Conflict of jurisdiction regarding prosecutor salary claims: application of special civil procedure rules for judicial officers versus labor law domicile rules

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 30.03.2018 pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâţii la recalcularea indemnizaţiei brute lunare avută în prezent, prin includerea procentului de 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, la care să se adauge procentul de 10%, prevăzut de Legea nr. 293/2015 şi la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii, diferenţelor băneşti corespunzătoare, rezultate din recalcularea indemnizaţiilor potrivit celor pretinse prin primul capăt de cerere, pe trei ani în urmă, în raport cu data introducerii acţiunii, diferenţiat până la 01.12.2015 şi după această dată, dar şi pentru viitor, după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, până la încetarea raportului de muncă al fiecărui reclamant, în cuantum actualizat cu rata inflaţiei, precum şi la plata dobânzii legale aferente.

Au arătat reclamanţii că deţin funcţia de procuror, desfăşurând activităţi judiciare la Tribunalul Suceava şi la Curtea de Apel Suceava şi că au procedat la învestirea acestei instanţe cu soluţionarea cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 269 alin. (2) din C. muncii şi ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, raportat la art. 131 alin. (1), art. 95 pct. 4, art. 59 şi art. 127-128 C. proc. civ., la natura litigiului şi la domiciliul unor reclamanţi pe raza de competenţă a Tribunalului Neamţ.

La 14.09.2018, reclamanţii au precizat că îşi menţin acţiunea, exceptând perioada ianuarie 2018 - la zi, întrucât pentru acest interval drepturile salariale au fost încasate.

La termenul din 20.09.2018 instanţa a dispus disjungerea cererii formulate de reclamanţii C., K. şi L. şi formarea unui dosar separat.

La aceeaşi dată, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ, a pronunţat Sentinţa civilă nr. 1036/20.09.2018, prin care a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat în favoarea Tribunalului Suceava competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanţii A., B., D., E., F., G., H., I., J. şi M.

Pentru a hotărî astfel, a evocat dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Decizia nr. 7/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii şi Decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale a României şi a subliniat că, raportat la cele statuate prin aceste decizii, la calitatea reclamaţilor de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, respectiv D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Suceava şi la faptul că acţiunea acestora este îndreptată împotriva acestor parchete, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., ci dispoziţiile de drept comun, respectiv art. 269 alin. (2) din C. muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Or, potrivit dispoziţiilor de drept comun enunţate, în materia conflictelor individuale de muncă, competenţa revine instanţei de la domiciliul/sediul sau locul de muncă al reclamantului.

Prin urmare, a evocat dispoziţiile art. 130 alin. (2) şi art. 132 C. proc. civ. şi, reţinând că reclamanţii îşi au atât domiciliul, cât şi locul de muncă în circumscripţia Tribunalului Suceava, a declinat competenţa în favoarea acestei instanţe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă, la data de 01.11.2018.

Prin Sentinţa nr. 1442/10.12.2018, Tribunalul Suceava, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că litigiul are natura unui conflict de muncă, iar potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din C. muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, în materia conflictelor individuale de muncă competenţa revine instanţei de la domiciliul/sediul sau locul de muncă al reclamantului.

