Insurance indemnity caps and the procedural annulment of an appeal due to unpaid judicial stamp duty

Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal 12 mai 2016 sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. - prin Sucursala Olt-Dolj a solicitat, în temeiul art. 1.516 şi urm. C. civ., obligarea pârâtei la plata sumei de 2.124.430 RON cu titlu de despăgubiri datorate în baza Contractului de Asigurare Seria x nr. x din 17 decembrie 2013, iar în temeiul art. 1.535 C. civ. obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data scadenţei plăţii şi până la data plăţii efective, cu plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 280/2018 din 27 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016 a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., fiind obligată pârâta S.C. B. S.A. - prin Sucursala Olt-Dolj la plata către reclamantă a sumei de 1.965.887,79 RON, reprezentând despăgubiri conform Contractului de Asigurare seria x nr. x din 17 decembrie 2013.

A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata dobânzii legale, pârâta fiind obligată la 25.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâta S.C. B. S.A..

Prin decizia nr. 1039/2018 din 12 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator C., împotriva sentinţei nr. 280/2018 din 27 martie 2018, pronunţate de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente debitului principal începând cu data de 26 decembrie 2015 şi până la data plăţii efective, fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe, în contradictoriu cu apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - prin administrator C. şi intimata-pârâtă S.C. B. S.A. - prin Sucursala Olt-Dolj, fiind obligată apelanta-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 367 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei nr. 1039/2018 din 12 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, pârâta S.C. B. S.A. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, recurenta S.C. B. S.A. a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei instanţei de apel pentru o nouă judecată.

În argumentarea memoriului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii, întrucât prin cererea de apel i-a fost solicitată schimbarea în parte a hotărârii primei instanţe, iar nu schimbarea în tot.

În acest sens arată că, prin apel, instanţei de control judiciar nu i s-a solicitat să constate temeinicia refuzului asigurătorului de a plăti toată despăgubirea pentru inexactitatea declaraţiilor asiguratului.

Astfel, prin cererea de apel, societatea de asigurări a cerut instanţei să observe că, indiferent de declaraţia asiguratului, suma asigurată/ha - în funcţie de care se determină despăgubirea - nu putea depăşi media producţiei efectiv obţinute de către acesta în ultimii trei ani (art. 6.1 .lit. a) din condiţiile generale de asigurare:

"Producţia medie declarată de asigurat trebuie să reprezinte media producţiei obţinute de către acesta în ultimii trei ani").

Cu toate acestea, instanţa de apel a analizat posibilitatea asigurătorului de a refuza în tot plata despăgubirii, ca urmare a declaraţiilor inexacte a acestuia.

Or, prin cererea de apel, critica principală, ce sprijinea petitul căii de atac (schimbarea în parte şi, practic, stabilirea unei despăgubiri mai mici), se referea la faptul că, indiferent de declaraţiile asiguratului, despăgubirea se stabileşte în funcţie de suma asigurată care trebuie să reprezinte media producţiei obţinute de către reclamant în ultimii trei ani.

Aşadar, deşi s-a cerut analizarea ipotezei stabilirii unei despăgubiri mai mici decât cea acordată de către prima instanţă, Curtea de Apel Craiova a verificat posibilitatea asigurătorului de a refuza în tot plata despăgubirii.

De aceea, susţine recurenta, principiul disponibilităţii a fost înfrânt, art. 477 alin. (1) din C. proc. civ. - cu denumirea marginală "Limitele efectului devolutiv determinat de ceea ce s-a apelat" - prevăzând foarte clar că:

"Instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant (...)".

În acest context, recurenta susţine că instanţa de apel era ţinută să cerceteze apelul în limita obiectului său, or, în speţă, societatea a solicitat: admiterea apelului, schimbarea sentinţei civile nr. 280/27.03.2018, pronunţată de Tribunalul Olt, în sensul obligării societăţii la plata sumei 42.817,23 de RON, cu titlu de indemnizaţie de asigurare conform contractului de asigurare seria x nr. x/17.12.2013 (reprezentând diferenţa dintre indemnizaţia de asigurare calculată la o producţie medie egală cu media producţiilor obţinute în ultimii trei ani, de 68.727,23 de RON, stabilită de expert prin raportul de expertiză tehnică judiciară - completare şi suma de 25.910 RON, plătită reclamantului la data de 11 decembrie 2015).

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 2217 alin. (1) teza a II-a C. civ.. De asemenea, au fost încălcate dispoziţiile art. 1270 alin. (1) şi art. 2208 alin. (1) teza I C. civ. prin raportare la art. 6.1.1it. a), art. 6.2 şi art. 13.2.3 lit. A) pct. c) din condiţiile generale de asigurare.

Potrivit art. 2217 alin. (1) teza a II-a C. civ., despăgubirea "nu poate depăşi valoarea bunului din acel moment, cuantumul pagubei şi nici suma asigurată".

