Liability of bank releasing deposited funds under executive title despite counterparty agreement: conflict between contractual liability and unjust enrichment for third-party status.

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

I. Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Arad la data de 13 iunie 2013, sub nr. x/2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B. S.A., C., D. şi E., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună, în principal, obligarea pârâtei B. S.A. la restituirea/predarea/remiterea către reclamant a sumei de 355.000 euro (la cursul BNR din data plăţii).

În subsidiar, a solicitat întoarcerea executării, ca urmare a desfiinţării titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 972 din 16 iunie 2011 a Curţii de Apel Timişoara pronunţată în dosarul nr. x/2010 şi restabilirea situaţiei anterioare, în sensul obligării pârâtei C. la restituirea către reclamant a sumei de 355.000 euro (la cursul BNR din data restituirii).

Într-un al doilea subsidiar, în ipoteza în care se va aprecia că nu este incidentă instituţia întoarcerii executării, a solicitat să fie obligată pârâta C. la restituirea/predarea/remiterea către reclamant a sumei de 355.000 euro (la cursul BNR din data plăţii).

În ipoteza respingerii principalului şi admiterii subsidiarului, a solicitat să fie declarate ca inopozabile faţă de reclamant actele juridice încheiate fraudulos de către debitorul său (pârâta C.), în complicitate cu terţii dobânditori (pârâţii D. şi E.), în concret, a antecontractului de vânzare-cumpărare din 17 august 2011, a acordului de mediere din 29 februarie 2012 perfectat în faţa Biroului de Mediator F. şi a sentinţei civile nr. 490 din 6 martie 2012 pronunţată de către Judecătoria Ineu în dosarul nr. x/2012; indisponibilizarea tuturor bunurilor imobile ce au făcut obiectul material al actelor juridice mai sus individualizate, până la încetarea executării silite a creanţei pe care reclamantul şi-a întemeiat acţiunea (cea de 355.000 EURO), inclusiv prin îndrumarea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară la înscrierea unei clauze de inalienabilitate în Cartea Funciară a imobilelor în discuţie, realizându-se astfel formalităţile de publicitate prevăzute de lege.

A solicitat cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 29, art. 30, art. 95 pct. 1, art. 148, art. 194, art. 351, art. 411 alin. (1) pct. 2 (judecarea în lipsă) şi art. 722, toate din C. proc. civ.. art. 942, art. 948, art. 969, art. 970 (art. 998-999 in extremis) art. 1073, art. 1074 şi art. 1082 din C. civ. din 1864; art. 102, art. 103 din Legea nr. 71/2011; art. 626-629, art. 1562-1565 C. civ. art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia Europeanăa Drepturilor Omului (Paris, 20 martie 1952); alte texte şi principii de drept amintite în cuprinsul acţiunii.

Prin precizarea de acţiune depusă la dosar la data de 27 septembrie 2013, reclamantul a indicat cele 54 de imobile înscrise în cartea funciară a localităţii Târnova pentru care a solicitat declararea, ca inopozabile, a actelor juridice încheiate fraudulos de către pârâta C. cu terţii dobânditori D. şi E..

Prin a doua precizare depusă la dosar la data de 3 octombrie 2013, reclamantul a arătat că nu mai solicită, pe cale de acţiune pauliană, declararea, ca fiind inopozabile, a actelor juridice care au condus la transferul dreptului de proprietate asupra a două imobile, respectiv cele înscrise în Cartea Funciară nr. x Târnova şi Cartea Funciară nr. x Târnova, din patrimoniul pârâtei C. în cel al pârâţilor D. ŞI E., cele două imobile fiind deja înstrăinate către un terţ şi a subliniat că suprafaţa de 611.400 m2 (61,14 ha) reprezintă suma totală a suprafeţelor tuturor imobilelor regăsite în precizarea de acţiune, fără a mai lua în considerare imobilele identificate în Cartea Funciară nr. x Târnova şi Cartea Funciară nr. x Târnova, faţă de care nu mai are pretenţii.

Pârâta B. S.A a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondată a acţiunii şi cerere de chemare în garanţie, solicitând introducerea în cauză, în calitate de chemat în garanţie, a numitei C..

A solicitat ca, în situaţia în care banca va cădea în pretenţii faţă de reclamant, să fie obligată chemata în garanţie la plata către bancă a sumei de bani la care banca a fost obligată faţă de reclamant, în principal, ca urmare a constatării îndeplinirii cerinţelor prevăzute la art. 992 şi următoarele din C. civ. din 1864 privind plata lucrului nedatorat şi, în subsidiar, ca urmare a constatării îndeplinirii cerinţelor prevăzute la art. 992 şi următoarele din C. civ. din 1864 privind îmbogăţirea fără justă cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 480 din 20 februarie 2014, Tribunalul Arad a admis, în parte, acţiunea civilă formulată, precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. S.A. ARAD, C., D. ŞI E. şi, în consecinţă, a respins capătul principal al acţiunii reclamantului privind obligarea pârâtei B. S.A. ARAD să restituie/predea/remită reclamantului suma de 355.000 euro, la cursul BNR de la data plăţii .

A respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii reclamantului invocată de pârâta C., unită cu fondul cauzei prin încheierea de şedinţă din data de 31 octombrie 2013.

A admis capătul de cerere al acţiunii reclamantului A., în sensul că a fost obligată pârâta C. să restituie reclamantului suma de 355.000 euro, la cursul BNR de la data plăţii.

A declarat, în condiţiile art. 1565 alin. (1) C. civ., ca inopozabile faţă de reclamantul A., actele juridice încheiate de pârâta C. cu pârâţii D. şi E., respectiv antecontractul de vânzare-cumpărare atestat de avocat G. nr. 490 din data de 17 august 2011 precum şi acordul de mediere încheiat la data de 29 februarie 2012, în baza contractului de mediere nr. 11 din data de 29 februarie 2012 la Biroul de Mediator H. din Ineu, de care s-a luat act prin sentinţa civilă nr. 490 din 6 martie 2012 pronunţată de Judecătoria Ineu în dosarul nr. x/2012 .

