Territorial jurisdiction for labor liability claims filed by a legal entity’s branch: competence fixed at branch seat under plaintiff’s choice principle

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 8 aprilie 2019 pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub număr de dosar x/2019, reclamanta Societatea Naţională a Sării S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., D., E. F. şi G. obligarea acestora la plata sumei de 41.806,71 RON, reprezentând prejudiciu produs societăţii prin activitatea culpabilă pe care au exercitat-o în calitatea de salariaţi ai Societăţii Naţionale a Sării S.A. - Sucursala Salina Ocna Dej, repartizată după cum urmează: A. - 7.758,95 RON, B. - 9.217,7 RON, C. - 3.909,06 RON, D. - 9690,15 RON, E. - 5.270,20 RON F. -2.339,20 RON şi G. - 3.621,45 RON.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 254 şi art. 256 Codul muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 1657/2019 din 5 iulie 2019 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială; a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, fiind vorba de un conflict de muncă, în condiţiile în care litigiul vizează răspunderea patrimonială a salariatului, în cauză sunt incidente normele care guvernează jurisdicţia muncii.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată - litigiu de muncă, Tribunalul Cluj a reţinut că devin incidente dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) (conflicte de muncă) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

S-a arătat că aceste dispoziţii sunt completate de art. 210 din Legea nr. 62/2011 conform căruia, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, fiind astfel reglementată în mod expres o competenţă teritorială exclusivă şi absolută în această materie.

Raportat la împrejurarea că reclamanta îşi are sediul în Bucureşti, s-a apreciat că instanţa competentă este Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

S-a mai reţinut că art. 269 din Codul muncii nu lasă la alegere reclamantului - angajator, instanţa competentă, respectiv angajatorul nu are opţiunea de a introduce acţiunea la sediul principal sau la sediul secundar, sediul procesual ales ori locul de muncă al angajatului, în condiţiile în care norma legală prevede expres că instanţa competentă este cea de la sediul reclamantului (angajator), în sensul celor arătate fiind şi decizia nr. 920 din 10 februarie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Învestit prin declinare, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a reţinut că, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, iar potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

S-a arătat că, în cazul litigiilor de muncă, sub aspectul competenţei teritoriale, prin excepţie de la regula de drept comun, înscrisă în art. 107 C. proc. civ. (potrivit căreia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel"), conform prevederilor art. 210 din Legea 62/2011 a dialogului social, cererea se introduce la instanţa în a cărei rază reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă.

Aşadar, în vederea determinării competenţei teritoriale, legiuitorul a prevăzut două criterii alternative de stabilire a competenţei, în sensul că reclamantul, are alegerea de competenţă între instanţa de la domiciliul sau de la locul de muncă.

S-a constatat că în fapt reclamanta este Societatea Naţională a Sării S.A. - Sucursala Salina Ocna Dej şi aceasta a făcut alegerea competenţei învestind cu soluţionarea cauzei Tribunalul Cluj. Deşi aceasta este o sucursală, s-a apreciat ca fiind lipsită de relevanţă juridică absenţa personalităţii juridice, raportat la prevederile art. 56 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd faptul că pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii.

S-a arătat că raporturile juridice de muncă ce atrag competenţa exclusivă au fost încheiate şi derulate cu Societăţii Naţionale a Sării S.A. - Sucursala Salina Ocna Dej, care are sediul în municipiul Cluj. Mai mult, locul de muncă, stabilit de părţi prin contract individual de muncă este tot în judeţul Cluj şi pentru întreg demersul juridic desfăşurarea actelor procedurale în acelaşi loc asigură o mai bună administrarea a actului de justiţie.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 5066 din 25 septembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj. Constatându-se existenţa conflictului negativ de competenţă între cele două secţii, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În speţă, Înalta Curte constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă, declanşat de către angajator, respectiv o acţiune în răspundere patrimonială.

Conform dispoziţiilor art. 266 din Codul muncii:

"Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."

Conflictul individual de muncă este definit de dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, ca fiind "conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative".

Codul muncii, în art. 267, determină persoanele care pot avea calitatea de parte în litigiile de dreptul muncii:

a) salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;

b) angajatorii - persoane fizice şi/sau persoane juridice -, agenţii de muncă temporară, utilizatorii, precum şi orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfăşurată în condiţiile prezentului cod;

c) sindicatele şi patronatele;

d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor speciale sau al C. proc. civ.

Art. 269 din acelaşi cod statuează că:

"(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Totodată, conform dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă, se adresează instanţei judecătoreşti competente, în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă.

Art. 216 din acelaşi act normativ stipulează că: " Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

Conform art. 116 C. proc. civ., "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".

În speţă, instanţa constată că reclamanta este Societatea Naţională a Sării S.A. - Sucursala Salina Ocna Dej, entitate fără personalitate juridică, care are sediul în localitatea Dej, judeţul Cluj, şi aceasta a făcut alegerea competenţei învestind cu soluţionarea cauzei Tribunalul Cluj.

Înalta Curte are în vedere, totodată, dispoziţiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Cu toate acestea, pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii."

Dat fiind că raporturile juridice de muncă ce atrag competenţa exclusivă au fost încheiate şi derulate cu SOCIETATEA NAŢIONALĂ A SĂRII S.A. - SUCURSALA SALINA OCNA DEJ, care are sediul în localitatea Dej, judeţul Cluj, în funcţie de acest sediu se va determina instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză.

Având în vedere că localitatea Dej, se află în circumscripţia teritorială a Tribunalului Cluj, rezultă că această instanţă este competentă să soluţioneze litigiul de muncă ivit între părţi.

Reclamanta prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Cluj a învestit în mod legal această instanţa, fixând în mod definitiv competenţa în favoarea acesteia.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2019.