Moral damages reduced to EUR 12,000 per plaintiff; appeal rejected, preliminary reference inadmissible

Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2019

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtul Biroul Asiguratorilor Auto din Romania şi pe intervenientul forţat C. pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtului la plata a câte 500.000 Euro în echivalent RON la data plăţii, daune morale, pentru fiecare reclamant în parte.

La termenul din data de 25.01.2018, au fost soluţionate excepţiile privind necompetenţa instanţei şi prescripţia dreptului material la acţiune, prin respingerea acestora, şi în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului B., s-a apreciat că este necesară administrarea de probe similare cu cele necesare pentru soluţionarea fondului, astfel că excepţia a fost unită cu fondul cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 20 din 12.04.2018 a Tribunalului Vrancea, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtul Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România Bucureşti, privind pe reclamantul B..

A fost admisă în parte cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 436 C. proc. civ. formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asiguratorilor Auto din România şi intervenientul C. şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului B. suma de 32.500 RON cu titlu de daune morale

De asemenea, a fost obligat pârâtul să plătească fiecăruia dintre cei doi reclamanţi, câte 10.000 Euro cu titlu de daune morale.

Împotriva sentinţei civile nr. 20 din 12.04.2018 a Tribunalului Vrancea au declarat apel, atât reclamanţii, cât şi pârâtul.

Curtea de Apel Galaţi, secţia I Civilă prin decizia civilă nr. 213/A din 21.11.2018 a admis apelul formulat de apelantul-pârât Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România împotriva sentinţei civile nr. 20 din 12.04.2018 a Tribunalului Vrancea; a schimbat în parte hotărârea apelată în sensul că a obligat pârâtul să plătească fiecărui reclamant daune morale în cuantum de 12.000 euro (plătibili în echivalent RON la cursul din data plăţii); a înlăturat menţiunile contrare prezentei decizii privind cuantumul daunelor morale; a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate; a respins ca nefondat apelul formulat de apelanţii reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 20 din 12.04.2018 a Tribunalului Vrancea.

Împotriva deciziei civile nr. 213/A din 21.11.2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă reclamanţii A. şi B. au declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi susţin că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive străine de natura pricinii.

Se reproşează instanţei de apel că nu a făcut o apreciere obiectivă asupra speţei şi nu a motivat de ce a considerat că se impune reducerea despăgubirilor, limitându-se să facă o apreciere subiectivă faţă de acest aspect.

Hotărârea apare nemotivată, deoarece instanţa face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fără să indice în concret vreo hotărâre a acestei instanţe sau vreo dispoziţie de drept material încălcată.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se susţine că hotărârea instanţei de apel încalcă dispoziţiile art. 1 C. civ., întrucât soluţia adoptată a fost întemeiată pe jurisprudenţă, care nu este izvor de drept şi nu poate servi judecătorului drept criteriu de estimare a despăgubirilor şi nici nu poate fi considerat un argument pentru diminuarea ori majorarea cuantumului daunelor morale acordate reclamanţilor.

În finalul recursului, în temeiul art. 519 C. proc. civ. solicită ca instanţa de recurs să sesizeze Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept cu pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Având în vedere dispoziţiile art. 1 C. civ. care reglementează expres şi limitativ izvoarele de drept civil, poate judecătorul învestit cu soluţionarea unei cauze, să-şi motiveze soluţia făcând trimitere la jurisprudenţă sau să şi-o întemeieze pe jurisprudenţă, ori trebuie să îşi motiveze hotărârea pe principiile generale de drept, atunci când nu există temei legal ori lege care să reglementeze problema de drept dedusă judecăţii".

Apreciază îndeplinite condiţiile de admisibilitate cerute de art. 519 C. proc. civ. şi solicită să se dispună suspendarea cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din data de 16.05.2019 s-a dispus comunicarea acestuia părţilor potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

Prin încheierea din data de 24.10.2019 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 213/A din 21.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de criticile recurentilor -reclamanţi, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenţii-reclamanţi au încadrat criticile formulate prin memoriul de recurs în dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 pct. 6 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea dată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Cu referire la cazul de casare fondat pe prevederile pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., astfel cum a fost invocat de recurenţii-reclamanţi - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive străine de natura pricinii, se observă că, în speţă, susţinerile nu sunt fondate, hotărârea recurată fiind amplu argumentată în fapt şi în drept.

Nu poate fi primită susţinerea recurenţilor-reclamanţi în sensul că hotărârea ar fi nemotivată întrucât, instanţa de apel a analizat toate criticile cu care a fost investită, relative la îndreptăţirea reclamanţilor la despăgubiri reprezentând daune morale.

Înalta Curte reţine că judecătorii au obligaţia, în asigurarea dreptului la un proces echitabil al tuturor părţilor implicate, de a indica cu suficientă claritate motivele pe care îşi întemeiază soluţia, astfel încât orice parte interesată să aibă posibilitatea de-a avea convingerea că argumentele sale au fost în mod efectiv ascultate şi analizate, iar considerentele hotărârii trebuie să-şi găsească raţiunea în cadrul probelor administrate în cauză.

Înalta Curte constată nefondată critica recurenţilor-reclamanţi privind lipsa din ansamblul considerentelor a motivelor care au condus la reducerea cuantumului daunelor morale, în lipsa indicării jurisprudenţei Înaltei Curţi şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Neînsuşirea criticilor formulate de recurenţii-reclamanţi în sensul majorării cuantumului daunelor morale nu este de natură prin ea însăşi să conducă la concluzia lipsei motivării, câtă vreme hotărârea judecătorească cuprinde elementele menţionate la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în vederea pronunţării soluţiei.

