Moral damages in tort; nullity of cassation appeal for failure to develop specific legal grounds under Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2019

Din examinarea lucrărilor din dosar, se constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj la 10 august 2017 sub dosarul nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.A. la plata sumei de 1.000.000 Euro, cu titlul de daune morale şi suma de 25.000 RON cu titlul de daune materiale, ca urmare a pierderii familiei, precum şi a vătămării sale grave, urmare a unui accident rutier produs în data de 19 mai 2017.

Daunele materiale sunt reprezentate de cheltuielile de spitalizare, medicamentaţie, recuperare şi îngrijire după externare.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349 C. civ., Legea nr. 136/1995 şi Normele de aplicare nr. 23/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 91/2018 din 18 ianuarie 2018, pronunţată de Tribunalul Sălaj, secţia civilă, s-a admis acţiunea reclamantei A. şi a fost obligată pârâta S.C. B. S.A. la plata către reclamantă a sumelor de 200.000 Euro, cu titlul de daune morale şi de 25.000 RON, reprezentând daune materiale.

Totodată, pârâta a fost obligată la plata sumei de la 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă.

Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 93/A/2018 din 12 iunie 2018, a admis apelurile declarate de reclamanta A. şi de pârâta S.C. B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 91/2018 din 18 ianuarie 2018 a Tribunalului Sălaj, secţia Civilă, pe care a schimbat-o, în sensul admiterii în parte a acţiunii reclamantei A. şi obligării pârâtei S.C. B. S.A. să plătească reclamantei echivalentul în RON a sumei de 250.000 Euro, cu titlul de daune morale, echivalentul în RON la data plăţii.

Totodată, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea având ca obiect plata daunelor materiale şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta S.C. B. S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac exercitate şi casarea în parte a deciziei recurate, fiind dezvoltate următoarele critici:

Recurenta-pârâtă a solicitat reducerea cuantumului despăgubirilor, având în vedere că despăgubirea trebuie să aibă efecte compensatorii, fără însă ca suma acordată să se transforme într-o amendă excesivă aplicată asiguratorului ori să reprezinte venituri nejustificate pentru victimă, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (1) lit. c) din Norma ASF nr. 39/2016.

În susţinerea recursului, s-a mai arătat că este adevărat că asiguratorul preia răspunderea civilă a făptuitorului, însă acesta preia repararea prejudiciului la care făptuitorul ar fi fost obligat, raportat la propriile posibilităţi de acoperire, şi în niciun caz despăgubirea ce urmează a fi acordată nu ar trebui raportată la disponibilităţile băneşti ale unei terţe persoane, respectiv societatea de asigurare, instanţa de apel făcând o aplicare greşită a legii în cauză.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. a formulat recurs incident, solicitând admiterea căii de atac exercitate şi casarea deciziei atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Un prim motiv de recurs vizează aplicarea greşită a principiului echităţii, care a fost invocat în cuprinsul deciziei atacate, însă instanţa de apel nu a făcut o aplicare corectă a acestuia.

Astfel, s-a arătat că suma acordată cu titlu de daune morale nu îndeplineşte cerinţele principiului echităţii deoarece este disproporţionat de mică, având în vedere drama prin care a fost nevoită să treacă reclamanta.

Cel de al doilea motiv de recurs se referă la aplicarea greşită a jurisprudenţei relevante, deoarece instanţa de apel nu s-a raportat în mod corect la jurisprudenţa din România sau la cea aplicabilă, având în vedere că în cauză valorile morale vătămate sunt deosebite, iar pierderea suferită este incomensurabilă.

Rezultatul vătămător, respectiv prejudiciul încercat a fost dovedit cu proba testimonială, martorii arătând că relaţiile dintre părţi au fost deosebit de apropiate, iar modalitatea de stabilire a despăgubirilor se face prin prisma dispoziţiilor art. 21 din O.U.G. nr. 54/2016, aceasta fiind legea aplicabilă la momentul emiterii poliţei de asigurare şi temeiul de drept al acţiunii.

