Peremption of appeal not applicable when proceedings suspended ex officio to await CJEU preliminary ruling under discretionary suspension rule

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă,

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 9 aprilie 2014 sub nr. x/2014, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., să se dispună constatarea nulităţii absolute şi a caracterului abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 8 alin. (8).1, art. 9 alin. (1) pct. a şi alin. (9).2 din convenţia de credit nr. x/2689 din 30 ianuarie 2007; precizarea elementelor componente ale procentului de dobândă (dobânda de referinţă plus marja băncii) din contractul de credit menţionat, având în vedere procentul de dobândă şi valoarea indicelui Libor de la data încheierii contractului şi precizarea perioadei de actualizare a ratei de dobândă pentru perioada 30 ianuarie 2007 - 23 iulie 2014; obligarea pârâtei la stabilirea în contractul de credit a ratei dobânzii şi a marjei băncii în funcţie de indicele de referinţă Libor de la data semnării contractului; restituirea tuturor sumelor încasate de către bancă cu titlu de dobândă fără titlu legal şi contractual, în baza clauzelor abuzive mai sus menţionate; refacerea graficelor de rambursare, având în vedere indicele Libor actualizat periodic şi marja fixă de la data încheierii contractului de credit; constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserate în contractul de credit şi eliminarea acesteia; stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF - RON la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului; denominarea în monedă naţională a plăţilor, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în monedă naţională.

Prin sentinţa civilă nr. 2111 din data de 6 februarie 2015, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 5224 din data de 29 septembrie 2015, tribunalul a respins, ca neîntemeiate, excepţiile lipsei de obiect, lipsei de interes şi prescripţiei extinctive, invocate de pârâtă, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi, a constatat caracterul abuziv al clauzelor inserate la art. 8.1 teza a III-a, numai în ceea ce priveşte sintagma "în conformitate cu politica Băncii" şi la art. 9.2 din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă nr. x/2689 din data de 30 ianuarie 2007, a constatat nulitatea absolută a clauzelor mai sus menţionate şi a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A. şi B. şi pârâta C. S.A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2015 la data de 8 noiembrie 2016, părţile criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin încheierea pronunţată la data de 18 ianuarie 2017, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecării cauzei, până la soluţionarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a cauzei C-186/16.

Ulterior, prin încheierea din data de 11 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi a anulat cererea de repunere pe rol formulată de apelanţii-reclamanţi A. şi B..

Prin rezoluţia din 9 mai 2018, în cauză a fost acordat termen de judecată la data de 12 septembrie 2018 şi s-a dispus citarea părţilor, în vederea discutării incidentului procedural al perimării, precum şi a cererii de repunere pe rol formulată la data de 7 mai 2018 de apelanţii-reclamanţi A. şi B..

Prin decizia nr. 1627 din 12 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia perimării şi a constatat perimate apelurile formulate de apelanţii-reclamanţi A. şi B., precum şi de apelanta pârâtă C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 5224 din data de 29 septembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenţii-reclamanţi A. şi B., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare către instanţa de apel.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat şi alte cheltuieli ocazionate de rezolvarea litigiului.

Recurenţii-reclamanţi au invocat faptul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, raportându-se la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, au arătat că la termenul de judecată din data de 18 ianuarie 2017, instanţa de apel a procedat, din proprie iniţiativă, la suspendarea cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. l C. proc. civ., până la soluţionarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2014.

Recurenţii-reclamanţi au mai arătat că, în perioada septembrie 2017 - martie 2018, apărătorul acestora, domnul avocat D., confruntat cu o serie de probleme juridice, a încheiat contractul de conlucrare nr. 673 din data de 5 septembrie 2017 cu domnul avocat E., contract ce a fost înregistrat atât la Baroul Bucureşti, cât şi la Baroul Olt, obligaţiile contractuale asumate fiind astfel transmise ultimului menţionat, pentru a se evita lezarea drepturilor clienţilor.

Precizând că la data de 9 noiembrie 2017, după pronunţarea soluţiei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, recurenţii-reclamanţi au formulat, prin reprezentant, o primă cerere de repunere pe rol a cauzei, aceştia au învederat că, prin încheierea de şedinţă din data de 11 aprilie 2018, instanţa de apel a anulat cererea de repunere pe rol, apreciind că semnatarul cererii nu a făcut dovada calităţii de reprezentant al recurenţilor, cu toate că la dosar s-a depus contractul de conlucrare anterior evocat.

