Qualification of agency obligations under housing mandate contracts: result vs. diligence and contractual interdependence in rescission claims

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2019

Din examinarea lucrărilor din dosar, se constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la 8 octombrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, să dispună:

- rezoluţiunea contractului de mandat nr. x încheiat la 30 mai 2008, ca urmare a neexecutării obligaţiilor contractuale de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe;

- obligarea pârâtei la restituirea sumei de bani în cuantum de 554.170 Ron, respectiv 121.762 Euro, reprezentând: credit ipotecar în valoare de 74.409 Euro, potrivit Contractului de credit ipotecar specific Convenţiei ANL nr. 276 din 10 iulie 2008, modificat prin Actul adiţional nr. x din 6 mai 2011; suma de 47.352 Euro - avansată din resurse proprii în două tranşe: 31.000 Euro la momentul semnării contractului şi 16.352 Euro la momentul prelungirii perioadei de utilizare a creditului, sume ce au fost plătite în vederea construirii în amplasamentul din Henri Coandă aflat pe terenul situat în cartierul Henri Coandă, zona C, lotul nr. x a unei locuinţe de 5 camere în blocul Al, tip 14, etaj 2 + M, apartamentul nr. x;

- obligarea pârâtei la plata de daune-interese, reprezentând obligaţii aferente Contractului de credit nr. x din 10 iulie 2008 în cuantum de 9.109 Euro, reprezentând inclusiv dobânda şi comisioane achitate până în prezent;

- obligarea pârâtei la plata de daune-interese, reprezentând dobânda şi comisioanele ce urmează a fi plătite conform Graficului de plăţi, în vederea contractării şi respectării clauzelor contractuale din Contractul de credit nr. x din 10 iulie 2008;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate până la data introducerii acţiunii;

- radierea contractului de construire încheiat între S.C. B. S.A. şi reclamantă din Cartea funciară;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1020, 1021, 1078, 1079 şi 1082 C. civ. coroborate cu art. 1-3 şi art. 13-14 din contractul de mandat nr. MCA 51 din 30 mai 2018.

2. Prin sentinţa civilă nr. 1748/2015 din 7 aprilie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A..

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut în esenţă că din contractul de mandat nr. x/30 încheiat între reclamantă şi pârâtă rezultă că obligaţia la care pârâta s-a obligat a fost aceea de reprezentare a reclamantei în vederea verificării modului în care Proiectantul şi Antreprenorul General execută şi finalizează lucrările, acestea trebuind să îndeplinească standardele din proiectul tehnic şi autorizaţia de construcţie, pârâta neobligându-se la însăşi livrarea construcţiei.

Tribunalul a mai constatat că în contractul de mandat nu se precizează un anumit termen până la care pârâta trebuia să-şi execute obligaţia în sensul fixării unei date calendaristice-limită, astfel încât pentru analizarea modului de îndeplinire al obligaţiilor asumate prin contractul de mandat nu ne putem raporta la elementul timp ca şi criteriu cert de analiză, trebuind a se verifica dacă pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile de reprezentare a reclamantei în sensul depunerii diligenţelor necesare în vederea urmăririi realizării şi finalizării imobilului.

În acest sens, tribunalul a considerat că pârâta a depus la dosar dovezi în sensul depunerii acestor diligenţe, respectiv notificări adresate antreprenorului general iniţial, urmate de încheierea unor contracte prin care acest antreprenor a fost schimbat.

Tribunalul a mai apreciat că nu se poate reţine în sarcina pârâtei o culpă în îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de mandat, aceasta depunând, aşa cum am mai arătat, diligenţele la care s-a obligat.

În evaluarea modului în care pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile de reprezentare a reclamantei, s-a considerat că nu pot fi neglijate aspectele practice care au împiedicat-o pe pârâtă să acţioneze cu celeritatea dorită de reclamantă. Înlocuirea antreprenorului general ar fi presupus necesitatea rezoluţiunii contractelor încheiate cu acesta din urmă, în caz de dezacord acţiunile judiciare demarate putând să treneze pe parcursul mai multor ani în defavoarea părţilor implicate, aceste considerente trebuind a fi cântărite înainte de a se afirma că pârâta nu a acţionat cu suficientă rapiditate.

