Subcontractor's direct claim against beneficiary rejected under Civil Code Article 1488; final dismissal upheld

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 894 pronunţată în data de 23 aprilie 2018, Tribunalul Prahova a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocate de către pârâta S.C. A. S.A. şi a respins acţiunea având ca obiect pretenţii formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar Societatea C. SPRL, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., ca fiind introdusă de către o persoană fără calitate.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că pretenţiile care fac obiectul prezentului litigiu rezultă din lucrările care au făcut obiectul contractului nr. x/1995 şi actelor adiţionale încheiate între pârâta A. S.A. Ploieşti, în calitate de beneficiar şi pârâta D. S.A. Ploieşti, în calitate de antreprenor general pentru realizarea obiectivului Clădire Dispecerat Central A., executate, recunoscute de părţi ca realizate în şantier şi solicitate la plată (ataşamente privind stadii fizice plus situaţii de lucrări şi facturi aferente emise de antreprenorul general).

S-a reţinut că lucrările au fost subcontractate de antreprenorul pârât D. S.A. iniţial cu S.C. E. S.R.L. Deva şi, ulterior în vederea finalizării cu reclamanta B. S.R.L.

Astfel, reclamanta B. S.R.L. are calitatea de subantreprenor şi pârâta A. S.A. are calitatea de beneficiar, iar pe parcursul derulării litigiului pârâta D. S.A. (antreprenorul) a intrat în procedura insolvenţei.

Astfel, în cauză, suntem în prezenţa a două contracte distincte (contractul de antrepriză şi contractul de subantrepriză) care creează, în consecinţă, două raporturi juridice diferite: raportul de antrepriză dintre beneficiar şi antreprenor şi, respectiv, raportul de subantrepriză dintre antreprenor şi subantreprenor.

Raportat la cele de mai sus a rezultat că subantreprenoarea B. S.R.L. şi beneficiara A. S.A. se găsesc în raporturi juridice diferite (una numai în raportul de subantrepriză, iar cealaltă numai în raportul de antrepriză), motiv pentru care contractul de subantrepriză nu produce efecte faţă de beneficiar în raport cu care apare ca fiind "res inter alios acta".

Astfel, convenţia de plată nr. x/18.04.2006, invocată de către reclamanta B. S.R.L. nu putea fi opusă contractelor anterior menţionate.

Acţiunea directă a lucrătorilor, reglementată prin art. 1488 C. civ. conferă, prin excepţie de la principiul relativităţii efectelor contractului prevăzut de art. 973 C. civ., posibilitatea ca lucrătorii să poată să se îndrepte direct împotriva beneficiarului lucrării doar pentru plata lor, adică pentru drepturile corelative muncii prestate şi numai în măsura în care acesta este dator antreprenorului.

Persoana juridică subantreprenor nu poate fi asimilată noţiunii de lucrător la care se referă art. 1488 C. civ. deoarece această persoană juridică nu desfăşoară activitatea de construcţie propriu-zisă ci reprezintă entitatea în cadrul căreia activitatea se realizează prin lucrători angajaţi sau alte persoane cooptate în scopul aducerii la îndeplinirea activităţii contractante, iar plata la care se referă textul de lege aparţine doar lucrătorilor ("plata lor") pentru munca personală prestată şi nu societăţii subantreprenoare.

Subantreprenorul are la îndemână acţiunea în răspundere contractuală împotriva antreprenorului pentru plata drepturilor corelative obligaţiilor asumate prin contractul de subantrepriză şi nu se poate îndrepta împotriva beneficiarului pentru realizarea drepturilor din contractul în care acesta nu este parte, aşa cum s-a solicitat prin acţiunea dedusă judecăţii.

Prin dispoziţiile art. 1488 C. civ. s-a instituit o excepţie de la principiul relativităţii efectelor actelor juridice în scopul de a proteja dreptul lucrătorilor, al salariaţilor pentru munca prestată şi nu de a conferi subantreprenorului, în realitate antreprenor la rândul său, posibilitatea de a-şi îndestula creanţa decurgând dintr-un contract printr-o acţiune directă împotriva unui debitor al debitorului său, o atare acţiune nefiind posibilă în condiţiile art. 1488 vechiul C. civ.

