Scope of Cassation Review: Prohibition of Re-evaluating Moral Damages and Factual Evidence in Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă,

Din actele şi constată următoarele:

I. Prin cererea de chemare de judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 21 iulie 2017, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. D., cu participarea intervenientului forţat E., obligarea pârâtei la plata daunelor materiale şi morale pentru prejudiciul încercat prin decesul lui F., astfel:

- pentru A., tatăl victimei decedate, suma de 1.000.000 RON cu titlu de daune morale;

- pentru B., mama victimei decedate, suma de 1.000 000 de RON cu titlu de daune morale şi suma de 2.503,59 RON, cu titlu de daune materiale şi

- pentru C., sora victimei decedate, suma de 500.000 de RON cu titlu de daune morale.

Au precizat că solicită plata cheltuielilor de judecată, pe cale separată.

În drept, recurenţii-reclamanţi şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1381, 1390, 1391 şi 1392 C. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 49, 50 şi 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, republicată, prin raportare la dispoziţiile art. 24 şi 26 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară şi la Directiva nr. 103/2009 a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi.

Prin sentinţa civilă nr. 3038/2017 din 31 octombrie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A. şi intervenientul forţat E..

A obligat pârâta să plătească reclamantei B. suma de 2503,59 RON, reprezentând daune materiale.

A obligat pârâta să plătească fiecăruia dintre reclamanţii A. ŞI B. suma de 500.000 RON, reprezentând daune morale.

A obligat pârâta să plătească reclamantei C. suma de 250.000 RON, reprezentând daune morale.

A luat act că reclamanţii şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

II. Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel pârâta S.C. D. S.A., solicitând schimbarea, în parte, a sentinţei, în sensul celor dezvoltate în motivele de apel.

Prin decizia civilă nr. 1278A din 18 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanta - pârâtă S.C. D. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3038 din data de 31 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii - reclamanţi A., B. şi C. şi cu intimatul - intervenient E..

A schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că:

A obligat pârâta să plătească fiecăruia dintre reclamanţii A. şi B. suma de 50.000 RON, reprezentând daune morale.

A obligat pârâta să plătească reclamantei C. suma de 25.000 RON reprezentând daune morale.

A menţinut, în rest, sentinţa apelată.

III. La data de 24 august 2018, recurenţii-reclamanţi A., B. şi C. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1278A din 18 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Prin memoriul de recurs, recurenţii-reclamanţi au susţinut, în esenţă, că hotărârea recurată este nelegală, instanţa de apel pronunţând o soluţie greşită, atât sub aspectul nemotivării şi expunerii unor motive contradictorii în cuprinsul acesteia, cât şi cu privire la neaplicarea legii, în spiritul ei.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocând dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 136/1995, recurenţii-reclamanţi au arătat că, în raport cu criteriul obiectiv al jurisprudenţei, instanţa de apel a apreciat că "suma recunoscută în favoarea persoanelor prejudiciate trebuie să aibă un caracter mai degrabă simbolic, astfel, prin acordarea unor sume foarte mari pe care reclamanţii nu le-ar fi putut obţine niciodată, în nicio împrejurare, se produce o îmbogăţire fără justa cauză".

Au criticat hotărârea recurată, întrucât, instanţa de apel a dispus diminuarea daunelor morale fără a prezenta o motivare clară şi concretă asupra fundamentului prejudiciului, mai exact cu o motivare lacunară în raport cu normele legale incidente, în considerarea unui un criteriu ce nu poate fi considerat determinant.

Au apreciat că, deşi instanţa de control judiciar trebuia să procedeze la un examen propriu al pricinii, fiind obligată să verifice ori să dea o apreciere proprie materialului probator administrat în faţa primei instanţe, instanţa de apel nu a făcut nicio evaluare asupra părţilor ori asupra situaţiei de fapt deduse judecăţii, nefăcând nicio precizare în motivarea deciziei cu privire la probele administrate în cauză.

Prin faptul că nu a prezentat argumentele pentru care au fost înlăturate cererile şi susţinerile reclamanţilor, în raport cu probele administrate, au susţinut că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 476 C. proc. civ., care consacră caracterul devolutiv al căii de atac.

