Extraordinary appeal inadmissible for untimely filing, preserving peremption of labor claim for salary allowances and back wages
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the employee's appeal against the appellate court's decision, effectively leaving in force the ruling that declared her initial appeal perempted; consequently, the lower tribunal's dismissal of her claim stands as the final operative outcome. The dispute concerned a labor law action seeking the annulment of administrative orders regarding salary allowances for a pathology service employee and the payment of back wages, which was initially dismissed by the first-instance court and subsequently rendered moot at the appellate level due to procedural default. The Supreme Court ruled that the extraordinary appeal was inadmissible because it was filed after the statutory five-day deadline following the pronouncement of the appellate decision, thereby triggering forfeiture of the right to appeal under Article 185(1) of the New Code of Civil Procedure, while emphasizing that procedural time limits are matters of public order that cannot be derogated from by parties or courts.
Legislator headnote
AI generatedart. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 185 alin. (1) C. proc. civ; Extraordinary appeal inadmissible for untimely filing, preserving peremption of labor claim for salary allowances and back wages: , acţiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 30 din Legea nr. 284/2010, raportat la prevederile art. 266 şi următoarele din Legea nr. 53/2013.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2019
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 14.07.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea dispoziţiei nr. 448/31.05.2017 şi a dispoziţiei nr. 562/30.06.2017, emise de către pârâtă, obligarea acesteia să emită o nouă dispoziţie de acordare a sporului de 100% pentru întreaga activitate desfăşurată în cadrul Serviciului Anatomie Patologică şi plata drepturilor salariale aferente acestui spor de 100%, începând cu data de 01.06.2017.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 30 din Legea nr. 284/2010, raportat la prevederile art. 266 şi următoarele din Legea nr. 53/2013.
Tribunalul Gorj prin sentinţa civilă nr. 125 de la 6 februarie 2018 a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
La termenul din data de 26.04.2018 instanţa de apel a dispus suspendarea cauzei, potrivind dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 noul C. proc. civ.
Potrivit referatului din data de 30.10.2018, cauza a fost repusă pe rol conform art. 420 Noul C. proc. civ.
La termenul din data de 22.11.2018, instanţa a invocat din oficiu excepţia perimării apelului.
Prin decizia nr. 3065/2018 din 22 noiembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a constatat perimat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 125 din 6 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosar nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul-pârât SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ TÂRGU JIU.
La data de 10 decembrie 2018 (plic dosar recurs), recurenta-reclamantă A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 3065/2018 din 22 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că, prin încheierea din data de 26.04.2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul x/2017, a fost suspendată judecarea cauzei, întrucât nici una dintre părţi nu s-a prezentat şi nici nu a solicitat judecarea în lipsă, potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar această încheiere nu i-a fost adusă la cunoştinţă, motiv pentru care nu a avut posibilitatea de a formula în termen o cerere privind repunerea pe rol a cauzei.
Recurenta-reclamantă a apreciat că se impune repunerea pe rol a cauzei, precum şi judecarea acesteia, cu atât mai mult cu cât unei colege de la locul său de munca, care s-a adresat instanţei de judecată cu o cerere similară, i-a fost admisă cererea, putând astfel sa beneficieze de drepturile salariale, considerând, totodată, că este vorba de o discriminare în ceea ce o priveşte.
A mai arătat că a promovat această acţiune, întrucât Spitalul Judeţean de Urgenţă Targu Jiu, în urma unui control efectuat de Camera de Conturi Gorj, a dispus emiterea deciziilor contestate de reclamantă, însă, în acelaşi timp, şi spitalul a promovat acţiune împotriva măsurilor dispuse de Camera de Conturi Gorj, care are acelaşi obiect ca şi acţiunea sa, nemaivorbind de fapul că în dosarul nr. x/2017, reclamanta din acest litigiu are calitatea de intervenient, acţiunea promovată de spital fiind admisă la data de 19.10.2018, astfel că nu poate beneficia de două hotărâri contradictorii.
Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, în sensul repunerii apelului pe rol şi judecarea acestuia.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 6 iunie 2019 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, iar acestea nu au depus puncte de vedere.
Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., tardivitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prezenta cale extraordinară de atac are ca obiect decizia nr. 3065/2018 din 22 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, prin care a fost constatat perimat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 125 din 6 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosar nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul-pârât SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ TÂRGU JIU.
Potrivit art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ. "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare", iar conform art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."
Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.
Înalta Curte a reţinut, în acest context, că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor statuate de lege reprezintă una dintre consecinţele principiului dreptului persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, stabilit de art. 6 paragraf 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Instituirea unor termene procesuale serveşte atât unei mai bune administrări a justiţiei, cât şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.
Având în vedere că recursul a fost exercitat cu depăşirea termenului de 5 zile de la pronunţare, prevăzut de art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., situaţie ce atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac a recursului, conform art. 185 alin. (1) C. proc. civ., actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate, recursul este nul.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 3065/2018 din 22 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2019.