De aceea, instanţa fondului a concluzionat că nu poate fi admisă cererea de rezoluţiune a contractului de mandat nr. x încheiat în data de 30 mai 2008, neputându-se reţine neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiilor contractuale asumate, nefiind prin urmare îndeplinite cerinţele art. 1020-1021 C. civ. 1864, această solicitare fiind respinsă ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte celelalte capete de cerere formulate de reclamantă, acestea fiind subsidiare capătului de cerere referitor la rezoluţiunea contractului, acestea au fost respinse faţă de soluţia de respingere a capătului de cerere principal.

De asemenea, tribunalul a mai reţinut că reclamanta a solicitat şi restituirea unor sume care nu au fost încasate de pârâtă şi care au făcut obiectul unor contracte încheiate de reclamantă cu alte persoane juridice decât pârâta, precum şi faptul că se solicită radierea din cartea funciară a contractului de construire, deşi nu s-a cerut rezoluţiunea acestuia, pe de o parte, iar pe de altă parte deşi respectivul contract a fost încheiat de reclamantă cu altă persoană juridică decât cu pârâta, respectiv cu S.C. B., această din urmă societate nu este parte în cauză.

3. Apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1748 din 7 aprilie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia nr. 348/A din 20 februarie 2018.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă că în cauză nu s-a făcut dovada condiţiilor prevăzute de lege pentru a se dispune rezoluţiunea contractului încheiat de părţi.

Astfel, se reţine că potrivit art. 1020 C. civ., condiţia rezolutorie este subînţeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părţi nu îndeplineşte angajamentul său, iar conform art. 1021 C. civ. într-acest caz, contractul nu este desfiinţat de drept. Partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenţia, când este posibil, sau să-i ceară desfiinţarea, cu daune-interese. Desfiinţarea trebuie să se ceară înaintea justiţiei, care, după circumstanţe, poate acorda un termen părţii acţionate.

Pentru a opera rezoluţiunea contractului sinalagmatic, trebuie îndeplinite următoarele condiţii: să existe o neexecutare a obligaţiilor asumate prin contract, neexecutarea obligaţiilor să fie imputabilă debitorilor acestora, iar debitorii obligaţiilor sunt în întârziere la împlinirea termenului prevăzut pentru executarea obligaţiilor, iar apelanta reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor anterior menţionate, respectiv a neexecutării obligaţiilor asumate prin contract de către pârâtă.

Apelanta reclamantă a susţinut că fapta ilicită a intimatei pârâte de natură să atragă răspunderea contractuală a acesteia constă în încălcarea obligaţiei de livrare a construcţiei către apelantă, însă după cum rezultă din denumirea contractului şi cuprinsul acestuia, contractul încheiat de părţi este un contract de mandat, şi nu un contract de executare lucrări sau de prestări servicii.

Conform art. 1532 C. civ., mandatul este un contract în puterea căruia o persoană se obligă, fără plată, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit însărcinarea.

Art. 1539 alin. (1) C. civ. prevede că mandatarul este îndatorat a executa mandatul atât timp cât este însărcinat şi este răspunzător de daune-interese ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui.

În legătură cu acest aspect, reţine Curtea, în mod corect prima instanţă a pornit în analiza motivelor invocate prin cererea de chemare în judecată de la cuprinsul contractului de mandat contestat în prezenta cauză, respectiv dispoziţiile contractuale agreate de părţi şi pretins a fi fost încălcate de intimata pârâtă.

Instanţa de apel a apreciat că, independent de calificarea din punct de vedere teoretic a obligaţiei asumate de intimata pârâtă, cererea reclamantei trebuie analizată în raport de existenţa şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor asumate de părţi prin contract, precum şi de executarea obligaţiilor, având în vedere motivele de fapt şi de drept invocate prin cererea de chemare în judecată şi de probele administrate în cauză.

