CHF credit agreement abuse claims revived as peremption ruling quashed and case remanded for rehearing

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2019

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 8 aprilie 2015 sub dosarul nr. x/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să se dispună constatarea caracterului abuziv al clauzelor din contractul nr. x/05.09.2008 şi nulitatea acestora, respectiv:

- art. 8.1 şi art. 9.1, privind clauza preluării riscului valutar, în privinţa căreia să se dispună stabilizarea cursului de schimb CHF-LEU 2,2 RON la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului; denominarea în moneda naţională a creditului de 132.815 CHF la cursul de 2,2 RON valabil la data încheierii contractului, cu achitarea ratelor creditului în RON, în virtutea principiului din regulamentul valutar, conform căruia preţul mărfurilor sau serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională; obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de plată a ratelor în RON; obligarea restituirii diferenţei de curs în sumă de 55.000 RON, diferenţă de curs încasată nejustificat şi a sumei de 10.000 RON, dobânda de 4,5% percepută de bancă, de la data încasării şi până la restituirea efectivă.

- art. 6, privind posibilitatea Băncii de a modifica unilateral dobânda;

- art. 5 pct. 1 lit. a), privind comisionul de administrare de 1% calculat asupra creditului, cu obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.328,51 CHF.

În drept, au fost invocate prevederile art. 194 şi urm. C. proc. civ., Legea nr. 193/2000, Directiva 93/13 CEE, Constituţia României, C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 95 din 9 septembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Constanţa.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă la 30 septembrie 2015, sub dosarul nr. x/2015.

Prin precizările formulate la 27 octombrie 2015, reclamantul A. a arătat că, primul capăt de cerere are ca obiect stabilizarea cursului CHF/LEU pentru suma de 132.815 CHF credit, capătul 1.2 din cerere are ca obiect denominarea în RON a creditului, capătul 1.3 se restrânge la suma de 55.000 RON, reprezentând diferenţa de curs încasată până la introducerea acţiunii, daunele din lipsa de folosinţă se limitează la dobânda legală.

Totodată, reclamantul a precizat că renunţă la capătul 2 din cerere, referitor la constatarea nulităţii clauzei privind modificarea dobânzii, iar celelalte petite rămân neschimbate.

Prin încheierea din 7 ianuarie 2016, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins ca neîntemeiate excepţiile netimbrării acţiunii şi prescripţiei extinctive a dreptului la restituirea sumei achitate cu titlu de comision de administrare, invocate de pârâta B. S.A.

Prin sentinţa civilă nr. 893 din 20 aprilie 2016, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins ca nefondată cererea formulată de pârâtă privind repunerea pe rol a cauzei. A luat act de renunţarea la judecata petitului 2 din acţiune, având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei de modificare unilaterală a dobânzii. A respins ca nefondate celelalte capete de cerere ale acţiunii precizate formulate de reclamanta A..

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamantul A. a declarat apel, care a criticat soluţia primei instanţe ca fiind nelegală şi netemeinică, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

La 1 noiembrie 2016, reclamantul A. a depus la dosar cerere de suspendare a judecării cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., având în vedere adoptarea de către Parlamentul României a Legii conversiei creditelor în CHF, precum şi sesizarea Curţii Constituţionale de către Guvernul României cu privire la neconstituţionalitatea Legii conversiei creditelor în CHF.

Prin încheierea din 2 noiembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a suspendat judecata cauzei, până la soluţionarea dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

La 28 iulie 2017, reclamantul A. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, iar la 10 octombrie 2017 acesta a înregistrat la dosar o cerere de renunţare la judecată.

Prin încheierea din 11 octombrie 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, ca urmare a neîndeplinirii prevederilor art. 411 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care a menţinut cauza în stare de suspendare.

Totodată, s-a reţinut că cererea de renunţare la judecata apelului nu întruneşte elementele impuse de lege pentru a se putea lua act de aceasta.

