 2015 nu este aplicabilă în cauză. Prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel a extins aplicarea normei juridice dincolo de ipotezele vizate, încălcând normele de drept material care reglementează modul în care instituţiile publice anual prevăd, aprobă creditele bugetare pentru fiecare exerciţiu bugetar şi efectuează plăţi conform Legii nr. 500/2002.

De asemenea, dispoziţiile art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 55/2015 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice şi centrale şi pentru modificarea unor acte normative, care a vizat şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului şi Ministerul Energiei, vizează o perioadă ulterioară celei din litigiu, nefiind aplicabil în cauză.

Pentru soluţionarea corectă a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive prezintă relevanţa şi împrejurarea, ignorată de instanţa de apel, că în perioada 2007 - 2013, pârâtul a efectuat plăţi reprezentând subvenţii pentru diferenţele de preţ şi tarif, în calitate de minister coordonator, sub denumirea de Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Economiei, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. De altfel, existenţa unor subvenţii restante aferente perioadei din litigiu nu a fost contestată în faţa instanţelor de fond, ci dimpotrivă, pârâtul a recunoscut existenţa unor subvenţii restante, propunând eşalonarea acestora.

5. Intimatul-pârât Ministerul Economiei, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepţia netimbrării recursului pentru lipsa dovezii taxei judiciare de timbru, în raport cu art. 486 alin. (2) C. proc. civ., precum şi excepţia nulităţii recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, susţinând că instanţa de apel în mod corect a respins acţiunea reclamantei, prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, făcând o corectă interpretare a instituţiei subrogării în drepturi şi obligaţii.

6. Recurenta-reclamantă A. S.A. a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului-pârât Ministerul Economiei, prin care a solicitat respingerea excepţiei netimbrării recursului întrucât dovada timbrării recursului a fost făcută.

În combaterea excepţiei nulităţii recursului s-a arătat, în principal, că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât criticile invocate prin cererea de recurs sunt subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

7. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 februarie 2019, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Ulterior, prin încheierea din 1 octombrie 2019, au fost respinse excepţiile nulităţii şi netimbrării recursului, invocate de intimatul-pârât, pentru motivele consemnate în încheiere şi s-a admis în principiu recursul şi fixându-se termen de judecată la 3 decembrie 2019, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

8. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să îl admită pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că reclamanta A. S.A. a solicitat în temeiul art. 8 din O.G. nr. 77/1996 privind acordarea unor facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", şi a Normelor Metodologice pentru aplicarea acestei ordonanţe, obligarea pârâtului Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiei cu Mediul de Afaceri la plata sumei de 1.222.321,01 RON pentru perioada 31 mai 2007 - 31 martie 2013 reprezentând contravaloarea subvenţiei acordate de stat pentru plata consumului de energiei electrică normat, efectuat de clienţii cu domiciliul în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", cu motivarea că, în perioada de referinţă pârâtul a avut rolul de minister coordonator al prestatorilor de servicii de furnizare a energiei electrice şi gazelor naturale, fiind prin urmare debitorul obligaţiei de plată, chiar dacă a funcţionat în calitate de minister coordonator sub mai multe denumiri.

Prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 36 C. proc. civ., a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului şi a admis în parte acţiunea reclamantei argumentând că, la data intrării în vigoare a O.G. nr. 27/1996 precum şi în perioada pentru care se solicită plata subvenţiei, Ministerul Economiei şi Finanţelor, care a funcţionat sub diverse denumiri, avea calitatea de minister coordonator căruia îi revine obligaţia de plată raportat la data livrării energiei electrice de către reclamantă. Schimbarea denumirii nu are relevanţă în privinţa obligaţiei de plată, raportat la data livrării energiei electrice de către reclamantă şi a apariţiei obligaţiei de a plăti subvenţia. Protocolul de predare-primire a arhivei şi a documentaţiei aferente domeniului Energiei, încheiat la data de 18 iulie 2013 între Ministerul Economiei şi Departamentul pentru Energiei nu are, în lipsa unei menţiuni exprese în acest sens, niciun efect asupra obligaţiilor de plată ale pârâtului, născute anterior datei încheierii acestei convenţii.

Instanţa de apel, admiţând apelul pârâtului Ministerul Economiei a schimbat sentinţa în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate.