A indisponibilizat bunurile imobile ce au făcut obiectul material al actelor juridice de mai sus, proprietatea pârâtului D., căsătorit cu pârâta E., în concret, a terenurilor situate în extravilanul localităţii Târnova, jud. Arad, evidenţiate în următoarele 52 de cărţi funciare:

1. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 2. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 3. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 4.cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 5.cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 6.cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 7. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 8.cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 9.cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 10. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 11. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 12 cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 13. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 14. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 15. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 16. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 17. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 18. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 19. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 20. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 21. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 22. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 23. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 24. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 25. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 26. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 27.cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 28. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 29.cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 30 cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 31. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 32. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 33. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 34. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 35. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 36. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 37. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 38. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 39. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 40. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 41. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 42. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova 43. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 44. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 45. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 46. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 47. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 48. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 49. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 50. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 51. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, 52. cartea funciară nr. x a localităţii Târnova, până la încetarea executării silite a creanţei în sumă de 355.000 euro.

A îndrumat Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară să înscrie în cele 52 de cărţi funciare privind imobilele situate în extravilanul localităţii Târnova, jud. Arad clauze de inalienabilitate, în baza art. 626-628 C. civ.

A respins cererea de chemare în judecată a pârâtei-chemate în garanţie C. formulată de pârâta B. S.A. ARAD, ca rămasă fără obiect.

II. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, atât reclamantul A., cât şi pârâţii C., D., E. şi B. S.A. ARAD, apelurile fiind înregistrate pe rolul Curţii de Apel Timişoara la secţia I civilă, sub numărul de dosar x/2013

Prin decizia civilă nr. 113 din 30 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2013, s-a declinat competenţa de soluţionare a cererilor de apel anterior menţionate, formulate împotriva sentinţei civile nr. 480 din data de 20 februarie 2014 pronunţate de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2013, în favoarea secţiei a II-a Civilă a Curţii de Apel Timişoara.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei a II-a Civilă a Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2013*.

Prin decizia civilă nr. 227/A din 5 martie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins excepţiile invocate şi a respins apelurile declarate de reclamantul A., de pârâţii C., D., E. şi de B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 480/20.02.2014 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. x/2013.

III. Decizia de apel a fost recurată de reclamantul A., pârâta C. şi pârâta B. S.A..

De asemenea, a formulat recurs provocat pârâta B. S.A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În cauză a fost formulată de către I. o cerere de intervenţie accesorie în favoarea intimaţilor D., E. şi C., cerere ce a fost respinsă ca inadmisibilă în şedinţa publică din data de 19 mai 2016.

Prin decizia nr. 1036 pronunţată la data de 2 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimaţilor D. şi E..

A respins excepţia lipsei de interes a recurentei - pârâte B. S.A. în declararea recursului provocat.

A admis recursurile principale declarate de recurentul-reclamant A. şi recurenta-pârâtă B. S.A. şi recursul provocat, declarat de recurenta-pârâtă B. S.A., căi de atac formulate împotriva deciziei civile nr. 227/A din 5 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

A casat, în parte, decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

A respins recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei civile nr. 227/A din 5 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

IV. Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 15 iunie 2017 sub numărul x/2013.

Prin decizia civilă nr. 735/A din 26 octombrie 2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 480 din data de 20 februarie 2014, pronunţată de Tribunalul Arad.

A admis apelul provocat declarat de pârâta B. S.A. BUCUREŞTI împotriva aceleaşi sentinţe.

A schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a admis, în parte, acţiunea precizată a reclamantului A..

A obligat pârâta B. S.A. BUCUREŞTI la plata către reclamantul A. a sumei de 355.000 euro, la cursul BNR din ziua plăţii.

A admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta B. S.A. BUCUREŞTI împotriva chematei în garanţie C..

A obligat chemata în garanţie C. la plata sumei de 355.000 euro, la cursul BNR din ziua plăţii către pârâta B. S.A. BUCUREŞTI.

A respins, în rest, acţiunea precizată a reclamantului şi a respins cererea de intervenţie accesorie a intervenientului I..

A obligat pârâta la plata sumei de 26.887 RON reprezentând cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale către reclamant.

A obligat chemata în garanţie la plata sumei de 44.455,54 RON cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale către pârâtă.

V. 1. La data de 14 noiembrie 2017, recurenta-pârâtă B. S.A. (denumită, în continuare "B. S.A." sau "Banca") a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 735/A din 26 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu privire la soluţia de admitere a apelului formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

La 10 ianuarie 2018, recurenta-pârâtă B. S.A. a depus la dosarul cauzei motivele de recurs, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de casare invocate, recurenta-pârâtă B. S.A. a susţinut, pe de o parte, că decizia recurată este dată cu încălcarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., existând contrarietate între considerentele hotărârii.

Pe de altă parte, recurenta-pârâtă a mai susţinut că decizia recurată este dată cu încălcarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. privind încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, a arătat că instanţa de apel îşi motivează soluţia de admitere a apelului formulat de A. prin aceea că recurenta-pârâtă, eliberând către C. suma depozitată, a încălcat dispoziţiile contractuale, însă în ceea ce priveşte soluţia pronunţată cu privire la cererea de chemare în garanţie formulată de recurenta-pârâtă în contradictoriu cu C., instanţa de apel şi-a motivat soluţia prin aceea că, temeiul în baza căruia Banca a eliberat suma depozitată nu l-a reprezentat contractul încheiat între părţi, ci decizia civilă nr. 972 din 16 iunie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, reţinând că plata realizată de Bancă reprezintă o plată nedatorată.

S-a referit la faptul că, în decizia recurată, instanţa de apel a reţinut că acordul intervenit între reclamantul A. şi pârâta C., prin care cei doi au convenit ca eliberarea sumelor de bani să se realizeze doar în baza semnăturii conjuncte a acestora sau în baza unei hotărâri judecătoreşti şi irevocabile, este opozabil Băncii.

A precizat că, deşi instanţa de apel a stabilit poziţia de terţ a recurentei-pârâte faţă de acest acord, a considerat totuşi că respectivul acord poate avea drept efect modificarea unei clauze contractuale care conferea Băncii dreptul de a opera în contul curent fără acordul titularului, pentru efectuarea unor plăţi dispuse prin hotărâri judecătoreşti executorii şi definitive sau prin orice alt titlu executoriu, realizând o gravă confuzie între opozabilitatea unui act juridic (principiul relativităţii efectelor contractului) şi caracterul obligatoriu al acestuia (principiul forţei obligatorii a contractului).

