Appeal in cassation annulled for failure to state cassation grounds; prior dismissal of contract nullity and restitution claims stands.

Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. x/2015, reclamanţii COMUNA LUNGANI, prin Primar şi CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI LUNGANI au chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L. Iaşi, solicitând constatarea nulităţii absolute a contractului de furnizare de produse nr. 708/10.02.2012 şi a contractului de prestări servicii nr. x/03.07.2014, iar în subsidiar, constatarea rezoluţiunii contractului de furnizare de produse nr. 704/10 02.2012 şi a contractului nr. x/03.07.2014 pentru nerespectarea obligaţiilor şi restabilirea situaţiei anterioare, prin restituirea de către furnizorul A. S.R.L. către COMUNA LUNGANI, a sumei de 282.367 RON, precum şi obligarea societăţii pârâte la plata sumei de 973.984 RON, cu titlu de penalităţi calculate conform art. 5.2 din contractul de furnizare de produse nr. 708/10.02.2012.

Prin sentinţa nr. 1134 din 28 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta COMUNA LUNGANI, prin Primar, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. Iaşi şi a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 126 din 01 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta UAT COMUNA LUNGANI, reprezentată prin Primar, împotriva sentinţei nr. 1134 din 28 octombrie 2016. A fost obligată apelanta să achite intimatei S.C. A. S.R.L. suma de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, recurenta-reclamantă UAT COMUNA LUNGANI, reprezentată prin Primar, a declarat recurs, motivele fiind următoarele:

În fapt, între UAT LUNGANI, în calitate de beneficiar şi A. S.R.L., în calitate de furnizor, au fost încheiate contractele nr. x/10.02.2012 şi nr. y/03.07.2014.

Cele două contracte au fost încheiate între intimata A. S.R.L. şi Primăria Comunei Lungani, respectiv Consiliul Local Lungani. Or, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2011 a administraţiei publice locale, primăria şi consiliul local nu au capacitate de folosinţă şi, pe cale de consecinţă, nu pot fi părţi ale unor contracte.

În acelaşi timp, art. 34 din C. civ. defineşte capacitatea de folosinţă ca aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii civile.

Din interpretarea sistematică a celor două articole menţionate, rezultă că doar unitatea administrativ-teritorială în sine, având aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii, are capacitate de folosinţă, pe când primăria sau consiliul local nu au această aptitudine.

În speţă, cele două contracte încheiate nasc drepturi şi obligaţii în sarcina Primăriei Lungani/Consiliului Local Lungani, ceea ce nu este permis, având în vedere că aceste instituţii nu au capacitate de folosinţă.

Conform art. 206 alin. (3) C. civ., în cazul persoanelor juridice, lipsa capacităţii de folosinţă şi nerespectarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă de către persoanele juridice fără scop lucrativ atrag sancţiunea nulităţii absolute a actului juridic respectiv.

Instanţa de apel a respins acest capăt de cerere, motivând că în ambele contracte erau trecute codul de înregistrare fiscală şi conturile deschise la unităţile teritoriale de trezorerie ce aparţin UAT LUNGANI, iar la interpretarea clauzelor contractuale se aplică regula conform căreia, clauzele trebuie interpretate în sensul în care ar produce efecte juridice, iar nu în acela în care nu ar produce nici unul.

Or, aşa cum prevede şi art. 1.268 C. civ., această regulă se aplică în materia clauzelor îndoielnice. O clauză îndoielnică este o clauză susceptibilă de mai multe înţelesuri. După cum se observă, clauza supusă interpretării redate mai sus nu este o clauză îndoielnică, aceasta cuprinzând doar date de identificare clare, nesusceptibile de mai multe înţelesuri.

Mai mult, aşa cum reiese din însăşi materialitatea contractului, societatea pârâtă şi-a manifestat acordul de a încheia cele două contracte cu Primăria Lungani, respectiv Consiliul Local Lungani, consimţământul dat la încheierea contractului incluzând şi identitatea, respectiv calitatea cocontractantului.

În acelaşi timp, instanţa de apel a reţinut că:

"În conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, doar unitatea administrativ-teritorială ar putea avea calitate procesuală, având personalitate juridică, şi nu Consiliul local sau primăria, care nu sunt entităţi cu personalitate juridică, ci organ deliberativ, respectiv structură executivă a unităţii administrativ-teritoriale, neavând capacitate de folosinţă, aspect corect susţinut de apelant". În felul acesta, instanţa de apel a admis lipsa capacităţii de folosinţă a Primăriei Lungani şi a Consiliului Lungani.

Totodată, instanţa a reţinut că, în realitate, cele două contracte au fost semnate de către Primarul comunei Lungani în numele unităţii administrativ-teritoriale deoarece, conform art. 21 alin. (2) şi art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, primarul reprezintă unitatea administrativ teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum şi în justiţie.

Aspectele reţinute de instanţă ignoră prevederile art. 1.266 alin. (1) C. civ., conform cărora:

"Clauzele se interpretează după voinţa concordantă a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor".

Consimţământul dat la încheierea unui contract presupune şi conştientizarea asupra identităţii, respectiv calităţii cocontractantului.

Societatea intimată şi-a manifestat expres acordul de a încheia cele două contracte cu Primăria Lungani, respectiv Consiliul Local Lungani.

Într-adevăr, primarul este reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale. În acelaşi timp, primarul este conducător al Primăriei Lungani, ca autoritate administrativ-executivă. Astfel, nu se poate ca instanţa de apel să substituie voinţa declarată a părţilor, prin aplicarea greşită a art. 21 alin. (2) şi art. 62 din Legea nr. 215/2001, interpretând peste conţinutul contractului că acesta ar fi fost, în realitate, încheiat cu UAT LUNGANI.