Apelul reclamantei A. S.A., care a vizat doar cheltuielile de judecată a fost respins, iar criticile referitoare la fondul litigiului nu au mai fost analizate.

Reţine instanţa de apel, în esenţă, prezentând succesiunea actelor normative care au vizat reorganizarea şi modificarea Ministerului Economiei şi respectiv ale O.U.G. nr. 96/2012, O.G. nr. 86/2014 şi O.G. nr. 55/2015, că nu există identitate între pârâtul Ministerul Economiei şi subiectul pasiv din raportul juridic dedus judecăţii, precizând că pe parcursul soluţionării cauzei, prin O.U.G. nr. 1/2017 s-a înfiinţat Ministerul Economiei prin reorganizarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.

În acest context, Înalta Curte observă că, litigiul a fost generat de aplicarea dispoziţiilor art. 8 din O.G. nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază în unele localităţi din Munţii Apuseni şi Rezervaţia "Delta Dunării", prevăzute de H.G. nr. 395/1996 şi care beneficiază de tarife reduse cu 50%, printre altele, pentru energie electrică, în limita unor consumuri normate pe familie, stabilite de consiliile locale.

Dispoziţia legală prevede totodată că, diferenţa de tarif pentru serviciile privind livrarea energiei electrice se suportă de la bugetul de stat, prin ministerul coordonator al agenţilor economici furnizori de astfel de servicii.

Prin urmare, pentru a se stabili potrivit dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ., debitorul obligaţiei în raportul juridic dedus judecăţii având ca obiect plata sumelor solicitate de reclamantă în calitate de furnizor de servicii pentru energia electrică, aferente perioadei 31 mai 2007 - 31 martie 2013, instanţa de apel trebuia să verifice şi să identifice ministerul coordonator al furnizorului acestor servicii, şi măsura în care prin actele normative din această perioadă a operat doar o schimbare a denumirii ministerului coordonator al prestatorului de servicii sau un transfer al obligaţiei de plată a sumelor din litigiu.

În alţi termeni, instanţa de apel pentru soluţionarea corectă a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive trebuia să analizeze în conformitate cu dispoziţiile art. 479 C. proc. civ., situaţia de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă prin raportare la perioada pentru care se solicită contravaloarea serviciilor prestate precum şi susţinerea potrivit căreia pârâtul în perioada respectivă a efectuat, în calitate de minister coordonator plăţi către reclamantă reprezentând diferenţe de preţ şi tarif.

Astfel, prima instanţă a prezentat succesiunea în timp a actelor normative prin care s-a schimbat succesiv denumirea pârâtului în perioada din litigiu şi a argumentat că în absenţa unor dispoziţii legale exprese pârâtul a rămas debitorul obligaţiei de plată.

Prin decizia recurată instanţa de apel, fără a verifica în mod concret aplicarea acestor acte normative la situaţia de fapt stabilită de tribunal, care a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi fără a înlătura considerentele primei instanţe care a reţinut că pârâtul a recunoscut şi a efectuat plăţi parţiale în perioada de referinţă pentru contravaloarea serviciilor a căror plată se solicită excepţia lipsei calităţii procesuale a fost admisă, avându-se însă în vedere acte normative ulterioare perioadei din litigiu.

Analiza considerentelor deciziei relevă faptul că, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost admisă avându-se în vedere actele normative ulterioare acestei perioade, respectiv dispoziţii legale cuprinse în O.U.G. nr. 96/2012, O.U.G. nr. 86/2014 şi O.U.G. nr. 55/2015, acte normative care vizează stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi prin care totodată s-a reorganizat Ministerul Economiei.

În consecinţă, este fondată critica recurentei-reclamante potrivit căreia instanţa de apel a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive analizând acte normative care nu au legătură cu perioada 2007 - 2013 şi nici cu momentul schimbării rolului de minister coordonator în sarcina Departamentului pentru Energie.

Procedând astfel, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recursul urmând a fi admis în conformitate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ.

În rejudecare instanţa de apel va verifica actele normative aplicabile perioadei pentru care sunt solicitate debitele restante în scopul stabilirii ministerului coordonator al agentului economic care a prestat serviciul a cărui contravaloare se solicită. Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 501 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., vor fi verificate toate motivele şi apărările invocate de părţi urmând a se administra probele necesare şi utile justei soluţionări a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 454 din 27 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 decembrie 2019.