Inadmissibility of extraordinary appeal in social security disputes under interim legislative restrictions

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2019

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 25 octombrie 2017 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, sub număr de dosar x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, B., C., a formulat contestaţie împotriva hotărârii nr. 21206/04.09.2017 emisă de Casa Naţională de Pensii Publice, solicitând anularea acesteia şi a tuturor actelor subsecvente, deciziile Casei Judeţene de Pensii Dâmboviţa nr. R. 694321/15.05.2014, nr. 317322/15.03.2017 şi nr. 292431/01.10.2012; recunoaşterea calităţii sale de luptător în Revoluţia Română din decembrie 1989 şi a tuturor drepturilor ce i se cuvin în baza Legii nr. 341/2004 spre a fi aplicate şi obligarea la emiterea unei decizii de pensionare în conformitate cu legile şi drepturile sale conform Legii nr. 341/2004; obligarea pârâţilor în solidar la repararea pagubei, reprezentând plata deciziei nr. 292431/30.01.2012 şi a drepturilor ce i se cuvin din noiembrie 2004, data izvorârii drepturilor la zi, conform Legii nr. 341/2004 - pensionarea la vârsta de 60 de ani şi indemnizaţia lunară în cuantum de 2000 RON, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 533 din 5 aprilie 2018, a respins acţiunea, ca nefondată.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin încheierea din 17 octombrie 2018, a amânat pronunţarea la 24 octombrie 2018 iar, prin decizia nr. 2264 din 24 octombrie 2018, a respins cererea de completare a probatoriilor şi a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 533 din 5 aprilie 2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., reclamantul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 17 octombrie 2018 şi a deciziei nr. 2264 din 24 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 17 mai 2019, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Părţile nu au formulat puncte de vedere la raport.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Se constată că acţiunea are ca obiect anularea hotărârii nr. 21206/04.09.2017 emisă de Casa Naţională de Pensii Publice şi a tuturor actelor subsecvente, a deciziilor Casei Judeţene de Pensii Dâmboviţa nr. R 694321/15.05.2014, nr. 317322/15.03.2017 şi a deciziei nr. 292431/01.10.2012, fiind dedus judecăţii un conflict de asigurări sociale.

Astfel, faţă de natura pretenţiei deduse judecăţii, respectiv litigiu de asigurări sociale, se reţine incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc. civ.

Potrivit art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018:

"în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare".

Textul de lege menţionat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.

De asemenea, art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 prevede că:

"împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă", iar alin. (2) al aceluiaşi articol menţionează că:

"hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

Coroborând dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, cu cele ale art. art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile având ca obiect conflictele de muncă şi asigurări sociale, văzând şi prevederile art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, rezultă că decizia recurată este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

Totodată, întrucât încheierea de amânare a pronunţării face parte integrantă din decizia pronunţată, aceasta se supune regulilor procedurale prevăzute pentru hotărârea finală pe care o precede şi, prin urmare, încheierea de şedinţă din data de 17 octombrie 2018 nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Este de necontestat că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Aşa fiind, în condiţiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu, la care se referă art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 17 octombrie 2018 şi a deciziei nr. 2264 din 24 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 17 octombrie 2018 şi a deciziei nr. 2264 din 24 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2019.