Tribunalul a constatat că reclamanta B. S.R.L. se află în eroare când apreciază că sfera noţiunii de lucrător intră şi reclamanta, în calitate de persoană juridică subantreprenor, care prin acţiunea promovată tinde la realizarea creanţei ce decurge din contractul de subantrepriză încheiat cu antreprenorul, contract faţă de care pârâta A. este terţ.

Totodată, tribunalul nu a reţinut nici susţinerea reclamantei potrivit căreia dispoziţiile art. 1488 C. civ. ar deveni inaplicabile, din moment ce aceasta îşi poare recupera pretenţiile de la antreprenorul D. S.A., care în prezent este în procedura insolvenţei şi reclamanta are posibilitatea să se înscrie la masa credală, în virtutea raporturilor contractuale derulate între părţi.

În ceea ce priveşte decizia nr. 1728/28.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, prin care a susţinut reclamanta că instanţa de recurs a stabilit că prezenta cauză trebuie să continue în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., tribunalul nu a mai avut-o în vedere întrucât, prin decizia respectivă nu s-au analizat aspectele învederate tribunalului prin cererea din data de 18.12.2017 formulată de către pârâta S.C. A. S.A.

Prin prisma acestor considerente, tribunalul a constatat că excepţia lipsei calităţii procesuale active invocate de către pârâta S.C. A. S.A. este întemeiată, a admis-o ca atare şi a respins acţiunea faţă de pârâta S.C. A. S.A. ca fiind introdusă de către o persoană fără calitate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen legal reclamanta S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar Societatea C. SPRL.

Prin decizia nr. 80 din 27 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. B. S.R.L reprezentată prin lichidator judiciar Societatea C. SPRL, împotriva sentinţei nr. 894 din data de 23 aprilie 2018 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., pentru următoarele argumente:

Prin motivele de apel formulate, apelanta a susţinut în mod neîntemeiat faptul că hotărârea apelată ar fi nulă pe considerentul că instanţa de fond nu ar fi analizat toate susţinerile sale, că temeiul de drept invocat şi întregul material probator administrat în cauză ignoră convenţia de plată nr. x/18.04.2006 (nr. 5137/27.04.2006) privind lucrările executate de B. S.R.L. la obiectivul de investiţii Clădire Dispecerat Central, precum şi faptul că hotărârea nu ar fi nici motivată.

În mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond că pretenţiile ce fac obiectul prezentului litigiu rezultă din lucrările care au făcut obiectul contractului nr. x/1995 şi actelor adiţionale încheiate între pârâta A. S.A. Ploieşti, în calitate de beneficiar, şi pârâta D. S.A., în calitate de antreprenor general, pentru realizarea obiectivului Clădire Dispecerat Central A., executate, recunoscute de părţi ca realizate în şantier şi solicitate la plată. Lucrările au fost subcontractate de antreprenorul general pârâta D. S.A. iniţial cu S.C. E. S.R.L. Deva şi, ulterior, în vederea finalizării cu reclamanta B. S.R.L.

De asemenea, s-a reţinut în mod just şi faptul că în cauză suntem în prezenţa a două contracte distincte (contractul de antrepriză şi contractul de subantrepriză) care creează, în consecinţă, două raporturi juridice diferite: raportul de antrepriză dintre beneficiar şi antreprenor, şi, respectiv, raportul de subantrepriză dintre antreprenor şi subantreprenor.

Prin urmare, aşa cum prima instanţă prin hotărârea pronunţată a constatat în mod temeinic şi legal, raportat la cele anterior învederate rezultă că subantreprenoarea B. S.R.L. şi beneficiara A. S.A. se găsesc în raporturi juridice diferite (una numai în raportul de subantrepriză, iar cealaltă numai în raportul de antrepriză), motiv pentru care contractul de subantrepriză nu produce efecte faţă de beneficiar. Ca atare, convenţia de plată nr. x/18.04.2006 invocată de reclamantă nu poate fi opusă contractelor anterior menţionate, nefiind vorba de un act adiţional şi nefiind încheiat între părţile procesuale şi antreprenorul general.

În motivarea soluţiei sale, privind lipsa procesuală activă a reclamantei, instanţa de fond în mod corect a reţinut că subantreprenorul persoană juridică nu poate fi asimilat noţiunii de lucrător la care se referă art. 1.488 C. civ. din 1864, iar plata la care se referă art. 1.488 C. civ. aparţine doar lucrătorilor şi nu subantreprenorilor persoane juridice. Prin urmare, apelanta-reclamantă nefiind titularul dreptului afirmat, nu are calitate procesuală activă nici pe cale principală, nici în subsidiar.

