Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2084/2019 AI generated

Civil cassation inadmissibility: intermediate appellate decision retaining case for merits is not subject to separate extraordinary appeal

Case Number Decizia nr. 2084/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal (cassation) as premature, upholding the lower appellate court's procedural status quo and denying the defendant-appealant any substantive relief at this stage. The dispute arose from a civil action for non-patrimonial damages and penalties arising from a 2011 road accident, where the first-instance court dismissed the claim based on the statute of limitations, and the appellate court subsequently annulled that decision and reserved the case for the merits without issuing a final judgment on the substance. The decisive legal basis was the principle of the legality of appellate remedies and the nature of intermediate judicial acts; the court held that a decision merely annulling a prior ruling and retaining the case for further examination in the appellate instance constitutes an intermediate measure that is not susceptible to independent cassation, as such decisions can only be challenged together with the final judgment on the merits once the appellate proceedings are concluded.

Legislator headnote

AI generated

art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 2528 alin. (1) C. civ, art. 1394 C. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ; Civil cassation inadmissibility: intermediate appellate decision retaining case for merits is not subject to separate extraordinary appeal: Se reţine că obiectul prezentului recurs este reprezentat de o decizie pronunţată de instanţa de apel în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., prin care a fost anulată sentinţa de fond, fiind reţinută cauza pentru evocarea fondului, constatând că prima instanţă a soluţionat procesul în considerarea excepţiei prescripţiei fără a intra în judecata fondului.

Keywords

AI generated
civil judgment procedural limitations legal status examination of the merits appealability of interlocutory decision principle of legality

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05.04.2017 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II a Civilă, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta D. prin S.C. E. S.A., au solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor cuvenite fiecăruia dintre reclamanţi în limita răspunderii asigurătorului de 3.500.000 euro reprezentând despăgubiri nepatrimoniale, suma prevăzută în baza art. 24 lit. b) din Ordinul 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi penalizări de întârziere in cuantum de 0,2%/zi de întârziere de la data avizării 29.01.2015 si până la plata efectivă.

Prin sentinţa civilă nr. 255 din data de 21.06.2017 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II - a Civilă s-a admis excepţia de necompetenţă funcţională a secţiei a II - a Civilă invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I Civilă.

Prin încheierea de şedinţă din 29.09.2017 Tribunalul Dolj, secţia I Civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II - a Civilă, a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă, s-a dispus suspendarea judecării cauzei şi a fost înaintat dosarul la Curtea de Apel Craiova, secţia I Civilă în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Prin hotărârea nr. 87 din 25.10.2017 Curtea de Apel Craiova, secţia I Civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II - a Civilă a Tribunalului Dolj.

Tribunalul Dolj, secţia a II-a Civilă prin sentinţa nr. 33/2018 din 07 februarie 2018 a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă prin întâmpinare.

A respins acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta D. prin S.C. E. S.A. având ca obiect pretenţii, astfel cum a fost precizată.

Tribunalul Dolj, secţia a II-a Civilă prin sentinţa nr. 33/2018 din 07 februarie 2018 a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă prin întâmpinare.

A respins acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta D. prin S.C. E. S.A. având ca obiect pretenţii, astfel cum a fost precizată.

Împotriva sentinţei nr. 33/2018 din 07 februarie 2018 a Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă au declarat apel reclamanţii A., B. şi C., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a Civilă prin decizia nr. 804/2018 din 03 iulie 2018 a admis apelul declarat de reclamanţii A., B. şi C..

A anulat sentinţa şi a reţinut cauza pentru judecata pe fond a cauzei.

Prin încheierea din data de 18 septembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în baza dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a dispus suspendarea soluţionării apelului declarat de reclamanţii A., B. şi C. ce face obiectul dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Craiova până la soluţionarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 804 din 03 iulie 2018.

Împotriva deciziei nr. 804/2018 din 03 iulie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă pârâtă F. prin S.C. E. S.A. a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă, a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată este pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 1394, art. 2517 şi art. 2528 alin. (1) C. civ.

Se arată că în raport de data producerii accidentului rutier, respectiv 19.09.2011 şi data intrării în vigoare a noului C. civ., dispoziţiile acestuia nu sunt aplicabile în cauză.

În consecinţă, speţei de faţă îi sunt aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 167/1958.

A doua critică este legată de aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1394 C. civ. privind dilatarea termenului de prescripţie aplicabil speţei.

