Revizuirea cererii de revizuire ca tardivă: calcularea termenului de la rămânerea definitivă, nu de la comunicarea hotărârii

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la 24 iulie 2013, sub nr. x/2013, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator B., a solicitat obligarea pârâtei C. la repararea prejudiciului cauzat reclamantei, prin însuşirea fără drept a întregului fond de marfă în valoare de 427.783,10 RON, precum şi la plata dobânzii legale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 219 şi art. 1349 C. civ.

Prin sentinţa nr. 1591 din 4 noiembrie 2014, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator B., în contradictoriu cu pârâta C..

Împotriva sentinţei primei instanţe, A. S.R.L., prin lichidator B., a declarat apel, prin care a formulat critici de netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia nr. 189 din 23 martie 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta A. S.R.L., prin lichidator B., împotriva sentinţei primei instanţe.

Împotriva deciziei instanţei de apel, A. S.R.L., prin lichidator B., a formulat cerere de revizuire, prin care a invocat motivele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul aceleiaşi curţi de apel sub nr. x/2013/a1.

Prin decizia nr. 503 din 9 septembrie 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca tardivă cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi ca nefondată cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a obligat-o pe revizuenta A. S.R.L., prin lichidator B., la plata către intimata C. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.

Împotriva deciziei instanţei de retractare, A. S.R.L., prin lichidator B., a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În motivarea recursului, recurenta a prezentat istoricul litigiului, după care a susţinut, în sinteză, că din analiza coroborată a dispoziţiilor art. 430 alin. (2) şi art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. rezultă că se poate cere revizuirea şi atunci când există contrarietate între considerentele unor hotărâri judecătoreşti.

În continuare, aceeaşi parte a arătat că prin cererea de revizuire a invocat contrarietatea între considerentele unor hotărâri pronunţate anterior şi cele ale deciziei atacate cu revizuire. Or, pentru a compara considerentele hotărârilor respective era necesară cunoaşterea lor.

Recurenta a subliniat că putea cunoaşte considerentele deciziei atacate cu revizuire numai după motivarea şi comunicarea acestei hotărâri.

Din această perspectivă, autoarea recursului a arătat că nu putea formula cererea de revizuire de la data pronunţării hotărârii.

Ca atare, recurenta a învederat că termenul de o lună pentru formularea cererii de revizuire întemeiate pe contrarietatea considerentelor trebuia calculat de la data comunicării ultimei hotărâri.

Prin raportare la această dată, titulara recursului a subliniat că a formulat cererea de revizuire cu respectarea termenului respectiv.

Totodată, recurenta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că acest text de lege încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În drept, recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Intimata C. a depus întâmpinare la 21 ianuarie 2016, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare la 8 februarie 2016, prin care a solicitat respingerea excepţiei invocate de intimată.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 17 mai 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 11 octombrie 2016, Înalta Curte a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a suspendat judecata recursului, până la soluţionarea acestei excepţii.

Prin încheierea din 8 octombrie 2019, Înalta Curte a repus cauza pe rol şi a respins excepţia inadmisibilităţii recursului, pe care l-a admis în principiu.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta susţine, în esenţă, că termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. trebuia calculat de la data comunicării hotărârii atacate cu revizuire şi nu de la data rămânerii definitive, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi act normativ.

În legătură cu momentul de la care trebuie calculat acest termen, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform cărora, "termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

Prin decizia nr. 743 din 22 noiembrie 2018, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate invocată de A. S.R.L., prin lichidator B. şi a constatat că dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt constituţionale, în raport cu criticile formulate.

În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de contencios constituţional a reţinut, în esenţă, că:

"pentru a beneficia de remediul prevăzut de calea extraordinară de atac a revizuirii în situaţia în care se ajunge la încălcarea autorităţii de lucru judecat prin pronunţarea a două hotărâri potrivnice este necesar ca această contrarietate să rezulte din confruntarea dispozitivelor celor două hotărâri; soluţia ce s-ar putea pronunţa în urma revizuirii în acest context este aceea a anulării celei de-a doua hotărâri, iar nu o reanalizare a acestei din urmă hotărâri şi implicit a considerentelor ce au fundamentat cele două hotărâri în discuţie sau o schimbare în tot sau în parte a hotărârii atacate; chiar dacă prin prevederile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ. se statuează faptul că autoritatea de lucru judecat are aplicabilitate şi în ceea ce priveşte considerentele pe care dispozitivul se sprijină, aceste din urmă prevederi se referă la considerentele care au fundamentat şi condus la soluţiile celor două hotărâri contrare/potrivnice".

Fiind respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., rezultă că momentul de la care se calculează termenul de o lună coincide cu data rămânerii definitive a deciziei atacate cu revizuire.

Or, decizia atacată cu revizuire a rămas definitivă la data pronunţării, respectiv la 23 martie 2015, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I raportat la alin. (2) teza finală al aceluiaşi articol C. proc. civ., întrucât a fost pronunţată în apel, într-un litigiu evaluabil în bani, în care era suprimat dreptul la recurs, conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Aşadar, termenul imperativ de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1). pct. 8 C. proc. civ. a început să curgă la 23 martie 2015.

Fiind un termen stabilit pe luni, devin aplicabile dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 3 teza I C. proc. civ., care prevăd că termenele socotite pe luni se împlinesc în ziua corespunzătoare din ultima lună.

Cum termenul de revizuire de o lună a început să curgă la 23 martie 2015, rezultă că ultima zi în care putea fi formulată cererea de revizuire a fost la 23 aprilie 2015.

În aceste condiţii, instanţa supremă constată că formularea cererii de revizuire la 21 mai 2019, conform menţiunii de pe plicul aflat la dosarul de revizuire, s-a făcut cu nerespectarea termenului imperativ de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1). pct. 8 C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, nerespectarea acestui termen a atras decăderea părţii din dreptul de a exercita calea de retractare a revizuirii întemeiate pe motivul contrarietăţii, conform art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, soluţia de respingere ca tardivă a cererii de revizuire întemeiate pe motivul contrarietăţii este legală.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. S.R.L., prin lichidator B., împotriva deciziei nr. 503 din 9 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. S.R.L., prin lichidator B., împotriva deciziei nr. 503 din 9 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2019.