Recurenţii-reclamanţi au considerat că instanţa de apel a diminuat în mod greşit despăgubirile acordate de prima instanţă recurenţilor-reclamanţi, fără a răspunde argumentelor fundamentale invocate de părţi şi nu a procedat la o evaluare individuală, pentru fiecare reclamant, a prejudiciului moral suferit, argumentând doar că, prin suma acordată, instanţa de fond s-ar fi îndepărtat de la scopul urmărit de legiuitor în privinţa acordării daunelor morale.

Astfel, în opinia recurenţilor, hotărârea recurată cuprinde lapidar şi contradictoriu argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate, rezultând, astfel, că situaţia de fapt dedusă judecăţii nu a fost pe deplin stabilită, ceea ce relevă nelegalitatea deciziei atacate.

Contradictorialitatea motivării deciziei recurate rezultă, în opinia recurenţilor-reclamanţi, din considerentele prezentate, care preiau aprecierile instanţei de fond cu privire la gravitatea atingerii drepturilor recurenţilor-reclamanţi, dar nu oferă o explicaţie logico-juridică pentru diminuarea drastică a sumelor acordate mamei victimei decedate, fiind încălcat principiul echităţii, dar şi principiile rezonabilităţii şi proporţionalităţii faţă de prejudiciul încercat.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de drept material prevăzute de art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, care statuează asupra obligativităţii acordării daunelor morale, în caz de deces, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Se critică decizia recurată sub aspectul că instanţa de apel nu a ţinut seama de jurisprudenţa similară din România, potrivit căreia despăgubirile cu titlu de daune morale nu pot fi acordate într-un cuantum care să le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, pentru a nu deveni un folos material injust pentru persoanele păgubite, însă acestea trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu prejudiciul suferit, în sensul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat şi le vor îndura în continuare persoanele prejudiciate.

Au considerat că despăgubirile acordate cu titlu de daune morale trebuiau stabilite într-un cuantum raportat la împrejurările concrete ale cauzei, în funcţie de intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate, fiind în măsură să amelioreze efectiv condiţiile de viaţă ale recurenţilor-reclamanţi prin procurarea unor satisfacţii morale.

Totodată, trebuiau avute în vedere gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii şi valoarea protejată, respectiv dreptul la viaţă al persoanei, cu atât mai mult cu cât, în situaţia recurenţilor-reclamanţi, prejudiciul nu poate fi acoperit, iar aceştia nu pot fi repuşi în situaţia anterioară producerii accidentului.

Invocând principiul statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, conturat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, au susţinut că instanţa de apel s-a limitat la criteriile prezentate în considerentele hotărârii recurate, fiind încălcate dispoziţiile legale invocate de către recurenţii-reclamanţi, potrivit cărora, la stabilirea întinderii despăgubirilor cu titlu de daune morale în caz de deces, se are în vedere legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Prin întâmpinarea înregistrată la 18 noiembrie 2018, intimata-pârâtă S.C. D. S.A. a invocat excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii recursului, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenţii-reclamanţi au solicitat respingerea apărărilor intimatei-pârâte şi admiterea recursului.

În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor concluzionând că recursul este admisibil, este scutit de plata taxei de timbru şi a fost declarat în termenul legal.

Totodată, a considerat că dezvoltarea criticilor formulate de recurenta-reclamantă permit exercitarea controlului de legalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 15 februarie 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

De asemenea, prin încheierea din data de 4 octombrie 2019, Înalta Curte a respins excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii recursului, a admis în principiu calea de atac declarată şi a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 22 noiembrie 2019, în şedinţă publică.

IV. Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl va respinge, ca nefiind fondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea introductivă, recurenţii-reclamanţi au solicitat, în baza dispoziţiilor art. 49, 50 şi 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 republicată, coroborate cu cele ale art. 1381, 1390, 1391 şi 1392 C. civ., obligarea pârâtei S.C. D. S.A. la plata daunelor materiale şi morale pentru prejudiciul încercat prin decesul lui F. în accidentul rutier provocat din culpa intervenientului forţat E., fratele şi respectiv, fiul recurenţilor.