Raportat însă la calitatea părţilor, de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, a apreciat că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una din instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se afla instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", normă care, potrivit alin. (3), se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Referitor la art. 127 C. proc. civ., a reţinut tribunalul că prin Decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale a României, publicată în M. Of. nr. 638/23.07.2018, s-a constatat neconstituţionalitatea sintagmelor "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" şi "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. de asemenea, s-a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Astfel, în parag. 32 al deciziei sus-menţionate, Curtea Constituţională a reţinut că "legiuitorul a urmărit să scoată această categorie specială de cereri, în care un judecător este parte în proces, de sub incidenţa aplicării strămutării procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorilor din cauza calităţii părţilor, eventualul disconfort al părţii judecător creat prin ieşirea acestor cauze din circumscripţia curţii de apel trebuind a fi minimalizat în considerarea principiului imparţialităţii justiţiei şi a intereselor legitime ale celeilalte părţi. Astfel, indiferent dacă competenţa de soluţionare a unor astfel de cauze revine judecătoriei, tribunalului sau chiar curţii de apel, acestea vor fi soluţionate de instanţe de acelaşi grad din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, măsura fiind mult mai energică decât în cazul strămutării, unde o eventuală admitere a cererii ar conduce la învestirea doar a unei instanţe de acelaşi grad din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, putând da naştere în aplicarea normelor legale unor situaţii neprevăzute la edictarea acestora" a mai reţinut instanţa de contencios constituţional că art. 47 din Codul de procedură francez completat prin art. 3 din Decretul nr. 2017-891/06.05.2017, care a reprezentat sursa de inspiraţie a legiuitorului român la redactarea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., prevede că "în cazul în care un magistrat sau un auxiliar al justiţiei este parte dintr-un litigiu ce ţine de competenţa unei instanţe în circumscripţia căreia acesta îşi desfăşoară activitatea, reclamantul poate sesiza o instanţă situată într-o circumscripţie învecinată. Pârâtul sau părţile la recurs pot solicita trimiterea cauzei la o instanţă aleasă în aceleaşi condiţii. Sub sancţiunea inadmisibilităţii, cererea se prezintă imediat ce autorului acesteia i se aduce la cunoştinţă cauza trimiterii."

Prin urmare, având în vedere calitatea şi locul de muncă al reclamanţilor, în lumina deciziei Curţii Constituţionale, a apreciat că aparţine unui tribunal din circumscripţia curţii de apel învecinate Curţii de Apel Suceava competenţa soluţionării cauzei.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte reţine următoarele:

În speţă, reclamanţii, subliniind că deţin funcţia de procuror şi desfăşoară activităţi judiciare la Tribunalul Suceava şi Curtea de Apel Suceava, au învestit Tribunalul Neamţ cu un litigiu având ca obiect raporturile asimilate celor de muncă, în care se află cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una din instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se afla instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (3), aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Prin Decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale a României, publicată în M. Of. nr. 638/23.07.2018 s-a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituţionale; de asemenea, s-a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

În parag. 32 al acestei decizii, instanţa de contencios constituţional a reţinut că "legiuitorul a urmărit să scoată această categorie specială de cereri, în care un judecător este parte în proces, de sub incidenţa aplicării strămutării procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorilor din cauza calităţii părţilor, eventualul disconfort al părţii judecător creat prin ieşirea acestor cauze din circumscripţia curţii de apel trebuind a fi minimalizat în considerarea principiului imparţialităţii justiţiei şi a intereselor legitime ale celeilalte părţi. Astfel, indiferent dacă competenţa de soluţionare a unor astfel de cauze revine judecătoriei, tribunalului sau chiar curţii de apel, acestea vor fi soluţionate de instanţe de acelaşi grad din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, măsura fiind mult mai energică decât în cazul strămutării, unde o eventuală admitere a cererii ar conduce la învestirea doar a unei instanţe de acelaşi grad din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, putând da naştere în aplicarea normelor legale unor situaţii neprevăzute la edictarea acestora."

În speţă, reclamanţii deţin funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, împrejurare ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziţii legale, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Or, învestind cu soluţionarea cererii Tribunalul Neamţ, reclamanţii şi-au manifestat opţiunea, în condiţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea litigiului.

În altă ordine de idei, potrivit art. 269 alin. (2) din C. muncii, competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă aparţine instanţei de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar potrivit art. 216, "dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ."

În conformitate cu dispoziţiile art. 59 C. proc. civ., "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură."

În speţă, domiciliul reclamantei D. este situat în circumscripţia Tribunalului Neamţ, iar raportat la natura şi cauza drepturilor pretinse de reclamanţi, sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, operând astfel prorogarea de competenţă pentru reclamanţii care nu au domiciliul în raza instanţei sesizate.

Aşa fiind, şi din această perspectivă, competenţa soluţionării cauzei aparţine Tribunalului Neamţ, care nu şi-o poate pierde, ca efect al disjungerii dispuse.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Neamţ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2019.

GGC - NN