Sale-contract annulment appeal nullified as inadmissible on cassation grounds

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2019

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Cluj, secţia Civilă la 1 octombrie 2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., să se constate nulitatea absolută a actului autentic de vânzare suplinit prin sentinţa civilă nr. 856 din 7 iulie 2008, pronunţată de Judecătoria Dej în dosarul nr. x/2008 încheiat între reclamanta A., în calitate de vânzătoare şi pârâta S.C. B. S.R.L., în calitate de cumpărătoare, cu privire la imobilul având numărul topografic x înscris în CF x Dej - constând în staţie de asistenţă tehnică cu suprafaţa construită de 600 mp, compusă din ateliere în suprafaţa de 258,95 mp camere, holuri în suprafaţă de 301,34 mp, magazii boxe, în suprafaţă de 39,71 mp şi teren în suprafaţă de 2856 mp, imobil situat în Dej, str. x (nr. 28 în antecontractul de vânzare), jud. Cluj, pentru cauză ilicită, lipsa consimţământului valabil exprimat al vânzătorului, fraudă la lege şi neplata preţului.

Totodată, s-a solicitat să se constate desfiinţat de drept antecontractul de vânzare nr. 296 din 18 februarie 2008 cu privire la acest imobil, pentru neplata preţului, respectiv să se dispună radierea din CF a dreptului de proprietate al pârâtei cu privire la acest imobil şi să se dispună înscrierea în CF x Dej a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului cu numărul topografic x, constând din staţie de asistenţă tehnică cu suprafaţa construită de 600 mp, compusă din ateliere în suprafaţa de 258,95 mp, camere, holuri în suprafaţă de 301,34 mp, magazii boxe, în suprafaţă de 39,71 mp şi teren în suprafaţă de 2856 mp, situat în Dej, str. x (nr. 28 din antecontractul de vânzare), jud. Cluj, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 948 vechiul C. civ. raportat la art. 6 noul C. civ., art. 51 din Legea nr. 7/1996.

Prin cererea formulată la 7 aprilie 2016, reclamanta a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a d-nei C., respectiv să se ia act şi să se dispună anularea contractului de vânzare nr. 1115 din 14 august 2013 emis de notarul public D., având în vedere caracterul subsecvent şi dependent faţă de actul autentic suplinit de sentinţa civilă nr. 856 din 7 iulie 2008, pronunţată de Judecătoria Dej în dosarul nr. x/2008, obligarea pârâtei C. la predarea imobilului constând în staţie de asistenţă tehnică cu suprafaţa construită de 600 mp, compusă din ateliere în suprafaţă de 258,95 mp, camere, holuri în suprafaţă de 301,34 mp, magazii boxe, în suprafaţă de 39,71 mp, şi teren în suprafaţă de 2856 mp, imobil situat în Dej, str. x şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 201/2016 din 8 aprilie 2016, Tribunalul Cluj, secţia civilă a declinat competenţa soluţionării cererii în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, în raport cu art. 228 din Legea nr. 71/2011 şi obiectul litigiului - constatarea nulităţii unui act autentic de vânzare încheiat între două societăţi comerciale.

Prin sentinţa civilă nr. 417/2017 din 6 martie 2017, pronunţată de Tribunalului Specializat Cluj în dosarul nr. x/2015, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., extinsă faţă de pârâta C., având ca obiect constatarea nulităţii absolute a actului autentic de vânzare suplinit de sentinţa civilă nr. 856 din 7 iulie 2008, pronunţată de Judecătoria Dej în dosarul nr. x/2008 încheiat între reclamantul A., în calitate de vânzător şi pârâta S.C. B. S.R.L., în calitate de cumpărătoare, având ca obiect imobilul cu nr. topografic x, constând în staţie de asistenţă tehnică cu suprafaţa construită de 600 mp, compusă din ateliere în suprafaţă de 258,95 mp, camere, holuri în suprafaţă de 301,34 mp, magazii, boxe în suprafaţa de 39,71 mp. şi teren în suprafaţă de 2856 mp, situat în Dej, str. x (nr. 28 în antecontract), jud. Cluj, pentru cauză ilicită, lipsa consimţământului valabil exprimat al vânzătorului, fraudă la lege şi neplata preţului, constatarea ca desfiinţat de drept a antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x din 18 februarie 2008 pentru neplata preţului, radierea din CF a dreptului de proprietate al pârâtei cu privire la acest imobil, înscrierea în CF a dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestui imobil, anularea contractului de vânzare autentificat sub nr. x din 14 august 2013 de notarul public D., act subsecvent şi dependent de actul autentic de vânzare suplinit de sentinţa civilă nr. 856 din 7 iulie 2008, pronunţată de Judecătoria Dej în dosarul nr. x/2008 şi obligarea pârâtei C. la predarea către reclamantă a imobilului.