Recurenta-pârâtă S.C. B. S.A., prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepţia nulităţii recursului incident al reclamantei, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de recurs ce ar putea fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., având în vedere că aplicarea greşită a principiului echităţii şi jurisprudenţei nu se circumscrie noţiunii de drept material.

Pe fondul recursului, s-a solicitat respingerea căii de atac exercitate, deoarece luând în considerare consecinţele accidentului suma acordată de instanţa de apel apare ca fiind mai mult decât suficientă.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 mai 2019, a fost analizat raportul întocmit în cauză şi s-a dispus comunicarea acestuia, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză nu s-au depus puncte de vedere la raport.

Ulterior, s-a fixat termen pentru admisibilitatea în principiu a recursului, la 19 noiembrie 2019.

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului pârâtei, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, constată şi reţine că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea acestora, iar în conformitate cu prevederile art. 488 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Din analiza cererii de recurs se constată că nu se indică decât generic şi formal dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a se dezvolta vreunul dintre motivele de nelegalitate care ar justifica admiterea sau respingerea recursului.

Totodată, conform prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, din interpretarea dispoziţiilor legale enunţate, se reţine că recurenta-pârâtă, fără a fi ţinută de ordinea în care au fost reglementate motivele de casare în art. 488 C. proc. civ., era obligată să îşi configureze criticile de nelegalitate faţă de decizia pronunţată în apel în raport cu aceste motive.

Din acest punct de vedere, trebuie subliniat că o simpla relatare a pretenţiilor formulate de reclamanta, a principalelor etape ale procesului, a situaţiei de fapt care a stat la baza generării litigiului dintre părţi, nu poate fi suficientă pentru a constitui o motivare a recursului, deoarece aceasta cale de atac nu vizează situaţia de fapt şi nu are caracter devolutiv.

În cauză, din analiza motivelor de recurs expuse de către recurenta-pârâtă nu se pot desprinde greşelile identificate şi imputate instanţei de apel, şi nici încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel, în motivarea recursului, pârâta solicită instanţei, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (1) lit. c) din Norma ASF nr. 39/2016, diminuarea cuantumului daunelor morale acordate de către instanţa de apel, susţinând că despăgubirile ar trebui raportate la posibilităţile de acoperire a prejudiciului ale celui care a produs accidentul şi nicidecum la disponibilităţile băneşti ale societăţii de asigurare.

Or, nu se poate considera că aceste susţineri ale recurentei-pârâte din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de către instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Aşadar, criticile expuse de recurenta-pârâtă nu pot fi încadrate şi analizate prin prisma dispoziţiilor care conţin o enumerare expresă şi limitativă a motivelor de recurs, prin dispoziţii speciale, de strictă interpretare, nefiind posibilă o devoluare a fondului cauzei, cum se solicită, în realitate, prin modul în care a fost structurată motivarea recursului.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motivele de nelegalitate.

Pe lângă faptul că motivele de recurs au fost încadrate doar formal în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile nu pot fi nici încadrate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (2 şi (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Faţă de considerentele precedente, întrucât accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, este incidentă excepţia nulităţii recursului pârâtei pentru nemotivare, motiv pentru care Înalta Curte urmează să aplice sancţiunea nulităţii prevăzută de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la recursul incident declarat de reclamanta A., având în vedere caracterul accesoriu al acestuia în raport cu recursul principal al pârâtei, Înalta Curte constată că recursul incident a rămas fără efect, potrivit dispoziţiilor art. 491 şi art. 472 alin. (2) C. proc. civ., faţă de soluţia de anulare a recursului principal.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor din art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., precum şi ale art. 472 alin. (2), în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi Cod, va anula recursul declarat de pârâtă şi va respinge recursul incident declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul principal declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 93/A/2018 din 12 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Respinge recursul incident declarat de reclamanta A. împotriva aceleiaşi decizii.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 noiembrie 2019.