Territorial jurisdiction for public pension recalculation claims: application of domicile versus last place of insurance under Law 263/2010

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la 18 ianuarie 2019, sub număr de dosar x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE, COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAŢII - CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE şi CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BIHOR, solicitând instanţei obligarea Casei Judeţene de Pensii Bihor la recalcularea drepturile la pensie luând în calcul sistemul de salarizare cu plata în acord conform adeverinţelor comunicate de cei trei foşti angajatori ai săi; obligarea Casei Judeţene de Pensii Bihor de a-i comunica buletinele de calcul în baza cărora se va modifica decizia nr. 439979/09.10.2018; obligarea Casei Judeţene de Pensii Bihor de a modifica decizia nr. 439979/09.10.2018, în sensul recalculării punctelor şi restabilirea drepturilor la pensie raportat la contribuţiile efectiv făcute pentru fondul de pensii în temeiul adeverinţelor comunicate de la cei trei angajatori, începând cu 01.01.2018; obligarea Casei Judeţene de Pensii Bihor şi a Casei Naţionale de Pensii de a efectua în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii recalcularea drepturilor sale de pensie şi cu valoarea punctului reactualizată la zi, începând cu 01.01.2018, stabilirea responsabilităţii civile a pârâtelor dat fiind întârzierea nejustificată a rezolvării cererii de pensionare, precum şi obligarea pârâtelor, în solidar, la plata de daune morale şi materiale şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 17 aprilie 2019 pronunţată Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale, invocată de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Bucureşti.

În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Bucureşti, sub număr de dosar x/2019

Prin sentinţa civilă nr. 4491 din 8 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 154 din Legea nr. 263/2010 trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 103 alin. (3) din acelaşi act normativ, în sensul că stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei de asigurări sociale având ca obiect o pensie comunitară se va face prin raportare la ultimul domiciliu avut de reclamant pe teritoriul României (jurisdicţie în cadrul căreia se găseşte casa de pensii ce a emis decizia de pensie comunitară şi care deţine întregul dosar de pensionare).

În consecinţă, faţă de obiectul acţiunii, reţinându-se că ultimul domiciliu avut de reclamant pe teritoriul României a fost în judeţul Bihor, s-a apreciat că Tribunalul Bihor este instanţa competentă în soluţionarea cauzei.

Primind dosarul, Tribunalul Bihor a reţinut, în esenţă, că prin prisma dispoziţiilor art. 103 coroborate cu cele ale art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, singurul criteriu de determinare a competenţei teritoriale în speţa dedusă judecăţii este domiciliul sau ultimul loc de asigurare pe teritoriul României.

S-a arătat că la dosarul cauzei nu se regăseşte vreun înscris cu privire la un domiciliu, respectiv un loc de muncă în judeţul Bihor, ce ar putea justifica competenţa Tribunalului Bihor în soluţionarea cauzei.

Cu privire la domiciliu, din actele aflate la dosar, Tribunalul Bihor a constatat că până la momentul stabilirii în străinătate în anul 1990, reclamantul a avut domiciliul în Bucureşti, iar în ceea ce priveşte ultimul loc de asigurare pe teritoriul României, după cum rezultă din documentele depuse în probaţiune a rezultat că reclamantul a fost salariat al ISLGC Bucureşti şi I.P. Carpaţi, ambele instituţii cu sediul în Bucureşti, între anii 1982-1990, aspecte care rezultă şi din carnetul de muncă şi adeverinţele angajatorilor menţionaţi în cele ce preced.

S-a apreciat că alin. (2) al art. 154 din Legea nr. 263/2010 care prevede că, celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul, nu este aplicabil în speţa de faţă.

Aceasta întrucât, celelalte cereri la care se referă alin. (2) şi care ar atrage competenţa instanţei de la sediul instituţiei pârâte, ar putea fi plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţie încheiate în baza aceleiaşi legi, astfel cum se stipulează la art. 153 lit. h) din Legea nr. 263/2010, or în prezentul litigiu sunt contestate deciziile prin care s-au stabilit drepturi de pensie pe seama reclamantului.

Aşa fiind, prin sentinţa civilă nr. 882/LM/2019 din 1 octombrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE, COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAŢII - CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE şi CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BIHOR, a învestit instanţa de judecată cu o cerere având ca obiect recalculare pensie.

Potrivit art. 103 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cererea de pensionare se depune la casa teritorială de pensii competentă în a cărei rază domiciliază persoana.

Alin. 3 din acelaşi articol prevede că în aplicarea instrumentelor juridice cu caracter internaţional la care România este parte, persoanele domiciliate în străinătate pot transmite cererea prin care solicită pensie din sistemul public de pensii, împreună cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege, la casa teritorială de pensii competentă, în funcţie de ultimul loc în care au fost asigurate în România.

Conform art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice:

"Cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizaţii şi pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul." Alineatul 2 al aceluiaşi text legal prevede că "Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.

Raportat la obiectul acţiunii, coroborând dispoziţiile legale evocate se reţine că, în speţă, competenţa teritorială este determinată de domiciliul reclamantului sau ultimul loc de asigurare pe teritoriul României.

Se impune precizarea faptului că la dosarul cauzei nu există vreun înscris cu privire la un domiciliu, respectiv la un loc de muncă în judeţul Bihor, care ar putea justifica competenţa Tribunalului Bihor în soluţionarea cauzei.

La momentul promovării acţiunii reclamantul a declarat că are domiciliul în România, Bucureşti, str. x, Bucureşti, iar adresa asiguratului, aşa cum apare aceasta menţionată în Decizia privind acordarea a unor drepturi de pensie comunitară şi în Notificarea Deciziei cu privire la cererea de acordarea a unor drepturi de pensie comunitară, este tot în Bucureşti, str. x.

În ceea ce priveşte ultimul loc de asigurare pe teritoriul României, din documentele depuse la dosar (carnet de muncă, adeverinţele angajatorilor) rezultă că între anii 1982-1990 reclamantul a fost salariat al ISLGC Bucureşti şi I.P. Carpaţi, ambele instituţii având sediul în Bucureşti.

Astfel, întrucât competenţa teritorială este determinată de domiciliul reclamantului sau ultimul loc de asigurare pe teritoriul României, iar înscrisurile depuse atestă faptul că acestea se află în Bucureşti, Înata Curte constată că Tribunalul Bucureşti este instanţa căreia îi revine competenţa teritorială de soluţionare a cererii deduse judecăţii.

În raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2019.