Reclamanta A. a fost obligată să plătească pârâtei S.C. B. S.R.L. suma de 7.200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A., care a fost respins prin decizia civilă nr. 379/2018 din 3 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

A fost obligată reclamanta să achite pârâtei S.C. B. S.R.L. suma de 8330 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

La 13 septembrie 2018, reclamanta A. a declarat recurs împotriva acestei decizii, fiind întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, modificarea în tot a deciziei atacate, cu consecinţa admiterii acţiunii.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susţinut că actul de vânzare suplinit prin sentinţa civila nr. 856 din 7 iulie 2008 a Judecătoriei Dej a fost încheiat prin frauda la lege, având o cauza ilicită, în lipsa consimţământului valabil exprimat al vânzătorului şi fără a se verifica plata preţului.

Recurenta a învederat că o astfel de hotărâre are scopul de a suplini voinţa părţii care s-a opus încheierii actului la care s-a obligat prin antecontract, în condiţiile în care toate celelalte clauze din antecontract au fost respectate.

În acest sens, s-a arătat că tocmai partea care nu şi-a respectat obligaţiile asumate prin antecontract, respectiv nu a achitat diferenţa de preţ de 255.000 euro + TVA, a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare, rezultând astfel intenţia sa de fraudare a legii, caracterul ilicit al cauzei fiind evident.

Recurenta-reclamantă a precizat că instanţa de apel a respins apelul, cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada cauzei ilicite pretinse şi a fraudei la lege, reţinând, totodată, că neplata preţului la momentul pronunţării sentinţei care a suplinit consimţământul nu poate fi reţinută ca o proba incontestabilă a existenţei fraudei la lege şi niciun motiv de nulitate a actului autentic de vânzare suplinit de hotărâre.

Recurenta consideră această motivare ca fiind lipsită de temei legal în condiţiile în care singurul element care putea fi suplinit printr-o hotărâre judecătoreasca era consimţământul părţii care se opune încheierii actului. Cum consimţământul este un element legat de plata preţului, iar această plată nu s-a făcut la momentul pronunţării hotărârii, reclamanta apreciază că promitentul cumpărător a obţinut o hotărâre care suplineşte consimţământul reclamantei, fraudând legea. În opinia recurentei, un astfel de contract de vânzare, suplinit de hotărârea judecătorească, nu se poate întemeia decât pe o cauză ilicită.

S-a învederat că, deşi prin antecontractul de vânzare pârâta s-a obligat să plătească reclamantei un preţ de 275.000 euro + TVA, promitentul cumpărător nu şi-a executat această obligaţie, nu a notificat reclamanta niciodată în vederea încheierii unui contract de vânzare cu privire la bunul promis, ci s-a adresat instanţei de judecată pentru pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare.

Recurenta a arătat că a făcut dovada caracterului ilicit al cauzei care a determinat pârâta să încheie actul de vânzare suplinit prin sentinţa civilă nr. 856 din 7 iulie 2018 a Judecătoriei Dej şi a răsturnat prezumţia instituită prin art. 967 vechiul C. civ.

