Absolute nullity of sales of historical monuments barred by res judicata binding force of prior validity ruling

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, la data de 27 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtele S.C. C. S.R.L. - prin lichidator judiciar, D. S.P.R.L., S.C. E. S.R.L.- prin lichidator judiciar, F. S.P.R.L. şi G. S.A., solicitând instanţei constatarea nulităţii absolute a următoarelor acte: contractul de vânzare-cumpărare încheiat între G. S.A., în calitate de vânzător, şi S.C. C. S.R.L., în calitate de cumpărător, contract autentificat de B.N.P. H. sub nr. x/23.07.2004, şi, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între S.C. C. S.R.L., în calitate de vânzător şi S.C. E. S.R.L., în calitate de cumpărător, contract autentificat de B.N.P. I. sub nr. x/07.07.2006, şi, pe cale de consecinţă, repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Prin sentinţa civilă nr. 627/2017, pronunţată la data de 22 iunie 2017, în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesual active şi excepţia lipsei de interes; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii S.C. C. S.R.L., S.C. E. SRL- prin lichidator judiciar F. SPRL Bucureşti şi G. S.A. Bacău, ca neîntemeiată; a respins cererea de suspendare, ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A..

Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, prin decizia nr. 24/2018, pronunţată la data de 17 ianuarie 2018, în dosarul nr. x/2016, a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A., în contradictoriu cu intimaţii- pârâţi S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar, D. S.P.R.L., S.C. E. S.R.L., prin lichidator judiciar, F. S.P.R.L. şi G. S.A. BACĂU, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs A..

Recurenta-reclamantă A. se raportează la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii recurate iar, în temeiul art. 480 alin. (3) C. proc. civ., solicită casarea cu trimitere spre rejudecare.

Recurenta-reclamantă a relevat pe larg circumstanţele cauzei iar, în dezvoltarea motivelor de casare a hotărârii recurate, a susţinut, în esenţă, că hotărârea este nemotivată şi confuză, cuprinzând motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Astfel, chestiunea de drept care-i este opusă cu titlu de argument unic pentru soluţiile de respingere a cererii sale în faţa primei instanţe şi, ulterior, pentru respingerea apelului, este străină de obiectul cauzei şi profund contradictorie, în condiţiile în care calitatea sa procesuală activă şi interesul în promovarea cererii au fost confirmate de instanţă prin respingerea excepţiilor invocate de pârâte, pe de o parte, iar chestiunea de drept a aplicării efectelor principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans priveşte o parte, G. S.A., care în acţiunea de faţă are calitatea de pârâtă.

A susţinut recurenta-reclamantă că, procedându-se în acest fel, posibilitatea sa de a pune în discuţie situaţia şi temeiul juridic al cererii a fost eliminată, şi subliniază că, prin cererea de chemare în judecată a invocat, ca şi cauză de nulitate, dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, text care prevede că monumentele istorice pot fi vândute doar cu respectarea de către vânzător a dreptului de preempţiune al unităţilor administrativ- teritoriale, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Prin raportare la dispoziţiile art. 497, raportat la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., recurenta-reclamantă apreciază că în cauză se impune casarea, atât a hotărârii recurate, precum şi a sentinţei civile pronunţate de instanţa de fond, întrucât, în cauză, nu s-a procedat la o analiză pe fond a pretenţiilor, nici în faţa primei instanţe, nici în apel, cauza fiind judecată la primul termen, prin raportare la o unică împrejurare, reţinută cu titlu de excepţie de fond, absolută şi peremptorie, respectiv, dosarul nr. x/2013.

În susţinerea motivului pentru care a solicitat, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare oricărei alte instanţe de acelaşi grad, pentru protejarea intereselor unei bune administrări a justiţiei, a arătat că, atât hotărârile luate până în acest moment de instanţe precum şi comunicatele/luările de poziţii venite din partea diverselor instituţii chemate să îşi exprime poziţia în aceste dosare, o îndreptăţesc să considere că, la nivelul instanţelor de pe raza Curţii de Apel Bacău, competentă teritorial, nu poate fi înlăturată prezumţia de lipsă de obiectivitate şi prezumţia existenţei unor interese de natură a afecta orice demers procesual în sine, cât şi pentru justiţiabil încrederea în procesul de justiţie.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Analizând recursul din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin decizia atacată a fost respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 627/2017, pronunţate la data de 22 iunie 2017, în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, instanţa de apel reţinând că, având în vedere cererea de chemare în judecată, de investire a primei instanţe şi cadrul procesual astfel determinat, obiectul litigiului dedus judecăţii în cauza pendinte este acelaşi cu cel ce a constituit dosarul nr. x/2013, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 168/26.05.2015 pronunţată de Tribunalul Bacău, definitivă prin decizia civilă 1037/19.10.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău şi vizează cererea apelantei-reclamante de constatare a nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/23.07.2004 şi y/07.07.2006 pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 422/2001 referitoare la dreptul de preemţiune al unităţii administrativ-teritoriale.