Apelanta reclamantă a susţinut că pârâta nu şi-a executat obligaţia de livrare a bunului imobil asumată prin contractul de mandat. Pe de altă parte, prin cererea de chemare în judecată, care nu a fost modificată printr-o cerere adiţională ulterioară, apelanta reclamantă a susţinut că intimata pârâtă şi-a încălcat obligaţia asumată prin art. 1 din contractul de mandat, prejudiciul constă în sumele de bani plătite în vederea finalizării imobilului, iar vinovăţia este dovedită în raport de art. 13 din contractul de mandat. Apelanta reclamantă nu a solicitat prin cererea de chemare în judecată rezoluţiunea contractului de mandat şi despăgubiri pentru nerespectarea de către pârâtă a obligaţiilor din contractul de antrepriză generală (la care reclamanta nici nu este parte), ci doar în ceea ce priveşte obligaţiile asumate prin contractul de mandat.

Prin acest contract intimata nu s-a obligat să execute lucrări de construire, respectiv să livreze bunul imobil, ci să-l reprezinte pe mandant în relaţiile cu Proiectantul şi Antreprenorul General în vederea urmăririi executării şi finalizării lucrărilor.

Debitorul obligaţiei de predare a imobilului în termenul şi condiţiile stabilite prin contractul de construire este constructorul, cu care apelanta reclamantă a încheiat contractul de construire nr. x/18.06.2018.

Verificând îndeplinirea obligaţiilor de reprezentare, asumate conform contractului de mandat încheiat de părţi, Curtea a reţinut, din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar cu constatările şi concluziile expertizei efectuate în cauză, că intimata pârâtă şi-a îndeplinit obligaţia reprezentării apelantei în vederea urmăririi executării şi finalizării lucrărilor.

Având în vedere întârzierile constatate cu privire la finalizarea la termen a construcţiei, intimata pârâtă a convenit cesionarea contractului de antrepriză generală nr. 8068/05.07.2007 încheiat cu B. S.A.. Acest contract a fost cesionat prin contractul de cesiune înregistrat la ANL cu nr. x/21.10.2010, încheiat între B. şi C. S.R.L., iar ulterior prin contractul de cesiune înregistrat la ANL cu nr. x/05.03.2014 încheiat între C. S.R.L. şi D. S.R.L..

Anterior introducerii cererii de chemare în judecată, prin adresele-notificări către B. S.A. şi către C. S.R.L., intimata pârâtă a notificat antreprenorul general cu privire la îndeplinirea de către acesta a obligaţiilor asumate prin contractul de antrepriză generală pentru realizarea lucrărilor de construcţii în amplasamentul Henri Coandă, zona P, L1, B1, C, D, solicitând acestuia să ia măsuri de urgenţă pentru finalizarea lucrărilor de execuţie. Din înscrisurile depuse de intimata pârâtă rezultă că aceasta a efectuat numeroase verificări în şantier, pentru analizarea stadiului fizic al lucrărilor şi a ritmului de lucru, notificările către antreprenorul general fiind emise după astfel de verificări.

La data de 09.04.2014 intimata pârâtă a încheiat cu D. S.R.L. contractul de execuţie lucrări remedieri nr. x în vederea executării remedierilor, inclusiv la apartamentul apelantei. Conform procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de remediere, s-a constatat efectuarea în totalitate a lucrărilor de remediere pentru lotul x, 2, 3 din amplasamentul Henri Coandă, Zona C, Bucureşti, lucrările vizând infrastructură, suprastructură, lucrări de instalaţii sanitare interioare, instalaţii electrice, instalaţii sanitare, instalaţii gaze, instalaţii sanitare exterioare, împrejmuire.

În cursul soluţionării cauzei, prin adresa nr. x/19.01.2015, intimata pârâtă a adus la cunoştinţa apelantei executarea lucrărilor şi contravaloarea acestora, apelanta refuzând să îşi dea acordul pentru plata lucrărilor pe motiv că se află în proces cu intimata pârâtă.

De asemenea, în vederea racordării imobilului la reţeaua de utilităţi intimata pârâtă a efectuate numeroase demersuri, concretizate în încheierea de contracte, emiterea a zeci de adrese, cereri de audienţă, cereri de informare privind demersurile necesare pentru alimentarea cu gaze naturale, apă şi electricitate, şedinţe de informare cu furnizorii de utilităţi .