Prin urmare, s-a subliniat că, în cauză, condiţiile esenţiale ale actului juridic cerute de lege sub sancţiunea nevalabilităţii actului, nu sunt îndeplinite, iar menţinerea acestuia reprezintă o încălcare a drepturilor civile.

Un alt motiv de recurs invocat de recurentă îl reprezintă calificarea dată de către instanţa de apel valorii hotărârii judecătoreşti care ţine loc de act autentic de vânzare, în sensul că aceasta nu poate fi restrânsă la cea a unui simplu contract privat încheiat între părţi.

În opinia recurentei, aprecierea că o hotărâre care, prin definiţie, ţine loc de act autentic de vânzare, are autoritate de lucru judecat, este greşită. Sentinţa preia toate elementele actului de vânzare şi rămâne o convenţie privată a părţilor, astfel încât, oricare dintre motivele de nulitate absolută ale contractului de vânzare pot fi opuse şi hotărârii care ţine loc de act autentic de vânzare.

În accepţiunea reclamantei, în speţă, nu se poate suplini printr-o hotărâre judecătoreasca consimţământul la vânzare al promitentului vânzător care nu şi-a încasat preţul, la cererea cocontractantului (promitent cumpărător) care, la rândul său, nu şi-a executat propria obligaţie şi care, fraudând legea şi orice normă morală, solicită acest lucru.

Un alt motiv de recurs invocat de recurentă îl reprezintă obligaţia stabilită de instanţa de apel în sarcina reclamantei de a plăti un onorariu avocaţial părţii adverse în cuantum de 8.330 RON.

În acest sens, recurenta a învederat că au fost încălcate dispoziţiile art. 451 C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel, deşi avea posibilitatea chiar şi din oficiu să cenzureze cheltuielile de judecată reprezentând onorariile avocaţilor, atunci când sunt vădit disproporţionate, nu a procedat în acest fel.

Reclamanta a susţinut că prestaţia avocatului s-a redus exclusiv la redactarea unei simple întâmpinări urmată de prezenţa sa la unicul termen de judecată fixat în calea de atac a apelului. În opinia recurentei, un onorariu de 8.330 RON este vădit disproporţionat în raport cu activitatea desfăşurată de avocat, motiv pentru care a solicitat instanţei de recurs reducerea acestuia.

La 12 noiembrie 2018, intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că din motivarea cererii nu reies motivele de nelegalitate ale deciziei civile recurate, în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Intimata a învederat că motivele invocate nu se circumscriu niciunuia dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., iar mare parte dintre aspectele prezentate în recurs sunt străine de natura litigiului dedus judecăţii, recurenta invocând o pretinsă nelegalitate a sentinţei civile nr. 856/2008. În prezenta cauză nu este analizată o cale de atac împotriva acestei sentinţe care a fost pronunţată într-un alt dosar, respectiv în dosarul nr. x/2008 al Judecătoriei Dej.

Cu privire la criticile referitoare la modul de aplicare a dispoziţiilor art. 451 din C. proc. civ., intimata-pârâtă a subliniat că acestea nu se încadrează în motivele de casare reglementate la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. dar nici în motivele de ordine publică, astfel ca acest motiv este inadmisibil în recurs.

La 15 ianuarie 2019, recurenta-reclamantă A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei şi apărărilor invocate de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Recursul a fost timbrat cu 11.473,2 RON taxă judiciară de timbru, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, dovada aflându-se la dosar.

Magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 4 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părţi, cu menţiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părţile nu au înţeles să îşi exercite acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 19 noiembrie 2019.

Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea acestora, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Din analiza cererii de recurs depuse de reclamantă, se poate constata că nu se indică expres niciunul dintre motivele de nelegalitate care ar justifica admiterea căii de atac şi casarea deciziei atacate. Totodată, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele expuse nu pot fi încadrate între motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Astfel, din interpretarea dispoziţiilor legale enunţate, Înalta Curte reţine că recurenta, fără a fi ţinută de ordinea în care au fost reglementate motivele de casare în art. 488 din C. proc. civ., era obligata să-şi configureze criticile de nelegalitate faţă de decizia pronunţată de instanţa de apel în raport cu aceste motive.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, rămân în atribuţia exclusivă a instanţelor de fond, ca instanţe devolutive.