În acest context, Curtea a reţinut că, în mod corect, prima instanţă a avut în vedere puterea de lucru judecat a celor stabilite prin judecata efectuată în dosarul nr. x/2013, cu privire la cererea de constatare a nulităţii absolute a celor două contracte menţionate, neputând fi reţinută autoritatea de lucru judecat, întrucât reclamanta din dosarul precizat anterior a fost S.C. G. S.A., societate la care reclamanta din cauza de faţă are calitate de acţionar.

Faţă de soluţia pronunţată de instanţa de apel, recurenta susţine că argumentul unic pentru respingerea apelului este străin de obiectul cauzei şi profund contradictoriu, în condiţiile în care calitatea sa procesuală activă şi interesul în promovarea cererii au fost confirmate de instanţă prin respingerea excepţiilor invocate de pârâte.

Critica nu este fondată.

Astfel cum s-a menţionat anterior, instanţa de apel a respins apelul şi a confirmat soluţia instanţei de fond prin care s-a reţinut puterea de lucru judecat a celor stabilite prin judecata efectuată în dosarul nr. x/2013 iar nu autoritatea de lucru judecat având în vedere că reclamanta din dosarul precizat anterior a fost S.C. G. S.A., societate la care reclamanta din cauza de faţă are calitate de acţionar.

Înalta Curte reţine că, între autoritatea de lucru judecat şi puterea de lucru judecat există o distincţie clară. Astfel, condiţia de aplicare a autorităţii de lucru judecat presupune identitatea de acţiuni (părţi, obiect şi cauză) ce opreşte repetarea judecăţii, iar puterea de lucru judecat impune consecvenţă în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

Nereţinându-se autoritatea de lucru judecat, în mod corect instanţa a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei interesului în promovarea cererii de faţă, aspecte procedurale care nu vin în contradicţie cu reţinerea puterii de lucru judecat şi nu au efecte asupra fondului cauzei, ci o diferenţiază de autoritatea de lucru judecat.

Din analiza hotărârii judecătoreşti indicate anterior se observă faptul că s-a statuat cu putere de lucru judecat asupra respectării cerinţei legale, respectiv a valabilităţii actului juridic civil, instanţa de judecată fiind sesizată anterior cu verificarea legalităţii contractului de vânzare cumpărare prin prisma conferirii posibilităţii de exercitare a dreptului de preemţiune.

Recurenta a susţinut că prin soluţiile pronunţate, a fost eliminată posibilitatea de a pune în discuţie situaţia şi temeiul juridic al cererii în cauza de faţă.

Contrar susţinerilor recurentei, din analiza considerentelor hotărârilor menţionate rezultă că instanţa a reţinut că singura cauză de nulitate invocată în prezentul litigiu este reprezentată de încălcarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 422/2001, motiv pentru care s-a apreciat că cererea reclamantei nu are fundament juridic, deoarece nu se poate readuce în discuţie problema încălcării condiţiei de valabilitate definită de textul de lege.

Într-adevăr, conform celor arătate, în virtutea efectului puterii de lucru judecat, instanţa de judecată nu mai poate analiza fondul pretenţiilor, acesta fiind în cauză încălcarea dreptului de preemţiune al Unităţii Administrativ Teritoriale/Statului Român - problemă ce a a fost dezlegată irevocabil în cadrul dosarului nr. x/2013 Soluţionarea prezentului litigiu nu poate contrazice constatările anterioare ale instanţei de judecată, în caz contrar aducându-se atingere principiului securităţii raporturilor juridice.

În ceea ce priveşte solicitarea recurentei de trimiterea cauzei spre rejudecare oricărei alte instanţe de acelaşi grad, pentru protejarea intereselor unei mei bune administrări a justiţiei, instanţa nu o va mai analiza faţă de soluţia reţinută pe fondul recursului.

Faţă de considerentele reţinute, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 24/2018 din 17 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 24/2018 din 17 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2019.