Recurenta-pârâtă a arătat că, deşi a reţinut corect starea de fapt incidentă în cauză, instanţa de apel a calificat natura juridică a adresei nr. x din 24 iunie 2009 ca fiind un acord intervenit între titularul contului şi persoana împuternicită, acord opozabil Băncii, în acest mod înlăturând, implicit, argumentul reclamantului potrivit căruia acest acord ar avea natura juridică a unei "convenţii tripartite", faţă de care Banca ar fi fost ţinută sub aspectul obligaţionalului contractual.

A criticat soluţia instanţei de apel, arătând că acestui acord i s-au atribuit efecte improprii, în sensul că s-a reţinut în sarcina Băncii o încălcare a dispoziţiilor contractuale, prin prisma faptului că a eliberat suma de bani în alte condiţii decât cele convenite în acordul părţilor, cu privire la care, însă, Băncii i s-a atribuit calitatea de terţ.

A arătat că instanţa de apel nu a precizat motivul pentru care răspunderea Băncii este una contractuală, în condiţiile în care eliberarea de către Bancă a sumei de bani cu nerespectarea condiţiilor stipulate în acord (faţă de care Banca avea calitatea de terţ) reprezenta o faptă ilicită, astfel reţinută de instanţa de apel.

Or, dacă un terţ nu respectă o convenţie încheiată între două părţi, chiar dacă aceasta îi este opozabilă, răspunderea terţului nu poate să fie una contractuală, cât timp principiul relativităţii efectelor contractului prevede că un contract produce efecte doar între părţi (art. 974 C. civ. din 1864, preluat de textul art. 1281 C. civ.), iar principiul forţei obligatorii a contractului prevede că dispoziţiile contractuale au putere de lege între părţi, obligându-le pe acestea la respectarea lor (art. 969 C. civ. din 1864, aplicabil în speţă, preluat la art. 1270 noul C. civ.).

Pornind de la definiţia noţiunii juridice de opozabilitate a actului juridic, a susţinut că răspunderea Băncii pentru nerespectarea acordului intervenit între părţi nu poate să fie una contractuală, atât timp cât contractul nu naşte în sarcina Băncii obligaţii, iar presupusa faptă ilicită nu poate fi reprezentată de nerespectarea unei clauze contractuale.

Datorită calităţii Băncii de terţ, nu de parte, faţă de acordul intervenit între titularul contului şi persoana împuternicită, reţinută de instanţa de apel, recurenta-pârâtă a susţinut că acest acord nu putea modifica prevederile contractului de cont curent Lider şi servicii suplimentare nr. x din data de 22 decembrie 2008, deoarece clauzele contractuale pot să fie modificate doar prin acordul părţilor sau din cauze autorizate de lege (art. 969 alin. (2) C. civ. din 1865, aplicabil în speţă, preluat în textul art. 1270 alin. (2) C. civ.).

În lipsa calificării acordului dintre titular şi împuternicit ca fiind un act juridic modificator al clauzelor contractuale, acestui acord nu i se pot atribuit efectele unui act adiţional care ar modifica clauzele contractuale.

A arătat că, potrivit art. 4 din contractul de cont curent, reclamantul, în calitate de client, era obligat să notifice în scris Banca în ceea ce priveşte orice modificare a situaţiei unei persoane autorizate sau în cazul oricărui amendament privind autorizarea de a opera pe un cont curent, acelaşi articol menţionând că Banca mai poate opera în contul curent, fără acordul Clientului, pentru efectuarea plăţilor dispuse în baza unei hotărâri judecătoreşti executorie şi rămasă definitivă sau a oricărui alt titlu executoriu prevăzut prin lege.

Din cele două condiţii prevăzute de acordul dintre titularul contului şi persoana împuternicită, recurenta-pârâtă a susţinut că doar condiţia existenţei unei semnături conjuncte îi putea fi opozabilă, deoarece a fost însuşită de Bancă şi a condus la modificarea contractului. Această situaţie se datorează acordului Băncii, exprimat la data semnării contractului, în legătură cu o asemenea operaţiune a titularului contului de a modifica unilateral clauzele contractuale care privesc persoana autorizată şi autorizarea de a opera pe un cont, aşa cum rezultă din interpretarea literară a clauzei conţinute de art. 4 din contract, unde se arată că astfel de modificări produc efecte la simpla "notificare în scris", excluzându-se, astfel, orice acord al subscrisei.

În schimb, cea de a doua condiţie, aceea de a elibera suma de bani în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii, iar nu în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, cum doreau părţile acordului, nu a beneficiat de acordul prealabil al Băncii, iar modificarea, în acest sens, a contractului nu putea fi realizată de reclamant unilateral, aspect reţinut inclusiv de instanţa de apel, care califică acordul ca fiind un act încheiat exclusiv între titularul contului şi persoana împuternicită.

Astfel, Banca a considerat că nu a încălcat dispoziţiile contractuale, cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel.

De aceea, recurenta-pârâtă a precizat că, partea a doua a adresei nr. x din data de 24 iunie 2009, prin care titularul contului înţelege să restrângă situaţiile în care Banca era îndreptăţită de a opera în cont fără acordul său, condiţionând exercitarea acestui drept nu de existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii, cum se stipula în contract, ci de existenta unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, nu era opozabilă Băncii şi, în lipsa acordului acesteia, expres sau tacit, clauzele contractuale nu puteau fi modificate.

Această poziţie a Băncii rezultă din corespondenţa părţilor, pe care, contrar dispoziţiilor instanţei de recurs, instanţa de apel nu a analizat-o.