În raport cu aceste considerente, se constată că, deşi formal a fost invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile din cererea de recurs vizează aspecte ce ţin de netemeinicia hotărârii atacate, iar nu de nelegalitatea acesteia.

În concret, în cauză, deşi aparent se invocă critici de nelegalitate referitoare la împrejurări de fapt şi probatorii vizând actul de vânzare suplinit prin sentinţa civilă nr. 856 din 7 iulie 2008 a Judecătoriei Dej, cu privire la care s-a învederat că a fost încheiat prin fraudarea legii, fiind făcută dovada caracterului ilicit al cauzei care a determinat pârâta să încheie actul de vânzare, în realitate recurenta-reclamantă tinde ca instanţa de recurs să procedeze la o verificare a modului în care instanţa de apel a făcut aprecieri asupra stării de fapt şi a probelor sau a evaluat ansamblul probator, ceea ce nu este permis în acest cadru procesual, pentru că recursul este o cale extraordinară de atac, în care nu pot fi deduse şi analizate aspecte care vizează netemeinicia hotărârii atacate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că motivul de recurs referitor la aprecierea dată unui înscris reprezentat de o hotărâre judecătorească, respectiv sentinţa civilă nr. 856 din 7 iulie 2008 a Judecătoriei Dej, în sensul suplinirii consimţământului la vânzare al promitentului vânzător, vizează, în realitate, interpretarea unei probe, în sensul calificării date de către instanţa de apel valorii hotărârii judecătoreşti care ţine loc de act autentic de vânzare, aspect care nu se încadrează în controlul de legalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv care să permită reanalizarea situaţiei de fapt ori reaprecierea probelor sau a modului de administrare a acestora.

Un alt motiv de recurs invocat de recurenta-reclamantă vizează soluţia dată de instanţa de apel cu privire la cheltuielile de judecată stabilite în sarcina sa în cuantum de 8330 RON reprezentând onorariu avocaţial, cu privire la care s-a arătat că este vădit disproporţionat în raport cu activitatea desfăşurată de avocat. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că şi această critică antamează aspecte ce ţin de aprecierea unor dovezi, care, de asemenea, reprezintă un motiv de netemeinicie ce nu poate fi analizat în această fază procesuală.

Motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii recurate, iar nu doar reiterarea susţinerilor de la judecata în instanţa de prim control judiciar devolutiv. Prin urmare, toate susţinerile recurentei prezentate drept motive de recurs care nu conţin critici în sens propriu asupra deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care şi-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată, nu pot constitui o motivare legală a recursului.

Din analiza motivelor expuse de recurentă nu se pot desprinde greşelile identificate şi imputate instanţei şi nici încadrarea acestora în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În speţă, nu se poate considera că afirmaţiile recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia caii de atac.

Criticile expuse de recurentă nu pot fi încadrate şi analizate prin prisma dispoziţiilor care conţin o enumerare expresă şi limitativă a motivelor de recurs, prin dispoziţii speciale, de strictă interpretare, nefiind posibilă o devoluare a fondului, cum se solicită, în realitate, prin modul în care a fost concepută de către recurenta-reclamantă motivarea caii de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situaţia în speţă, din moment ce susţinerile recurentei vizează netemeinicia afirmată a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată, deşi recursul nu are caracter devolutiv.

Pe lângă faptul că motivele de recurs nu au fost încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile nu pot fi nici încadrate din oficiu în condiţiile art. 489 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Faţă de considerentele precedente, întrucât accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, este incidentă excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, astfel încât în temeiul art. 486 şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va constata nulitatea recursului.

În ceea ce priveşte solicitarea intimatei-pârte S.C. B. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată prin întâmpinare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să o respingă având în vedere că la dosar nu au fost depuse dovezi în acest sens, potrivit art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 379/2018 din 3 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 noiembrie 2019.