În considerarea acestui text, la art. 13.2.3 lit. A) pct. c) din condiţiile generale de asigurare, au fost prevăzute următoarele:

"Calculul despăgubirii se stabileşte astfel: A. Pentru contractele încheiate la valoarea producţiei: c) pentru pagubele parţiale: despăgubirea o reprezintă suma asigurată pe hectar înmulţită cu gradul de distrugere din care se scade franşiza din contract".

Însă, în condiţiile generale de asigurare, la art. 6.1.1it. a), când a fost definită semnificaţia sintagmei "suma asigurată", au fost prevăzute următoarele:

"Suma la care se face asigurarea pe hectar se stabileşte potrivit cererii asiguratului, dar nu poate depăşi, în niciun caz: a) pentru asigurările încheiate la valoarea producţiei, suma obţinută prin înmulţirea producţiei medii prevăzută a se realiza pe hectar la cultura respectivă - declarată de asigurat - cu preţul maxim pe kg stabilit de asigurător şi prevăzut în contractul de asigurare.

În opinia recurentei, instanţa de apel nu a aplicat principiul specific dreptului asigurărilor, privind stabilirea cuantumului despăgubirii, cuprins şi la art. 2217 alin. (1) teza a II-a C. civ., prin faptul că a considerat că se prezumă că stabilirea sumei pe care instanţa de apel a considerat-o ca fiind asigurată s-a realizat potrivit art. 6.1. lit. a) din condiţiile generale de asigurare.

În primul rând, capitolul VI din condiţiile generale de asigurare, privind suma asigurată, este distinct de capitolul VIII, care reglementează încheierea contractului de asigurare. Astfel, în niciun caz, nu poate fi reţinută prezumţia de respectare a art. 6.1. lit. a) din condiţiile generale de asigurare.

În al doilea rând, când la art. 6.1. lit. a), s)-a prevăzut că "Producţia medie declarată de asigurat trebuie să reprezinte media producţiei obţinute de către acesta în ultimii trei ani" a fost avută în vedere tocmai limitarea despăgubirii la paguba efectivă - media producţiei din ultimii trei ani, deci principiul specific dreptului asigurărilor. În caz contrar, nu ar mai fi fost folosită sintagma "trebuie să reprezinte".

Dacă instanţa de apel ar fi avut în vedere principiul de drept material menţionat, nu ar fi reţinut că modalitatea de calcul a sumei asigurate nu poate fi luată în discuţie faţă de o necontestare a validităţii clauzelor contractuale.

Tot în considerarea aceluiaşi principiu de drept material, a fost prevăzut, la art. 6.2 din aceleaşi condiţii, că:

"Asigurarea nu validează pentru partea din suma asigurată ce depăşeşte limitele prevăzute la pct. 6.1. în aceste cazuri, partea corespunzătoare din primele de asigurare plătite se restituie integral".

Practic, dacă suma asigurată, în funcţie de care se determină despăgubirea, depăşeşte valoarea efectivă a pagubei (media producţiei pe ultimii trei ani), partea care depăşeşte pragul prejudiciului efectiv nu este inclusă în asigurare, iar eventualele diferenţe de primă, plătite de asigurat, se restituie.

Aşadar, în niciun caz, despăgubirea nu poate depăşi nici valoarea pagubei, nici contravaloarea bunului, nici suma asigurată. La stabilirea despăgubirii, se au în vedere în mod cumulativ toate aceste plafonări, iar nu enumerativ.

Totodată, art. 2208 alin. (1) teza I C. civ. prevede că:

"În cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul trebuie să plătească indemnizaţia de asigurare în condiţiile prevăzute în contract".

În opinia recurentei, instanţa de apel a nesocotit prevederile art. 1270 alin. (1) C. civ., prin faptul că a reţinut că declaraţiile inexacte ale asiguratului nu ar constitui un motiv de contestare a modalităţii de calcul a sumei asigurate, în funcţie de care se determină despăgubirea.

Indiferent de declaraţiile asiguratului, respectând principiul privind determinarea despăgubirii, nu poate fi acordată o sumă mai mare decât valoarea pagubei, sens în care se apreciază că instanţa de apel a nesocotit prevederile art. 1270 alin. (1) şi art. 2208 alin. (1) teza I C. civ., denaturând voinţa părţilor.

Prin întâmpinarea depusă la data de 11 februarie 2019, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 16 mai 2019, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 22 mai 2019, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. depunând punct de vedere.

La termenul din 14 noiembrie 2019, completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia netimbrării recursului invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac ca netimbrată, în considerarea următoarelor:

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ. "la cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …".

Conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei".

În acest context, Înalta Curte constată că recursul nu a fost timbrat anticipat şi că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 11.632 RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, deşi prin adresa aflată la dosar recurs i s-a pus în vedere obligaţia timbrării recursului, sub sancţiunea anulării cererii de recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 1039/2018 din 12 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 1039/2018 din 12 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator C. şi intimata-pârâtă S.C. B. S.A. prin Sucursala OLT.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2019.