Peremption of cassation appeal due to six-month inactivity following procedural suspension

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 31.08.2016, reclamantii A. si B. au chemat in judecata pe parata C. S.A., solicitand sa se constate caracterul abuziv si nulitatea absoluta a clauzei privind comisionul de acordare a creditului prevazuta de art. 1.3 lit. a) din contractul de credit nr. x/8.02.2008, sa fie obligata parata la restituirea comisionului de acordare a creditului, precum si la plata dobanzii legale aferenta acestei sume, sa se constate caracterul abuziv si nulitatea absoluta a clauzei de risc valutar cuprinsa de art. 6.3 din contract si in consecinta sa se dispuna stabilizarea cursului de schimb valutar RON/CHF la valoarea existenta la data incheierii contractului, sa fie obligata parata la restituirea catre reclamanti a sumelor achitate suplimentar cu titlu de diferenta de curs valutar de la data platii acestora de catre reclamanti, precum si la plata dobanzii legale aferente de la data fiecarei plati.

In drept, reclamanţii au indicat prevederile art. 194 si urm. C. proc. civ., art. 1 alin. (3), art. 4, art. 6, art. 14 din legea nr. 193/2000.

Prin sentinţa civilă nr. 7730 din 8.12.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respinsă ca neintemeiata cererea formulată de reclamanţii A. şi B. impotriva paratei C. S.A..

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanţii, solicitând admiterea căii de atac şi admiterea cererii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 2065 din 24 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii A. şi B. impotriva paratei C. S.A.

Împotriva deciziei civile nr. 2065 din 24 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, recurenţii-reclamanţi A. şi B. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenţii-reclamanţi au invocat motivul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţinând, în sinteză, că instanţa de apel a omis în mod flagrant analizarea argumentelor de fapt, de drept, doctrinare, jursprudenţiale, precum şi a probatoriului administrat in cauză cu privire la următoarele aspecte: încadrarea clauzei de risc valutar a cărei anulare se solicită în noţiunea de "obiect al contractului"; caracterul clar şi inteligibil al modalităţii de redactare a clauzei de risc valutar în cuprinsul Contractului de Credit; caracterul standard decurgând din lipsa negocierii de către părţi a Contractului de Credit; dezechilibrul semnificativ al prestaţiilor părţilor decurgând din clauza de risc valutar şi clauza de comision de acordare a creditului; lipsa informării cu privire la potenţialele efecte financiare cu impact major a clauzei de risc valutar asupra recurenţilor.

Pe un alt palier, au mai susţinut recurenţii-reclamanţi, instanţa de apel a încălcat dreptul la apărare al recurenţilor, principiul contradictorialităţii şi principiul egalităţii armelor, raportat la imposibilitatea formulării de apărări de către recurenţi faţă de răspunsul la interogatoriu formulat de C. şi depus la ultimul termen de judecată, când părţile au susţinut concluzii pe fondul cauzei.

În susţinerea motivului de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a arătat că instanţa de apel nu a analizat probele ce au fost administrate, hotărârea fiind nemotivată din aceasta perspectivă şi, pe de alta parte, s-a susţinut că motivarea hotărârii este contradictorie în ceea ce priveşte aspectele referitoare la excluderea clauzei de risc valutar de la analiza caracterului abuziv.

Totodată, recurenţii-reclamanţi au invocat motivul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susţinând că, in mod greşit, instanţa de apel a reţinut că este aplicabilă excepţia prevăzuta de art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13, deşi art. 1578 din vechiul C. civ. reprezintă o norma de drept intern cu caracter supletiv.

Conform Legii nr. 193/2000, a Directivei nr. 93/13, a practicii judiciare interne, precum şi a jurisprudenţei la nivel comunitar, instanţa de apel a procedat la o aplicare flagrant eronată a dispoziţiilor de drept material interne şi europene cu privire la analiza caracterului abuziv şi prin urmare a nulităţii clauzei de risc valutar cuprinsă în Contractul de Credit, s-a mai arătat.

Cu privire la analiza caracterului abuziv a clauzei privind comisionul de acordare a creditului, recurenţii-reclamanţi au susţinut că în considerentele deciziei recurate, instanţa a reţinut în mod greşit că deşi această clauză nu reflectă o normă de drept obligatorie, nu face parte din obiectul contractului şi lipseşte negocierea cu privire la aceasta, celelalte condiţii, anume existenţa dezechilibrului şi lipsa bunei - credinţe din partea intimatei, nu sunt îndeplinite.

Recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare către instanţa de apel; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat si menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenţii-reclamanţi au solicitat, în esenţă, să se constatate caracterul netemeinic al apărărilor invocate de intimată prin întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, precum şi a suplimentului la raport, care au fost comunicate către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., iar la 19.10.2018, recurenţii au depus punct de vedere la supliment prin care au solicitat, în esenţă, să se constate ca recursul este admisibil prin raportare la Deciziile 369 si 454 din 2018 ale Curtii Constituţionale.

Prin încheierea din 31 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-civilă a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen la data de 18 aprilie 2019, pentru judecata pe fond a recursului.

Prin încheierea din 18 aprilie 2019, Înalta Curte, secţia a II-a civilă constatând lipsa nejustificată a părţilor legal citate la strigarea pricinii, în condiţiile în care nici una dintre acestea nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării recursului.

Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, iar părţile au fost citate pentru constatare perimare cerere pentru termenul de judecată din 21 noiembrie 2019.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia perimării cererii de recurs, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a constata perimat recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ. "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

Potrivit textului de lege evocat, termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă, iar pentru a interveni perimarea în materie civilă, cauza, indiferent de faza procesuală în care se află,trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni din motive imputabile părţii.

Perimarea este o sancţiune procedurală de aplicaţie generală, care operează atât în etapa judecăţii în primă instanţă, cât şi în etapa judecăţii în căile de atac, având o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găseşte, dar şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei părţilor în termenul prevăzut de lege.

În speţă, se constată că judecata pricinii a fost suspendată la data de 18 aprilie 2019, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, în speţă, condiţiile perimării, aşa cum se desprind din dispoziţiile art. 416 C. proc. civ. sunt îndeplinite în cauză, de la data suspendării judecării recursului - 18 aprilie 2019 - şi până la data repunerii pe rol, din oficiu, trecând un termen mai mare de şase luni, încheierea din 18 aprilie 2019 fiind ultimul act de procedură îndeplinit de instanţă, dată de la care părţile nu au mai formulat nici o cerere, fiind în culpă procesuală.

În speţă, nu este incidentă o cauză neimputabilă păţilor sau necesitatea îndeplinirii din oficiu a unui act de procedură, care să conducă la întreruperea termenului de perimare.

Prin urmare, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina părţilor mai mult de şase luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de suspendare sau întrerupere în condiţiile art. 417 - 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 416 coroborat cu art. 420 C. proc. civ., va constata perimat recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 2065 din 24 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 2065 din 24 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Cu recurs în 5 zile de la pronunţare, care se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2019.