Gratuitous deposit of indefinite duration: prohibition of unilateral termination and right to claim storage fees

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2019

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 20 mai 2016, reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar Călători "C.F.R." Călători S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară - C.E.N.A.F.E.R., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei totale de 406.640,64 RON, compusă din: 206.653,44 RON, reprezentând contravaloarea tarifului de staţionare conform facturii nr. x/14.04.2014, şi din 199.987,20 RON, reprezentând contravaloarea tarifului de staţionare conform facturii nr. x/19.05.2014, precum şi actualizarea creanţei cu rata inflaţiei.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1073, 1075, 1591 şi următoarele C. civ.

2. Prin sentinţa civilă nr. 5779 din 28 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtul Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară - C.E.N.A.F.E.R.

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta S.N.T.F.M. "C.F.R." Călători S.A. şi, totodată, respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că procesele-verbale de custodie încheiate între părţile litigante au natura juridică a unor contracte de depozit, încheiate pe o perioadă nedeterminată, potrivit art. 1591 şi următoarele C. civ. de la 1864, astfel încât staţionarea acestora pe spaţiile aparţinând reclamantei este justificată, aceasta având calitatea de depozitar.

Astfel, faţă de împrejurarea că în niciunul dintre procesele-verbale de custodie nu se menţionează un termen pentru custodia locomotivelor care fac obiectul acestora, prima instanţă a apreciat că obligarea pârâtului la plata sumei de 406.640,64 RON, reprezentând contravaloarea tarifului de staţionare, este lipsită de fundament legal, având în vedere că staţionarea locomotivelor sus-menţionate s-a făcut în baza unor procese-verbale de custodie, asimilate unor contracte de depozit, cu un caracter esenţial gratuit, conform art. 1593 alin. (1) C. civ.

3. Apelul declarat de reclamanta S.N.T.F.C. "C.F.R." Călători S.A. împotriva sentinţei civile nr. 5779 din 28 septembrie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 189 din 1 februarie 2018.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă că notificarea nr. x/27.08.2013, prin care reclamanta a procedat la denunţarea unilaterală a contractelor de depozit, nu produce efecte juridice sub aspectul încetării contractelor de depozit.

Instanţa de apel a mai reţinut că dispoziţiile art. 1591-1619 din C. civ. de la 1864 nu reglementează posibilitatea pentru vreuna dintre părţi de a denunţa în mod unilateral contractul de depozit, atunci când acesta nu stipulează un termen de restituire, fiind încheiat, deci, pe durată nedeterminată. În atare situaţie, sunt aplicabile prevederile de drept comun din materia contractelor, inclusiv art. 969 alin. (2) C. civ. de la 1864, potrivit căruia convenţiile se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege.

Prin urmare, cum legea nu reglementează un caz special de revocare în cazul contractului de depozit, rezultă că este aplicabilă prima teză a textului de lege menţionat, deducându-se concluzia că astfel de contracte nu pot fi revocate în mod unilateral de către una dintre părţi, prin notificare de denunţare.

Aşadar, instanţa de apel a constatat că pârâtul deţine un titlu pentru păstrarea bunurilor sale în depozit de către reclamantă, aceasta nefiind îndreptăţită a obţine despăgubiri, reprezentând tarife de staţionare, atât timp cât contractele de depozit sunt cu titlu gratuit.

Instanţa de apel a mai reţinut că, în cazul unor astfel de contracte de depozit, încheiate pe durată nedeterminată, depozitarul are la îndemână o acţiune în instanţă, pentru stabilirea termenului de restituire a bunurilor către deponent, neavând însă legitimitatea, prin simpla sa manifestare de voinţă unilaterală, să revoce contractele.

Pentru toate aceste considerente, instanţa de apel a respins ca nefondat apelul reclamantei.

4. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta S.N.T.F.C. "C.F.R." Călători S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate pentru următoarele motive:

Instanţa de apel a încălcat normele de drept material, întrucât la soluţionarea cauzei aceasta nu a avut în vedere faptul că procesele-verbale de custodie au valoarea unui contract încheiat între părţi, context în care trebuiau respectate prevederile art. 969 C. civ. de la 1864.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că a fost de bună-credinţă, în sensul că a încheiat procesele-verbale de custodie şi că i-a permis intimatului-pârât timp de 10 ani să îşi depoziteze materialul rulant pe spaţiile sale.

Buna-credinţă a intimatului-pârât a încetat în momentul la care acesta nu a înţeles să îşi ridice materialul rulant şi astfel să nu mai ocupe liniile CF, care aparţin reclamantei, producându-i prejudicii reclamantei în sumă totală de 406.640,64 RON, conform art. 1073 şi 1075 C. civ.