Instanţa de apel a apreciat că se impune reducerea cuantumului daunelor morale în raport de caracteristicile concrete ale speţei, apreciind că suma acordată de către instanţa de fond cu titlu de despăgubiri morale este exagerat de mare şi reprezintă o sarcină disproporţionată şi excesivă ce i-ar reveni pârâtului.

În ceea ce priveşte trimiterea recurenţilor-reclamanţi la practica instanţelor judecătoreşti interne în materie, precum şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin decizia recurată s-a arătat că stabilirea despăgubirilor morale nu este o operaţiune care să opereze cu criterii de evaluare prestabilite, aşa încât s-a procedat la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, întocmai cum au procedat şi instanţele sus menţionate. Instanţa de apel a arătat că în materia daunelor morale, atât jurisprudenţa naţională cât şi hotărârile Curţii de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei, doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri şi pot evidenţia limitele de apreciere a cuatumului acestora.

Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, este de reţinut că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare, cuantumul urmând a fi stabilit prin apreciere ca urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Despăgubirea ce a fost stabilită a fost apreciată fiind una echitabilă, instanţa de apel apreciind întemeiat apelul pârâtei în limitele evidenţiate anterior, apelul reclamanţilor fiind apreciat ca nefondat.

În ce priveşte criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte reţine următoarele:

Critica a vizat soluţia privind reducerea cuantumului daunelor morale, aceasta fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 C. civ., jurisprudenţa nefiind izvor de drept şi neputând constitui drept criteriu de estimare a despăgubirilor.

Nesocotirea unor criterii legale care ar fi stat la baza stabilirii despăgubirilor morale poate fi invocată în măsura în care acestea există.

Legislaţia nu cuprinde criterii concrete de evaluare, cuantumul daunelor morale urmând a se stabili prin apreciere. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului stabileşte faptul că, în materia despăgubirilor morale, criteriul echităţii are în vedere necesitatea ca persoana păgubită să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în acelaşi timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.

Aprecierea prejudiciului moral nu poate fi restrânsă la determinarea suferinţei psihice, ci presupune aprecierea coroborată a tuturor consecinţelor negative ale prejudiciului pe toate planurile vieţii persoanei vătămate. Aprecierea daunelor morale se realizează în echitate şi păstrând principiul proporţionalităţii şi al justului echilibru între natura valorilor lezate.

Rolul jurisprudenţei în cuantificarea în bani a unei stări subiective este acela de furniza criterii generale de apreciere fundamentate în practica judiciară, ceea ce nu are legătură cu noţiunea de izvor de drept, în accepţiunea sa de act juridic cu valoare normativă.

În ceea ce priveşte cererea formulată de recurenţii-reclamanţi B. şi A. privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Având în vedere dispoziţiile art. 1 C. civ. care reglementează expres şi limitativ izvoarele de drept civil, poate judecătorul învestit cu soluţionarea unei cauze, să-şi motiveze soluţia făcând trimitere la jurisprudenţă sau să şi-o întemeieze pe jurisprudenţă, ori trebuie să îşi motiveze hotărârea pe principiile generale de drept, atunci când nu există temei legal ori lege care să reglementeze problema de drept dedusă judecăţii", Înalta Curte constată că este inadmisibilă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să analizeze condiţiile de admisibilitate privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unei chestiuni de drept.

Potrivit dispoziţiilor art. 519 C. proc. civ. pentru declanşarea procedurii hotărârii prealabile au fost instituite mai multe condiţii de admisibilitate, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ şi care pot fi enunţate astfel: existenţa unei cauze în curs de judecată, aflată în ultimă instanţă; cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Procedând la analiza asupra admisibilităţii sesizării, se constată că prima condiţie este îndeplinită, întrucât la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cauza va fi soluţionată în ultimă instanţă.

În speţă, însă, nu este îndeplinită condiţia de noutate a chestiunii de drept, operaţiunea de stabilire a cuantumului daunelor morale fiind tranşată în doctrină şi jurisprudenţă de o manieră ce îşi păstrează actualitatea.

Determinarea întinderii daunelor morale a beneficiat de rezolvări unitare în jurisprudenţa instanţelor, în sensul că la nivel legislativ şi de principiu nu există criterii obiective, precise, cuantificabile de stabilire a despăgubirilor băneşti pentru repararea prejudiciilor morale, dar în jurisprudenţă şi doctrină au fost reliefate câteva astfel de criterii, pe baza cărora instanţa urmează a face o apreciere subiectivă în funcţie de circumstanţele speţei. Cât priveşte întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, instanţa urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă.

În lipsa existenţei unei practici neunitare nu se poate apela la mecanismul pronunţării unei hotărâri prealabile, chestiunea de drept invocată de către reclamanţi nefiind nouă, ci una care nu a creat divergenţă în jurisprudenţă.

Astfel fiind, constatându-se neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate prevăzute imperativ de dispoziţiile art. 519 C. proc. civ., (lipsa unei condiţii făcând inutilă analizarea celorlalte cerinţe prevăzute de lege), cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu chestiunea de drept urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 213/A din 21.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, ca inadmisibilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 213/A din 21 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât BIROUL ASIGURATORILOR AUTO DIN ROMÂNIA şi intimatul-intervenient C..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2019.