Au făcut referire şi la o a doua cerere de repunere pe rol, formulată în faţa instanţei de apel prin intermediul domnului avocat D., precizând că, prin decizia atacată, instanţa de apel a constatat calea de atac perimată şi nu a mai analizat cererea de repunere pe rol.

Recurenţii-reclamanţi au mai formulat critici referitoare la soluţia pronunţată de prima instanţă, referitoare la modul de soluţionare al cererilor privind comisionul de acordare, calculul dobânzii, clauza de risc valutar şi îngheţarea cursului de schimb CHF - RON, invocând încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor relevate ale Legii nr. 193/2000, Legii nr. 289/2004, Regulamentului BNR nr. 3/2007 şi Legii nr. 34/2006.

Intimata-pârâtă C. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului şi, pe fond, a solicitat respingerea recursului.

În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor concluzionând că recursul este admisibil, este legal scutit de plata taxei judiciare de timbru şi a fost declarat în termenul prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, a considerat că dezvoltarea criticilor formulate de recurenţii-reclamanţi permit exercitarea controlului de legalitate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 15 februarie 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

De asemenea, prin încheierea din data de 4 octombrie 2019, Înalta Curte a respins excepţia tardivităţii recursului invocată de intimata-pârâtă C. S.A. şi, admiţându-l în principiu, a fixat termen pentru soluţionare la data de 22 noiembrie 2019, în şedinţă publică.

Analizând recursul formulat de recurenţii-reclamanţi A. şi B., în conformitate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl constată fondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de recurs, recurenţii-reclamanţi A. şi B. susţin că în mod greşit a admis instanţa de apel excepţia perimării cererii, deoarece suspendarea judecării cauzei a fost dispusă de către instanţă, din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca urmare a hotărârii ce urma a fi pronunţată de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza "Andriciuc şi alţii împotriva Băncii Româneşti S.A.", înregistrată sub nr. C-186/16, având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2014 cu o serie de întrebări preliminare referitoare la interpretarea unor dispoziţii ale Directivei 93/13.

Deşi recurenţii-reclamanţi au indicat, drept temei de drept al recursului, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază, în raport cu dezvoltarea criticilor formulate prin cererea de recurs, că argumentele invocate pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât aspectele învederate se referă, în realitate, la greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 413, 415 şi 416 din C. proc. civ., cu consecinţa greşitei constatări, ca fiind perimate, a apelurilor formulate.

Sub acest aspect, se reţine că art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:

"orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni", iar alin. (3) al aceluiaşi text de lege stabileşte că:

"nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

În raport cu dispoziţiile legale anterior redate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii. Per a contrario, perimarea nu se aplică în cazul existenţei unor motive care nu îi sunt imputabile părţii.

În speţă, se reţine că, prin încheierea de şedinţă din 18 ianuarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a dispus, din oficiu, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecăţii cauzei aflate în apel, până la soluţionarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2014, având ca obiect mai multe întrebări preliminare referitoare la interpretarea unor dispoziţii ale Directivei 93/13.

Instanţa de apel a apreciat, în considerentele încheierii sus-menţionate, că, deşi existenţa unei cauze pe rolul unei instanţe internaţionale nu este avută în vedere, expres, de prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., nu poate fi ignorat aspectul că o altă instanţă naţională (Curtea de Apel Oradea) a apreciat că normele invocate în respectiva cauză nu sunt clare şi necesită un răspuns din partea Curţii Europene.

Astfel, a considerat că normele a căror clarificare s-a solicitat prin formularea sesizării au relevanţă în economia prezentei speţe, fiind vorba de o directivă transpusă în legislaţia naţională (Legea nr. 193/2000) şi care constituie unul dintre temeiurile cererii de chemare în judecată formulate de recurenţii-reclamanţi.