Având în vedere aceste demersuri, Curtea a apreciat că intimata pârâtă şi-a executat obligaţiile asumate prin contractul de mandat, de reprezentare a apelantei vederea urmăririi executării şi finalizării lucrărilor, astfel încât nu se poate reţine în sarcina intimatei o încălcare a obligaţiilor contractuale de natură să atragă rezoluţiunea contractului de mandat.

În ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute în alte contracte încheiate de intimată în vederea realizării proiectului imobiliar (ex. contractul de antrepriză generală), Curtea reţine pe de o parte că acestea nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată, iar pe de altă parte că dispoziţiile din contractul de antrepriză generală invocate de apelantă prin cererea de apel nu justifică, contrar susţinerilor apelantei, concluzia neexecutării de către intimată a obligaţiilor asumate de aceasta prin contractul de mandat.

În acest sens, instanţa de apel a considerat că apelanta nu putea critica lipsa analizei de către instanţa de fond a unor motive şi dispoziţii contractuale, în condiţiile în care acestea nu au fost supuse verificării instanţei prin cererea de chemare în judecată. Or, reclamanta este cea care, în virtutea principiului disponibilităţii, stabileşte limitele învestirii instanţei, aceasta din urmă având obligaţia de a se pronunţa exclusiv în limitele în care a fost învestită.

Curtea a constatat că prin motivele de apel apelanta a contrazis chiar cele susţinute prin cererea de chemare în judecată. În timp ce în această din urmă cerere reclamanta a susţinut că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia unică asumată prin art. 1 din contractul de mandat, fapta ilicită invocată fiind încălcarea obligaţiei asumate prin această dispoziţie contractuală, prin cererea de apel invocă mai multe drepturi şi obligaţii, din mai multe contracte, dintre care unele (ex. contractul de antrepriză generală) nu numai că nu sunt invocate, dar nici nu sunt menţionate în cererea de chemare în judecată.

Mai mult, dispoziţiile din celelalte contracte invocate prin cererea de apel nu justifică, în opinia Curţii, concluzia încălcării de către intimata pârâtă a obligaţiilor asumate prin contractul de mandat. Celelalte contracte încheiate nu modifică cuprinsul şi întinderea obligaţiilor asumate prin contractul de mandat. Existenţa unei legături între contractele încheiate nu poate duce la contopirea obligaţiilor asumate de părţile din celelalte contract şi nici la transferul obligaţiilor din sarcina unei părţi în sarcina alteia.

Pentru a se dispune rezoluţiunea contractului de mandat trebuie dovedită încălcarea unei obligaţii contractuale asumate prin respectivul contract, şi nu prin alte contracte încheiate cu alte părţi. Prin urmare, mandatarul răspunde exclusiv pentru modul în care şi-a îndeplinit mandatul, conform art. 1539 alin. (1) din C. civ. de la 1864.

După cum s-a reţinut anterior, intimata a efectuat toate demersurile care se impuneau pentru executarea acestui contract, în vederea realizării şi finalizarea ansamblului de locuinţe în care este situat apartamentul contractat de apelanta reclamantă, în limitele şi având în vedere scopul încheierii contractului de mandat.

Împrejurarea că antreprenorul general a fost înlocuit cu întârziere este justificată, după cum în mod corect a reţinut prima instanţă, de aspectele practice implicate de acest demers, ce ar fi tergiversat această procedură, în detrimentul beneficiarilor. Nu trebuie neglijat nici faptul că perioada în discuţie, din cauza crizei economico-financiare globale, a fost caracterizată de dificultăţi financiare grave în rândul societăţilor ce aveau ca obiect de activitate construcţii civile şi industriale, multe dintre acestea intrând în insolvenţă, după cum rezultă şi din hotărârile judecătoreşti depuse de părţi la dosarul cauzei.

Împrejurările invocate de apelantă prin cererea de apel, în sensul că antreprenorul general a fost ales de intimată, respectiv că în cuprinsul contractului de antrepriză generală nu se regăseşte un pact comisoriu care să permită rezoluţiunea contractului fără intervenţia instanţei, nu constituie o încălcare a unei obligaţii din contractul de mandat şi nu echivalează cu invocarea propriei culpe, apelanta extinzând în mod nejustificat obligaţiile intimatei şi răspunderea contractuală a acesteia.