În recursul formulat, recurenta-pârâtă a arătat că, prin Adresa nr. x/22.07.2009, a răspuns sesizării persoanei împuternicite, C., privind exprimarea unui punct de vedere legat de dispoziţiile/ordinele de plată efectuate de aceasta, ocazie cu care a precizat:

"Banca noastră putând acţiona doar în conformitate cu voinţa titularului de cont sau în conformitate cu cele ce ar fi dispuse printr-o hotărâre judecătorească executorie." Cu alte cuvinte, deşi a luat act de faptul că prin Adresa nr. x/24.06.2009, titularul contului a dorit să limiteze dreptul Băncii de a opera în cont fără acordul său, în ipoteza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, recurenta-pârâtă a arătat că îşi va exercita drepturile în conformitate cu dispoziţiile contractuale, urmând a acţiona "în conformitate cu cele ce ar fi dispuse printr-o hotărâre judecătorească executorie", referindu-se doar la caracterul executoriu al hotărârii judecătoreşti şi înlăturând condiţia caracterului irevocabil ai hotărârii judecătoreşti.

A susţinut că în mod greşit a considerat instanţa de apel că Banca nu se putea prevala de clauza contractuală potrivit căreia aceasta poate opera în contul curent, fără acordul titularului, pentru efectuarea plăţilor dispuse pe bază de hotărâre judecătorească executorie şi rămasă definitivă sau orice alt titlu executoriu prevăzut prin lege, dând prioritate acordului dintre intimatul-reclamant şi recurenta-pârâtă C., deoarece condiţia existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile a fost introdusă în cadrul unei convenţii faţă de care Banca avea calitatea de terţ.

Or, potrivit principiului relativităţii efectelor contractului, părţile contractului suportă efectele directe, fiind titulare de drepturi şi de obligaţii, astfel că efectele specifice actului juridic nu se pot produce în patrimoniul unor persoane străine de contract, ci actul încheiat între două părţi se impune terţului ca un fapt juridic.

Chiar şi în ipoteza în care s-ar considera că Banca a ignorat acordul intervenit între părţi, răspunderea recurentei-pârâte nu ar putea fi antrenată, deoarece, cu privire la condiţia existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, acordul părţilor nu îi era opozabil.

Ca atare, a precizat că opozabilitatea faţă de Bancă a acordului intervenit între titularul contului şi persoana împuternicită era doar parţială, doar cu privire la semnătura conjunctă, astfel încât soluţia pronunată de către instanţa de apel a fost dată cu încălcarea principiului opozabilităţii.

Pe de altă parte, cu referire la dispoziţiile art. 969 alin. (2) din C. civ. din 1864, a considerat că între cauzele autorizate de lege care pot duce la modificarea unui contract, se află şi existenţa unei hotărâri judecătoreşti.

De acea, prin pronunţarea deciziei civile nr. 972 din data de 16 iunie 2011, convenţia iniţială, aceea de a opera asupra contului pe baza semnăturii conjuncte sau pe bază de hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, a fost modificată, datorită intervenţiei unei cauze autorizate de lege, respectiv hotărârea menţionată, definitivă şi executorie, în al cărei dispozitiv se prevedea faptul că instanţa obligă pe intimatul-pârât A. să restituie reclamantei suma consemnată în contul bancar deschis la Bancă, al cărui titular este pârâtul şi, totodată, că încuviinţează recurentei-pârâte C. să dispună de aceste sume, inclusiv de dobânda aferentă, fără acordul pârâtului, prin retragerea acestor sume şi lichidarea în întregime a soldului din cont.

Împrejurarea că, ulterior, decizia menţionată a fost modificată în tot, revenindu-se la situaţia juridică iniţială, nu poate să imprime faptei Băncii un caracter ilicit, în mod retroactiv, atâta timp cât, la momentul de referinţă, decizia producea efecte.

Aşadar, a considerat că instanţa de apel a greşit atunci când a apreciat că executarea deciziei civile nr. 972 din data de 16 iunie 2011, în raport de poziţia de terţ a Băncii faţă de litigiul în cadrul căreia a fost pronunţată, trebuia făcută doar în condiţiile convenite de comun acord de către reclamant şi C., respectiv în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

În opinia recurentei-pârâte, greşeala instanţei de apel este cauzată de o confuzie între condiţiile stipulate în acord pentru eliberarea sumei de bani şi condiţiile legale pentru ca acordul să fie considerat modificat, instanţa de apel apreciind că cerinţa referitoare la existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile ar fi fost cea necesară pentru modificarea acordului, în condiţiile în care, în realitate, cerinţa "cauzei autorizate de lege" prevăzută de art. 969 alin. (2) din C. civ. din 1864 este îndeplinită atunci când hotărârea judecătorească ce a stipulat alte cerinţe decât cele prevăzute în acord pentru retragerea sumelor de bani, are un caracter executoriu.

Ca atare, a susţinut că, în speţă, acordul a fost modificat printr-o hotărâre judecătorească executorie, retragerea urmând să se realizeze de către persoana împuternicită, fără consimţământul titularului contului, iar conduita Băncii, contrară celor stipulate în acord, nu echivalează cu săvârşirea unei fapte ilicite.

Recurenta-pârâtă a menţionat, în acest sens, că la momentul pronunţării deciziei civile nr. 972 din data de 16 iunie 2011, instanţa a ţinut cont de acordul dintre intimatul-reclamant şi recurenta-pârâtă C., care fusese depus la dosarul respectivei cauze, împrejurarea arătată rezultând din cuprinsul filei 2, ultimul paragraf din decizie, unde se face trimitere la adresa nr. x din data de 24 iunie 2009.

În aceste condiţii, Banca nu avea posibilitatea de a ignora decizia anterior menţionată, refuzând eliberarea sumei de bani.

A concluzionat, precizând că existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, menţionată în adresa nr. x din data de 24 iunie 2009, nu a fost însuşită de Bancă şi nu produce efecte în temeiul principiului forţei obligatorii a contractului, nemodificând dispoziţia contractuală care permitea operarea în cont fără acordul titularului contului, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii.

Totodată, condiţia referitoare la existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, menţionată în adresa nr. x din data de 24 iunie 2009, nu doar că nu a fost însuşită de Bancă, ci, în plus, nu putea să-i fie opozabilă, întrucât actul încheiat între două părţi nu poate să producă efecte faţă de un terţ, în sensul de a modifica dreptul terţului de a opera în cont fără acordul titularului, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii, drept recunoscut printr-un alt contract, în care terţul este parte.