Pe cale de consecinţă, în vederea unei bune administrări a actului de justiţie, instanţa de apel a apreciat util a nu se pronunţa în cauză, până când instanţa comunitară nu va formula un răspuns în cauza C-186/16 "Andriciuc şi alţii împotriva Băncii Româneşti S.A.", pentru a nu determina o interpretare diferită a normei juridice aplicabile pentru situaţii juridice identice.

Potrivit textului art. 413 alin. (1) pct. l C. proc. civ., care reglementează suspendarea facultativă a cauzelor, "instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi". Totodată, art. 413 alin. (2) C. proc. civ. prevede că suspendarea va dura până când hotărârea pronunţată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă.

Împrejurarea că instanţa de apel a avut nelămuriri privind interpretarea şi aplicarea dreptului Uniunii Europene şi a ales, ca mecanism procesual, suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea întrebărilor preliminare adresate Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de o altă curte de apel, în temeiul cazului de suspendare facultativă reglementat de art. 413 alin. (1) C. proc. civ., iar nu suspendarea de drept reglementată de art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., nu pot fi socotite a contura o culpă a reclamantului în lăsarea cauzei în nelucrare.

Procedura întrebării preliminare la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a fost instituită, aşa cum se prevede în Tratate, fie pentru a asigura un mijloc de constatare a validităţii dreptului Uniunii, fie pentru a oferi instanţei o interpretare a acestuia. La nivelul Uniunii Europene interpretarea dreptului se face de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, interpretarea dată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene fiind obligatorie pentru judecătorul naţional. De altfel, cererea de sesizare privind pronunţarea deciziei preliminare aparţine exclusiv instanţei naţionale, nu şi părţilor.

De asemenea, se reţine că reclamantul nu are calitatea de parte în litigiul în legătură cu care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a fost sesizată cu întrebare preliminară de Curtea de Apel Oradea (dosarul nr. x/2014) şi care a prilejuit suspendarea judecăţii apelului şi în cauza de faţă.

În fine, corelând dispoziţiile art. 416 alin. (3) C. proc. civ. cu cele ale art. 415 C. proc. civ., ce reglementează regulile privind repunerea pe rol a cauzei, se constată că legiuitorul a reglementat în mod diferit, în funcţie de felul suspendării, modul în care are loc reluarea judecăţii.

Astfel, ca regulă, având în vedere principiul disponibilităţii, reluarea judecăţii nu are loc din oficiu în cazul suspendării voluntare, facultative şi chiar de drept, astfel că dacă partea interesată nu solicită repunerea cauzei pe rol, începe să curgă termenul de perimare.

Cu toate acestea, atunci când suspendarea a fost dispusă în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., reluarea judecăţii se va face din oficiu, chiar şi în lipsa unei cereri de repunere pe rol formulate de partea interesată, de îndată ce are loc pronunţarea hotărârii preliminare de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Pentru identitate de raţiune şi cu atât mai mult trebuie să se procedeze în acelaşi fel atunci când instanţa de judecată, apelând la analogia legii, asimilează o cerere de sesizare în vederea pronunţării hotărârii preliminare, aflată pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, unei "judecăţi", în sensul avut în vedere de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., şi suspendă judecata cauzei pe acest temei, în considerarea necesităţii interpretării şi aplicării unitare a legislaţiei UE şi a caracterului obligatoriu al deciziilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Prin urmare, în contextul analizat, corelativ aprecierii unilaterale asupra aplicării suspendării facultative prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţei de apel îi revenea obligaţia de a verifica dacă în speţă mai subzistă motivele avute în vedere la pronunţarea suspendării cauzei prin încheierea de şedinţă din 18 ianuarie 2017 şi de a dispune, din oficiu, reluarea judecăţii după pronunţarea hotărârii preliminare, nefiind îndeplinite cerinţele prescrise de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. pentru aplicarea sancţiunii perimării apelurilor.

În concluzie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază întemeiate criticile analizate, circumscrise cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. şi, în temeiul art. 496 şi 497 din C. proc. civ. va admite recursul formulat, va casa în totalitate hotărârea recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Având în vedere soluţia adoptată, dar şi împrejurarea că restul criticilor formulate de recurenţii-reclamanţi nu au legătură cu decizia atacată, ci vizează hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte nu le va analiza în prezenta cale de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 1627 din 12 septembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia recurată.

Trimite apelurile spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2019.