Consumer credit challenge ends as claimant abandons appeal, annulling lower judgments

Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea formulată de reclamantul A., înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 19.10.2016 sub nr. x/2016 s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B., prin mandatar C. S.A. şi C. S.A., să se dispună:

1. constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a clauzelor din convenţia de credit nr. x/8438 din data de 25.03.2008, respectiv art. 5 pct. 5.2, art. 6 pct. 6.1 lit. b), art. 6 pct. 6.2, art. 5.1 din Actul adiţional nr. x/19.09.2012, art. 5.4 din Actul adiţional nr. x/19.09.2012;

2. obligarea pârâtei la menţinerea dobânzii de 6,99% pentru perioada 25.03.2008-11.06.2010, cu refacerea graficelor de rambursare;

3. obligarea pârâtei la recalcularea ratei dobânzii pentru perioada 11.06.2010 - până la sfârşitul perioadei de creditare şi refacerea graficelor de rambursare, raportat la valoarea marjei băncii de la data încheierii contractului, respectiv 25.03.2008 şi a indicelui de referinţă LIBOR, actualizat periodic conform prevederilor O.U.G. nr. 50/2010;

4. restituirea tuturor sumelor încasate abuziv, fără temei legal, în baza clauzelor contractuale abuzive, cu titlu de comision de acordare la care se va adăuga dobânda legală şi restituirea tuturor sumelor ce au fost plătite în plus faţă de dobânda stabilită iniţial în contract;

5. constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a clauzei de risc valutar inserat în contractul de credit şi eliminarea acesteia (art. 9.2-9.4 din contract);

6. stabilizarea cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului;

7. denominarea în moneda naţională a plăţilor, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia preţul mărfurilor sau a serviciilor între rezidenţi se plătea în moneda naţională;

8. restituirea tuturor sumelor încasate de către bancă cu titlu de diferenţă de curs CHF-RON, ca urmare a suportării riscului valutar doar de către împrumutaţi, la care se vor adăuga dobânzile legale aferente calculate de la data încasării până la data restituirii integrale, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă cu nr. 767 din 03 martie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată de către reclamantul A.. A constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a următoarelor clauze din contractul de credit nr. x/8438 din 25.03.2008: art. 5.2, art. 6.1 lit. b), art. 6.2. A obligat pârâtele la menţinerea dobânzii creditului de 6,99% pentru perioada 25.03.2008- 11.06.2010, cu refacerea graficelor de rambursare. A obligat pârâtele: să restituie reclamantului sumele achitate cu titlul de comision de acordare, în baza clauzei constate nule anterior, sumele achitate în plus cu titlul de dobândă în perioada 25.03.2008-11.06.2010, peste ceea ce rezultă ca urmare a calculării dobânzii la nivelul de 6,99%, dobânda legală în raport de sumele ce urmează a fi restituite, de la data încasării acestora până la data restituirii efective. A respins în rest cererea ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 68A din 17 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respinsă excepţia nulităţii apelului declarat de apelanta-pârâtă. A fost respins apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 767 din 03 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă. A fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe. A fost schimbată în parte sentinţa atacată, în sensul respingerii cererii de constatare a caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a clauzei prevăzute de art. 6.1 lit. b), privind comisionul de acordare. A fost respinsă cererea privind recalcularea ratei dobânzii şi de restituire a comisionului de acordare. A fost obligată apelanta-pârâtă la restituirea sumelor reprezentând dobândă achitată în plus, ca urmare a aplicării criteriului privind varierea dobânzii în funcţie de politica băncii. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs.

Recurentul a invocat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, întrucât instanţa de apel a reţinut greşit că aspectele invocate în susţinerea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar reprezintă în realitate critici împotriva textului de lege ce consacră principiul nominalismului monetar consacrat de art. 1578 C. civ. de la 1864, ceea ce nu este permis de dispoziţiile textului de lege menţionat.

În opinia recurentului criticile sale vizează clauza de risc valutar stipulată în art. 9.2-9.4 din contractul de credit, interpretarea instanţei fiind una arbitrară şi lipsită de temei.