La încheierea contractului de mandat apelanta reclamantă avea cunoştinţă de aceste împrejurări, acceptându-le implicit, contractul de antrepriză generală fiind încheiat anterior contractului de mandat.

Mai reţine Curtea că şi apelanta avea pârghii adecvate în cazul întârzierilor apărute în executarea lucrărilor, dar nu a uzat de niciuna dintre acestea. Astfel, conform art. 22 din contractul de construire nr. x/18.06.2018, pentru orice probleme ivite pe parcursul executării lucrărilor, în baza contractului de mandat, beneficiarul se va adresa ANL, care va sesiza antreprenorul general, iar potrivit art. 10 din acelaşi contract, pentru nepredarea locuinţei la termenul stabilit din cauze imputabile antreprenorului general, acesta va plăti beneficiarului penalităţi de 0,15% pe zi de întârziere, din valoarea contractului, până la predarea efectivă a acesteia.

Pentru considerentele de fapt şi de drept reţinute, Curtea a apreciat că cererea de rezoluţiune a contractului de mandat este neîntemeiată.

Pe cale de consecinţă, şi cererile accesorii privind despăgubirile solicitate de apelanta reclamantă şi radierea din cartea funciară a imobilului a contractului de construire încheiat cu B. S.A. sunt neîntemeiate.

Contrar susţinerilor apelantei, prima instanţă a motivat soluţia de respingere a acestor cereri, soluţia fiind justificată de caracterul accesoriu al cererilor. În condiţiile în care cererea principală, de care depindea soluţionarea celorlalte cereri, a fost respinsă ca neîntemeiată, şi cererile accesorii trebuiau respinse ca neîntemeiate.

Suplimentar, Curtea a reţinut în legătură cu despăgubirile pretinse de apelanta reclamantă cu titlu de sume avansate din resurse proprii, împrumut restituit, dobânzi şi comisioane, că aceste sume au fost achitate de apelanta reclamantă în baza contractului de credit ipotecar încheiat cu E. S.A..

Dispoziţiile contractului de credit invocate de apelanta pârâtă prin cererea de apel (ce nu au fost invocate în faţa primei instanţe, fiind invocate pentru prima dată în apel) nu justifică formularea cererii de despăgubire.

Potrivit art. 1085 şi art. 1086 C. civ. 1864 debitorul nu răspunde decât de daunele-interese care au fost prevăzute sau care au putut fi prevăzute la facerea contractului, când neîndeplinirea obligaţiei nu provine din dolul său şi, chiar în cazul când neexecutarea obligaţiei rezultă din dolul debitorului, daunele-interese nu trebuie să cuprindă decât aceea ce este o consecinţă directă şi necesară a neexecutării obligaţiei.

De asemenea, art. 1539 alin. (1) C. civ. prevede că mandatarul este îndatorat a executa mandatul atât timp cât este însărcinat şi este răspunzător de daune-interese ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui.

În prezenta cauză pretinsele daune invocate de apelanta reclamantă nu derivă din neexecutarea mandatului. Nu se poate reţine o legătură directă şi necesară între obligaţia asumată de intimata pârâtă prin contractul de mandat şi sumele achitate de apelanta reclamantă în baza contractului de credit încheiat cu E. S.A. decât în ceea ce priveşte comisionul în cuantum de 15902 RON plătit intimatei pârâte.

Cu privire la sumele ce nu au fost achitate de apelanta reclamantă în baza contractului de mandat, Curtea reţine că acest pretins prejudiciu nu are caracter cert, astfel încât nu este susceptibil de a fi reparat. Împrejurarea că banca ar fi îndreptăţită să-i solicite apelantei rambursarea integrală a creditului şi a accesoriilor calculate până la data scadenţei iniţiale în cazul rezilierii contractului nu justifică cererea formulată de apelantă. Acest prejudiciu are caracter eventual, doar la data plăţii sumelor solicitate de bancă acesta dobândind caracter cert.

În ceea ce priveşte cererea de radiere din cartea funciară a contractului de construire încheiat de apelanta reclamantă cu B. S.A., reţine Curtea că acest contract a fost încheiat de reclamantă cu altă persoană juridică decât cu pârâta, această din urmă societate nefiind parte în cauză, după cum în mod corect a reţinut prima instanţă.