Mai mult, în considerentele hotărârii apelate instanţa de fond a indicat şi calea procedurală ce trebuie urmată, respectiv aceea că subantreprenorul are la dispoziţie acţiunea în răspundere contractuală împotriva antreprenorului pentru plata drepturilor corelative obligaţiilor asumate prin contractul de subantrepriză, acesta neputându-se îndrepta împotriva beneficiarului pentru realizarea drepturilor din contractul în care acesta nu este parte, aspecte lămurite de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 3741/25.11.2014.

Astfel, din textul deciziei anterior menţionate rezultă că, în cazul subantreprenorului persoană juridică este irelevant faptul că antreprenorul general l-a plătit sau nu l-a plătit pe subantreprenor, că beneficiarul l-a plătit sau nu l-a plătit pe antreprenorul general, relaţiile dintre aceste persoane urmează a se regla în temeiul contractelor încheiate între aceştia (contractul de antrepriză pentru raporturile dintre antreprenorul general şi beneficiar, respectiv contractul de subantrepriză între subantreprenor şi antreprenorul general) şi nu pe calea acţiunii directe introdusă de subantreprenor împotriva beneficiarului. Oricum, aceste chestiuni privind plăţile ţin de fondul dreptului şi nu de problema în discuţie - lipsa calităţii procesuale active a subantreprenorului persoană juridică în acţiunea directă îndreptată împotriva beneficiarului în temeiul art. 1488 Vechi C. civ.

În ceea ce priveşte ultima critică invocată de către apelanta-reclamantă, şi anume îmbogăţirea fără justă cauză, s-a constatat că în speţă nu este îndeplinită una din condiţiile juridice ale acţiunii în restituire şi anume, că cel păgubit are la dispoziţie o acţiune în răspundere contractuală izvorâtă din contractul încheiat între antreprenorul general şi apelanta în speţă în calitate de subantreprenor. Ca atare, pentru perioada de valabilitate a convenţiei de plată, reclamanta-apelantă avea posibilitatea de a formula o acţiune întemeiată pe dispoziţiile acesteia, iar în restul perioadei de executare a contractului aceasta avea la îndemână intentarea unei acţiuni numai împotriva antreprenorului general D. S.A., bazată pe prevederile contractului de lucrări nr. x/1995, oricum existenţa unui contract valabil încheiat între părţi înlătură incidenţa instituţiei juridice a îmbogăţirii fără just temei.

Având în vedere cele arătate, în mod just instanţa de fond nu a reţinut susţinerile apelantei potrivit cărora dispoziţiile art. 1488 vechiul C. civ. ar deveni inaplicabile, argumentând în mod legal faptul că, din moment ce reclamanta îşi poate recupera pretenţiile de la antreprenorul general pârâta D. S.A., care în prezent a intrat în procedura insolvenţei, aceasta având posibilitatea să se înscrie la masa credală, în virtutea raporturilor contractuale derulate între părţi. De precizat este şi faptul că apelanta-reclamantă chiar a uzat de această procedură legală înscriindu-se pe tabelul creditorilor pârâtei principale D. S.A. cu debitul din prezenta acţiune, dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, materia: faliment.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta S.C. B. S.R.L.- prin lichidator judiciar SOCIETATEA C. SPRL.

Prin motivele de recurs s-a invocat nulitatea hotărârii apelate potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ. susţinându-se că, deşi s-a invocat, prin motivele de apel, nulitatea hotărârii instanţei de fond întrucât judecătorul fondului a ignorat temeiul de drept invocat, instanţa de apel nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra acestui motiv de nulitate invocat, pronunţând o hotărâre nemotivată, cu ignorarea incidenţei art. 1488, art. 969 şi urm. C. civ. faţă de Convenţia de plată nr. x/18.04.2006 încheiată între părţi, iar în subsidiar, a dispoziţiilor privind îmbogăţirea fără justă cauză (astfel cum reiese din dispoziţiile art. 493 si 494 C. civ.), având în vedere mărirea patrimoniului pârâtei pe seama patrimoniului recurentei, care a efectuat lucrările fără ca acestea să fie achitate, fiind încălcate dispoziţiile art. 5 C. proc. civ. si implicit, dreptul reclamanţilor la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ. si art, 6 CEDO.