Recursul a fost fundamentat în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., supunând analizei instanţei de recurs lipsa motivării sau motivarea contradictorie ori necorespunzătoare a hotărârii recurate, respectiv greşita aplicare a normelor de drept material, cu referire la modalitatea de soluţionare, de către instanţa de prim control judiciar, a motivului de apel formulat de pârâtă referitor la acordarea unei sume neobişnuit de mari în favoarea reclamanţilor, cu titlu de daune morale, în raport cu textele de lege aplicabile şi jurisprudenţa în materie, atât cea naţională, cât şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În conţinutul memoriului cuprinzând motivele de recurs se menţionează, în esenţă, sub aspectul motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., că instanţa de apel a motivat lacunar şi în mod contradictoriu soluţia pronunţată, în considerarea unui criteriu ce nu poate fi considerat determinant şi fără a evalua situaţia de fapt şi prejudiciul moral suferit de fiecare recurent-reclamant, dar şi că, din considerentele prezentate, nu se pot desprinde argumentele avute în vedere de instanţă în privinţa diminuării drastice a sumelor acordate cu titlu de despăgubiri.

Totodată, au susţinut că a fost încălcat principiul echităţii, precum şi principiile rezonabilităţii şi proporţionalităţii cuantumului despăgubirilor cu gravitatea prejudiciului încercat de recurenţi.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că obligaţia instanţei de a motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt incidentă în speţă, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, precum şi raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Verificarea considerentelor deciziei atacate din perspectiva criticilor formulate de recurenţi relevă că instanţa de prim control judiciar a cenzurat hotărârea tribunalului, sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, din perspectiva criteriilor stabilite de jurisprudenţa în materie, respectiv: inexistenţa unor repere ştiinţifice exacte pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, împrejurarea că Ghidul pentru stabilirea cuantumului daunelor morale prezintă exclusiv date statistice rezultate din jurisprudenţa naţională, faptul că aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea preţului suferinţei fizice şi psihice, care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea tuturor consecinţelor negative ale accidentului asupra stării psihice a reclamanţilor, în raport cu relaţia existentă între reclamanţi - părinţi, respectiv soră - şi victimă şi, nu în ultimul rând, împrejurarea că persoana vinovată de producerea accidentului este tot un membru al familiei (fiul, respectiv fratele reclamanţilor şi al victimei).

Având în vedere aceste consideraţii, Înalta Curte nu poate reţine că decizia recurată ar fi nemotivată sau că ar cuprinde argumente contradictorii, astfel că susţinerile recurenţilor-reclamanţi circumscrise punctului 6 al alin. (1) din art. 488 C. proc. civ. sunt nefondate, hotărârea atacată fiind pronunţată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va analiza critica formulată de recurenţii-reclamanţi referitoare la faptul că despăgubirile acordate contravin jurisprudenţei în materie, condiţie impusă de dispoziţiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Norma privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule din 29 noiembrie 2011, aprobată prin Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, dispoziţii conform cărora, în caz de deces, daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Or, din examinarea considerentelor deciziei recurate, se constată că în stabilirea întinderii daunelor morale, instanţa de control judiciar s-a raportat la practica naţională a instanţelor, reţinând că, deşi au existat soluţii de obligare a asigurătorului la sume foarte mari, jurisprudenţa majoritară este în sensul acordării unor despăgubiri rezonabile, care să nu conducă la o îmbogăţire fără justă cauză a celor afectaţi.

Tot astfel, în raport cu criticile formulate, se constată că motivul de casare a fost invocat cu scopul evident de a repune în discuţie probele şi situaţia de fapt, evaluarea acestora de către instanţă şi, de asemenea, cu intenţia de solicita instanţei de recurs reconsiderarea concludenţei acestor elemente în privinţa impactului produs asupra psihicului recurenţilor- reclamanţi, prin stabilirea unei alte situaţii de fapt, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Aşa fiind, în speţă nu se confirmă motivul de casare instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurenţii-reclamanţi, instanţa de apel dând o corectă eficienţă textelor legale în materie, jurisprudenţei şi principiilor de drept incidente speţei.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând neîntemeiate criticile invocate în cererea de recurs, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi C., B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1278A din 18 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2019.