În plus, indiferent dacă s-ar considera că acordul materializat în adresa nr. x din data de 24 iunie 2009 ar fi opozabil sau obligatoriu pentru Bancă, în calitate de terţ, la momentul eliberării sumei de bani efectele respectivei adrese au fost modificate, atât din prisma opozabilităţii faţă de terţi cât şi din prisma forţei obligatorii, prin decizia nr. 972 din data de 16 iunie 2011.

În cadrul motivelor de recurs subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a mai susţinut că instanţa de apel a aplicat aceleiaşi situaţii juridice efecte diferite.

Astfel, pe de o parte, instanţa de apel a analizat fapta Băncii, în raport cu reclamantul, prin prisma dispoziţiilor contractuale, arătând că s-ar fi realizat o încălcare a acestora, fără însă a arăta concret dispoziţia contractuală încălcată şi, pe de altă parte, când a soluţionat pretenţia Băncii faţă de persoana împuternicită, instanţa de apel a analizat fapta Băncii prin raportare la modul în care aceasta a pus în executare o hotărâre judecătorească executorie, arătând, în mod expres, că faţă de persoana împuternicită, Banca nu a acţionat în temeiul contractului, ci a acţionat independent de existenţa acestuia, având doar calitatea de persoană prin intermediul căreia se pune în executare un titlu executoriu.

În plus, a menţionat că, deşi instanţa de recurs a îndrumat instanţa de apel ca, în rejudecare, să analizeze cauza şi din perspectiva necesităţii executării deciziei civile nr. 972 din data de 16 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în raport de poziţia de terţ a Băncii faţă de acel litigiu, instanţa de apel nu s-a conformat dispoziţiei instanţei de recurs, rezumându-se să afirme că Banca a invocat în apărare prevederile art. 4, pagina 6 din contract:

"Banca mai poate opera în contul curent, fără acordul Clientului şi în următoarele cazuri: (...)- pentru operarea plăţilor dispuse pe bază de hotărâre judecătorească executorie şi rămasă definitivă sau orice alt titlu executoriu prevăzut prin lege", însă apărarea a fost înlăturată, având în vedere că executarea deciziei menţionate, în raport de poziţia de terţ a Băncii faţă de acel litigiu, trebuia făcută doar în condiţiile convenite de comun acord de către intimatul-reclamant şi recurenta-pârâtă C., respectiv în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

În legătură cu această statuare a instanţei de apel, recurenta-pârâtă a precizat că nu avea calitatea de titular al executării silite demarate de către C. împotriva lui A., nici calitatea de debitor, astfel că nu putea invoca lipsa calităţii de parte în litigiu, însă efectul opozabilităţii hotărârii judecătoreşti creează posibilitatea ca aceasta să fie opusă terţilor ca fapt juridic.

A mai arătat că, deşi opozabilitatea hotărârii judecătoreşti nu presupune extinderea efectelor sale obligatorii asupra terţilor, aceştia sunt ţinuţi să respecte hotărârea în mod indirect, respectiv cu privire la efectele legate de modificarea ordinii juridice pe care pronunţarea acesteia a determinat-o.

2. La 12 ianuarie 2018, recurenta-pârâtă C. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 735/A din 26 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat casarea deciziei atacate şi respingerea apelului reclamantului A. şi a apelului provocat formulat de B. S.A. şi, pe fond, respingerea cererii de chemare în garanţie şi admiterea cererii de intervenţie accesorie formulată de intervenientul I..

În dezvoltarea motivelor de casare invocate, pornind de la susţinerea că suma de bani ce face obiectul judecăţii îi aparţine, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, referitor la nelegala admitere a apelului formulat de reclamantul A., că în decizia recurată instanţa de apel a arătat, referitor la executarea deciziei civile nr. 972 din data de 16 iunie 2017 că:

"va înlătura această apărare în raport de poziţia de terţ a Băncii faţă de acel litigiu", recurenta apreciind ca insuficient motivată şi nelegală această soluţie.

A mai arătat recurenta-pârâtă că la data de 13 iulie 2011, în mod legal, Banca s-a conformat dispozitivului deciziei civile nr. 972 din data de 16 iunie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, hotărâre definitivă şi investită cu formulă executorie prin încheierea din 8 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2010 (care prevedea în dispozitiv că recurenta-pârâtă C. poate dispune de toate sumele din cont şi poate opera lichidarea în întregime a soldului din cont, precum şi obligaţia lui A. de a-i restitui suma de 355.000 Euro plus dobânda bancară aferentă acumulată până la restituirea întregii sume) şi, ca atare, Banca a încuviinţat ca recurenta-pârâtă să dispună de aceste sume, inclusiv de dobândă, fără acordul pârâtului, prin ridicarea acestor sume şi lichidarea în întregime a soldului din cont.

A susţinut recurenta-pârâtă că Banca avea dreptul de a opera în contul curent, fără acordul titularului, pentru efectuarea de plăţi dispuse prin hotărâri judecătoreşti executorii, potrivit clauzei din art. 4 din contractul bancar.

Astfel, a considerat că Banca era ţinută să execute decizia civilă nr. 972 din data de 16 iunie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, definitivă şi executorie, investită cu formulă executorie.

Prin urmare, a considerat că decizia recurată, în mod nelegal, invalidează hotărârea executată, care a rămas, astfel, fără efecte, cu toate că această hotărâre a reprezentat un titlu executoriu legal, emis în baza unor dispoziţii legale imperative, în condiţiile în care nu a intervenit suspendarea executării acesteia.

Conformarea de către Bancă dispoziţiilor date de instanţă printr-o hotărâre definitivă şi executorie nu poate fi calificată ca o faptă ilicită, eliberarea sumelor fiind legală, întrucât prin convenţii private nu se poate deroga de la norma legală imperativă, aceea de a respecta şi pune în executare o hotărâre judecătorească definitivă, care constituie titlu executoriu.

Referitor la apelul provocat şi cererea de chemare în garanţie formulată de recurenta-pârâtă B. S.A., recurenta-pârâtă C. a considerat că instanţa de apel a procedat în mod nelegal atunci când, prin decizia atacată, a admis apelul provocat, fiind invocat drept temei juridic plata lucrului nedatorat.

