Cassation appeal annulled for lack of judicial stamp; dispute over seed sale contract termination, unpaid price, and extinguishment by offer of compensation (dare in plate)

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 10.02.2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă sub nr. x/2017 reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate încetarea, prin reziliere, a raporturilor contractuale născute în baza contractului nr. x din 23.09.2014 conform art. 1.549 si urm. din C. civ., să oblige pârâta la plata sumei de 283.060,33 RON reprezentând contravaloarea materialului semincer livrat si neachitat şi să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentinţa civilă nr. 2285/08.06.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., s-a dispus rezoluţiunea contractului nr. x/23.09.2014, încheiat între părţi, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 283.060,33 RON reprezentând preţ material semincer livrat şi neachitat şi suma de 6.435,60 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 2285/08.06.2017, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea acestuia, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul de a fi respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 2231A/2018 din 9 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2285/08.06.2017, pronunţate în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.A.; totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea apelantei privind cheltuielile de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 2231A/2018 din 9 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a formulat recurs pârâta S.C. B. S.R.L., indicând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

După expunerea cadrului procesual şi a istoricului litigiului, în motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, următoarele:

Instanţa de apel a reţinut că pârâta datorează reclamantei contravaloarea facturilor fiscale invocate în cererea introductivă, subliniindu-se importanta probatorie a extrasului de cont nr. 98/10.03.2016, prin care s-a confirmat soldul de 283.060,33 RON.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut ca nu poate exista autoritate de lucru judecat, in raport cu decizia civila nr. 131/23.01.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civila, pronunţata in dosarul nr. x/2017.

Sub acest aspect, recurenta-pârâtă a arătat ca reclamanta a solicitat Tribunalului Ialomiţa deschiderea procedurii insolvenţei împotriva sa, invocând faptul ca ar deţine împotriva sa o creanţa certă, lichidă şi exigibilă, în valoare de 1.191.931,45 RON. In susţinerea acestei cereri, reclamanta a depus, pe lângă contractul de vânzare-cumpărare nr. x/23.09.2014, şi alte două contracte, nr. x/23.02.2015, respectiv nr. 41/10.09.2015, precum şi numeroase facturi fiscale. Cererea de deschidere a procedurii insolvenţei a fost respinsa de Tribunalul Ialomiţa, hotărârea fiind definitivă prin decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în considerarea faptului ca pretinsa creanţă nu este certă, lichidă şi exigibilă.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că în cauza în care s-a cerut insolvenţa (dosar nr. x/2017), reclamanta a depus un extras de cont, pentru suma de 1.247.917,71 RON, confirmat de pârâtă la data de 10.03.2016, iar acest act nu poate fi privit separat de restul documentelor emise sau încheiate de părţi. La data de 10.03.2016, există într-adevăr acest sold, însă potrivit adreselor comunicate reclamantei ulterior acestei date, pârâta a propus, aşa cum era prevăzută în contracte, stingerea obligaţiei de plata prin darea în plată (compensaţie). Faptul că acestor adrese reclamanta nu le-a dat curs, refuzând plata, nu îi poate fi imputabil pârâtei şi, de aceea, a susţinut că acest extras de cont nu poate avea relevanţă.

In legătură cu aceste susţineri ale instanţei de apel, recurenta-pârâtă a menţionat că nu a contestat nici existenţa facturilor şi nici livrarea mărfurilor, recunoscând soldul din extrasul de cont. Problema pe care a ridicat-o permanent a fost aceea că, în contextul în care între părţi au fost încheiate mai multe contracte de vânzare-cumpărare, facturile menţionate de reclamantă nu pot fi împerecheate cu contractul ce face obiectul cauzei. De asemenea, a susţinut ca este reală valoarea mărfurilor, dar că pârâta s-a liberat de obligaţia de plată prin darea în plată cu bunuri, mărfuri şi servicii, pe care reclamanta le-a refuzat, contrar prevederilor existente în contractele încheiate cu aceasta.

Referitor la autoritatea de lucru judecat, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a comis o eroare de instituţii juridice, în contextul în care pârâta a invocat puterea de lucru judecat şi nicidecum autoritatea de lucru judecat.

Deşi a reţinut existenta modalităţii de stingere a obligaţiei de plată prin darea în plată, instanţa de apel a reţinut în mod eronat că pârâta nu a făcut dovada că în termenul convenit a livrat reclamantei bunurile propuse pentru stingerea obligaţiei de plată.

Instanţa de apel trebuia să observe că pârâta nu avea cum să livreze aceste bunuri în condiţiile în care s-a lovit de refuzul clar si fara echivoc al reclamantei. In această situaţie, instanţele trebuiau să reţină excepţia de neexecutare a contractului de către reclamantă, care a refuzat să primească plata contravalorii mărfurilor livrate pârâtei.