În consecinţă soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, motiv pentru care apreciază că se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

A fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în sensul că recursul este inadmisibil.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 17 ianuarie 2019, comunicarea acestuia părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Prin încheierea pronunţată la 13 iunie 2019 recursul a fost admis în principiu şi s-a stabilit termen de judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând recursul formulat, prin prisma excepţiei de prematuritate a declarării recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată ca este întemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Se reţine că obiectul prezentului recurs este reprezentat de o decizie pronunţată de instanţa de apel în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., prin care a fost anulată sentinţa de fond, fiind reţinută cauza pentru evocarea fondului, constatând că prima instanţă a soluţionat procesul în considerarea excepţiei prescripţiei fără a intra în judecata fondului.

Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a soluţionat procesul în considerarea excepţiei prescripţiei, fără a intra în judecata fondului, anulând hotărârea apelată, reţinând cauza pentru evocarea fondului şi stabilind termen pentru judecata în fond.

În conformitate cu prevederile art. 480 alin. (3) teza I C. proc. civ., în cazul în care se constată că în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul.

Este de observat că textul de lege citat, vizează două situaţii distincte şi anume anularea hotărârii atacate pentru necercetarea fondului cauzei sau judecata în lipsa părţii care a fost citată.

În ceea ce priveşte hotărârea pronunţată asupra apelului, se constată că instanţa a recurs la modalitatea soluţionării acestuia în două etape distincte, respectiv soluţionarea propriu-zisă a căii de atac şi soluţionarea fondului după admiterea apelului.

Potrivit dispoziţiilor art. 480 alin. (5) C. proc. civ., când instanţa constată existenţa altui motiv de nulitate de cât cel prevăzut la alin. (5), iar prima instanţă a judecat în fond, instanţa de apel anulând în tot sau în parte procedura urmată în faţa primei instanţe şi hotărârea atacată va reţine procesul spre judecare, pronunţând o hotărâre susceptibilă de recurs, dacă este cazul.

Din interpretarea acestor dispoziţii, rezultă că evocarea fondului şi judecarea procesului se realizează în înţelesul devolutiv specific căii ordinare de atac a apelului şi atât timp cât judecata nu a fost finalizată, prin hotărâre pronunţată în evocarea fondului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 480 alin. (1) teza I C. proc. civ., nu poate fi exercitată calea de atac a recursului.

În atare situaţie, decizia prin care a fost anulată hotărârea apelată şi a fost reţinută cauza de către instanţa de apel pentru judecarea în fond a cauzei are caracterul unei hotărâri intermediare şi nu este, deci, susceptibilă de a fi atacată separat cu recurs, ci doar o dată cu hotărârea prin care se finalizează judecata în apel, numai această ultimă hotărâre fiind supusă recursului.

În ceea ce priveşte situaţia juridică a hotărârilor intermediare, relevante sunt şi dispoziţiile art. 466 alin. (4) C. proc. civ. care dispun în sensul că împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât o dată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel.

Pentru interpretarea anterior arătată, pledează şi soluţiile din C. proc. civ. precedent, respectiv art. 297 alin. (1) C. proc. civ. îmbrăţişate de legiuitor în codul actual, cu diferenţa că în C. proc. civ. de la 1865 trimiterea cauzei spre rejudecare se dispunea o singură dată, dar numai dacă apelantul a solicitat în mod expres prin cererea de apel luarea acestei măsuri, iar în noul C. proc. civ. s-a intenţionat a se lăsa acest drept la îndemâna oricăreia dintre părţi.

În ceea ce priveşte problema de drept dezbătută, legată de admisibilitatea căii de atac împotriva hotărârii intermediare prin care a fost soluţionat propriu-zis apelul, Înalta Curte apreciază relevantă şi soluţia pronunţată în Decizia nr. 33 din 16 aprilie 2007 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţiile Unite, prin care a fost admis recursul în interesul legii în aplicarea dispoziţiilor art. 299 alin. (1) raportat la art. 297 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., stabilind că recursul declarat împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele de apel, prin care s-au anulat în tot sau în parte procedura urmată, precum şi hotărârea apelată, cu reţinerea cauzei spre judecare, cu excepţia cazului în care instanţa de apel a constatat propria sa competenţă este inadmisibil. S-a dispus în sensul că aceste hotărâri pot fi atacate cu recurs numai odată cu deciziile pronunţate asupra fondului, după judecarea cauzelor în apel.

Pentru aceste considerente, decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu se înscrie în ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., motiv pentru care urmează ca recursul declarat de recurenta-pârâtă F. prin S.C. E. S.A. împotriva deciziei nr. 804/2018 din 03 iulie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, să fie respins ca prematur formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă F. PRIN S.C. E. S.A. împotriva deciziei nr. 804/2018 din 03 iulie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A., C. şi B. ca prematur formulat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2019.