A mai susţinut recurenta-pârâtă C. că instanţa de apel nu a motivat hotărârea recurată, întrucât nu a analizat existenţa condiţiilor prevăzute de art. 992 şi următoarele din C. civ. din 1864 privind plata nedatorată, care, în speţă, nu sunt îndeplinite.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, a solicitat, în raport cu motivele de recurs formulate, înlăturarea obligării sale de la plata cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult cu cât apelul provocat al Băncii a fost determinat de apelul declarat de reclamantul A., între care s-au desfăşurat raporturile procesuale în apel, astfel că nu se poate considera că recurenta este o parte căzută în pretenţii.

A solicitat judecata şi în lipsă.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 12 martie 2018 la dosarul de recurs, recurenta-pârâtă B. S.A. a solicitat, în principal, respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă C., ca inadmisibil, întrucât aceasta a solicitat admiterea recursului şi reţinerea cauzei spre rejudecare, soluţie nepermisă de lege în situaţia în care instanţa de recurs este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-pârâtă C., ca nefondat.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la 27 martie 2018, recurenta-pârâtă C. a arătat că menţine criticile formulate prin recursul propriu şi a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de Bancă, considerând că această cale de atac nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de textul art. 487 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 470 alin. (5) şi ale art. 490 C. proc. civ., deoarece motivele de recurs au fost depuse de către Bancă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu la Curtea de Apel Timişoara.

Prin întâmpinările înregistrate la dosar la data de 21 martie 2018, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 27 martie 2018, intimaţii-pârâţi E. şi D. au arătat că sunt de acord cu admiterea recursului formulat de pârâta C. şi au solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimaţii-pârâţi E. şi D., Banca a susţinut că aceştia nu au calitate procesuală pasivă, având în vedere că, în urma pronunţării deciziei nr. 1036 din 2 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cadrul procesual a fost schimbat, în ceea ce priveşte părţile din proces.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant A., Banca a solicitat să fie înlăturate apărările învederate de acesta, ca nefondate.

Totodată, prin răspunsul la întâmpinarea formulată de recurenta-pârâtă C., B. S.A. a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de recurentă, ca nefondate, arătând că decizia recurată i-a fost comunicată la data de 15 decembrie 2017, iar motivele de recurs au fost depuse la 10 ianuarie 2018.

Şi recurenta-pârâtă C. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă la dosar de B. S.A., arătând că îşi menţine criticile formulate prin recursul propriu şi reiterând excepţia nulităţii recursului declarat de Bancă.

VI. Prin încheierea de şedinţă din data de 7 iunie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia invocată de recurenta-pârâtă C. privind nulitatea recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A., arătând că dispoziţiile art. 490 alin. (1) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii (13 iunie 2013) nu prevedeau sancţiunea expresă a nulităţii absolute pentru nedepunerea recursului şi, respectiv, motivelor de recurs la instanţa a cărei hotărâre se atacă, această sancţiune fiind introdusă în text doar ulterior, odată cu intrarea în vigoare, la 21 decembrie 2018, a Legii nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

Prin aceeaşi încheiere, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursurile declarate de recurentele-pârâte B. S.A. şi C. împotriva deciziei civile nr. 735/A din 26 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă şi a fixat termen pentru judecarea recursurilor la data de 18 octombrie 2019.

VII. Analizând, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., recursurile declarate de recurentele-pârâte B. S.A. şi C. împotriva deciziei civile nr. 735/A din 26 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le constată fondate, pentru următoarele considerente:

Litigiul de faţă, aflat în cel de al doilea ciclu procesual, are în vedere, în principal, acţiunea în pretenţii formulată de intimatul-reclamant A. împotriva recurentei-pârâte B. S.A., cu privire la suma de 355.000 euro pe care intimatul-reclamant a depus-o în contul deschis la Bancă.

Într-un prim subsidiar, intimatul-reclamant solicită, în contradictoriu cu recurenta-pârâtă C., întoarcerea executării cu privire la aceeaşi sumă, ca urmare a desfiinţării titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 972 din data de 16 iunie 2011 a Curţii de Apel Timişoara pronunţată în dosarul nr. x/2010, iar într-un al doilea subsidiar, obligarea recurentei-pârâte C. la restituirea sumei menţionate.

În fine, în ipoteza respingerii principalului şi admiterii cererilor subsidiare, a solicitat să fie declarate ca inopozabile, faţă de reclamant, actele juridice încheiate fraudulos de către recurenta-pârâtă C. cu terţii dobânditori, intimaţii-pârâţii D. şi E., sens în care a solicitat indisponibilizarea tuturor bunurilor imobile ce au făcut obiectul material al acestor acte juridice, individualizate prin cererea introductivă şi prin două cereri precizatoare depuse la dosarul fondului la 27 septembrie 2013 şi, respectiv, la 3 octombrie 2013.

În drept, intimatul-reclamant a invocat dispoziţiile de drept substanţial prevăzute de art. 942, 948, 969, 970, 998-999, 1073, 1074 şi 1082 din C. civ. din 1864; art. 102 şi 103 din Legea nr. 71/2011; art. 626-629, art. 1562-1565 C. civ. art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului precum şi textele de lege şi principiile de drept menţionate în cuprinsul acţiunii.

Din analiza deciziei pronunţate în soluţionarea apelului din primul ciclu procesual, în raport cu criticile formulate de părţi, rezultă că în speţă s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, situaţia de fapt astfel:

- la data de 22 decembrie 2008 între recurenta-pârâtă B. S.A. şi intimatul-reclamant A. s-a încheiat Contractul de cont curent Lider şi servicii suplimentare nr. x, în baza căruia reclamantul a deschis la Bancă un cont bancar, cu numărul x, titular fiind intimatul-reclamant, iar recurenta-pârâtă chemată în garanţie C. având calitatea de persoană autorizată a efectua operaţiuni bancare asupra contului bancar;

- la data de 23 martie 2009 s-a încheiat Actul adiţional nr. x la contractul nr. x din 22 decembrie 2008 şi s-au constituit depozitul x în valoare de 250.000 Euro, depozitul x în valoare de 45.000 Euro şi depozitul x de 60.000 Euro;

- la data de 23 iunie 2009, recurenta-pârâtă chemată în garanţie C. a încercat retragerea sumei de 361.000 euro şi lichidarea contului, însă Banca a refuzat operaţiunea, fiind vorba despre un act de dispoziţie şi nu unul de administrare.