Dispoziţiile art. 23 din contractul de construire (ce nu au fost invocate în faţa primei instanţe, fiind invocate pentru prima dată în apel) nu justifică formularea cererii de rectificare a cărţii funciare a imobilului în contradictoriu cu mandatarul proprietarului imobilului, intimata pârâtă fiind chemată în judecată în prezenta cauză în această calitate, şi fără a figura ca parte în proces societatea ce are calitatea de parte în contractul a cărui radiere se solicită.

4. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea acestuia şi casarea deciziei atacate, în raport cu motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-au invocat următoarele critici:

Instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 977 C. civ. de la 1864 în interpretarea ansamblului contractual din prezenta cauză.

Astfel, se susţine, instanţa de apel a apreciat că existenţa unei legături între contractele încheiate nu poate duce la contopirea obligaţiilor asumate de părţile din celelalte contracte.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, prevederile contractului de construire se completează cu prevederile contractului de antrepriză generală încheiat de A.N.L. şi constructor, potrivit art. 19 din contractul de construire "Prevederile prezentului contract se completează cu clauzele Contractului de antrepriza generala nr. 8068 din 05.07.2007."

Prin urmare, contractul de mandat nu poate fi interpretat ca având o existenţă de sine-stătătoare şi fără legătură cu celelalte contracte încheiate, respectiv contractul de antrepriză generală şi contractul de construire. Acesta trebuie integrat în întregul mecanism contractual, iar drepturile şi obligaţiile trebuie interpretate în raport de celelalte contracte încheiate în cauză.

Interpretarea corectă a dispoziţiilor contractului de mandat nr. x trebuie să ţină cont atât de clauzele menţionate expres, dar şi de motivul pentru care fiecare parte a înţeles să intre în raportul juridic de reprezentare, adică noţiunea de cauză a actului juridic.

Motivul care a stat la baza încheierii prezentului contract de mandat, din punctul de vedere al recurentei-reclamante, este cel vizând urmărirea prin dobândirea unei locuinţe prin intermediul programului coordonat de mandatarul A.N.L., iar intimata a urmărit să-şi îndeplinească obligaţiile ce îi reveneau din postura de coordonator al acestui program, respectiv de a procura recurentei o locuinţă, în baza mandatului acordat.

Instanţa de apel a încălcat art. 477 alin. (1) C. proc. civ., privind limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, în sensul că a omis să analizeze aspectele reclamantei invocate prin cererea de apel referitoare la corecta calificare a obligaţiei A.N.L. ca fiind de rezultat sau de diligenţă, la existenţa culpei A.N.L. în neexecutarea contractului de mandat, la termenul de 24 de luni de finalizare al amplasamentului Henri Coandă.

Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. s-a susţinut că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, fiind prezentat un raţionament contradictoriu cu privire la obligaţia A.N.L. de a supraveghea şi gestiona corespunzător problemele apărute pe parcursul construirii amplasamentului Henri Coandă, precum şi cu privire la gradul de finalizare al amplasamentului Henri Coandă.

5. Intimata-pârâtă A.N.L., prin întâmpinarea formulată la recursul reclamantei A., a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind temeinică şi legală, susţinând că aceste critici sunt, în realitate, apărări de fond.

Astfel, s-a arătat că nu poate fi primită critica vizând aplicarea eronată a prevederilor art. 977 C. proc. civ. deoarece debitorul obligaţiei de a face, în speţă, obligaţia de construire şi predare a locuinţei la termenul convenit nu este A.N.L., ci constructorul, singurul care s-a obligat în mod expres la realizarea locuinţei şi la respectarea termenelor contractuale.

Mai mult, arată intimata, nu se poate face abstracţie de art. 969 C. civ., potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, şi de art. 973 C. civ., conform căruia drepturile şi obligaţiile care rezultă dintr-un contract nu pot profita şi nici nu pot dăuna altor persoane.

Faptul că există o legătură între contractele încheiate nu poate duce însă la contopirea obligaţiilor asumate de constructor cu cele asumate de mandatar, la transferul obligaţiilor din sarcina unuia în sarcina celuilalt după cum pare mai favorabil, la fel cum extinderea sau restrângerea limitelor mandatului acordat expres, în scris, de recurentă şi acceptat în acelaşi mod de mandatar, nu se poate prezuma.

