Nullity of Real Estate Sale for Historic Monument Pre-emption: Failure to Develop Cassation Grounds for Contradictory Motivation and Incorrect Application of Law
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania’s Court of Cassation and Justice annulled the appellant’s extraordinary appeal, leaving the Court of Appeal’s decision in force, which had dismissed the plaintiff’s action for absolute nullity against the purchaser while maintaining the lower court’s dismissal against the local public authorities. The dispute concerned the absolute nullity of a real estate sale contract regarding a historic building, with the seller arguing that the contractual obligation was void for non-compliance with the right of pre-emption under the Law on the Protection of Historic Monuments. The court rejected the appeal based on procedural grounds, finding that the appellant failed to provide a substantive development of the grounds for cassation under Articles 486 and 488 of the Code of Civil Procedure, specifically arguing that the claim of a "contradictory motivation" and "wrong application of law" regarding the exercise of pre-emption rights were merely formal indications that improperly sought to re-examine the factual findings established by the lower courts.
Legislator headnote
AI generatedart. 4 din Legea nr. 422/2001, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ; Nullity of Real Estate Sale for Historic Monument Pre-emption: Failure to Develop Cassation Grounds for Contradictory Motivation and Incorrect Application of Law: The dispute concerned the absolute nullity of a real estate sale contract regarding a historic building, with the seller arguing that the contractual obligation was void for non-compliance with the right of pre-emption under the Law on the Protection of Historic Monuments. The court rejected the appeal based on procedural grounds, finding that the appellant failed to provide a substantive development of the grounds for cassation under Articles 486 and 488 of the Code of Civil Procedure, specifically arguing that the claim of a "contradictory motivation" and "wrong application of law" regarding the exercise of pre-emption rights were merely formal indications that improperly sought to re-examine the factual findings established by the lower courts.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedPrimary basis for annulling the appeal because the grounds invoked did not fit within the cases for cassation provided by law.
Procedural rule regarding the mandatory requirements for the appeal brief, specifically the requirement to include the grounds of illegality and their development.
Procedural basis cited in the final operative part for issuing the decision to annul the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2019
Asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 29 februarie 2016 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă sub nr. x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate, în baza art. 4 din Legea nr. 422/2001 republicată, nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 22 ianuarie 2015 la B.N.P. C., pe care 1-a încheiat în calitate de vânzătoare cu pârâtul B., în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul înscris în CF nr. x Timişoara, compus din casă de locuit şi garaj, situat în municipiul Timişoara, Splaiul Tudor Vladimirescu nr. 5, judeţul Timiş, pentru nerespectarea dreptului de preemţiune. De asemenea, reclamanta a solicitat revenirea la situaţia anterioară de carte funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului B. asupra imobilului şi revenirea acestuia în proprietatea sa, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 637/PI din 16 mai 2017, Tribunalului Timiş, secţia I civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei, reclamanta A. a declarat apel, care a fost admis de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă prin decizia civilă nr. 2 din 10 ianuarie 2018.
Astfel, instanţa de prim control judiciar a anulat în parte sentinţa civilă nr. 637/PI din 16 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă cu privire la acţiunea îndreptată împotriva pârâtului B.. Rejudecând cauza în limitele evocate, instanţa de prim control judiciar a respins acţiunea ca neîntemeiată şi în contradictoriu cu acest pârât şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate referitoare la soluţia dată în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş. Totodată, curtea de apel a obligat-o pe reclamantă în favoarea pârâtului B. la plata sumei de 1.800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, recurenta-reclamantă a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., susţinând că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, unele fiind chiar străine de natura cauzei, precum şi că a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 4 alin. (4)-(8) din Legea nr. 422/2001.
Din perspectiva motivului de nelegalitate instituit de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta s-a limitat să afirme că, în rejudecare, acţiunea pe care a formulat-o împotriva pârâtului B. a fost respinsă cu o motivare contradictorie.
Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 4 alin. (4)-(8) din Legea nr. 422/2001, autoarea prezentului demers judiciar a evocat poziţia pârâtului Consiliu Judeţean Timiş faţă de exercitarea dreptului de preemţiune expusă în întâmpinarea depusă la 28 aprilie 2016 în faţa primei instanţe şi în punctul de vedere depus în apel la 13 februarie 2017, susţinând că instanţa de apel a ignorat declaraţiile acestei părţi, în sensul ca nu i s-a solicitat exercitarea dreptului de preemţiune.
