Unstamped appeal in construction contract dispute: Supreme Court annuls extraordinary remedy for failure to pay judicial stamp duty

Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 14 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta CCEI S.R.L. a solicitat instanţei să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 206.542,96 de RON, reprezentând debit principal, compus din facturile nr. x din 18 decembrie 2014 în cuantum de 355.925,42 RON, achitată parţial; nr. 1016 din 4 mai 2015 în cuantum de 4.690,45 RON, nr. 1032 din 17 iunie 2015, în cuantum de 160.278,92 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 4575 din 12 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 20 februarie 2018, s-a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta CCEI S.R.L., pe care a obligat-o la plata sumei de 206.542,96 RON şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.235,85 RON.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierilor de şedinţă din 20 iunie 2017, 10 octombrie 2017, 7 noiembrie 2017 şi 5 decembrie 2017 a formulat apel pârâta C. civ..E.I. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 1847A din 4 octombrie 2018, Curtea Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta C. civ..E.I. S.R.L. împotriva încheierilor de şedinţă din 20 iunie 2017, 10 octombrie 2017, 7 noiembrie 2017 şi 5 decembrie 2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L..

Admite apelul declarat de pârâta C. civ..E.I. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 4575 din 12 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, astfel cum a fost îndreptată, pe care o schimbă în sensul că admite în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. şi obligă pârâta C. civ..E.I. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 200.080,1 RON şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.106,6 RON.

Împotriva deciziei civile nr. 1847A din 4 octombrie 2018 şi a încheierii de şedinţă din 20 septembrie 2018 pronunţate de Curtea Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pârâta C. civ..E.I. S.R.L. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, pârâta C. civ..E.I. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta susţine că instanţa de apel a pronunţat în mod greşit admiterea în parte a apelului, obligându-o la plata sumei de 200.080,1 RON si a cheltuielilor de judecată aferente, având în vedere următoarele motive de nelegalitate:

În acest sens, arată că a apelat considerentele sentinţei instanţei de fond şi încheierile de şedinţă sub aspectul nelegalităţii respingerii introducerii în cauză a B., iar prin cerere de recurs îşi menţine aceeaşi poziţie şi formulează recurs împotriva considerentelor şi dispozitivului instanţei de apel sub aspectul respingerii de către aceasta a motivelor de apel împotriva încheierilor de şedinţa menţionate cu consecinţa menţinerii acestora ca legal pronunţate, întrucât B. este entitatea care dispune cu privire la executarea lucrărilor, face constatări privind calitatea acestora, asigură fondurile pentru lucrările vizate şi beneficiază de dreptul de garanţie de bună execuţie, păstrând sumele reţinute cu titlu de garanţie până la finalizarea perioadei de garanţie.

Prezenţa în cauză, a B. ar fi însemnat clarificarea cadrului contractual şi ar fi determinat opozabilitatea măsurilor luate de instanţa de fond şi cea de apel faţă de celelalte părţi, cât şi imposibilitatea pentru B. de a avea pretenţii proprii izvorâte în urma executării lucrărilor vizate de cererea de chemare în judecată.

Deşi recurenta, atât pe fond cât şi în apel a contestat executarea lucrărilor de către intimata, instanţa de apel a folosit în mod nelegal în raţionamentul juridic prezumţiile simple, anume că "achitarea preţului convenit de către achizitor nu s-ar fi produs în lipsa executării corespunzătoare a lucrărilor contractate" şi că "lipsa procesului-verbal de recepţie finală a lucrărilor nu susţine în mod absolut nerealizarea acestora". Aceste prezumţii nu pot avea valoare probatorie atât timp cât a fost contestată finalizarea lucrărilor şi există la dosarul cauzei documente în sensul indicat de recurentă, iar intimata nu face dovada conform exigentelor contractuale. Singura variantă de dovadă fără dubiu ar fi fost procesul-verbal de recepţie finală.

Mai mult decât atât, având în vedere că recurenta este pusă astfel în faţa dovedirii unui fapt negativ, anume că lucrările de remediere nu s-au realizat, aceasta susţine că numai cu ajutorul unei expertize care să indice exact ce s-a realizat din proiect, se poate ajunge la concluzia lucrărilor care nu s-au realizat.

Raportându-se la aceste aspecte, recurenta solicită şi admiterea recursului împotriva încheierii din 20 septembrie 2018 privind respingerea probei cu înscrisuri şi cu expertiză în construcţii, care ar fi fost astfel atât utilă cât şi concludentă în soluţionarea cauzei.