Din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se invocă nelegalitatea hotărârii recurate având în vedere că instanţa de apel a reţinut lipsa calităţii procesuale active dar în acelaşi timp, aceeaşi instanţă, a reţinut că pentru perioada de valabilitate a convenţiei de plată reclamanta avea posibilitatea de a formula o acţiune întemeiată pe Convenţia de plată, instanţa ignorând temeiurile de drept invocate.

În opinia recurentei, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, pronunţând o hotărâre lipsită de temei legal, cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, în cauză fiind astfel incidente şi motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 si 9 C. proc. civ.

Acţiunea directă a lucrătorilor, reglementată prin art. 1488 C. civ. din 1864 conferă, prin excepţie de la principiul relativităţii efectelor contractului prevăzut de art. 973 C. civ., posibilitatea ca lucrătorii să poată să se îndrepte direct împotriva beneficiarului lucrării pentru plata lor şi numai în măsura în care acesta este dator antreprenorului.

Însuşindu-şi întocmai atât susţinerile pârâtei A., cât şi motivarea instanţei de fond, instanţa de apel a interpretat în mod greşit dispoziţiile legale, deoarece beneficiarul nu a plătit lucrările efectuate nici către antreprenorul D. S.A. şi nici către societatea recurentă, deşi şi-a asumat această obligaţie în mod direct prin Convenţia de plată nr. x/18.04.2006.

Obligaţia de plată a pârâtei şi implicit dreptul corelativ al recurentei de a solicita sumele neachitate, deci calitatea procesuală activă a acesteia, rezultă si este dovedită şi prin înscrisurile depuse la dosar, neanalizate şi înlăturate fără motivare. În unica motivare a instanţei de apel se recunoaşte posibilitatea, dreptul şi calitatea reclamantei de a solicita plăţile de la A. în baza Convenţiei, pentru ca ulterior însă, în mod suprinzător să admită excepţia lipsei calităţii procesuale active.

Dispoziţiile art. 1488 se aplică tuturor subantreprenorilor, indiferent de forma de desfăşurare a activităţii, lucrători individuali sau întreprinderi. Interpretarea potrivit căreia dispoziţiile art. 1488 C. civ. s-ar aplica doar lucrătorilor persoane fizice reprezintă o interpretare ce denaturează sensul şi spiritul legii.

Dacă se acceptă ipoteza în care, numai persoanele fizice pot formula o asemenea acţiune - textul de lege rămâne inaplicabil intrucât, pe de o parte, în prezent subantrepriza în construcţii este realizată de către persoanele juridice -societăţi care au un asemenea obiect de activitate, în nici un caz de o persoană fizică, iar pe de altă parte, persoanele fizice, angajaţi ai societăţii care efectuează lucrările în subantrepriză, nu ar avea ce sume de bani să solicite decât plata muncii prestate, deci salariul cuvenit, interpretare ce intră în contradicţie cu dispoziţiile din Codul muncii, drepturile salariale fiind supuse acestor dispoziţii si contractului de muncă încheiat cu angajatorul, deci tot cu persoana juridică.

În ceea ce priveşte temeiul de drept subsidiar, privind îmbogăţirea fără justă cauză, pe de o parte instanţa de apel nu a analizat faptul că s-a invocat neanalizarea acestuia de către instanţa de fond iar, pe de altă parte, cu încălcarea dispoziţiilor legale, instanţa de apel a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză, întrucât reclamanta are la îndemână acţiunea îndreptată împotriva D..

Or, o asemenea interpretare proprie este nelegală întrucât o altă acţiune are în vedere o altă posibilitate de a recupera sumele de bani de la aceeaşi parte, respectiv dacă recurenta ar fi avut la îndemână o altă acţiune să îndrepte împotriva A., iar nu împotriva D..

Recurenta susţine că, faptul că s-a înscris la masa credală nu face dovada lipsei calităţii procesuale active în acţiunea împotriva A. S.A., întrucât cele două demersuri judiciare nu se exclud unul pe celalalt, în condiţiile în care în procedura insolvenţei D. nu s-a recuperat nici o sumă de bani pentru lucrările executate.