De asemenea, recurenta a solicitat instanţei de fond, în subsidiar, în condiţiile în care s-ar respinge acest capăt de cerere, rezoluţiunea celor două contracte, având în vedere că societatea pârâtă şi-a încălcat în mod flagrant obligaţiile contractuale.

În susţinerea acestui capăt de cerere, a fost invocată încălcarea art. 2.1 din contractul x/10.02.2012, care prevede că "Furnizorul s-a obligat să furnizeze 1088 tone de refuz de ciur concasat, iar achizitorul s-a obligat să efectueze plata în termen de 7 zile de la data primirii facturii".

În baza facturilor emise de A. S.R.L., UAT LUNGANI a achitat cumulat suma de 282.367 RON, ce reprezintă achiziţii de materiale.

Auditorii Curţii de Conturi au constatat, prin procesul-verbal din 08.05.2015, că pentru bunurile şi serviciile prestate nu au fost eliberate documente justificative.

Conform art. 3.2 din contractul nr. x/2014, facturarea şi efectuarea plăţilor se va face în baza situaţiilor de lucrări acceptate de beneficiar.

Or, în speţă, procesul-verbal de recepţie din data de 03.07.2014, nu a fost însuşit de către recurentă, nefigurând niciun număr de înregistrare.

În condiţiile în care a fost încălcat art. 6.2 din contractul x/2012, prin faptul că achizitorul nu a certificat recepţia produselor, precum şi art. 6.1, întrucât furnizorul nu a predat produsele ce fac obiectul acestui contract, intervine rezoluţiunea, această sancţiune fiind prevăzută în mod expres atât în contractul x/2013 (art. 7 lit. b), cât şi în contractul x/2014 (art. 5.1).

Cu toate acestea, instanţa a respins şi acest capăt de cerere, neţinând cont de faptul că procesul-verbal de recepţie nu îndeplineşte o condiţie de formă esenţială şi anume, nu este însuşit de către reclamantă, prin înscrierea unui număr de înregistrare.

În acelaşi sens, prin raportare la faptul că documentele justificative au fost anexate întâmpinării, instanţa de apel a apreciat că intimata şi-a îndeplinit corespunzător obligaţiile şi că a făcut dovada întocmirii înscrisurilor necesare, respectiv procesul-verbal de recepţie din 3.07.2014 şi avizele de însoţire a mărfurilor semnate de către beneficiar.

O parte din procesele-verbale de recepţie a fost certificată în faţa instanţei de apel, după ce părţile au pus concluzii, fără repunerea pe rol a cauzei, fapt care atrage nulitatea hotărârii atacate.

Instanţa de apel nu a dat curs dispoziţiilor art. 150 alin. (3) din C. proc. civ., în sensul de a dispune înfăţişarea înscrisurilor în întregime, ba mai mult, a permis ca o parte din procesele-verbale de recepţie care nu erau conformate, să fie semnate conform cu originalul după ce s-au încheiat dezbaterile pe fond ale cauzei.

Potrivit art. 54 alin. (5) din Legea nr. 273/2006, instrumentele de plată trebuie să fie însoţite de documentele justificative. Aceste documente trebuie să certifice exactitatea sumelor de plată, recepţia bunurilor, executarea serviciilor, conform angajamentelor legale încheiate. Instrumentele de plată se semnează de către contabil şi şeful compartimentului financiar-contabil.

Efectuarea plăţilor, in limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe baza de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale şi numai după ce acestea au fost angajate, lichidate şi ordonanţate (art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006).

Din moment ce obligaţia de plată era prevăzută în contract în strictă şi directă legătură cu eliberarea unor situaţii de lucrări acceptate de beneficiar, neprezentarea acestor situaţii este echivalentul unei neexecutări a obligaţiei de către intimată, care atrage incidenţa sancţiunii prevăzute de art. 1.554 alin. (1) din C. civ.:

"Contractul desfiinţat prin rezoluţiune se consideră că nu a fost niciodată încheiat. Dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare parte este ţinută, în acest caz, să restituie celeilalte părţi prestaţiile primite.

Aşadar, instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile contractuale cu privire la prezentarea documentelor justificative, trecând peste voinţa expresă a părţilor contractante.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 02 octombrie 2019, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a fixat termen astăzi, în şedinţă publică, pentru soluţionarea acestuia.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurenţi.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte constată că recurenta a indicat ca temei de drept al cererii dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă, în expunerea motivelor de recurs au reluat, integral, criticile exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Susţinerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv, în acest context, recurenta invocând şi încălcarea de către instanţa de apel a art. 150 alin. (3) din C. proc. civ.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Înalta Curte constată, de asemenea, că, în susţinerea motivului de recurs invocat, recurenta face trimiteri la situaţia de fapt, la probele administrate în cauză (înscrisuri - facturi, procese-verbale de recepţie, avize de însoţire a mărfii), precum şi la modul în care acestea au fost interpretate de către instanţa de apel în raport de contractele nr. x/10.02.2012 şi nr. y/03.07.2014.

Se tinde, aşadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, inclusiv prin invocarea încălcării regulilor de interpretare a contractului, reglementate de dispoziţiile art. 1.266, art. 1.268 C. civ., ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentei nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deşi recursul nu are caracter devolutiv.

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced şi având în vedere că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă UAT COMUNA LUNGANI, reprezentată prin Primar, împotriva deciziei nr. 126 din 1 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2019.