Inadmissibility of cassation against final appellate decision: principle of legality of legal remedies and prohibition of double appeal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the extraordinary appeal filed by the plaintiffs against a final decision of the Ploiești Court of Appeal, thereby upholding the appellate court's dismissal of the plaintiffs' earlier cassation appeal and leaving in force the Tribunal's rejection of the claim regarding the restoration of sums paid after the signing of additional acts, while the first-instance finding of abusive clauses and partial restitution for the initial period remains the operative substantive ruling from the lower hierarchy. The dispute involved a consumer action challenging abusive clauses in a mortgage credit contract, seeking the elimination of specific provisions, absolute nullity, and the recovery of overpaid amounts, with the plaintiffs arguing they had acted in good faith throughout the contract's duration. The decisive legal basis for the dismissal was the principle of legality of legal remedies (Article 457 of the Civil Procedure Code) and the prohibition of double exercising of the same appeal (Article 460), which established that a decision rendered by a court of appeal in cassation is final and not subject to a subsequent appeal to the High Court, as the right to exercise cassation is exhausted at the first level of exceptional appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 496 din C. proc. civ, art. 498 din C. proc. civ, art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 460 C. proc. civ; Inadmissibility of cassation against final appellate decision: principle of legality of legal remedies and prohibition of double appeal: Recurenţii au solicitat admiterea recursului şi casarea în tot a hotărârii recurate în conformitate cu prevederile art. 496 din C. proc. civ., precum şi rejudecarea procesului pe fondul cauzei de către instanţa de recurs în conformitate cu dispoziţiile art. 498 din C. proc. civ., în sensul anulării clauzelor abuzive cuprinse în contractul de credit ipotecar şi restituirea sumelor de bani încasate cu titlu oneros prin înşelarea reclamanţilor, în condiţiile în care aceştia au dat dovadă de bună-credinţă pe toată perioada de derulare a contractului de credit ipotecar încheiat cu C. S.A. - Sucursala Dâmboviţa.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2019
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgovişte la 29 octombrie 2015 sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi C. S.A. - Sucursala Damboviţa, să se pronunţe o hotărâre prin care să se elimine clauzele abuzive sau anularea în totalitate a contractului de credit ipotecar, prin constatarea nulităţii absolute, precum şi recuperarea sumelor plătite în temeiul acestora, cu cheltuieli de judecată.
La 25 ianuarie 2016, reclamanţii au depus la dosar precizări, prin care au indicat toate clauzele contractuale pe care le consideră abuzive, clauze ce au fost inserate şi în cererea principală, respectiv art. 4.1, art. 4.3., art. 4.4., art. 4.5., art. 4.6., art. 4.7., art. 4.10., art. 4.11., art. 4.12., art. 4.13., art. 5.4., art. 5.8., art. 5.7., art. 5.11, art. 6.1., art. 6.5., art. 7.1, art. 7.2., art. 8.3., art. 8.4., art. 8.12., art. 9.1. - art. 9.5., art. 11.1. - art. 11.4.. Au fost reluate o parte din motivele cererii de chemare în judecată.
La 14 martie 2016 reclamanţii au depus precizări prin care, în esenţă, au indicat cadrul procesual şi au arătat faptul că actele adiţionale semnate în 2010 cu cesionarul creanţei nu au fost negociate, urmărindu-se doar acoperirea caracterului abuziv al unor clauze contractuale din contractul de credit. Reclamanţii au precizat că renunţă la capetele de cerere privind rezilierea şi rezoluţiune contractului. Au fost reluate argumentele în susţinerea celorlalte capete de cerere.
Prin sentinţa civilă nr. 343 din 31 ianuarie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Târgovişte a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi C. S.A. - Sucursala Dâmboviţa.
Instanţa a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 4.4., art. 4.7, art. 8.3, art. 9.1 alin. (2) din contractul de credit ipotecar bancar nr. 504011 din 19 aprilie 2004 şi a dispus eliminarea acestora din contract.
Totodată, au fost obligate pârâtele să restituie, pentru perioada de derulare a contractului cuprinsă între 19 aprilie 2004 - 12 mai 2010, sumele încasate în plus cu titlu de dobândă peste dobânda curentă iniţială de 9% stabilită potrivit art. 4.3. din contract.
Instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor C. S.A. şi C. S.A. - Sucursala Dâmboviţa în raport cu capătul de cerere privind restituirea sumelor plătite în baza clauzelor abuzive cu privire la sumele ce au fost achitate în derularea contractului de la momentul semnării actelor adiţionale nr. x din 12 mai 2010 şi, în consecinţă, a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă în rest acţiunea ca neîntemeiată, luându-se act că reclamanţii au renunţat la capetele de cerere privind rezoluţiunea contractului, anularea în integralitate a contractului şi denominarea creditului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A. şi B. şi pârâta C. S.A.
Prin decizia nr. 1339 din 23 noiembrie 2017, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 343 din 31 ianuarie 2017, pronunţată de Judecătoria Târgovişte, în dosarul nr. x/2015.
Totodată, a fost admis apelul declarat de pârâta C. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe, dispunându-se respingerea ca nefondată a acţiunii reclamanţilor A. şi B..
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii A. şi B., care a fost respins ca inadmisibil prin decizia nr. 2949 din 19 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, raportat la decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată în recursul în interesul legii, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La 6 noiembrie 2018, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 2949 din 19 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Recurenţii au solicitat admiterea recursului şi casarea în tot a hotărârii recurate în conformitate cu prevederile art. 496 din C. proc. civ., precum şi rejudecarea procesului pe fondul cauzei de către instanţa de recurs în conformitate cu dispoziţiile art. 498 din C. proc. civ., în sensul anulării clauzelor abuzive cuprinse în contractul de credit ipotecar şi restituirea sumelor de bani încasate cu titlu oneros prin înşelarea reclamanţilor, în condiţiile în care aceştia au dat dovadă de bună-credinţă pe toată perioada de derulare a contractului de credit ipotecar încheiat cu C. S.A. - Sucursala Dâmboviţa.
Prin rezoluţia aflată la dosar, s-a stabilit că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.
Magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 14 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părţi, cu menţiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.
Recurenţii-reclamanţi A. şi B. au depus la dosar punct de vedere la raport, prin care au susţinut că recursul este admisibil în principiu.
În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 19 noiembrie 2019.
Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Recursul pendinte are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1339 din 23 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Conform art. 460 C. proc. civ., "o cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri numai o singură dată, dacă legea prevede acelaşi termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarării acelei căi de atac".
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 483 C. proc. civ. "(1) hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."
În speţă, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs împotriva unei decizii pronunţate tot în recurs, iar hotărârea recurată are, în raport cu art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., caracter definitiv de la pronunţare.
Din analiza coroborată a acestor dispoziţii legale rezultă că recursul declarat împotriva unei decizii definitive a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă aceleiaşi căi de atac.
În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în cele şase puncte ale art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac, caz în care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.
În speţă, decizia nr. 2949 din 19 septembrie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a recursului, a fost pronunţată în soluţionarea unui recurs fiind, aşadar, o hotărâre definitivă.
Conform art. 457 C. proc. civ., care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
Recursul fiind o cale extraordinară de atac poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., însă în speţă decizia recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
Totodată, legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.
În plus, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Dreptul de a exercita calea de atac a recursului este unic şi s-a epuizat prin exercitarea acestuia la curtea de apel. Dispoziţiile art. 460 C. proc. civ. statuează că nimănui nu îi este îngăduit să uzeze de două ori de una şi aceeaşi cale de atac, în sensul unui recurs la recurs.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 2949 din 19 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 2949 din 19 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 noiembrie 2019.