Analizând recursul din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Reclamanta a formulat acţiunea în pretenţii având în vedere calitatea acesteia de subantreprenor pentru lucrările care au făcut obiectul contractului nr. x/1995 şi actelor adiţionale încheiate între pârâta A. S.A. Ploieşti, în calitate de beneficiar şi pârâta D. S.A. Ploieşti, în calitate de antreprenor general pentru realizarea obiectivului Clădire Dispecerat Central A., invocând ca temei legal art. 1488 C. civ.

Potrivit art. 1488 C. civ., zidarii, lemnarii şi ceilalţi lucrători întrebuinţaţi la clădirea unui edificiu sau la facerea unei alte lucrări date în apalt, pot reclama plata lor de la comitent, pe atât pe cât acesta ar datora întreprinzătorului în momentul reclamaţiei.

Înalta Curte reţine că acest text de lege, invocat de recurenta-reclamantă ca temei juridic al acţiunii, reglementează acţiunea directă a lucrătorilor reprezentând o excepţie de la principiul relativităţii efectelor contractului şi are în vedere dreptul lucrătorilor angajaţi de antreprenor să-l acţioneze direct pe beneficiar, până la concurenţa sumei pe care acesta din urmă o datorează antreprenorului.

Instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de către pârâta S.C. A. S.A. şi a respins acţiunea pentru acest motiv reţinând că art. 1488 C. civ. nu este aplicabil în cauză, soluţie menţinută şi de instanţa de apel.

Prin motivele de recurs s-a invocat nulitatea hotărârii apelate potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., susţinându-se că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nemotivată din perspectiva art. 1488, art. 969 şi urm. C. civ. faţă de Convenţia de plată nr. x/18.04.2006 încheiată între părţi, fiind încălcate dispoziţiile art. 5 C. proc. civ. şi implicit, dreptul reclamanţilor la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 CEDO, iar în subsidiar, dispoziţiile privind îmbogăţirea fără justă cauză.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat la condiţiile de invocare a acestui motiv de recurs, se constată că recurenta l-a indicat greşit întrucât a făcut referire la nemotivarea hotărârii iar nu la încălcarea unor norme de procedură.

În ceea ce priveşte nemotivarea hotărârii din perspectiva temeiurilor invocate de recurentă, această critică este corespunzătoare motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. în conformitate cu care, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

Referitor la obiectul cauzei dedus judecăţii, Înalta Curte reţine că, în cauză, au fost încheiate două contracte distincte: un contract de antrepriză şi un contract de subantrepriză. Aceste contracte au generat două raporturi juridice diferite: raportul de antrepriză dintre beneficiar şi antreprenor şi respectiv, raportul de subantrepriză dintre antreprenor şi subantreprenor.

Pretenţiile reclamantei nu vizează contractul încheiat de aceasta cu antreprenorul ci contractul încheiat de beneficiar cu antreprenorul, în care nu are calitatea de parte. Aşadar, pentru reclamantă contractul de subantrepriză nu produce efecte faţă de beneficiar acesta fiind "res inter alios acta".

Acţiunea directă a lucrătorilor, reglementată prin art. 1488 C. civ. conferă, prin excepţie de la principiul relativităţii efectelor contractului prevăzut de art. 973 C. civ., posibilitatea ca lucrătorii să poată să se îndrepte direct împotriva beneficiarului lucrării doar pentru plata lor şi numai în măsura în care acesta este dator antreprenorului.

Astfel, cum corect au reţinut instanţele de fond, subantreprenorul nu poate fi asimilat noţiunii de lucrător la care se referă art. 1488 C. civ. deoarece această persoană juridică nu desfăşoară activitatea de construcţie propriu-zisă ci reprezintă entitatea în cadrul căreia activitatea se realizează prin lucrători angajaţi sau alte persoane cooptate în scopul aducerii la îndeplinire a activităţii contractate, iar plata la care se referă textul de lege aparţine doar lucrătorilor pentru munca personală prestată şi nu societăţii subantreprenoare.

Având în vedere aceste consideraţii care au exclus analiza pretenţiilor reclamantei, atât a celor formulate pe cale principală, cât şi a celor formulate în subsidiar, în mod legal s-a reţinut că reclamanta, nefiind titulara dreptului afirmat, nu are calitate procesuală activă nici pe cale principală, nici în subsidiar.