La 13 decembrie 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a stabilit termen de judecată pentru 10 ianuarie 2018, în vederea constatării perimării din oficiu, în temeiul art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

La 10 ianuarie 2018, apărătorul ales al apelantului-reclamant A. a depus la dosar cerere de repunere pe rol a cauzei, în argumentarea căreia a arătat că a fost în imposibilitate de prezentare până la finalul şedinţei de judecată.

Prin decizia nr. 7 din 10 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de apelant. Totodată, a fost constatat perimat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 893 din 20 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând admiterea şi casare deciziei atacate.

În motivarea recursului, s-a arătat că pricina a fost suspendată la termenul din 2 noiembrie 2016, conform art. 520 alin. (2) şi (4) Cod procedură, până la soluţionarea cererii de sesizare ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Ulterior, la 11 octombrie 2017, recurentul a solicitat instanţei de apel repunerea pe rol a cauzei, cererea fiindu-i respinsă.

Totodată, a fost respinsă şi cea de-a doua cerere de repunere pe rol a cauzei, prin care s-a solicitat şi respingerea excepţiei perimării apelului, faţă de împrejurarea că recurentul nu se află în culpă în ceea ce priveşte rămânerea cauzei în nelucrare, în opinia acestuia fiind aplicabile prevederile art. 416 şi art. 418 C. proc. civ.

Sub acest aspect, recurentul a susţinut că instanţa de apel a dispus din oficiu suspendarea judecării cauzei, iar reclamantul nu a fost în culpă în ceea ce priveşte lăsarea cauzei în nelucrare, fiind formulată de altfel şi o cerere de repunere pe rol, iar instanţa de apel în mod greşit a admis excepţia perimării apelului.

Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind temeinică şi legală, în argumentarea căreia s-a arătat că sunt netemeinice susţinerile recurentului-reclamant, întrucât cererea de suspendare a judecării cauzei a fost formulată la 1 noiembrie 2016, iar cererea de repunere pe rol a cauzei a fost făcută la un interval mai mare de 6 luni de la data suspendării, instanţa pronunţându-se acesteia la 11 octombrie 2017, adică la 12 luni de la adoptarea măsurii suspendării.

Aşadar, speţa se află sub incidenţa prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar în cazul în care nu se reia judecarea procesului în condiţiile art. 415 din acelaşi Cod şi nu intervine suspendarea cursului perimării conform art. 418 din acelaşi Cod, atunci intervine sancţiunea perimării prevăzută de art. 416 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2019, a fost analizat raportul întocmit în cauză şi s-a dispus comunicarea acestuia, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 17 septembrie 2019, a fost admis în principiu recursul declarat în cauză, fiind stabilit termen de judecată la 19 noiembrie 2019, în temeiul dispoziţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recursul reclamantului este fondat pentru considerentele ce urmează:

Chestiunea de drept supusă analizei vizează greşita aplicare a sancţiunii perimării, ca urmare a interpretării şi aplicării eronate a dispoziţiilor art. 416 alin. (2) şi art. 418 C. proc. civ. şi a stabilirii greşite a momentului de la care începe să curgă termenul de perimare, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Sancţiunea perimării reţinută în cauză de către instanţa de apel are la bază culpa recurentului pentru lăsarea în nelucrare a cauzei mai mult de 6 luni, apreciindu-se că de la data de 2 noiembrie 2016 - când pricina a fost suspendată în baza art. 520 alin. (4) C. proc. civ. - şi că, ulterior soluţionării dosarului nr. x/2016 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 1 din 30 ianuarie 2017, publicată în M.Of. nr. 247 din 10 aprilie 2017, părţile deşi au fost înştiinţate de instanţă cu privire la posibilitatea de a solicita repunerea pe rol a cauzei, în vederea continuării judecăţii, nu şi-au exercitat acest drept.

Din analiza înscrisurilor de la dosar rezultă că, în etapa de cercetare a procesului, instanţa de apel a nesocotit efectele actelor procedurale, fapt ce a influenţat modul de finalizare a procesului prin admiterea excepţiei perimării şi a stabilirii corecte a momentului de la care curge termenul de perimare.