- la data de 24 iunie 2009, reclamantul A. a informat Banca cu privire la faptul că nu este de acord cu efectuarea nici unei operaţiuni bancare asupra contului său, decât pe baza unor documente semnate de acesta, personal, în faţa funcţionarilor băncii, declarând că nu recunoaşte nici un document antesemnat;

- prin adresa nr. x din data de 24 iunie 2009, semnată atât de către titularul contului, intimatul-reclamant A., cât şi de recurenta-pârâtă chemată în garanţie C., Banca a fost informată cu privire la acordul intervenit între cele două părţi, în sensul că, orice operaţiune bancară asupra contului urmează să se efectueze în baza semnăturilor conjuncte ale semnatarilor adresei, date personal în prezenţa funcţionarilor Băncii sau în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, în cazul unui eventual litigiu între aceştia;

- decizia nr. 1211 din 21 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a avut drept efect respingerea, cu titlu irevocabil, a acţiunii recurentei-pârâte chemate în garanţie C., în contradictoriu cu intimatul reclamant A., judecată în cadrul unui alt dosar, acţiune ce a avut ca obiect declararea simulaţiei contractului de deschidere de cont, prin decizia menţionată statuându-se, cu autoritate/putere de lucru judecat că proprietarul sumelor de bani din contul deschis la Bancă este intimatul-reclamant A.;

- urmare prezentării la Bancă, de către recurenta-pârâtă chemată în garanţie C., a deciziei civile nr. 972 din data de 16 iunie 2011 a Curţii de Apel Timişoara (pronunţată în dosarul nr. x/2010, având ca obiect acţiune întemeiată pe îmbogăţire fără justă cauză), prin care instanţa a încuviinţat ca C. să dispună de sumele din cont, Banca a eliberat banii recurentei-pârâte chemate în garanţie;

- decizia anterior menţionată a fost infirmată, însă, în recurs, ca efect al deciziei nr. 4371 din data de 13 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, irevocabilă, prin care a fost admis recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 972 din 16 iunie 2011 şi a fost modificată decizia atacată, în sensul că a fost respins apelul declarat de C. împotriva sentinţei nr. 794 din 23 noiembrie 2010 a Tribunalului Arad, secţia civilă.

Prima fază procesuală desfăşurată în prezenta cauză s-a încheiat prin pronunţarea deciziei nr. 1036 din data de 2 iunie 2016 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţă învestită cu soluţionarea recursurilor principale declarate de recurentul-reclamant A. şi recurentele pârâte C. şi B. S.A. şi a recursului provocat declarat de recurenta- pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 227/A din 5 martie 2015 pronunţată în apel de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Prin decizia nr. 1036 din data de 2 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a reţinut, sub un prim aspect, că instanţa de apel a realizat o analiză trunchiată a situaţiei juridice, considerentele deciziei fiind limitate la analizarea adresei nr. x din data de 24 iunie 2009, fără a se realiza o analiză a efectului acestei adrese în raport cu obligaţiile asumate de părţi prin contractul de cont curent Lider şi servicii suplimentare nr. x, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr. 1.

A mai reţinut că raţionamentul instanţei de apel a înlăturat criticile formulate şi probatoriul administrat cu privire la elementele răspunderii civile contractuale, nefiind coroborate clauzele contractuale cu corespondenţa dintre părţi.

Ca atare, astfel cum corect reţine şi instanţa de apel în considerentele deciziei atacate, Înalta Curte a stabilit limitele rejudecării cauzei, îndrumând instanţa de apel să analizeze criticile intimatului-reclamant în raport de următoarele prevederi contractuale:

- clauza conform căreia intimatul-reclamant, în calitate de titular al contului curent, este îndreptăţit să dispună de cont fără limite, cu respectarea celor stipulate prin condiţiile generale, coroborat cu clauza conform căreia persoanele autorizate să opereze pe un cont curent (recurenta-pârâtă chemată în garanţie C.) nu sunt împuternicite să facă modificări în ceea ce priveşte autorizările de a opera pe contul curent sau pe orice cont legat de acesta ori să închidă contul în cauză;

- clauza potrivit căreia Banca va accepta ordine numai de la client sau persoanele autorizate în acest sens, orice anulare ori modificare a unui ordin primit, a unei autorizaţii date sau a unui cont convenit urmând a se face doar după primirea unei notificări în format letric din partea clientului;

- prin raportare la adresa nr. x din data de 24 iunie 2009, clauza contractuală conform căreia toate comunicările şi documentele vor fi considerate primite de către bancă în momentul în care respectiva comunicare sau document a fost înregistrat în registrul de intrări de la registratura locului de operare, Banca urmând să confirme primirea acelui document prin aplicarea ştampilei de primit poşta (sau în orice alt mod corespunzător) cu data respectivă;

- necesitatea executării deciziei civile nr. 972 din data de 16 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în raport cu poziţia de terţ a Băncii faţă de acel litigiu şi cu dispoziţiile contractuale care stipulează modalitatea de operare asupra contului şi cele referitoare la modalitatea de comunicare a ordinelor şi instrucţiunilor din partea clientului faţă de Bancă;

- corespondenţa părţilor, prin care se atestă că Banca şi-a însuşit instrucţiunea conţinută de adresa nr. x din data de 24 iunie 2009 cu privire la modalitatea de operare asupra contului, fiind încunoştiinţată astfel despre litigiul existent între părţi referitor la modalitatea de folosire a sumelor depozitate în cont.

Din lectura considerentelor hotărârii recurate se constată că instanţa de apel s-a conformat doar parţial îndrumărilor date de instanţa supremă în decizia nr. 1036 din data de 2 iunie 2016, încălcând dispoziţiile art. 501 din C. proc. civ.

Astfel, aşa cum corect arată recurenta-pârâtă B. S.A. considerentele prezentate în decizia atacată s-au limitat la analiza clauzelor contractuale indicate de instanţa de recurs din primul ciclu procesual şi la efectul produs asupra acestora prin înregistrarea la registratura Băncii a adresei nr. x din data de 24 iunie 2009.