Fiecare obligaţie a intimatei-pârâte trebuie apreciată în funcţie de partenerul contractual şi de calitatea pe care o are fiecare din subiecte în acel raport juridic.

Jurisprudenţa naţională invocată de către recurenta-reclamantă nu poate servi ca reper obligatoriu pentru instanţă, aceasta neavând calitatea unui izvor de drept în sistemul nostru juridic.

Instanţa de recurs în virtutea rolului activ este obligată să se raporteze la particularităţile concrete ale speţei.

De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica referitoare la neanalizarea sau nemotivarea unor aspecte învederate prin cererea de apel, subsumată încălcării prevederilor art. 477 C. proc. civ. întrucât, în realitate, argumentele recurentei se referă la faptul că instanţa de apel nu a reţinut caracterul de rezultat al obligaţiilor asumate de A.N.L.

Definirea obligaţiei prin termenul "a urmări" nu conduce, prin niciun raţionament, la obţinerea în sine a rezultatului, pentru ca obligaţia să poată fi calificată "de rezultat".

Pârâta a fost mandatată de reclamantă prin încheierea contractului de mandat să o reprezinte în relaţiile cu antreprenorul general, în vederea urmăririi executării şi finalizării lucrărilor de construire, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic şi autorizaţiei de construire, obligaţii pe care ANL şi le-a îndeplinit fără a depăşi cadrul legal conferit prin mandat. Astfel, mandatul încheiat între părţi este un mandat limitat.

De altfel, trebuie subliniat că nu există statuat cu putere de lucru judecat faptul că A.N.L. are obligaţii de rezultat.

Noţiunea de "urmărire" defineşte acţiuni de diligenţă şi nu de rezultat. Pârâta are astfel obligaţia de a depune toate diligenţele necesare obţinerii, atingerii unui anumit rezultat, fără a se obliga la însuşi rezultatul identificat şi stabilit prin contractul de construire.

Prin urmare, faptul că instanţa de apel nu a pronunţat o soluţie mulţumitoare pentru recurenta-reclamantă nu înseamnă ca nu a analizat aspectele cu care a fost investită.

De asemenea, instanţa de apel în mod corect verificând îndeplinirea obligaţiilor de reprezentare asumate conform contractului de mandat şi analizând înscrisurile depuse la dosar coroborate cu concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză, a reţinut că A.N.L. şi-a îndeplinit obligaţia reprezentării reclamantei în vederea urmăririi executării si finalizării lucrărilor.

Pentru a putea opera efectul lucrului judecat, invocat de reclamantă, este necesară existenţa identităţii de părţi şi chestiuni litigioase între cele două procese. Or, în cauză aceasta nu poate fi reţinută.

În final, s-a mai arătat că nu poate fi reţinută nici critica referitoare la contradictorialitatea hotărârii recurate, împrejurare faţă de care se impune respingerea recursului reclamantei.

6. Recurenta-reclamantă A., prin răspunsul la întâmpinarea formulată de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, a combătut argumentele acesteia solicitând respingerea lor pentru netemeinicie şi nelegalitate.

7. Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Prin încheierea din 15 ianuarie 2019, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ., instanţa supremă, constituită în complet de filtru, a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, punând în vedere părţilor că pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport, în cuprinsul căruia au susţinut că recursul este admisibil, concluzie în considerarea căreia au solicitat pronunţarea unei încheieri de admitere în principiu şi acordarea unui termen de judecată pentru soluţionarea cauzei în şedinţă publică.

Prin încheierea din 1 octombrie 2019, a fost admis în principiu recursul declarat, fiind stabilit termen de judecată, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., la 3 decembrie 2019.

8. Analizând criticile formulate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat pentru considerentele ce urmează:

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., acesta este fondat, deoarece instanţa de apel a motivat soluţia pronunţată prin utilizarea unor motive contradictorii, astfel încât o atare motivare creează o confuzie în ceea ce priveşte natura drepturilor şi obligaţiilor decurgând din actele juridice deduse judecăţii.

