Appeal annulled as void for insufficient motivation; counter-guarantee payment of 349,247.98 RON plus interest stands.

Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 24.03.2017 sub nr x/2017 reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii IFN S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul Român de Contragarantare S.A. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamantă contragaranţiei în sumă de 349.247,98 RON, pentru garanţia asumată de reclamanta în favoarea finanţatorului A., în baza Scrisorii de garantare nr. 19/17.01.2011, beneficiar fiind B. S.R.L., la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 30.04.2015 (data împlinirii termenului de 90 zile calendaristice în care FRC avea obligaţia să efectueze plata) până la plata efectivă a sumei datorate.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei funcţionale, excepţia tardivităţii, excepţia necompetenţei materiale, excepţia prematurităţii, iar în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin încheierea de şedinţă din 19 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017 a fost admisă excepţia de necompetenţă funcţională şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea de şedinţă din 17.08.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017 a fost admisă excepţia de necompetenţă funcţională a secţiei a II-a contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VI-a a Tribunalului Bucureşti, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a fost trimisă cauza către Curtea de Apel Bucureşti în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 3759/17.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VI-a a Tribunalului Bucureşti.

Prin încheierea de şedinţă din 18 ianuarie 2018 au fost respinse ca neîntemeiate, excepţia tardivităţii, excepţia necompetenţei materiale şi excepţia prematurităţii, excepţii invocate de pârâtă.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă prin sentinţa civilă nr. 282 din 01 februarie 2018 a admis cererea formulată de reclamanta Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii IFN S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul Român de Contragarantare S.A.

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 349.247,98 RON reprezentând contragaranţie, precum şi la plata dobânzii legale calculate pentru suma de 349.247,98 RON începând cu data de 30.04.2015 şi până la plata efectivă a sumei datorate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Fondul Român de Contragarantare S.A., solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi, pe cale de consecinţă, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente, iar în subsidiar reţinerea cauzei spre rejudecare şi respingerea cererii formulate de reclamantul-intimat, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1641/A din 18 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul formulat de apelantul-pârât Fondul Român de Contragarantare S.A., împotriva sentinţei civile nr. 282/01.02.2018 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijocii IFN S.A., ca nefondat.

Împotriva deciziei instanţei de apel, pârâtul Fondul Român de Contragarantare S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul nu a fost întemeiat în drept.

Criticile recurentului-pârât au vizat următoarele aspecte:

a.Instanţa de apel a ignorat acordul de voinţă al părţilor cu privire la amânarea soluţionării cererii de executare, ceea ce se subsumează aplicării greşite a normelor de drept material care consfinţesc libertatea contractuală.

Se reproşează instanţei de apel că nu a reţinut legătura de cauzalitate dintre acest litigiu şi litigiul dintre Fondul de Contragrantare S.A. şi Curtea de Conturi.

Astfel cum s-a arătat, prezentul litigiu are legătură cu cel menţionat, întrucât s-a pus în discuţie acordarea unei contragaranţii către un beneficiar aflat la momentul acordării contragaranţiei în procedura de executare silită, confirmată de instituţia statului abilitată să aplice astfel de proceduri- ANAF.

Recurenta susţine că a administrat probe clare sub acest aspect, în cauză găsindu-şi aplicabilitatea Nota înregistrată la recurentă sub nr. x/20.01.2015 din care rezultă că recurenta a amânat soluţionarea cererii de executare întrucât beneficiarul nu a îndeplinit criteriul de eligibilitate referitor la procedura de executare silită, astfel cum a fost configurat de Curtea de conturi şi implementat de pârât.

Înţelegerea părţilor a fost ca recurenta să nu respingă cererile de executare în asemenea situaţii, având la bază un criteriu de eligibilitate implementat în considerarea controlului Curţii de conturi, ci să amâne soluţionarea acestora, până la soluţionarea litigiului cu aceasta.

Se mai arată că recurenta a contestat actul de control al Curţii de conturi, inclusiv acest criteriu de eligibilitate, acţiunea în contencios administrativ nefiind definitivă.

Având în vedere aceste argumente, recurenta apreciază că decizia de amânare a soluţionării cererii de executare este temeinică şi are la bază acordul de voinţă al părţilor.

b.Sub un alt aspect recurenta critică decizia instanţei de apel sub aspectul reţinerii eronate a faptului că beneficiarul trebuie să îndeplinească criteriul de eligibilitate la data declaraţiei pe propria răspundere.

Arată că criteriile de eligibilitate trebuie îndeplinite la data acordării contragaranţiei, iar nu la o dată anterioară, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 23/2009.