Contrar susţinerilor recurentei, caracterul subsidiar al actio de in rem verso invocat în cauză, nu se stabileşte în raport de respingerea capătului de cerere principal, deoarece motivul respingerii cererii îl reprezintă constatarea inexistenţei raporturilor juridice directe iar acest fapt are consecinţe asupra tuturor cererilor formulate împotriva beneficiarului cu care reclamanta nu are raporturi juridice directe care să fundamenteze pretenţiile deduse judecăţii. Caracterul subsidiar al acţiunii în îmbogăţire fără justă cauză derivă din faptul că dreptul pretins nu poate fi valorificat pe altă cale, or în cauză pretenţiile deduse judecăţii îşi au izvorul în contractul de subantrepriză, ceea ce exclude formularea unei acţiuni în îmbogăţire fără justă cauză.

Cum instanţa a reţinut incidenţa în cauză a unei excepţii de fond, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale active, condiţie de exercitare a acţiunii civile, motivarea hotărârii a avut în vedere doar acest aspect, astfel că sunt nefondate criticile recurentei că instanţa nu a analizat pricina pe fond.

Din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. s-a invocă nelegalitatea hotărârii recurate având în vedere că instanţa de apel a reţinut lipsa calităţii procesuale active dar, în acelaşi timp, a reţinut şi că pentru perioada de valabilitate a convenţiei de plată reclamanta avea posibilitatea de a formula o acţiune întemeiată pe Convenţia de plată, instanţa ignorând temeiurile de drept invocate.

Nici această critică nu poate fi primită, pe de o parte pentru că instanţa a motivat lipsa calităţii procesuale active, iar pe de altă parte, s-a făcut o corectă aplicare a art. 1488 C. civ. reţinându-se că reclamanta avea posibilitatea de a formula o acţiune întemeiată pe Convenţia de plată, limitat la ceea ce s-a stabilit prin aceasta, or reclamanta nu a formulat o astfel de acţiune, ci o acţiune directă întemeiată pe art. 1488 C. civ., instanţa făcând o corectă delimitare între cele două tipuri de răspundere.

În mod corect au stabilit instanţele că reclamanta nu are la îndemână acţiunea pentru recuperarea contravalorii lucrărilor executate faţă de beneficiar deoarece, astfel cum s-a arătat, între aceste două părţi nu au fost stabilite raporturi juridice, deci nu există temei legal pentru formularea unei acţiuni civile, instanţa dând eficienţă dispoziţiilor legale aplicabile iar nu celor invocate greşit de către recurentă.

Este nefondată şi critica potrivit căreia instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, în cauză fiind astfel incidente şi motivele de recurs prevăzute de art. 304 oct. 8 si 9 C. proc. civ.

Recurenta consideră greşit că, întrucât beneficiarul nu a plătit lucrările efectuate nici către antreprenorul D. S.A. şi nici către societatea recurentă, deşi si-a asumat această obligaţie în mod direct prin Convenţia de plată nr. x/18.04.2006, calitatea procesuală activă a acesteia decurge din acest fapt al neplăţii, motiv pentru care se poate prevala de dispoziţiile art. 1488 C. civ.

Convenţia de plată invocată de recurentă nu şi-a produs efectele pentru toate pretenţiile pretinse de reclamantă astfel că în mod greşit susţine aceasta că i se poate reţine calitatea procesuală activă şi pentru sumele de bani care nu au făcut obiectul convenţiei. Că este aşa rezultă şi din temeiul acţiunii invocat de reclamantă care nu are în vedere convenţia de plată ci art. 1488 C. civ.

În cauză, instanţa de apel a interpretat corect actul juridic dedus judecăţii deoarece, astfel cum s-a menţionat, art. 1488 C. civ. nu susţine acţiunea formulată de reclamantă.

Recurenta susţine că, faptul că s-a înscris la masa credală nu face dovada lipsei calităţii procesuale active în acţiunea împotriva A. S.A., întrucât cele două demersuri judiciare nu se exclud unul pe celalalt, în condiţiile în care în procedura insolvenţei D. nu s-a recuperat nici o sumă de bani pentru lucrările executate.

Raportat la această critică se observă că instanţa de apel nu a reţinut ceea ce afirmă recurenta ci faptul că aceasta s-a înscris la masa credală a debitoarei D. pentru recuperarea creanţei pretinse prin prezenta acţiune.

Faţă de considerentele reţinute, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar SOCIETATEA C. SPRL împotriva deciziei nr. 80 din 27 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. B. S.R.L. - prin lichidator judiciar SOCIETATEA C. SPRL împotriva deciziei nr. 80 din 27 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2019.