Ori, o atare confuzie nu poate fi menţinută, deoarece împiedică înţelegerea părţilor asupra raţionamentului juridic avut în vedere de instanţă pentru pronunţarea hotărârii.

Astfel, deşi apelanta a susţinut şi a subliniat că obligaţia esenţială rezultată din contractul de mandat, ce revenea pârâtei, chiar dacă una cu un conţinut mai complex, este o obligaţie de rezultat, iar nu una de diligenţă, astfel încât acest contract de mandat are un conţinut atipic, în raport şi cu celelalte acte juridice interdependente (contractul de antrepriză generală, contractul de construire), instanţa de apel a apreciat că soluţia dată în cauză este independentă de calificarea dată din punct de vedere teoretic acestei obligaţii, omiţând astfel să facă o atare calificare, apreciată esenţială de către apelanta-reclamantă.

În acest sens, instanţa de apel a apreciat, în mod restrictiv şi contradictoriu că obligaţiile pârâtei decurgând din contractul de mandat se circumscriu exclusiv unor puteri conferite pentru reprezentare şi, în acest context, fără a mai analiza celelalte susţineri ale apelantei privind implicarea intimatei în încheierea celorlalte acte juridice conexe contractului de mandat, a apreciat instanţa de apel, că au fost îndeplinite. Or, acest lucru este contrazis de complexitatea programului guvernamental de construcţii tip locuinţe din ansamblul Henri Coandă, ce urma a fi realizat prin intermediul ANL, cu contribuţia majoră a acestei instituţii, expres înfiinţată în acest scop, în baza unor reglementări cu caracer excepţional.

Aşadar, judecând în acest fel apelul reclamantei şi reducând efectele produse de convenţiile interdependente încheiate pe de o parte, între reclamantă şi pârâtă, iar pe de altă parte, între mai multe entităţi implicate în realizarea programului de interes naţional, instanţa de apel a justificat soluţia printr-o motivare contradictorie, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În condiţiile în care o atare calificare a obligaţiilor ce reveneau Agenţiei Naţionale de Locuinţe este esenţială pentru soluţionarea cauzei de faţă, de vreme ce reclamanta a solicitat instanţei ca în temeiul art. 1020, art. 1021 din vechiul C. civ., să pronunţe rezoluţiunea contractului de mandat cu consecinţa resttuirii tuturor sumelor de bani ce au fost achitate şi care vor mai fi achitate, în vederea construirii şi finalizării locuinţei contractate în beneficiul reclamantei, Înalta Curtea apreciază că se impune casarea hotărârii şi trimiterea spre o nouă judecată.

Aşa cum se deduce şi din dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, motivarea hotărârii trebuie să cuprindă considerente pertinente, complete, întemeiate, omogene, convigătoare şi accesibile. Contrar acestei reguli, instanţa de apel a refuzat implicit să analizeze critica apelantei invocată prin motivele de apel, referitoare la neîdeplinirea obligaţiei de rezultat de către ANL, menţionând că nu este necesară o atare calificare, în ciuda faptului că aceasta era esenţială, rezultatul pretins de reclamanta, beneficiar al construcţiei nefinalizate, nefiind atins, iar culpa pârâtei se apreciază diferit după cum este sunt calificate obligaţiile contractuale.

Mai mult, hotărârea recurată curpinde considerente contradictorii şi cu privire la aspectul privind finalizarea sau nefinalizarea construcţiei, în conţinutul acesteia fiind menţionat uneori că s-a finalizat această construcţie în proporţie de 90% (fila x verso, alin. (8) din dosarul curţii de apel-vol. VI), iar în alt alineat se reţine că s-ar fi efectuat în totalitate lucrările de "remediere pentru lotul x […]" (fila x verso, alin. (6) teza a II a din dosarul curţii de apel-vol. VI), ceea ce creează din nou o îndoială cu privire la aspectele de fapt reţinute pentru pronunţarea soluţiei.

În ceea ce priveşte motivul de recurs privind încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C:pr. civ., instanţa de recurs apreciază că analiza acestuia este de prisos, în condiţiile în care se impune casarea hotărârii pentru motive contradictorii, criticile urmând a fi analizate de instanţa de apel, în cadrul noii judecăţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 348/A din 20 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 decembrie 2019.