Competence in salary recalculation actions against judicial institutions: extension of Art. 127 CPC impartiality guarantee to courts as defendants

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă se constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. x/2019 la 14 februarie 2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Dâmboviţa, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

- stabilirea şi recalcularea salariului de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,154 RON, reprezentând VRS 405 RON ce trebuia acordată la nivelul anului 2007, la care se adaugă majorările cu 4% începând cu 1 aprilie 2008 şi 4,5% începând cu 1 octombrie 2008, conform art. 2 din O.G. nr. 13/2007 începând cu 9 aprilie 2015, respectiv de 484,16 RON, cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, începând cu 1 decembrie 2015;

- repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, începând cu trei ani înaintea introducerii acţiunii, respectiv obligarea pârâţilor Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalului Dâmboviţa la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

- acordarea drepturilor solicitate şi pentru viitor, precum şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce fondurile necesare plăţii drepturilor salariale solicitate prin prezenta acţiune către pârâţii Curtea de Apel Ploieşti Tribunalul Dâmboviţa în calitate de ordonatori secundar şi terţiar de credite.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, Ordonanţa 57/2015, Legea nr. 293/2015,O.U.G. nr. 20/2016, Legea nr. 153/2017, art. 1531 şi art. 1535 din C. civ., art. 166 Codul Muncii, deciziile nr. 36 din 4 iunie 2018 şi nr. 56 din 17 septembrie 2018 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale.

2. Prin încheierea din 20 mai 2019, pronunţată de Tribunalului Vâlcea în dosarul nr. x/2019, s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la reclamanţii G., M. Mircea şi N. şi formarea unui dosar separat, care a primit numărul de înregistrare 1353/90/2019.

3. Prin sentinţa civilă nr. 682 din 20 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de instanţă, din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

În argumentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut în esenţă că reclamanţii fac parte din categoria personalului conex, respectiv, N. este încadrată în funcţia de aprod în cadrul Judecătoriei Moreni, G. este încadrată în funcţia de agent procedural în cadrul Judecătoriei Moreni şi M. este încadrat în funcţia de muncitor în cadrul Judecătoriei Moreni, instanţă aflată în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti.

Totodată, s-a mai reţinut că aceştia nu fac parte din categoria personalului prevăzut de art. 127 C. proc. civ., astfel că instanţa competentă să judece litigiul este cea din circumscripţia curţii de apel unde îşi desfăşoară activitatea, respectiv Tribunalul Dâmboviţa.

4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la 8 iulie 2019 sub nr. x/2019.

5. Prin încheierea din 17 septembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, s-a suspendat din oficiu judecata cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În argumentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut în esenţă că reclamanţii G., M. şi N., alături de grefieri din cadrul Judecătoriei Moreni, au înregistrat la 14 februarie 2019, pe rolul Tribunalului Vâlcea, o acţiune privind stabilirea şi recalcularea salariului de încadrare, în contradictoriu, printre alţii, cu pârâtul Tribunalul Dâmboviţa.

Totodată, s-a mai reţinut că Tribunalul Vâlcea, după disjungere, a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la funcţiile celor trei reclamanţi, respectiv aprod, agent procedural şi muncitor, iar declinarea competenţei de soluţionarea a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi (2)1 din C. proc. civ., dispoziţii care se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Aşadar, în cauză, cei trei reclamanţi şi-au exercitat dreptul de a sesiza o altă instanţă decât cea care ar fi fost teritorial competentă să soluţioneze litigiul, motiv pentru care, trimiterea cauzei în favoarea instanţei pârâte, respectiv Tribunalul Dâmboviţa, încalcă normele imperative edictate de legiuitor pentru a asigura o garanţie suplimentară a independenţei actului de justiţie.

Prin urmare, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi declinată competenţa de soluţionarea a cauzei, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

6. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 3 octombrie 2019 sub nr. x/2019.

7. Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, pentru următoarele considerente:

Acţiunea introductivă are ca obiect plata unor drepturi salariale restante, fiind dedus judecăţii un conflict de muncă, prin care reclamanţii, în calitate de personal conex în cadrul Judecătoriei Moreni, au solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Dâmboviţa, la plata acestora, competenţa materială revenind în primă instanţă tribunalului, în baza art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Totodată, calitatea de pârât a Tribunalului Dâmboviţa sub aspectul competenţei teritoriale, atrage incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi (2)1 din C. proc. civ., în limitele declarate constituţionale prin decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, pronunţată de Curtea Constituţională.

Prin decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată, în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

În acest sens, se arată în considerentele deciziei, la punctul 47: "În continuare, Curtea reţine că, prin aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, şi nu şi la ipoteza la care instanţa de judecată ar avea această calitate, dispoziţiile legale nu îşi ating scopul pentru care au fost reglementate.

Legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege. Dar atunci când decide să uzeze de acest beneficiu, apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanţă imparţială, legea nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că partea pârâtă este chiar instanţa competentă să îi judece cauza şi nu doar un judecător din cadrul acesteia.

Legiuitorul a reglementat acest beneficiu în considerarea calităţii de judecător a părţii pârâte, însă, cu atât mai mult cu cât parte pârâtă este chiar instanţa de judecată, legea ar trebui să acorde dreptul de opţiune părţii reclamante, mai ales că în viziunea legiuitorului exercitarea unei acţiuni de competenţa de soluţionare a instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privinţa modului de soluţionare a litigiului tocmai de colegii acestuia."

Curtea reţine că dispoziţiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., în interpretarea restrictivă, încalcă principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie (pct. 50), iar "art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. se bucură în continuare de prezumţia de constituţionalitate, permiţând, în mod rezonabil, calificarea noţiunii de judecător ca fiind una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât şi instanţa de judecată - lato sensu".

Textul legal a fost modificat prin introducerea alin. (2)1 al art. 127 din C. proc. civ., prin care s-a extins sfera de aplicare la ipoteza în care parte în dosar este instanţa de judecată, Tribunalul Dâmboviţa fiind pârât în dosar.

Din această perspectivă, soluţia de declinare pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa este apreciată ca fiind legală, întrucât această instanţă a fost învestită cu încălcarea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ.

Reclamanţii au ales să sesizeze Tribunalul Vâlcea, instanţă de acelaşi grad aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate, respectiv Curtea de Apel Piteşti.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 127, raportat la art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 noiembrie 2019.