Potrivit adresei x/2014 beneficiarul B. S.R.L. era în executare silită la data acordării contragaranţiei şi nu la data declaraţiei pe propria răspundere.

c.O altă critică vizează interpretarea formală a Convenţiei nr. 1/2010 şi a Normei nr. 1/2010, cu ignorarea regulilor de interpretare prevăzute de art. 977 - 985 C. civ. şi în contradicţie cu O.U.G. nr. 23/2009.

Susţinerea reclamantei în sensul că nu avea obligaţia de a emite o adresă către ANAF, întrucât ar fi depăşit limitele mandatului este greşită. Reclamanta trebuia să dea dovadă de prudenţă şi diligenţă şi să verifice condiţiile de eligibilitate printr-o analiză amănunţită.

Pentru pronunţarea unei hotărâri legale, instanţa de apel trebuia să interpreteze dispoziţiile O.U.G. nr. 23/2009, Ordinul MIMMCMA nr. 1364/2009 şi Norma nr. 1/2012 sistematic, pentru a ajunge la o înţelegere exactă a raporturilor juridice instituite între părţi prin Convenţia nr. 1/2012.

d.Recurenta face trimitere la dispoziţiile art. 8 din Norma nr. 1/2010 şi art. 6.1 din Convenţia nr. 5/2010 potrivit căreia la momentul verificării condiţiilor de eligibilitate beneficiarul nu îndeplinea aceste criterii.

e.O altă critică este reprezentată de nerespectarea mandatului de către reclamantă, conform Convenţiei nr. 1/2010, fiind incidente dispoziţiile art. 3.1 alin. (1) şi art. 4.1, îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate trebuie să fie făcută la momentul acordării contragaranţiei.

Susţinerea reclamantei în sensul că declaraţia pe propria răspundere a beneficiarului este de natură să înlăture răspunderea reclamantei nu poate fi reţinută, întrucât Fondul de Garantare trebuie să dea dovadă de diligenţă şi prudenţă în exercitarea obligaţiilor contractuale.

f. Se mai susţine că respingerea cererii de plată era impusă de legislaţia privind ajutoarele de stat, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 23/2009. Mecanismul de acordare şi executare a contragaranţiilor este reglementat pe lângă convenţiile de contragarantare şi de legislaţia ajutorului de stat.

g. Instanţa de fond şi de apel au consfinţit un abuz de drept al reclamantei, prin nesocotirea dispoziţiilor art. 6.1 din Convenţia nr. 1/2010. Culpa reclamantei constă în exercitarea mandatului încredinţat de pârâtă în mod abuziv, în sensul acordării contragaranţiei unui beneficiar neeligibil. Criteriul de apreciere a culpei este cel al bunului proprietar.

h. Instanţa a stabilit în mod eronat obligarea recurentei la plata dobânzii, apreciind în mod greşit că sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 13/2011. Legea aplicabilă este O.G. nr. 9/2011, raportat la data acordării contragaranţiei.

i. Din punct de vedere al regulilor de procedură, recurenta arată că sunt încălcate dispoziţiile art. 14 şi art. 22 C. proc. civ., prin neprecizarea obiectului cererii de chemare în judecată şi prin indicarea generic a dispoziţiilor O.G. nr. 13/2011.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, la termenul din 14 noiembrie 2019, a invocat, din oficiu, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 189 alin. (2) din acelaşi cod, excepţia nulităţii recursului.

Luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Astfel, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Trebuie subliniat însă că, pentru a conduce la casarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

În speţă, se constată că recurentul-pârât nu a indicat în cuprinsul recursului motivele de casare astfel cum impun cerinţele art. 488 C. proc. civ., iar criticile nu au fost dezvoltate şi argumentate cu trimitere la textele legale care au fost aplicate greşit de către instanţa de apel.

În motivarea recursului, criticile recurentului-pârât se rezumă la exprimarea nemulţumirii cu privire la admiterea acţiunii, cu trimitere la dispoziţiile unor acte normative şi la Convenţia nr. 1/2010, fără însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Prin urmare, susţinerile privind respingerea respingerea apelului, nu sunt suficiente, dacă nu s-au indicat încălcările de lege care pot să atragă examenul de legalitate.

Trimiterile recurentului-pârât la unele texte legale, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, recurentul-reclamant nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci s-a limitat la simpla afirmare a netemeiniciei deciziei atacate.

În alţi termeni, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În cauză, recurentul-pârât nu s-a conformat, aşadar, dispoziţiilor înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât, în declaraţia de recurs nu a dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege, sens în care, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor legale precitate şi pe cale de consecinţă, să constate nulitatea recursului formulat de recurentul-pârât FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. împotriva deciziei civile nr. 1641A din 18 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. împotriva deciziei civile nr. 1641A din 18 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII IFN S.A.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2019.