Recurenta-pârâtă a arătat că, potrivit contractului nr. x/23.09.2014, reclamanta şi-a asumat obligaţia de a livra material semincer, conform art. 1 din contract şi, corelativ, pârâta s-a obligat să achite preţul mărfii livrate, potrivit art. 4 din contract. In contractul pus în executare de către pârâtă şi semnat de reclamantă, la art. 4, se prevede că plata preţului mărfii se va realiza prin compensare, cu produse pesticide, îngrăşăminte chimice ori cu sămânţa destinată însămânţării. In realitate, juridic vorbind, era vorba nu despre compensaţie, care este o instituţie reglementată de art. 1616-1623 C. civ., ci despre o dare în plată, ce reprezintă o modalitate de executare a unei obligaţii de plată, potrivit disp.art. 1492 C. civ.

Aşa cum s-a arătat, contractele de vânzare-cumpărare nr. x/23.02.2015, respectiv nr. 41/10.09.2015, conţin această clauză, la art. 4.

Ştiind că există această clauză, ca în majoritatea contractelor încheiate cu reclamanta, recurenta-pârâtă a susţinut că a oferit reclamantei diverse bunuri pentru executarea întocmai a obligaţiei de plată. In acest sens, a susţinut că a comunicat creditoarei adresele cu nr. x/04.08.2016, nr. y/11.08.2016, nr. 12/0.1.02.2017, nr. 91/21.02.2017 si nr. 102/28.02.2017. Toate aceste adrese au rămas fără niciun ecou, deşi ele corespundeau clauzei înscrise la art. 4.

Reclamanta, în cererea introductivă, a invocat faptul că pârâta nu a avut niciun motiv pentru a refuza plata produselor primite, deşi, în realitate, pârâta nu a refuzat executarea obligaţiei de plată, mai degrabă creditoarea a refuzat primirea bunurilor date în plată, s-a mai susţinut.

Pârâta a arătat că reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1270 C. civ. şi art. 1516 C. civ., dar trebuie amintite şi dispoziţiile art. 1166 C. civ., art. 1170 C. civ., art. 1517 si art. 1524 C. civ., redând, totodată, dispoziţiile art. 1469 C. civ. şi art. 1462 C. civ.

Recurenta-pârâtă a susţinut că, în contextul în care a pus la dispoziţia creditoarei bunuri în vederea stingerii obligaţiei de plată a preţului mărfurilor livrate, consideră că nu poate fi reţinut caracterul cert, lichid si exigibil al creanţei pretinse de creditoare. Atâta vreme cât a oferit plata, conform clauzelor contractuale, cu bunurile menţionate în adresele comunicate creditoarei, pârâta consideră că aceasta o exonerează de orice răspundere contractuală.

Practic, a arătat recurenta-pârâtă, ne aflăm în ipoteza în care una dintre părţi invocă neexecutarea contractului, iar cealaltă parte invocă la rândul sau, neexecutarea contractului. Pe de o parte, reclamanta susţine ca pârâta nu şi-a executat obligaţia de plata, iar pe de alta parte, pârâta susţine că şi-a executat această obligaţie prin oferta de dare în plată, ca modalitate prevăzută în contract de stingere a obligaţiei de plată.

Concluzionând, recurenta-pârâtă a considerat ca instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor arătate mai sus, dar în special ale art. 1469, art. 1462 si art. 1492 C. civ. De asemenea, instanţa de apel nu a răspuns criticii sale privind rezilierea contractului de vânzare-cumpărare de către instanţa de fond, fără să motiveze în vreun fel, in fapt şi în drept, această soluţie.

Pentru aceste motive, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, admiterea apelului, schimbarea sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a transmis întâmpinare (la 19 februarie 2019 - plic dosarul de recurs) prin care a invocat excepţia nulităţii recursului întrucât criticile de nelegalitate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului. A menţionat că este de acord cu soluţionarea prezentei cauze în complet de filtru, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, iar intimata-reclamantă a depus punct de vedere, prin care a solicitat anularea ca netimbrat a recursului, respectiv anularea întrucât nu se încadrează în art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar pe fond respingerea acestuia, ca nefondat

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., chestiunea prealabilă a timbrajului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a anula recursul ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Excepţia netimbrării reprezintă modalitatea procesuală prin care instanţa ori partea interesată poate invoca, fără să pună în discuţie fondul dreptului, neregularitatea cu privire la timbrarea cererii. Aceasta are natura unei excepţii de procedură, absolute ce duce la anularea cererii în cazul neînlăturării lipsurilor constatate de instanţă.

Prin art. 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancţiunea nulităţii.

Conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

Înalta Curte, constată că recursul nu a fost timbrat anticipat şi că recurenta nu s-a conformat obligaţiei ce-i revenea, deşi i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în valoare de 3.217,80 RON, aşa cum rezultă din dovezile aflate la dosarul de recurs.

Reţinând că în speţă, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de la obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Or, în cauză, aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât Înalta Curte urmează să facă aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care va anula recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L., ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2231A/2018 din 9 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2019.