Prin urmare, recurenta a susţinut că instanţa de apel, în mod contradictoriu, îşi motivează decizia în ultimul aliniat din considerente arătând că "în cauză nu este incident motivul de nulitate absolută prevăzut de art. 4 alin. (4) din Legea 422/2001, vânzatoarea îndeplinind cerinţa legală...".
Arată că din dosarul cauzei rezultă că nu au fost respectate cerinţele art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001 şi că nu există nici sesizarea celor două entităţi şi niciun înscris emis de autorităţile publice locale din care să rezulte exercitarea dreptului de preemţiune în mod concret şi efectiv, consecinţa legală fiind aceea a nulităţii absolute a contractului încheiat.
Intimaţii-pârâţi B. şi Judeţul Timiş prin Consiliul Judeţean Timiş au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a reţinut că motivele de casare invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., fiind incidente dispoziţiile art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
La data de 8 octombrie 2019, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Părţile nu au formulat puncte de vedere asupra raportului întocmit.
Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate şi, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.
Aşadar, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.
În calea extraordinară de atac a recursului controlul de legalitate nu poate fi exercitat decât în măsura în care argumentele părţii prin care este exprimată nemulţumirea faţă de soluţia adoptată în apel se circumscriu motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.
Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.
În speţă, din expunerea criticilor aduse deciziei recurate, rezultă că deşi au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiţia dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligaţia de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel.
Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat formal de către recurenta-reclamantă, întrucât aceasta s-a limitat să afirme că, în rejudecare, acţiunea pe care a formulat-o împotriva pârâtului B. a fost respinsă cu o motivare contradictorie, fără a indica critici concrete din care să rezulte cu claritate caracterul contradictoriu al unor considerente în drept sau să indice acele considerente străine de natura pricinii.
De asemenea, cu privire la motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critica referitoare la aplicarea greşită a prevederilor art. 4 alin. (4)-(8) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice este invocată tot în mod formal, deoarece, în concret, prin susţinerile evocate recurenta-reclamantă tinde la schimbarea situaţiei de fapt, alta decât cea reţinută de instanţele devolutive.
Astfel, recurenta-reclamantă invocă aplicarea greşită a normei legale menţionate, susţinând că autorităţile publice locale nu au fost sesizate şi nici nu au emis un punct de vedere în sensul exercitării dreptului de preemţiune.
Aceste susţineri expuse de recurenta-reclamantă sunt în contradicţie cu situaţia de fapt reţinută în speţă, pe baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, respectiv răspunsul - adresă nr. x din 12.01.2015 emis de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş către D. prin mandatar E. (şi spre ştiinţă Primăriei Timişoara, Consiliului judeţean şi Ministerului Culturii - conform menţiunilor din adresă), ca urmare a înştiinţării transmise şi înregistrate la DJC Timiş cu nr. x din 8.01.2015 privind intenţia de vânzare a imobilului situat în Strada x nr. 5 din Timişoara.
Prin acest răspuns DJC Timiş a declarat că nu îşi exercită dreptul de preemţiune asupra acestui imobil, iar conform art. 4 alin. (8) din Legea nr. 422/2001 şi Legii nr. 259/2006 de modificare şi completare a Legii nr. 422/2001, s-a transferat dreptul de preemţiune al statului către autorităţile publice locale, instanţa de apel reţinând astfel, pe baza probatoriului administrat, că autorităţilor locale li s-a transferat dreptul de preemţiune, pe care acestea nu au înţeles să îl exercite.
Argumentele expuse de către recurenta-reclamantă nu se referă la încălcarea sau aplicarea greşită a prevederilor art. 4 alin. (4)-(8) din Legea nr. 422/2001, ci privesc doar aspecte factuale în legătură cu modalitatea de sesizare a autorităţilor publice locale în vederea exercitării dreptului de preemţiune.
În felul acesta se tinde, de o manieră inadmisibilă procedural, la o devoluare a fondului, la stabilirea altei situaţii de fapt, în raport de care să se aprecieze de către instanţa de recurs că au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 422/200, sub aspectul procedurii de exercitare a dreptului de preemţiune.
Or, în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.
În această situaţie, sancţiunea care intervine este anularea recursului, neexistând motive de ordine publică, ce să poată fi examinate din oficiu de către instanţa de recurs.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 2 din 10 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2019.