Instanţa de apel nu a ţinut cont că art. 9.2-9.4 cuprind nu numai obligaţia împrumutatului de a restitui îmrumutul în CHF, ci şi dreptul băncii de a realiza conversia valutară a sumelor aflate în conturile împrumutatutului, folosind cursurile de schimb valutar ale băncii stabilite în mod arbitrar.

Recurentul arată că tribunalul a constatat caracterul nenegociat al clauzelor contractului de credit, concluzie neînlăturată de instanţa de apel, ca atare se impune casarea deciziei pentru ca instanţa de apel să se pronunţe asupra argumentelor invocate în susţinerea caracterului abuziv al art. 9.2-9.4.

Raportat la dispoziţiile art. 8, art. 45 şi art. 57 din Legea nr. 296/2004, informarea efectuată de C. a fost sumară, înşelătoare, incompletă deoarece riscul valutar nu a fost prezentat în niciun fel, produsul de creditare fiind oferit ca deosebit de avantajos, banca profitând de asimetria informaţională faţă de consumator pentru a transfera asupra acestuia riscul valutar, creând un dezechilibru major, contrar bunei-credinţe, între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Aplicarea greşită a normelor de drept material a fost făcută de instanţa de apel şi în ceea ce priveşte admiterea apelului băncii şi modificarea sentinţei instanţei de fond în sensul constatării lipsei caracterului abuziv al comisionului de acordare al creditului, fiind încălcate prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 6.1 lit. b) din contract nefiind o clauză clară, deoarece comisionul de acordare nu este definit.

Printr-o ultimă critică se arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât se motivează exclusiv respingerea primului motiv de apel, cel privind clauza de risc valutar, însă este respins integral apelul, fără a se motiva respingerea celorlalte două motive, ce vizau stabilizarea cursului de schimb valutar la momentul semnării contractului şi denominarea în moneda naţională a plăţilor.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La data de 11.09.2018, recurentul-reclamant a înaintat la dosar cerere de repunere în termen şi înscrisuri, iar la data de 20.09.2018, intimata-pârâtă C. S.A. a depus la dosar note scrise.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

La 02.05.2019, intimata-pârâtă C. S.A. a transmis la dosar declaraţia recurentului-reclamant A., autentificată sub nr. x din 25 aprilie 2019 de Societatea Profesională Notarială D., privind renunţarea la judecată în dosarul nr. x/2016, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin încheierea din 02.10.2019, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a fixat termen la 20.11.2019, în şedinţă publică, pentru soluţionarea acestuia.

În temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va examina, cu prioritate, cererea de renunţare la judecată, formulată de recurent, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, constatând următoarele:

Principiul disponibilităţii, specific procesului civil, este consacrat de art. 9, precum şi de art. 22 alin. (6) C. proc. civ. şi constă în faptul că părţile pot determina nu numai existenţa procesului, respectiv declanşarea acestuia şi libertatea de a-i pune capăt, dar şi stabili cadrul procesual.

Aşadar, principiul disponibilităţii cuprinde şi posibilitatea părţilor de a efectua acte de dispoziţie, acestea fiind desistarea (renunţarea reclamantului), achiesarea şi tranzacţia judiciară.

Atât renunţarea la judecată, cât şi la dreptul subiectiv pretins sunt acte de dispoziţie care provin de la reclamant.

Conform dispoziţiilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţa de judecată, fie prin cerere scrisă. Aliniatul (5) al aceluiaşi articol statuează:

"Când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză".

Înalta Curte constată că, în speţa dedusă judecăţii, recurentul-reclamant, prin declaraţia autentificată sub nr. x din 25 aprilie 2019 de Societatea Profesională Notarială D., a arătat că înţelege să renunţe la judecată în dosarul nr. x/2016, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând anularea hotărârilor pronunţate în cauză.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va lua act de renunţarea recurentului-reclamant A. la judecată. Va anula sentinţa civilă nr. 767 din 3 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi decizia civilă nr. 68A din 17 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea recurentului-reclamant A. la judecată.

Anulează sentinţa civilă nr. 767 din 3 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi decizia civilă nr. 68A din 17 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2019.