Dreptul recurentei-reclamante de a solicita daune, cuantificate sub forma tarifului de staţionare, prevăzut în dispoziţia Directorului General nr. 112/2013, subzistă de la momentul la care a solicitat pârâtului să îşi ridice materialul rulant, prin adresa nr. x/27.08.2013, aspect ce trebuia să fie avut în vedere de către instanţa de apel.

Astfel, potrivit principiului prohibiţiei angajamentelor perpetue, reclamanta a solicitat pârâtului să ia toate măsurile care se impun în vederea preluării materialului rulant aflat în incinta unităţilor reclamantei.

Procesele-verbale nu au fost încheiate pe o perioadă nedeterminată, iar părţile au posibilitatea denunţării unilaterale. De altfel, atitudinea adoptată de către intimatul-pârât reprezintă un abuz de drept, în sensul art. 15 C. civ.

5. Intimatul-pârât Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară - C.E.N.A.F.E.R. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei şi menţinerea deciziei atacate.

În principal, s-a susţinut că procesele-verbale de custodie au fost încheiate pe o perioadă nedeterminată, cu titlu gratuit, recurenta-reclamantă încercând să inducă în eroare instanţa cu privire la dreptul său de a obţine despăgubiri în valoare de 406.640,64 RON.

Totodată, pretenţiile solicitate de către reclamantă sunt neîntemeiate şi nedovedite, motiv pentru care se impune menţinerea deciziei atacate.

6. Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea argumentelor invocate de către intimatul-pârât.

7. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 4 decembrie 2018, a fost analizat raportul întocmit în cauză şi s-a dispus comunicarea acestuia, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ambele părţi au formulat punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 4 iunie 2019, a fost admis în principiu recursul declarat în cauză, fiind stabilit termen de judecată la 3 decembrie 2019, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

8. Înalta Curte a luat în examinare recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă nelegalitatea deciziei atacate, susţinând că instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că procesele-verbale de custodie au valoare de contract încheiat între părţi, context în care trebuiau respectate prevederile art. 969 C. civ.. Criticile sunt nefondate.

Sub un prim aspect, se observă că recurenta nu aduce critici concrete raportat la dezlegarea dată de instanţa de apel cu privire la chestiunea judicioasă supusă analizei, privind solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata unei sume, ca urmare a notificării privind denunţarea unilaterală a unor procese-verbale de custodie, care au natura juridică a unor contracte de depozit cu titlu gratuit.

Astfel cum a arătat şi instanţa de apel, solicitarea reclamantei de obligarea a pârâtului la plata sumei de 406.640,64 RON, cu titlu de contravaloare tarif de staţionare prevăzut în Tariful Intern de Călători, se întemeiază pe denunţarea unilaterală a proceselor-verbale de custodie cu titlu gratuit încheiate între părţile litigante în perioada 2003-2009, emisă de către reclamantă cu nr. x/27.08.2013.

La analiza cauzei instanţa de apel a avut în vedere în ce măsură notificarea de denunţare unilaterală a avut puterea de a produce încetarea efectelor contractelor de depozit, astfel încât pârâtul să fie obligat la plata sumei de 406.640,64 RON, aferentă facturilor nr. x/14.04.2014 şi nr. x/19.05.2014.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanţa de apel în mod corect a reţinut că dispoziţiile art. 1591-1619 C. civ. de la 1864, care reglementează contractul de depozit, nu prevăd posibilitatea denunţării unilaterale a contractului de către una din părţile contractante atunci când acesta nu stipulează un termen de restituire, situaţie în care devin aplicabile prevederile art. 969 alin. (2) C. civ., potrivit cărora convenţiile pot fi revocate prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege.

În cauză, contractul de depozit este încheiat între părţile litigante cu titlu gratuit, motiv pentru care reclamanta, în calitate de depozitar, nu poate solicita plata unor sume de bani pentru depozitarea bunului ce aparţine pârâtului.

Procesele-verbale încheiate între părţile litigante au natura unor contracte de depozit cu titlu gratuit, care nu pot fi denunţate în mod unilateral, motiv pentru care notificarea reclamantei nu poate produce efecte juridice, context în care pârâta nu poate fi obligată la plata de despăgubiri.

De altfel, în mod corect a constatat instanţa de apel că în cazul unor astfel contracte de depozit, încheiate pe durată nedeterminată, depozitarul are la îndemână o acţiune în instanţă, în vederea stabilirii termenului de restituire a bunurilor către deponent, neavând însă legitimitatea, prin simpla sa manifestare de voinţă unilaterală, să revoce contractele.

Totodată, susţinerile privind reaua-credinţă a intimatului-pârât din perspectiva faptului că nu a înţeles să procedeze la ridicarea materialului rulant, astfel cum a solicitat recurenta, sunt critici de netemeinicie, ce nu pot fi analizate în această etapă procedurală, în considerarea specificului acestei căi de atac, care vizează exclusiv motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. împotriva deciziei civile nr. 189 din 1 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 decembrie 2019.