Astfel, prin încheierea din 2 noiembrie 2016, instanţa de apel a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., până la soluţionarea dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Ulterior, ca urmare a soluţionării sesizării chestiunii de drept, prin decizia nr. 1 din 30 ianuarie 2017, publicată în M.Of. nr. 247 din 10 aprilie 2017, instanţa de apel a înştiinţat părţile cu privire la posibilitatea reluării judecării cauzei în baza unei solicitări în acest sens, potrivit adreselor emise în data de 17 mai 2017.

La 28 iulie 2017, reclamantul A. a înregistrat la dosar o cerere de repunere pe rol a cauzei, care a fost respinsă de instanţa de apel prin încheierea din 11 octombrie 2017, ca urmare a neîndeplinirii prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., privind judecata în lipsă fiind menţinută suspendarea judecării cauzei.

În acest context, instanţa de apel a dat eficienţă sancţiunii perimării apelului, imputându-i reclamantului lipsa de diligenţă în repunerea pricinii pe rol, cauză ce a fost suspendată de instanţă, din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ., la termenul din 2 noiembrie 2016, măsură menţinută ulterior prin încheierea din 11 octombrie 2017, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Or, măsura suspendării judecării procesului se dispune de instanţă în condiţiile expres şi limitativ determinate de lege, fie că în cauză se pune în discuţie suspendarea voluntară prevăzută de art. 411 C. proc. civ., fie suspendarea facultativă reglementată de art. 520 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, întrucât suspendarea cauzei nu este decât o sistare temporară a judecăţii, în raport de motivele ce au determinat-o, legea stabileşte modalităţile concrete pentru redeschiderea pricinii, cât şi momentele de la care termenul de perimare începe să curgă, acestea fiind diferite.

Suspendarea facultativă dispusă de către instanţă în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., la termenul din 2 noiembrie 2016, are la bază împrejurarea că procedura hotărârii prealabile instituită prin art. 519-521 C. proc. civ. a fost creată pentru a-i facilita judecătorului, iar nu părţilor, interpretarea unui text de lege.

Având în vedere că suspendarea a fost dispusă până la pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa era datoare să urmărească pronunţarea acelei dezlegări, indiferent dacă hotărârea prealabilă nu a fost solicitată în cauza respectivă.

Repunerea pe rol urma, în această situaţie, a fi dispusă din oficiu, nu doar la cererea părţilor, perimarea neputând fi incidentă, întrucât părţilor nu le era imputabilă pasivitatea, în virtutea prevederilor art. 416 alin. (3) din C. proc. civ.

Instanţa de apel a stabilit, deci, greşit, că termenul de perimare de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. curge de la data de 2 noiembrie 2016, când a fost suspendată judecata în temeiul art. 520 alin. (2) şi (4) C. proc. civ.

Instanţa de apel a respins ulterior cererea de repunere pe rol a cauzei şi a menţinut măsura suspendării, în virtutea unui alt temei de drept, respectiv pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 411 din C. proc. civ., întrucât nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, prin încheierea de judecată din data de 11 octombrie 2017.

Prin urmare, pe de o parte, se reţine că instanţa de apel a luat în calcul în mod greşit perioada suspendării care nu era cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor, când cursul perimării era suspendat, motivul suspendării fiind asimilat celor prevăzute de art. 418 C. proc. civ.

Pe de altă parte, nici dacă s-ar lua în calcul momentul începerii termenului de perimare data la care măsura suspendării s-a fundamentat pe un alt temei, respectiv de la 11 octombrie 2017 (data încheierii prin care cauza era suspendată în virtutea dispoziţiilor art. 411 C. proc. civ.), se observă că termenul de 6 luni nu se împlinise la 10 ianuarie 2018, când s-a reţinut incidenţa perimării şi s-a pronunţat decizia recurată.

Perimarea reprezintă o sancţiune pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, fiind reglementată ca o excepţie de procedură peremptorie, astfel încât efectul admiterii sale a fost stingerea procesului în faza în care acesta se afla, respectiv în apel, fără ca această cale de atac să primească o soluţionare pe fond.

Pentru considerentele expuse anterior, se reţine că prin soluţia pronunţată, instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 7 din 10 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 noiembrie 2019.