De asemenea, susţine recurenta este nelegală şi respingerea probei cu înscrisurile prevăzute la art. 6,10.3,10.4, 18.1 din Contract, pentru a se putea analiza în mod complet dacă şi cum intimata şi-a executat şi finalizat obligaţiile contractuale şi daca acestea respectă standardele calitative şi tehnice prevăzute de art. 7 coroborat cu art. 10.2 si 10.15 din Contract, fiind de esenţa pretenţiilor intimatei această dovadă, întrucât aceasta poate obţine plata facturilor emise numai dacă şi în măsura în care lucrările contractate au fost finalizate.

Instanţa de apel a menţinut interpretarea nelegală a instanţei de fond privind dispoziţiile Contractului de execuţie de lucrări de subantrepriza nr. 17/25.01.2011, lăsând fără urmări obligaţii asumate, dar neîndeplinite de către intimată, aspecte care în opinia recurentei, au determinat admiterea doar în parte a apelului.

Un alt aspect pe care recurenta solicită a fi analizat în recurs este şi faptul că s-a reţinut eronat că aceasta a recunoscut că extrasul de sold - Adresa din data de 4 august 2016 - ar avea valoare juridică în sensul de a întrerupe prescripţia. Recurenta a indicat că aceste extrase de sold - nefiind formulare cu regim special conform Ordinului CECCAR nr. 2634/2015 din 5 noiembrie 2015 si Ordinului ANAF nr. 29/2003 privind documentele financiar-contabile - nu pot face dovada indubitabilă cu privire la sumele indicate în acestea, nefiind documente justificativ contabile, cu atât mai mult cu cât aceste sume sunt contestate de recurentă.

Cu privire la dreptul recurentei de a încasa penalităţi de întârziere şi la excepţia neexecutării contractului, se arată că instanţa de apel, admiţând considerentele instanţei de fond nu a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor contractuale şi legale, întrucât art. 12.1 din Contract stabileşte obligaţia intimatei de achitare a penalităţilor de întârziere în cazurile de culpă indicate.

Interpretând greşit dispoziţiile contractuale şi legale, nici instanţa de apel nu a admis solicitarea privind compensaţia legală, deşi conform art. 1617 C. civ. aceasta operând de drept, nefiind necesară cerere reconvenţională, compensarea operand automat prin existenta creanţelor reciproce, penalităţile de întârziere fiind stabilite contractual.

Cu privire la fondul cauzei, recurenta arată şi că, deşi la dosarul cauzei nu sunt depuse documentele prevăzute la art. 6 din Contract, instanţa de fond acordă valoare juridică contractuală unui "proiect" care ar exista între părţi şi în temeiul căruia s-au realizat lucrările la punctul termic PT 5 C5/2. Instanţa nu s-a pronunţat cu privire la nulitatea contractului de antrepriză şi nu a luat în considerare răspunsurile la interogatoriu ale intimatei A. S.R.L., prin care aceasta recunoaşte că lucrările la punctul PT 5 C5/2 nu au avut la baza contractul dedus judecaţii, ci doar un acord verbal, ale cărui limite referitoare la preţ, obiect (detalii tehnice de execuţie) şi consimţământul părţilor nu sunt dovedite de către intimată în nici un fel în cadrul procesului. Mai mult decât atât, recepţia poate fi realizată doar prin compararea lucrărilor efectiv realizate cu cele necesare sau stabilite într-un deviz tehnic.

Pentru toate acestea, în baza probatoriului ce va fi administrat, recurenta solicită recursului, casarea în parte a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În cauză nu s-a depus întâmpinare de către intimata-reclamantă A. S.R.L..

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 16 mai 2019, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 22 mai 2019, intimata-reclamantă A. S.R.L. depunând punct de vedere.

La termenul din 14 noiembrie 2019, completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia netimbrării recursului invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac ca netimbrată, în considerarea următoarelor:

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ. "la cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …".

Conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei".

În acest context, Înalta Curte constată că recursul nu a fost timbrat anticipat şi că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 2.573 RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, deşi prin adresa aflată la dosar recurs i s-a pus în vedere obligaţia timbrării recursului, sub sancţiunea anulării cererii de recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. civ..E.I. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1847 A din 4 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. civ..E.I. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1847 A din 4 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2019.