Procedând astfel, instanţa de apel a decis că în speţă există o răspundere contractuală a Băncii faţă de intimatul-reclamant, întrucât, punând în executare un titlu executoriu, aceasta a eliberat suma de bani în discuţie către recurenta-pârâtă chemată în garanţie C., deşi se obligase contractual (prin luarea la cunoştinţă de acordul părţilor cu privire la modalitatea de operare pe cont, conţinut de adresa menţionată) să remită suma, fie în baza semnăturilor conjuncte ale părţilor, fie la prezentarea de către aceştia a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţată într-un eventual litigiu dintre părţi.

Contrar îndrumărilor stabilite de Înalta Curte prin decizia pronunţată în recurs, în primul ciclu procesual, instanţa de apel nu a realizat o analiză a necesităţii executării deciziei civile nr. 972 din data de 16 iunie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, în raport de poziţia de terţ a Băncii faţă de acel litigiu şi, totodată, nu a analizat corespondenţa părţilor cu privire la modalitatea de operare asupra contului, atât în ceea ce priveşte persoana autorizată, cât şi în privinţa situaţiilor în care Banca era autorizată a opera pe cont fără acordul clientului.

De asemenea, instanţa de apel nu a avut în vedere împrejurarea că, la momentul pronunţării hotărârii executate, instanţa care a pronunţat decizia civilă nr. 972 din data de 16 iunie 2011 a ţinut cont de acordul dintre intimatul-reclamant şi recurenta-pârâtă C., depus la dosarul respectivei cauze (şi la care se face trimitere la fila x, ultimul paragraf din decizie) şi nu a analizat efectele faţă de Bancă ale acordului părţilor privind modalitatea de operare asupra contului, prin prisma principiului relativităţii efectelor contractului, prevăzut de textul art. 974 C. civ. din 1864, (un contract produce efecte doar între părţile contractante), a principiului forţei obligatorii a contractului (dispoziţiile contractuale au putere de lege între părţi), statuat de textul art. 969 din C. civ. din 1864 şi a opozabilităţii faţă de Bancă a acordului conţinut de adresa nr. x din data de 24 iunie 2009, precum şi prin raportare la clauza potrivit căreia Banca mai poate opera în contul curent, fără acordul clientului, pentru operarea plăţilor dispuse pe bază de hotărâre judecătorească executorie şi rămasă definitivă sau orice alt titlu executoriu prevăzut de lege.

Simpla statuare a instanţei de apel în sensul că "executarea deciziei menţionate, în raport de poziţia de terţ a Băncii faţă de acel litigiu, trebuia făcută doar în condiţiile convenite de comun acord de către intimatul-reclamant şi recurenta-pârâtă C., respectiv în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile" nu reprezintă o dezlegare a chestiunii în discuţie, lipsind argumentarea corespunzătoare.

Totodată, în raport cu intimatul-reclamant, instanţa de apel a analizat fapta Băncii de remitere a sumei de bani către recurenta-pârâtă chemată în garanţie C. exclusiv prin prisma dispoziţiilor şi răspunderii contractuale, pe când, în raport cu recurenta-pârâtă chemată în garanţie C., în decizia recurată arată că:

"temeiul în baza căruia s-a efectuat plata nu l-a reprezentat Contractul de cont curent LIDER şi servicii suplimentare nr. x/22.12.2008, ci decizia civilă nr. 972/16.06.2011, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, ulterior modificată în tot printr-o decizie definitivă şi irevocabilă a ÎCCJ, astfel încât plata realizată de către pârâtă către chemata în garanţie C. reprezintă o plată nedatorată".

Ca atare, Înalta Curte consideră întemeiat motivul de recurs formulat de recurenta-pârâtă B. S.A., referitor la insuficienta motivare, chiar contrarietatea motivelor conţinute de hotărârea instanţei de apel (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), deoarece aceasta a caracterizat diferit aceeaşi faptă a Băncii, un terţ în litigiul dintre intimatul-reclamant şi recurenta-pârâtă chemată în garanţie, ca reprezentând, deopotrivă, o împrejurare de natură a antrena răspunderea civilă contractuală în raport cu primul şi, totodată, în raport cu a doua, a reţinut că restituirea sumei de bani nu s-a realizat în temeiul contractului dintre părţi, ci în temeiul unei decizii executorii, fiind o plată nedatorată, astfel că lipsa raţionamentului şi motivarea contradictorie a instanţei de apel nu face posibil un control judiciar efectiv asupra soluţiei recurate.

Sub acest aspect, este fondat şi motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de recurenta-pârâtă chemată în garanţie C., deoarece inexistenţa unei analize realizate de instanţa de apel privind calitatea de terţ în litigiu a Băncii a dus la nemotivarea hotărârii şi sub aspectul concluziei că:

"Banca a eliberat în mod nelegal către chemata în garanţie C. suma de 355.000 euro".

De asemenea, din perspectiva dispoziţiilor art. 992 C. civ. din 1864, reţinute de instanţă în relaţia dintre terţ şi recurenta-pârâtă C., instanţa de apel nu a motivat concluzia sa privind existenţa condiţiilor prevăzute de acest text, în raport cu faptul juridic al existenţei litigiului dintre clientul său şi persoana împuternicită şi cu efectele deciziei nr. 972 din data de 16 iunie 2011, executorie.

Or, nefiind analizată cauza sub toate aspectele indicate în hotărârea instanţei de recurs pronunţată în primul ciclu procesual, precum şi datorită motivării contradictorii a instanţei de apel, Înalta Curte nu poate realiza un control judiciar efectiv în prezenta fază procesuală, în lipsa unei motivări clare şi concise, întrucât privirea instanţei de apel a fost una incompletă, trunchiată.

În concluzie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând incident cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 şi 497 din C. proc. civ. va admite recursurile formulate, va casa în totalitate hotărârea recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

În temeiul art. 501 C. proc. civ., la rejudecarea cauzei vor fi avute în vedere toate motivele invocate de părţi în faţa instanţei de apel, precum şi îndrumările date prin decizia de recurs.

Faţă de soluţia adoptată, nu se mai impune analiza criticilor formulate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurentele-pârâte B. S.A. şi C. împotriva deciziei civile nr. 735/A din 26 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Casează, în tot, decizia recurată.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2019.